Intervenția Armatei României în Bucovina în 1918 a reprezentat o acțiune a trupelor Regatului României desfășurată în sprijinul Consiliului Național Român al Bucovinei, la cererea conducătorului acestuia, Iancu Flondor și cu acordul guvernului de atunci al României. Intervenția, în care au fost implicate unitățile Diviziei 8 Infanterie române, a vizat securizarea militară și menținerea unității teritoriale a Ducatului Bucovinei, care, urma să intre în componența teritorială a Regatului României. Acțiunea militară în cauză a survenit în contextul existenței unui interes direct al României privind problema în cauză, preexistent intrării țării în război, interes formalizat prin Tratatul de alianță dintre România și Antanta.

Din punct de vedere politic, intervenția a fost parte a unui efort complex al statului român de a asigura prin forță militară noile provincii pe care urma să le dobândească, de a obține recunoașterea internațională a frontierelor la Conferința de Pace de la Paris și de a preveni simultan tulburările revoluționare, care, se prefigurau pe plan intern.

Într-o primă instanță, în contextul în care a debutat procesul de disoluția al Austro-Ungariei în 1918, disensiunile referitoare la viitorul provinciei respective dintre reprezentanții politici ai comunităților bucovinene română (susținătoare a integrității teritoriale) și ucraineană (susținătoare a partajării teritoriale pe baze etnice) au provocat un conflict politic, finalizat la 6 noiembrie 1918 printr-o tentativă de partajare pe baze etnice a fostului ducat din componența Cisleithaniei, mediată de către ultimul guvernator austriac al acestuia, Josef Etzdorf. Această situație temporară, al cărui fond l-a reprezentat existența concretă a unei comunități ucrainene în mase compacte, situate în nordul și nord-vestul teritoriului aflat în litigiu, a survenit ca urmare a implicării militarilor ucraineni în sprijinul unei soluții, prin care, nordul și nord-vestul Bucovinei ar fi urmat să intre în componența Republicii Populare a Ucrainei Occidentale.

În a doua etapă, trupe române de infanterie și cavalerie, sprijinite de jandarmi și grăniceri au intrat în Bucovina la 24 octombrie/6 noiembrie 1918, la ordinul prim-ministrului Alexandru Marghiloman, cu patru zile anterior reintrării României Marele Război și au avansat pe trei coloane spre Cernăuți, unde au ajuns la 27 octombrie/11 noiembrie 1918. Beneficiind de suportul trupelor române, Consiliul Național Român a preluat puterea efectivă în Bucovina în aceeași zi, iar la 15/28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei, boicotat de reprezentanții , a decis unirea Bucovinei cu România.

A urmat securizarea militară a întregului teritoriul al provinciei, concomitent cu aceasta fiind instituită o administrație militară (desființată ulterior) care, a colaborat cu cea civilă la pacificarea teritoriului (amenințat de existența unei mari cantități de arme în mâinile locuitorilor și de grupurile de militari răzleți ucraineni sau foști austro-ungari) și respectiv la restabilirea ordinii civile și a economiei (afectate de tulburările care au însoțit dezagregarea monarhiei habsburgice). De asemenea, concomitent cu inițierea organizării unei jandarmerii care să înlocuiască vechea jandarmerie austriacă, armata a realizat în luna decembrie 1918 un dispozitiv de apărare, care, a vizat eventualitatea unui atac din partea forțelor militare ucrainene din Galiția.

În luna ianuarie 1919, trupele Diviziei 8 Infanterie din Bucovina au intervenit în perioada Revoltei de la Hotin în sprijinul Diviziei 1 Cavalerie, iar din aprilie 1919 au început să mobilizeze forțele proprii la granița vestică a Republicii Populare a Ucrainei Occidentale, în vederea pregătirilor necesare unei noi intervenții militare, de această dată în Pocuția, care, a debutat în dimineața zilei de 24 mai 1919.

