85px|left Inocybe lacera (Elias Magnus Fries, 1821 ex Paul Kummer, 1871) din încrengătura Basidiomycota, în familia Inocybaceae și de genul Inocybe,FungorumMycobank este o specie răspândită de ciuperci otrăvitoare, care poate provoca intoxicații letale. Acest burete coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Un nume popular nu este cunoscut. În România, Basarabia și Bucovina de Nord trăiește în grupuri, dar nu în tufe, pe sol acru, sărac, nisipos și umed, în păduri de conifere și mixte, la marginea lor, sub pini, dar, de asemenea, prin câmpii sterpe, și, conform micologului german Johann Stangl (1923-1988), prin turbării, sub arini, mesteceni, plopi și sălcii precum pe arsuri vechi. Apare de la câmpie la munte, din mai până în noiembrie.Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 242-243, ISBN 978-3-440-13447-4Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 308-309, ISBN 978-3-8354-1839-4

Taxonomie thumb||left|110px|Paul Kummer Numele binomial Agaricus lacer(us) a fost determinat de renumitul savant suedez Elias Magnus Fries în volumul 1 al trilogiei sale Systema Mycologicum din 1821.Elias Magnus Fries: „Systema Mycologicum”, vol. 1, Editura Ex Officina Berlingiana, Lundae 1821, p. 257

Apoi, în 1871, cunoscutul micolog german Paul Kummer a transferat specia corect la genul Inocybe, sub păstrarea epitetului, de verificat în opera sa principală Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen,Paul Kummer: „Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen” („Ghid pentru știința micologiei, fără ciupercuțe de mucegai și prea mici mucoase și nucleici”), cu 80 de ilustrații litografice, Editura E. Luppe, Zerbst 1871, p. 79 fiind numele curent valabil (2021).

Taxonul Inocybe deflectens a micologului italian Pier Andrea Saccardo din 1887,P. A. Saccardo: „Sylloge fungorum omnium husque cognitorum”, vol. 5, Editura „Sumptibus auctoris typis Seminarii”, (apoi R. Friedländer und Sohn, Berlin), Padova 1887, p. 786 denumit pe baza binomului descris de micologul bavarez Max Britzelmayr în 1883,Max Britzelmayr: „Agaricus deflectens”, în: „Berichte des Naturhistorischen Vereins in Augsburg”, vol. 27, 1883, p. 158 se mai găsește în unele publicații vechi.

În plus, au mai fost descrise peste 15 de forme respectiv variații referitoare la această specie, de verificat aici:.

Epitetul specific este derivat din adjectivul latin (=ciuntit, sfârtecat, sfâșiat),Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 666 datorită aspectului ciupercii la bătrânețe.

Descriere Această specie este în aspect foarte variabilă cum dovedesc și cele 17 forme precum variații descrise. De aceea, identificarea este numai foarte grea la locul culegerii. thumb|left|260px|Bres.: Inocybe lacera Pălăria: subțire, dar destul de robustă are un diametru de 2-5 (7) cm, este inițial puternic arcuită sau în formă de clopot, apoi aplatizat convexă cu o cocoașă tocită centrală bine evidentă, la bătrânețe cu rupturi adânci până la tijă. Cuticula uscată, este fin radială până la dens încâlcit-pâsloasă. Nu este neobișnuit ca pâsla să formeze mănunchiuri de solzișori cocârjați. Solzii și centrul pălăriei se abat de la culoarea de bază brun deschis la maro de alun, fiind în mare parte de un brun închis. Marginea pălăriei este dreaptă, la început drapată ca o pânză de păianjen cu resturi de cortină brun-albicioase. Lamelele: sunt nu prea subțiri și destul de distanțate, intercalate, uneori cu câteva bifurcații, ocazional slab bombate și aderate lat la picior. Coloritul mai întâi albicios, devine cu timpul palid maroniu și în vârstă brun-roșiatic până umbrin, muchiile netede fiind presărate cu multe gene fine și albicioase. Piciorul: fibros și destul de flexibil de 2-5 cm înălțime și de 0,3-0,5 cm grosime este cilindric, adesea curbat, tânăr plin, dar bătrân gol pe dinăuntru, baza fiind adesea îngroșată, însă niciodată bulboasă. Coloritul este pe fond ocru-brun murdar, suprafața fiind presărată de solzișori mai deschiși palid maronii care dispar mai târziu. Spre baza netedă se decolorează brun-negricios. Nu prezintă un inel. Carnea: este subțire, inițial gri-albicioasă, brunând la bătrânețe și în picior fibroasă, de culoarea lemnului. Mirosul este spermatic și ceva putregăios, gustul blând și puțin mucegăios. Caracteristici microscopice: are spori ocru-galbeni, netezi, drepți, mai mult sau mai puțin cilindrici, cu un apicol și pereți groși, măsurând 12-15 (17) x (4,5) 5-7 microni. Coloritul pulberii lor este brun ca tutunul. Basidiile clavate cu preponderent 4 sterigme fiecare măsoară 25- 30 x 8-10 microni. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) de 50-70 x 15-20 microni cu pereți destul de subțiri (0,5-1,0 µm) sunt fusiform-ventricoase, vârfurile cu incrustații apicale. Cheilocistidele (elemente sterile situate pe muchia lamelor) care se decolorează cu hidroxid de potasiu verzui sunt fusiforme, cu pereți groși de până la 2,5 µm și cu forme cristaline la capăt, având o dimensiune de 48-75 x 13-20 microni. Pleurocistidele (elemente sterile situate în himenul de pe fețele lamelor), de asemenea cu pereți groși, au forma de balon cu un diametru de 30-40 microni.Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XV, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1930, p. + tab. 731Mycopedia Reacții chimice: nu sunt cunoscute.Helmut Gams (ed.): Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 3-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1967, p. 257

