Deportarea balkarilor este mutarea forțată a balkarilor de pe teritoriul RASS Kabardino-Balkară ca urmare a deciziei prin decizia . Mutarea a fost efectuată de Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS în perioada 8 – 9 martie 1944 în regiuni din Kazahstan și Kîrgîzia. Au fost deportate 37.713 persoane . Inițiatorul și organizatorul represiunii a fost Lavrenti Beria . Motivația oficială a fost reprezentată de presupusa colaborare a unor membri ai comunității balkare cu forțele de ocupație naziste în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Deportarea a fost declarată de către cele mai înalte organe de conducere sovietice și mai târziu ruse ca fiind ilegală, criminală, întrunind caracteristicile unui act de genocid.
Contextul general În august 1942, cinci raioane ale RASS Kabardino-Balkară au fost ocupate de trupele germane. La 24 octombrie 1942, a fost ocupat orașul Nalcik. În timpul retragerii forțelor sovietice, întreprinderile industriale au fost părăsite cu echipamentele lor în stare de funcționare. Au mai rămas în urma retragerii sovieticilor: 314,9 mii oi (din care 248 de mii au fost sacrificate sau trimise în Germania de forțele ocupante), 45,5 mii de capete de bovine (peste 23 mii au fost sacrificate sau trimise în Germania), 25,5 mii de cai (din care aproximativ 6 mii au fost sacrificați sau trimiși în Germania ) . Autoritățile sovietice au planificat organizarea mai multor detașamente de partizani cu un număr total de până la o mie de oameni. Dar, datorită faptului că familiile partizanilor nu au fost evacuate, aceste unități s-au dezintegrat rapid. A fost posibil să se adune un singur detașament, format din 125 de luptători. În consecință, conducerea republicii nu a reușit să organizeze mișcarea de partizan. La începutul anului 1943, teritoriul republicii autonome a fost eliberat în întregime de Armata Roșie. Orașul Nalcik a fost eliberat de trupele Armatei a 37-a (Grupul de forțe Nord a al Frontului Transcaucazian) împreună cu partizanii din balkari. În ciuda acestui fapt, începând din mai 1943, 44 de grupuri de rebeli antisovietici (941 persoane) erau active în republică, care, conform cifrelor oficiale, îi includea și foști activiști ai partidului.
Motivele deportării Stalinismul Se consideră că motivul deportării balkarilor, într-un sens mai larg, este stalinismul și sistemul care a permis organizarea represiunii și terorii împotriva popoarelor sovietice . Deportarea poporului balkar a devenit posibilă și pentru că, în perioada represiunii din anii 1920 și 1930, principala condiție pentru unirea Kabardiei și Balkariei pe baza egalității în cadrul organelor guvernamentale a fost încălcată. Înainte de război, populația republicii era de 359.236 de persoane. 17.000 de cetățeni au fost arestați din motive politice, 9.547 dintre aceștia au fost urmăriți penal, iar 2.184 de oameni au fost împușcați. Printre victimele represiunii s-au numărat persoane din toate categoriile sociale – începând cu funcționarii de partid și ai puterii locale sovietice, continuând cu oameni de știință sau artiști și terminând cu muncitori și țărani. Represiunile au continuat în perioada interbelică și în anii de război. Toate persoanele condamnate pe nedrept au fost reabilitate în anii 1950-1960. Acuzațiile false împotriva oficialilor balkari ai partidului au fost folosite în 1944 împotriva întregului popor balkar.
„Contribuția mică” Balkarii au fost acuzați că au adus o „contribuție mică” la lupta împotriva invadatorilor și, mai mult, au fost acuzați de „trădare” și de incapacitatea lor „să apere Elbrusul”. La 23 februarie, primul secretar al Comitetului de partid al regiunii Kabardino-Balkare, a prezentat în numele lui Beria un raport „Informare cu privire la starea regiunilor balkare ale RASS Kabardino-Balkară”. În această informare, autorul a descris în particular activitatea mai multor formațiuni de crimă organizată din republică. Bandele ar fi colaborat activ cu germanii și ar fi primit de la ei arme și provizii. Scopul lor principal era să se opună puterii sovietice. „Bandiții” ari fi atacat și fermele colective, ar fi furat vite, ar fi luat arme de la gardieni și alimente de la colhoznici. În evidența operațională a NKVD și NKGB republicane erau 1.737 de persoane . Informarea se încheia cu cuvintele: Beria i-a trimis lui Stalin pe 24 februarie o telegramă secretă prin care a explicat necesitatea deportării după cum urmează::
Potrivit lui Pavel Polian, deportările popoarelor, inclusiv a balkarilor, nu au fost acțiuni preventive, ci acte de „pedepsire” pentru crimele comise sau doar presupuse a fi fost comise în timpul războiului împotriva URSS.
