Haiducul de pe Ceremuș

Haiducul de pe Ceremuș (în ) este un film istorico-biografic sovietic din 1960, regizat de . Всесоюзный государственный фонд кинофильмов, Советские художественные фильмы. Аннотированный каталог, vol. 4 (1958–1963), Iskusstvo, Moscova, 1968, p. 184. Scenariul filmului a fost scris de poetul, romancierul și dramaturgul ucrainean Liubomîr Dmîterko, împreună cu regizorul Viktor Ivanov, Андрей Викторович Караулов [Andrei Viktorovici Karaulov], Олег Борисов, Искусство, Moscova, 1993, p. 313. J.J. Gurga, Echoes of the Past: Ukrainian Poetic Cinema and the Experiential Ethnographic Mode, p. 99. și este marcat de un anumit „angajament ideologic” caracteristic epocii sovietice. Filmul este o epopee istorică populară, cu numeroase elemente folclorice, Joshua J. First, Scenes of Belonging: Cinema and the Nationality Question in Soviet Ukraine During the Long 1960s, p. 146. care evocă viața grea a haiducilor și lupta lor împotriva opresorilor***, „Pe ecrane. «Haiducul de pe Ceremuș»”, în Apărarea patriei, anul XVI, nr. 307 (4459), miercuri 28 decembrie 1960, p. 3. și încearcă să evidențieze importanța istorică a regiunii nordice a Munților Carpați pentru Ucraina și Uniunea Sovietică. Rolurile principale sunt interpretate de actorii (Oleksa Dovbuș), Nataliia Naum (Maricika), Oleg Borisov (Iuzef), Grîgori Teslea (Mîhailo), Nikolai Muraviov (Varțaba) și Semion Lihogodenko (Jebea).***, „La cinematograful «Minerul». «Haiducul de pe Ceremuș»”, în Pentru socialism, Baia Mare, anul XII, nr. 2265, joi 27 aprilie 1961, p. 3.

Acțiunea filmului are loc la mijlocul secolului al XVIII-lea pe teritoriul Ucrainei Subcarpatice, care era stăpânit în acea vreme de Uniunea statală polono-lituaniană.***, „Filmele săptămînii: «Haiducul de pe Ceremuș»”, în Viața nouă, Galați, anul XVII, nr. 5019, marți 24 ianuarie 1961, p. 2. Haiducul Oleksa Dovbuș adună o ceată de răzvrătiți pe masivul muntos Ciornohora și, după câteva incursiuni încununate de succes, reușește să-i ridice la luptă pe țăranii huțuli din Munții Carpați împotriva nobililor polonezi care luaseră în stăpânire pământurile lor.S. Teodorovici, „Cinema «Ilie Pintilie»: «Haiducul de pe Ceremuș»”, în Flacăra Iașului, Iași, anul XVI, nr. 4482, miercuri 1 februarie 1961, p. 2. Moartea haiducului este învăluită în mister, iar o legendă ucraineană susține că Dovbuș ar mai trăi chiar și astăzi în munții sălbatici și neumblați care i-au slujit de atâtea ori ca ascunzătoare.

Filmul a fost produs în culori de Studioul de film „A. Dovjenko” din Kiev***, „Pe ecranele Capitalei”, în Scînteia, anul XXX, nr. 5020, duminică 18 decembrie 1960, p. 3.***, „Premierele săptămîii. «Haiducul de pe Ceremuș»”, în Crișana, Oradea, anul XVI, nr. 57, miercuri 8 martie 1961, p. 2. și a fost difuzat atât în limba rusă, cât și limba ucraineană în cinematografele din Uniunea Sovietică. El s-a bucurat de o popularitate considerabilă în rândul cinefililor sovietici, fiind vizionat, potrivit evidențelor oficiale, de 22,7 milioane de spectatori. J.J. Gurga, Echoes of the Past: Ukrainian Poetic Cinema and the Experiential Ethnographic Mode, p. 70.