Nerezolvată a rămas problema echilibrului etnic dintre români și ucraineni, în Bucovina, existent anterior în cadrul Austro-Ungariei și compromis de lipsa ulterioară a unei soluții, agreată de ambele etnii din fostul ducat. În acest context ucrainenii bucovineni, înglobați între granițele statului român, dar caracterizați de o puternică identitate națională, au respins integrarea în viața României Mari.

Contextul thumb|425px|right|Harta etnică a Bucovinei în 1910 În Bucovina istorică, în 1918 procentul membrilor comunităților alogene era unul semnificativ, de 52% - 55% conform unor surse diferite, populațiila de acest tip depășind-o pe cea românească autohtonă.Hrenciuc, Daniel; Integrarea minorităților naționale din Bucovina în Regatul României Mari (1918-1928). Unele considerații; Codrul Cosminului”, nr. 12, 2006, p. 160; accesat la 19 noiembrie 2021

Poziția României în timpul războiului thumb|265px|left|A doua pagină a Tratatului politic de alianță dintre România și Antanta.

În anul 1915, au început discuții între România și Austro-Ungaria privitoare la eventuale concesii teritoriale din partea Austro-Ungariei. Politico-Territorial Projects concerning..., 2014, Ciorteanu, p. 122 S-au conturat trei posibile opțiuni, două dintre ele prevăzând ca limita nordică a teritoriului cedabil să fie cea a râului Suceava, până la hotarul bezirkului Suceava și una dintre ele Siretul, ca viitoare graniță, până la hotarul cu bezirkul Vijnița. Politico-Territorial Projects concerning..., 2014, Ciorteanu, p. 123

Prin Tratatul de alianță dintre România și Antanta, prin care, România s-a angajat să intre Primul Război Mondial, au fost stipulate teritoriile pe care România urma să le obțină de la Austro-Ungaria, conform unei linii de demarcație descrisă în articolul IV. Upson Clark, Charles; United Roumania; Ayer Publishing; 1971 [with the title Greater Roumania in 1932;]; ISBN 978-0-405-02741-3; pp. 134–135

Linia de delimitare a teritoriului bucovinean care, ar fi urmat să intre astfel în componența Regatului României, urma să înceapă de la Prut din dreptul frontierei dintre România și Imperiul Rus, din zona aflată lângă Noua Suliță (, , în ). De aici spre vest, urma să fie de-a lungul Prutului până la confluența sa cu Ceremușul (, ) și mai departe de-a lungul graniței dintre Bucovina și Galiția. thumb|265px|right|Hartă din 1896 a Bucovinei adnotată de Iancu Flondor în 1915, arătând propunerile sale de partajare a Bucovinei. Potrivit însă Păcii de la București din 1918, teritoriul Bucovinei austriece ar fi urmat să încorporeze o porțiune din Ținutul Hotin și porțiuni aparținând Regatului României din Ținutul Herța și din zona Dornei. Politico-Territorial Projects concerning..., 2014, Ciorteanu, p. 127 Pe de altă parte, în ultima parte a războiului, prim-ministrul român, Alexandru Marghiloman, a intrat în negocieri cu atașatul diplomatic austro-ungar de la București, pentru ocuparea militară a Bucovinei și Ardealului.Istoria războiului ..., vol. II, Kirițescu, 1989, p. 370