Conducerea NKVD-ului republican a fost înlocuită pentru „subestimarea” numărului de grupuri de „bandiți”. Șefii nou-sosiți au corectat rapid statisticile în conformitate cu dorințele șefilor. Noii indicatori au devenit unul dintre motivele deportării balkarilor .
Expansiunea teritorială georgiană RSS Georgiană a beneficiat de asemenea de pe urma deportărilor și și-a crescut teritoriul. A avut loc un schimb de teritorii între RSFS Rusă și RSS Georgiană, în componența căreia au intrat teritoriile din Osetia și Daghestan de unde fuseseră deportate diverse grupuri etnice..
Desfășurarea evenimentelor Pregătirea operațiunii Premisele pregătirii deportării au fost următoarele: S-au fabricat informații deliberat false despre situația din republică, amestecând un număr mic de fapte reale cu multe altele neadevărate. Iar acest lucru a fost făcut în ciuda faptului că, în rapoartele cu privire la confruntările dintre puterea sovietică și o parte a populației republicii din timpul ocupației germane, balkarii nu s-au remarcat în mod deosebit. Din 1944, au început să apară rapoarte de la Konstantin Bziava și Stepan Filatov, comisarii poporului pentru afaceri interne și securitatea statului din RASS Kabardino-Balkară. Rapoartele lor care evaluau în mod negativ comportamentul populației balkare au jucat un rol important în justificarea deportării oamenilor.
În ianuarie 1944, la nivelul conducerii NKVD din URSS au început discuțiile preliminare cu privire la posibilitatea deportării balkarilor și a început dezvoltarea unui plan operațional. . Pe 23 februarie, Zuber Dokșukovici Kumehov, președintele Sovietului Comisarilor Poporului din RSSA Kabardino-Balkaria, etnic kabardin, a semnat „Informație privind starea regiunilor balkare ale RSSAKB”. O zi mai târziu, Stalin a primit o propunere din partea lui Beria pentru deportarea balkarilor.. Foarte repede, pe 26 februarie, Beria a semnat un ordin al NKVD al URSS nr. 00186 „Cu privire la măsurile de evacuare a populației balkare din RASSKB”. Cu o zi înainte, în timpul unei întâlniri la care au participat Beria, Serov, și secretarul comitetului regional de partid kabardino-balkarian Zuber Dokșukovici Kumehov, a fost planificată o călătorie în regiunea Elbrus.
Când a sosit în regiunea Elbrus pe 2 martie, Beria, (care a fost însoțit de Kobulov și Mamulov, l-a informat Kumehov despre hotărârea luată pentru evacuarea balkarilor și transferul raioanelor locuite de ei Georgiei, pentru crearea unei linii defensive pe versanții nordici ai Caucazului Mare. Pe 5 martie, Comitetul de Apărare a Statului a emis Ordinul nr. 5309 privind evacuarea balkarilor din RASS Kabardino-Balkară.
În aceeași zi, pe 5 martie au ajuns în satele balkare unitățile militare care aveau să participe la deportare. Populația a fost informată că trupele au sosit pentru odihnă și completarea efectivelor. Conducerea generală a deportării a fost încredințată deputaților Comisarului poporului pentru Afaceri Interne al URSS, general-colonel I. Serov și general-colonel B. Kobulov. Deportarea trebuie să fie coordonată direct în teren de general-maior Ivan Piașev și de adjunctul său M. Sladkevici și de comisari poporului (securitatea statului și afaceri interne) - Stepan Filatov și Konstantin Bziava . Pentru operațiune au fost alocate trupe ale Armatei Roșii și ale NKVD-ului însumând peste 21 de mii de oameni.. Teritoriul locuit de balkari a fost împărțit în 5 sectoare: Elbrusski, Cegemski, Hulamo-Bezengievski, Cerekski și Nalcikski. Primele patru zone erau locuite majoritar de o populație de etnie balkară, iar a cincea - a orașului Nalcik, cuprindea balkarii care locuiau în regiuni în care nu erau majoritari.
