François-Marie Arouet (franceză: [fʁɑ̃swa maʁi aʁwɛ]; ), cunoscut sub pseudonimul Voltaire (franceză: [vɔltɛːʁ]), a fost un scriitor, filosof (philosophe), satirist și istoric francez, una dintre figurile centrale ale Iluminismului. În contextul Franței secolului al XVIII-lea, termenul philosophe desemnează un intelectual public implicat activ în dezbaterea socială și politică. Voltaire s-a remarcat prin spiritul său critic și prin atacurile constante la adresa creștinismului instituțional, în special a Bisericii Catolice, formulate dintr-o perspectivă deistă, precum și prin opoziția față de sclavie. A susținut în mod consecvent libertatea de exprimare, libertatea religioasă și separarea dintre biserică și stat.
Autor extrem de prolific și versatil, Voltaire a publicat lucrări în aproape toate genurile literare, de la piese de teatru, poezii și romane, la eseuri, scrieri istorice și tratate cu caracter științific și filosofic. Opera sa cuprinde peste 20.000 de scrisori și aproximativ 2.000 de cărți și pamflete. A fost printre primii autori europeni care au dobândit notorietate și succes comercial de amploare internațională încă din timpul vieții.
Un apărător constant al libertăților civile, Voltaire s-a aflat frecvent în conflict cu autoritățile și sub incidența cenzurii severe impuse de monarhia catolică franceză. A intervenit public în mai multe cazuri de abuzuri judiciare, contribuind la reabilitarea unor cauze emblematice ale epocii. Scrierile sale polemice au satirizat cu ironie incisivă intoleranța religioasă, dogmatismul și disfuncțiile instituționale ale timpului său.
Cea mai cunoscută lucrare a sa și opera sa majoră, Candid, este o nuvelă satirică ce comentează și critică, într-o formă ironică, evenimente, gânditori și doctrine filosofice ale secolului al XVIII-lea, în special optimismul metafizic atribuit lui Gottfried Leibniz, așa cum era acesta popularizat în epocă, și concepția potrivit căreia lumea existentă ar fi, în mod necesar, „cea mai bună dintre toate lumile posibile”. Influența lui Voltaire asupra gândirii politice și culturale europene moderne a fost considerabilă, mai ales în ceea ce privește afirmarea toleranței religioase și a libertăților civile.
Tinerețea François-Marie Arouet s-a născut la Paris, fiind cel mai mic dintre cei cinci copii ai lui François Arouet, jurist și funcționar de rang inferior în administrația financiară a statului, și ai soției sale, Marie Marguerite Daumard, provenită dintr-o familie situată la nivelul inferior al nobilimii franceze, apropiată de mediile burgheze. Data nașterii sale a fost obiectul unor controverse, întrucât Voltaire însuși a susținut că s-ar fi născut la 20 februarie 1694, ca fiu nelegitim al unui nobil, Guérin de Rochebrune sau Roquebrune, afirmație neconfirmată de surse contemporane. Doi dintre frații săi mai mari, Armand-François și Robert, au murit în copilărie. Fratele său supraviețuitor, Armand, și sora sa, Marguerite-Catherine, erau mai mari decât el cu nouă, respectiv șapte ani.
Poreclit „Zozo” în familie, Voltaire a fost botezat la 22 noiembrie 1694, avându-i ca nași pe , abatele de Châteauneuf, și pe Marie Daumard, soția unui văr al mamei sale. Între anii 1704 și 1711 a urmat cursurile Collège-ului Louis-le-Grand, sub îndrumarea iezuiților, unde a beneficiat de o educație clasică riguroasă, centrată pe studiul limbii latine, al teologiei și al retoricii. Această formare a exercitat o influență durabilă asupra stilului său retoric și literar. Ulterior, a dobândit o bună stăpânire a limbilor italiană, spaniolă și engleză.
După încheierea studiilor, Voltaire a ales o carieră literară, contrar dorinței tatălui său, care îl voia avocat. Sub pretextul unei activități ca asistent al unui notar la Paris, și-a consacrat însă mare parte din timp scrierii de poezie. După ce acest fapt a fost descoperit, tatăl său l-a trimis să studieze dreptul la Caen, în Normandia. Voltaire a continuat totuși să scrie, elaborând eseuri și lucrări cu caracter istoric. Spiritul său satiric și vivacitatea intelectuală i-au deschis accesul în anumite cercuri aristocratice influente.