Rezumat

Munții Carpați constituie locul de origine a numeroase legende despre vitejia muntenilor huțuli (un subgrup etnic al poporului ucrainean), care trăiau aici din vremuri îndepărtate.***, „Cinematograful «23 August» prezintă, pînă la 15 februarie, filmul tehnicolor Haiducul de pe Ceremuș. O producție a studioului «A. Dovjenko» din Kiev”, în Zori noi, Suceava, anul XV, nr. 4100, duminica 12 februarie 1961, p. 2. Teritoriile locuite de huțuli au fost cotropite și împărțite de popoare străine ca maghiarii și polonezii și au intrat sub stăpânirea unor nobili lacomi și cruzi.Al. Racoviceanu, „Spectacolele săptămînii: Haiducul de pe Ceremuș”, în Contemporanul, nr. 53 (742), vineri 30 decembrie 1960, p. 5. Huțulii s-au ridicat la luptă pentru eliberarea pământurilor străbune, iar unul dintre conducătorii lor a fost tânărul Oleksa Dovbuș, care a încercat să-i alunge pe cotropitori și să facă dreptate neamului său la mijlocul secolului al XVIII-lea. În secvențele de început ale filmului se specifică următoarele: „Munții Carpați sunt ca niște riduri adânci pe fața bătrână a Pământului. Muntenii ucraineni, huțulii, au trăit aici din vremuri imemorabile. Toate aceste pământuri au făcut parte dintr-un stat unitar puternic numit Rusia Kieveană. Dar, în secolele următoare, nobilii feudali maghiari au ocupat Transcarpatia, iar magnații polonezi cea mai mare parte a ținuturilor ucrainene. Poporul ucrainean nu s-a supus. Huțulii carpatini iubitori de libertate s-au adunat în cete de răzvrătiți numite . La fel ca izvoarele de munte care curg libere, poporul și-a dezlănțuit furia din inima lui și i-a pedepsit fără milă pe asupritori. Cu 200 de ani în urmă această furie a avut în Munții Carpați un nume omenesc. Ea a fost numită Oleksa Dovbuș.”. Joshua J. First, Scenes of Belonging: Cinema and the Nationality Question in Soviet Ukraine During the Long 1960s, p. 147.Versiunea ucraineană a acestui text este un pic diferită: „Munții Carpați sunt ca niște riduri adânci pe fața bătrână a Pământului. Din cele mai vechi timpuri, aici au locuit copiii unei singure mame Ucraina până când nobilii polonezi, austrieci, unguri și valahi au pus mâna pe acest pământ, l-au sfâșiat și l-au împărțit între ei. Câtă suferință au experimentat frații noștri eroi în captivitate, dar nu au cedat și nu au fost anihilați. Mânia a fost săpată din inimile oamenilor, ca acele izvoare din stâncile de munte, și a coborât ca o sabie fără milă asupra capetelor asupritorilor. Acum două sute de ani, această furie avea un nume uman. I s-a spus Oleksa Dovbuș.”. Astfel, textul versiunii rusești susține că ținuturile carpatice au fost o parte componentă a Rusiei Kievene din secolul al IX-lea până în secolul al XIII-lea, întărind legătura Ucrainei cu Rusia, în timp ce textul versiunii ucrainene are un caracter naționalist explicit: el identifică existența unei națiuni ucrainene premoderne și enumeră națiunile asupritoare. Vezi Joshua J. First, Scenes of Belonging: Cinema and the Nationality Question in Soviet Ukraine During the Long 1960s, p. 147.

La mijlocul secolului al XVIII-lea Oleksa Dovbuș devenise cunoscut în regiunea nordică a Munților Carpați ca haiduc, jefuindu-i pe cămătari de banii luați cu forța de la țărani și restituindu-i păgubiților.I. Tudor, „La cinematograful «M. Eminescu»: «Haiducul de pe Ceremuș»”, în Viața nouă, Galați, anul XVII, nr. 5020, miercuri 25 ianuarie 1961, p. 3. El întâlnește într-o noapte un răzvrătit bătrân, care fusese grav rănit într-o luptă cu oștile puternicului nobil local, pan Jabłoński. Bătrânul îl recunoaște și îl roagă pe Dovbuș să-l îngroape după ce va muri, iar mai apoi să-i strângă din nou pe rebeli și să le ceară să-l urmeze, renunțând de bună voie din acel moment la familie, casă sau liniște sufletească până când poporul ucrainean va fi liber. În ultimele sale clipe de viață, bătrânul smulge un fir de iarbă de pe viitorul său mormânt și i-l dă haiducului ca să-l protejeze de gloanțele oștilor nobilului.