Situația din Bucovina

În ultima jumătate a anului 1918, disensiunile dintre români și ucraineni în ce privește BucovinaMinoritatea Ucraineană..., Mihai, 2012, p.11 (a cărei parte de nord-vest era locuită în mod majoritar absolut de ucraineni, în proporție de 55 % din populație) Процессы национального самоопределения на Буковине в 1918 г.,..., Виднянский, 2012, c. 24 au provocat un conflict politic, manifestat între reprezentanții politici ai celor două comunități. Astfel, la 18 octombrie 1918, s-a întrunit la Liov (, ) o constituantă ucraineană formată din delegații ucraineni în Parlamentul austriac și în dietele din Galiția și din Bucovina, precum și din reprezentanți ai partidelor politice. Această constituantă a dat proclamație privitoare la înființarea unui stat ucrainean în Galiția Orientală, nord-vestul Bucovinei și TranscarpatiaUnirea Bucovinei ..., Cocuz, 1998, p. 96 la 19 octombrie 1919, în calitate de Povestea Bucovinei, ..., Țopa, 2013, p. 306 și a stabilit formarea la Liov și Cernăuți a două delegații, care, să pregătească crearea statului ucrainean și să negocieze acest lucru cu autoritățile vieneze. Conflictul a continuat în Parlamentul austriac,Minoritatea Ucraineană..., Mihai, 2012, p.11 unde la 22 octombrie a avut loc o dispută între deputații români și cei ucraineni.

În contextul noii situații militare regionaleAcțiunile Armatei Române în spațiul..., Seserman, 2004. p. 152 din lunile octombrie și noiembrie 1918,Acțiunile Armatei Române în spațiul..., Seserman, 2004. p. 151 în Bucovina s-au înregistrat în această perioadă acțiuni distincte:Acțiunile Armatei Române în spațiul..., Seserman, 2004. p. 157 autorități, militari și membrii ai populației ucrainene [din Bucovina] au acționat pentru preluarea conducerii în teritoriu, intenționând să guverneze în partea de nord, formată din Cernăuți, bezirkurile Zastavna (), Coțmani (), Vășcăuți () și Vijnița () în întregime și în localitățile cu majoritate ucraineană din celelalte districte ale Bucovinei.Cronologia unirii ... (I), Brusanowski, 2019, p. 73 reprezentanții politici din Austro-Ungaria și ai administrației locale, ale românilor bucovineni, s-au întrunit la 14/27 octombrie 1918 la Cernăuți (, , ), într-o Adunare Constituantă care, a declarat că hotărăște ca Bucovina să se unească cu România,Istoria războiului ..., vol. II, Kirițescu, 1989, p. 391 respingând ideea de divizare a provinciei.Istoria războiului ..., vol. II, Kirițescu, 1989, p. 392 a avut loc disoluția unităților militare austro-ungare, ostașii acestora părăsindu-le în dezordine și provocând panică în populație

Presat militar în luna noiembrie 1918 de către militarii ucraineni, ultimul guvernator austriac, contele Josef Ezdorf a fost convins să predea puterea Radei care unea forțele politice ucrainene locale și Consiliului Național Român. În contextul în care, organismul național român a refuzat orice compromis cu partea ucraineană, guvernatorul s-a orientat către autointitulatul „comisar al Moldovei de Sus”, Aurel Onciul și a „împărțit” nordul fostului ducat, Radei ucrainene și lui Aurel Onciul sudul.Minoritatea Ucraineană..., Mihai, 2012, p.11

Poziția românilor bucovineni thumb|200px|left|În calitatea sa de conducător al Comitetului Executiv mandatat de Consiliul Național Român, Iancu Flondor a solicitat intervenția armată a Regatului României. Însărcinat de către Consiliul Național Român să fie în fruntea Comitetului Executiv care, trebuia să guverneze Bucovina, Iancu Flondor a intervenit pe lângă Guvernul României, aflat la Iași, cerând intervenția armată a Regatului. Spre capitala de război a României au pornit astfel atât Vasile Bodnărescu, în calitate de delegat al Consiliului Național Român, cât și autoproclamatul reprezentant al Românilor, Aurel Onciul, în calitate de delegat asociat ucrainenilor. În timp ce Bodnărescu a fost primit atât de Marghiloman, inițial, cât și de noul guvern al generalului Coandă, ulterior,Unirea Bucovinei ..., Cocuz, 1998, p. 99 Onciul a fost reținut de autoritățile militare de la Iași, dat fiind că a susținut ideea cedării unei părți importante a teritoriului bucovinean, ucrainenilor.Unirea Bucovinei ..., Cocuz, 1998, p. 100