În 1713, tatăl său i-a obținut un post de secretar pe lângă noul ambasador al Franței în Provinciile Unite, , fratele unuia dintre nașii săi. Aflat la Haga, Voltaire a întreținut o relație cu o refugiată protestantă franceză, Catherine Olympe Dunoyer, cunoscută sub numele de „Pimpette”. Relația, considerată compromițătoare, a fost descoperită de marchizul de Châteauneuf, iar Voltaire a fost constrâns să revină în Franța până la sfârșitul anului.
Cea mai mare parte a tinereții sale s-a desfășurat la Paris. Încă de la începutul activității sale literare, Voltaire a intrat în conflict cu autoritățile din cauza scrierilor sale satirice cu caracter politic și personal. Drept consecință, a fost condamnat de două ori la detenție și o dată la exil temporar în Anglia, impus ca alternativă la închisoare. Un pamflet satiric în care îl acuza pe Regent de incest cu propria fiică a dus la o detenție de unsprezece luni în Bastilia.Fitzpatrick, Martin (2000). "Toleration and the Enlightenment Movement" in Grell/Porter, Toleration in Enlightenment Europe, p. 64, footnote 91, Cambridge University Press În ianuarie 1717, Comédie-Française a acceptat punerea în scenă a piesei sale de debut, Œdipe, care a avut premiera în noiembrie 1718, la șapte luni după eliberarea sa. Succesul imediat, atât critic, cât și financiar, i-a consolidat poziția literară. Atât Regentul, cât și regele George I al Marii Britanii i-au acordat medalii ca semn al aprecierii.
În această perioadă se conturează orientările sale intelectuale fundamentale, marcate de susținerea toleranței religioase și a libertății de gândire. Voltaire a criticat autoritatea clericală și absolutismul aristo-monarhic și a pledat pentru un model de monarhie constituțională orientată spre garantarea drepturilor individuale.Marvin Perry et al. (2015), Western Civilization: Ideas, Politics, and Society, Volume II, , p. 427
Numele Arouet a adoptat numele literar Voltaire în anul 1718, după perioada de detenție în Bastilia. Originea pseudonimului nu este pe deplin stabilită, fiind avansate mai multe ipoteze. Una dintre cele mai frecvent invocate îl consideră o anagramă a formei AROVET LI, care corespunde grafiei latinizate a numelui Arouet și inițialelor expresiei („cel tânăr”). Potrivit unei tradiții familiale consemnate de descendenții surorii sale, Voltaire ar fi fost numit în copilărie („micul hotărât”), iar la maturitate ar fi reluat o variantă a acestui apelativ. O altă interpretare pune numele în legătură cu o inversare a silabelor toponimului Airvault, localitatea de origine a familiei sale din regiunea Poitou.
Biograful Richard Holmes susține ipoteza anagramatică, and "Voltaire's Grin" in New York Review of Books, 30 November 1995, pp. 49–55 subliniind însă că pseudonimul a fost probabil ales și pentru valoarea sa sugestivă, evocând idei de mobilitate, rapiditate și îndrăzneală. Aceste asocieri pot fi raportate la termeni francezi precum (acrobație), volte-face (întoarcere bruscă) și volatile (în sensul originar de ființă înaripată). În același timp, numele Arouet nu oferea rezonanța socială adecvată prestigiului său literar în formare, mai ales din cauza apropierii fonetice de expresii cu conotații depreciative, precum („a fi bătut”) și („destrăbălat”).
Într-o scrisoare adresată lui Jean-Baptiste Rousseau în martie 1719, Voltaire solicită ca eventualul răspuns să îi fie adresat sub numele „Monsieur de Voltaire”, utilizarea particulei de având o funcție de distincție socială, nu una nobiliară propriu-zisă. Într-un post-scriptum, el precizează: „” („Am fost atât de nefericit sub numele de Arouet încât am luat un altul, mai ales pentru a nu mai fi confundat cu poetul Roi”).– "Voltaire to Jean Baptiste Rousseau, c. 1 March 1719". Electronic Enlightenment. Ed. Robert McNamee et al. Vers. 2.1. University of Oxford. 2010. Web. 20 June 2010. Afirmația face probabil trimitere la Adenes le Roi, cunoscut în mediile literare ale epocii; la începutul secolului al XVIII-lea, diftongul oi era pronunțat apropiat de ouai, ceea ce explică similitudinea fonetică dintre Roi și Arouet și poate constitui o motivație suplimentară a schimbării numelui.