8 martie 1944 Deși ziua începerii operațiunii a fost stabilită pentru 10 martie, deportarea a fost efectuată mai devreme. . În dimineața zilei de 8 martie 1944, populației i s-a ordonat să se pregătească pentru drum. Întreaga operațiune de evacuare a balkarilor a durat două ore. Întreaga populație a fost evacuată fără excepție: veterani ai Războiului Civil și ai Marelui Război pentru Apărarea Patriei, invalizi de război, părinți, soții, copii ai soldaților din prima linie, deputați ai sovietelor la toate nivelurile, lideri ai partidului și ai organelor sovietice. Balkarii din întreaga republică au fost transportați cu camioane „ Studebaker” la gara din Nalcik, unde erau încărcați în vagoane de cale ferată. În total au fost organizate 14 eșaloane. Fiecare tren era format din 56 de vagoane, cu 40-45 de persoane în fiecare vagon. În documentele oficiale, aceste transporturi au primit numele de cod „Caucazul de Nord - 455” .
Finalizarea operațiunii La 11 martie, Beria i-a raportat lui Stalin că „37.103 de persoane au fost evacuate din Balkaria” . Departamentului de Statistică al Kabardino-Balkariei raportase în martie 1943 că populația totală a republicii era de 292.683 de persoane.. Potrivit unui raport al NKVD, până la 24 martie, după 18 zile de călătorie în vagoane destinate transportului de animale (fără paturi și sobe pentru încălzire), 562 de persoane au murit de foame, frig și boli. Pe 8 aprilie 1944 a fost emis Decretul Prezidiului Sovietului Suprem al URSS privind deportarea balkarilor care locuiau în RASS Kabardino-Balkară și redenumirea republicii în RASS Kabardină. Muntele Elbrus și regiunea învecinată au fost transferate în Georgia sovietică . Ceva mai târziu, între 5 și 10 mai, două duzini de familii balkare au fost deportate de pe teritoriul fostului Karaciai (la acea vreme regiunea Kluhor din Georgia). Numărul total al balkarilor supuși deportării a ajuns astfel la 37.713 persoane.
Distribuția în regiunile de deportare Balkarii evacuați au fost distribuiți în noile zone de reședință, după cum urmează : Republica Sovietică Socialistă Kazahă — 16.684 de oameni (4.660 de familii) Republica Sovietică Socialistă Kirghiză — 15.743 de oameni (9.320 de familii) Republica Sovietică Socialistă Uzbecă — 419 oameni (250 de familii) Republica Sovietică Socialistă Tadjică — 4 oameni Regiunea Irkutsk — 20 de oameni raioane ale Extremului Nord — 14 oameni. Toți coloniștii speciali au fost înregistrați, și supuși verificării lunare obligatorii la birourile locale ale comandantului organelor Ministerului de Interne. Era interzisă părăsirea zonei de deportare fără aprobarea comandantului. Absența neautorizată a fost echivalată cu evadarea și a implicat răspunderea penală.. Pentru orice încălcare, inclusiv insubordonarea față de comandant, coloniștii speciali erau supuși pedepsei administrative sau penale .
Efecte Deportarea a avut o serie de consecințe negative: distrugerea fizică a unei părți a grupului etnic balkar, distrugerea structurilor politice, socio-economice și culturale ale balkarilor și eliminarea statalității balkare. Dezvoltarea economică a republicii Kabardino-Balkare a fost de asemenea puternic afectată: populația rămasă a fost obligată să lucreze terenurile agricole de pe care plecaseră țăranii balkari.. A apărut și o ruptură între generații: din cauza deportării, membrii familiilor au fost separați, iar tradițiile legate de transferul de cunoștințe de la părinți la copii a fost afectate puternic.
Modificările de frontieră