Un pașaport intern este un tip de document de identitate. Utilizările pentru pașapoartele interne au inclus restricționarea cetățenilor unui stat subdivizat la ocuparea forței de muncă în propria zonă (prevenirea migrației acestora către orașe sau regiuni mai bogate), înregistrarea clară a etniei cetățenilor pentru a impune segregarea rasială sau controlul accesului la instalații secrete sau în orașe închise.
Când a apărut pașaportul pentru prima dată, nu a existat o distincție clară între cele interne și cele internaționale. Mai târziu, unele țări au dezvoltat sisteme sofisticate de pașapoarte pentru diverse scopuri și diferite grupuri de populație.
Țările care au în prezent pașapoarte interne includ: (), (), (pașaport pentru cetățeanul Federației Ruse )
Pașapoartele interne au mai fost emise și utilizate anterior de către: și statele sale succesoare, ,
(în statele sclavagiste mai înainte de războiul civil), ( pașaportul intern sovietic), , , în timpul apartheidului, (până în 2016, înlocuit de cardul național) (până în 1860) (până în 2020)
Terminologie În multe țări, cuvântul „pașaport” este folosit în limbajul modern doar pentru desemnarea unui document emis în scopul călătoriilor internaționale, care este supus unei permisiuni discreționare. Cu toate acestea, în Uniunea Sovietică țările post-sovietice, cuvântul „pașaport” se referă în principal la un document de identificare primar, mai ales dacă are forma unei cărticele. Cu toate acestea, se extinde și prin analogie la alte forme de documente de identificare. De exemplu, carte de identitate (Ucraina), care înlocuiesc pașapoarte interne din perioada sovietică, se numesc în continuare паспорт (paspost, „pașaport”).
Vedeți și: Al o sută unulea kilometru Oraș închis Pașaport
Note
Bibliografie
Tim Lott writing on British “internal passports”*
Categorie:Documente de identificare Categorie:Pașapoarte