Dovbuș adună o ceată de răzvrătiți îndrăzneți și viteji pe masivul muntos Ciornohora și, după ce-i supune unei grele încercări (traversarea unei prăpastii pe trunchiul unui mesteacăn), îi convinge să jure că vor renunța la casă și la familie și vor lupta împreună pentru apărarea poporului ucrainean. Acest jurământ îl determină pe Oleksa să o respingă pe Maricika, logodnica sa, care vruse inițial să i se alăture. Aflând că s-a adunat o nouă ceată de haiduci, pan Jabłoński poruncește slujitorilor săi să confiște toate vitele din satul de origine al răzvrătiților pentru a-și putea plăti oștile. Haiducii lui Dovbuș pătrund în conacul lui pan Jabłoński și intenționează să-l spânzure, dar renunță atunci când nobilul semnează un document prin care renunță la drepturile sale asupra pământurilor huțulilor. Vitele confiscate de oamenii nobilului polonez sunt înapoiate țăranilor. În acest timp, Maricika este nevoită să se căsătorească cu un țăran huțul bogat pe nume Ștefan, J.J. Gurga, Echoes of the Past: Ukrainian Poetic Cinema and the Experiential Ethnographic Mode, pp. 99–100. care era un apropiat al lui pan Jabłoński. Căsătoria nu poate fi anulată, dar Oleksa și Maricika jură în aceeași noapte în mijlocul naturii că își vor rămâne credincioși unul altuia.

Pan Jabłoński nu-și respectă însă cuvântul dat și poruncește trecerea satului prin foc și sabie, iar oștenii săi distrug casele celor răzvrătiți și îi iau pe săteni ca prizonieri. J.J. Gurga, Echoes of the Past: Ukrainian Poetic Cinema and the Experiential Ethnographic Mode, p. 100. Huțulii care încearcă să-și apere avutul și libertatea sunt uciși, iar Dovbuș se jură că-i va răzbuna. Retras la un castel, Jabłoński se distrează împreună cu alți nobili și împușcă accidental un copil huțul, pe care-l folosise ca țintă vie. Mânia lui Dovbuș crește, iar haiducii pun la cale un plan capcană. Astfel, Dovbuș îl anunță pe un preot ortodox că haiducii sunt alungați din munți de oștile poloneze și îl roagă să le pregătească un ospăț în acea noapte. Preotul îl anunță pe Jabłoński, iar nobilul poruncește trimiterea oștilor în sat pentru a-i prinde pe haiduci, lăsând astfel castelul fără apărare. Dovbuș, care anticipase trădarea preotului, pătrunde cu haiducii în curtea castelului, îl spânzură pe Jabłoński și apoi incendiază castelul, dar cruță viața soției nobilului, pana Jadwiga Jabłońska, care era însărcinată. Haiducii se întorc în sat și cer localnicilor să i se alăture, făcându-i pe oștenii polonezi să fugă speriați.

Răscoala țăranilor huțuli se întinde în Munții Carpați. Castelele nobililor sunt incendiate, iar nobilii își părăsesc moșiile și se refugiază la curtea voievodului Pșeremskîi, cerându-i să strângă o armată care să lupte cu ceata lui Dovbuș. Este anunțată o recompensă mare pentru orice fel de contribuție la prinderea haiducului Oleksa Dovbuș, însă muntenii nu-l trădează. Au loc mai multe lupte, dar Oleksa scapă nevătămat de fiecare dată. În această situație, nobilii polonezi pun la cale o capcană pentru a-l ademeni pe Dovbuș în oraș: ei o capturează pe iubita lui, Maricika, o pun în lanțuri și o întemnițează într-un turn înalt aflat deasupra pieței centrale. Oleksa pătrunde deghizat în orașul inamic pentru a o vedea pe Maricika și este capturat de oștenii polonezi, urmând a fi executat. Vestea capturării lui Dovbuș ajunge în toate satele învecinate, iar huțulii coboară din munți, îl eliberează pe conducătorul haiducilor și o iau ca ostatică pe pana Jabłońska, sora voievodului Pșeremskîi. Pentru a scăpa de urmăritori, Oleksa aruncă pe drum toate monedele pe care le găsise în caleașca cu care fugea, iar oștenii polonezi se opresc și încep să adune banii, lăsându-i să scape pe fugari.Val. Coliban, „Filmele săptămînii. Cinematograful «Maxim Gorki»: «Haiducul de pe Ceremuș»”, în Drum nou, Brașov, anul XVIII, nr. 5038, miercuri 8 martie 1961, p. 3. Voievodul îi poruncește ofițerului Mațek să incendieze moșia pentru ca apoi să poate da vina pe Dovbuș și să-l forțeze astfel pe hatman să-i pună la dispoziție o armată de 3.000 de dragoni. Încercarea sa de a-l prinde pe Dovbuș eșuează însă atunci când armata poloneză pe care o conducea este prinsă în ambuscadă într-un defileu, iar haiducii declanșează o avalanșă de bolovani asupra militarilor.