De-a lungul vieții, Voltaire a recurs în mod constant la utilizarea pseudonimelor, fiind atestate, în corespondență și în publicații, cel puțin 178 de nume diferite.
Cariera Ficțiunea timpurie Următoarea piesă a lui Voltaire, Artémire, plasată în Macedonia antică, a avut premiera la 15 februarie 1720 și a constituit un eșec, din text păstrându-se doar fragmente. În acest context, autorul s-a orientat către un poem epic consacrat lui Henric al IV-lea al Franței, la care începuse să lucreze încă din 1717. După refuzul autorizației de publicare, în august 1722 a părăsit Franța pentru a identifica un editor în afara regatului, fiind însoțit de Marie-Marguerite de Rupelmonde, tânără văduvă cu care întreținea o relație.
La Bruxelles s-a întâlnit pentru scurt timp cu Rousseau, după care și-a continuat deplasarea spre nord, obținând în cele din urmă sprijin editorial la Haga. Contactul cu societatea din Provinciile Unite l-a impresionat prin climatul de toleranță și libertate publică. Revenit în Franța, a încheiat un acord cu un editor din Rouen, care a acceptat publicarea clandestină a poemului La Henriade. După refacerea sa, în noiembrie 1723, în urma unei infecții de aproximativ o lună cu variolă, primele exemplare au fost introduse ilegal la Paris și puse în circulație. Poemul s-a bucurat de un succes imediat, în special în mediile literare și aristocratice. În schimb, piesa Hérode et Mariamne, prezentată în premieră în martie 1724, a fost primită nefavorabil. Substanțial revizuită, aceasta a fost reluată la Comédie-Française în aprilie 1725, cu un ecou considerabil mai favorabil, fiind inclusă printre divertismentele oferite cu prilejul căsătoriei regelui Ludovic al XV-lea cu Maria Leszczyńska, în septembrie 1725.
Exilul în Anglia La începutul anului 1726, Guy Auguste de Rohan-Chabot l-a ironizat pe Voltaire în legătură cu schimbarea numelui; schimbul de replici a degenerat, iar, la instigarea lui Rohan, Voltaire a fost agresat de servitorii acestuia. După ce l-a provocat la duel, influenta familie Rohan a obținut arestarea sa fără proces, iar la 17 aprilie 1726 Voltaire a fost încarcerat în Bastilia. Pentru a evita o detenție pe termen nedefinit, a solicitat exilul în Anglia ca alternativă la închisoare, cerere acceptată de autorități. La 2 mai 1726 a fost escortat la Calais și a părăsit Franța.
În Anglia, Voltaire a locuit în principal la Wandsworth și ulterior în zona Strandului, beneficiind de o poziționare favorabilă în viața intelectuală a Londrei. Între decembrie 1727 și iunie 1728 a locuit deasupra prăvăliei The White Peruke din Maiden Lane, Covent Garden, în apropierea editorului său britanic, Peter Vaillant, tipograf și librar hughenot. Prezența unei comunități hughenote active în zonă, alcătuită din numeroși emigranți francezi și având o biserică proprie la Savoy, i-a facilitat integrarea.
În această perioadă, Voltaire a frecventat cercurile înaltei societăți engleze, intrând în contact cu Alexander Pope, John Gay, Jonathan Swift, Lady Mary Wortley Montagu și Sarah, ducesă de Marlborough. Exilul englez a avut o influență decisivă asupra formării sale intelectuale. Voltaire a comparat favorabil monarhia constituțională britanică cu absolutismul francez și a fost profund marcat de nivelul mai ridicat al libertății de exprimare și al toleranței religioase. Totodată, și-a aprofundat interesul pentru literatura engleză, în special pentru opera lui Shakespeare. Deși a criticat abaterile acestuia de la canoanele neoclasice, Voltaire l-a considerat inițial un model de vitalitate dramatică; ulterior, pe măsură ce influența lui Shakespeare a crescut în Franța, a adoptat o poziție tot mai critică.