Confuzii Inocybe lacera poate fi confundată în primul rând cu specii ale aceluiași gen cum sunt Inocybe cincinnata sin. Inocybe obscura (letală), Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 242-243 - 2, ISBN 3-405-12116-7Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 232-233 - 2, ISBN 3-405-12124-8 Inocybe dulcamara (otrăvitoare),Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 242-243 - 1, ISBN 3-405-12116-7 Inocybe fraudans (otrăvitoare),Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 344-345, ISBN 978-3-440-14530-2 Inocybe godeyi,Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 226-227, ISBN 3-405-12081-0 Inocybe heimii (otrăvitoare),Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 194-195, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum) Inocybe hirtella (foarte otrăvitoare, poate chiar letală),Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 234-235 - 1, ISBN 3-405-12081-0 Inocybe hystrix (letală),Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 238-239 - 1, ISBN 978-3-440-13447-4 Inocybe lanuginosa (otrăvitoare, posibil letală),Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 262-263 - 1, ISBN 88-85013-25-2 Inocybe stellatospora (probabil letală)Roger Heim: „Le genre Inocybe: précédé d'une introduction générale”, 1931, p. 400 sau Inocybe terrigena (foarte otrăvitoare),Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 371, ISBN 3-85502-0450 dar, de asemenea, de exemplu cu Tricholoma vaccinum (necomestibil, ingerat în cantități mai mari toxic, se dezvoltă în același habitat ca specia descrisă, miros făinos-pământos, gust făinos, amărui și slab iute).Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 302-303 - 1, ISBN 88-85013-37-6

Specii asemănătoare în imagini

Valorificare Specia este foarte otrăvitoare și poate fi letală pentru că conține pilocarpină, o micotoxină foarte puternică, înrudită cu muscarina. După un timp de incubație între 15-40 minute după ingerare, provoacă transpirații vehemente, friguri, tulburare a vederii, accelerație cardiacă, dispnee, nu rar și convulsii, un șoc anafilactic sau chiar un edem pulmonar. Antidot este atropina (5-10 mg sulfat de atropină intravenos).Th(omas) Geschwinde: „Rauschdrogen – Marktformen und Wirkungsweisen”, ediția a 6-a, Editura Springer, Berlin-Heidelberg-New York 2007, p. 133, ISBN: 978-3-540-72044-7 În plus, conține radioizotopul cesiu-137 în doze destul de mari.Anette Reisinger: „Radiocäsium in Pilzen: mit 53 Tabellen”, Editura J. Cramer, Braunschweig 1994, p. 60

Este foarte recomandat, să nu se culeagă, guste și nici mănânce o ciupercă doar asemănătoare, pentru a evita accidente fatale!

Note

Bibliografie Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total) Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8 René Flammer, Thomas Flammer: „Medizinische Notfalldiagnostik”, Editura: auto-publicație, Basel 2008 German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, ISBN 3-8001-3536-1 Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1 J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2 Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983 Edmund Michael, Bruno Hennig, Hanns Kreisel: „Handbuch für Pilzfreunde“, vol. 1: „Die wichtigsten und häufigsten Pilze mit besonderer Berücksichtigung der Giftpilze“, Editura Spektrum Akademischer Verlag, Berlin 1983

Legături externe

Inocybe lacera, mai multe imagini 1 Inocybe lacera, mai multe imagini 2 + aspecte microscopice

Categorie:Inocybe Categorie:Micoriză Categorie:Ciuperci otrăvitoare Categorie:1821 în știință