Un orfelinat este o unitate de primire publică sau privată în care copiii orfani și minorii fără familii sunt primiți și educați Orfelinat, dexonline, accesat 26.12.2024. În Statele Unite, Canada, Regatul Unit utilizarea orfelinatelor administrate de guvern a fost eliminată treptat, iar în statele membre ale Uniunii Europene în a doua jumătate a secolului al XX-lea, dar continuă să funcționeze în multe alte regiuni la nivel internațional. În timp ce termenul „orfelinat” nu mai este folosit în mod obișnuit în Statele Unite, aproape fiecare stat din SUA continuă să opereze case de grup rezidențiale pentru copiii care au nevoie de un loc sigur în care să trăiască și în care să fie sprijiniți în activitățile lor educaționale și de abilități de viață.
Despre orfelinat Case precum Milton Hershey School din Pennsylvania, Mooseheart din Illinois și Crossnore School and Children's Home din Carolina de Nord continuă să ofere îngrijire și sprijin copiilor aflați în nevoie. În timp ce un loc precum Școala Milton Hershey găzduiește aproape 2.000 de copii, fiecare copil trăiește într-un mediu de familie de grup mic, cu „părinți de casă” care trăiesc adesea mulți ani în acea casă. Copiii care cresc în aceste case rezidențiale au rate mai mari de absolvire a liceului și a facultății decât cei care petrec un număr echivalent de ani în sistemul de asistență maternală din SUA, în care doar 44 până la 66% dintre copii absolvă liceuConger, D. Rebeck, A. "How Children's Foster Care Experiences Affect Their Education." Vera Institute of Justice. 2001."A Critical Look at The Foster Care System: Foster Care Outcomes." 2015.
Cercetările din cadrul Proiectului de intervenție timpurie din București(BEIP) sunt adesea citate ca demonstrând că instituțiile rezidențiale au un impact negativ asupra bunăstării copiilor. BEIP a selectat orfelinate din București, România, care cresc copii abandonați în medii defavorizate social și emoțional pentru a studia schimbările în dezvoltarea sugarilor și copiilor după ce au fost plasați în familii de plasament special instruite în comunitatea locală. Acest studiu puternic a demonstrat că lipsa de atenție iubitoare oferită copiilor de către părinți sau îngrijitorii lor este esențială pentru dezvoltarea umană optimă, în special a creierului; alimentația adecvată nu este suficientă. Cercetările ulterioare ale copiilor care au fost adoptați din instituții din țările Europei de Est în SUA au demonstrat că pentru fiecare 3,5 luni petrecute în instituție, ei au rămas în urmă cu o lună în urmă față de colegii lorvan IJzendoorn, MH, Luijk. M, Juffer, F. IQ of Children Growing Up in Children's Homes: A Meta-Analysis on IQ Delays in Orphanages. Merrill-Palmer Quarterly, Volume 54, Number 3, July 2008, pp. 341-366.
La nivel mondial, instituțiile rezidențiale precum orfelinatele pot fi adesea dăunătoare dezvoltării psihologice a copiilor afectați. În țările în care orfelinatele nu mai sunt utilizate, îngrijirea pe termen lung a copiilor neprotejați de către stat a fost trecută la un mediu normal, cu accent pe replicarea unei case de familie. Multe dintre aceste țări, cum ar fi Statele Unite, utilizează un sistem de burse monetare plătite părinților adoptivi pentru a stimula și subvenționa îngrijirea secțiilor de stat în casele private. Trebuie făcută o distincție între plasament și adopție, întrucât adopția ar scoate copilul din grija statului și ar transfera responsabilitatea legală pentru îngrijirea copilului respectiv părintelui adoptiv în mod complet și irevocabil.
Majoritatea copiilor care trăiesc în orfelinate nu sunt orfani; patru din cinci copii din orfelinate au cel puțin un părinte în viață și majoritatea au o familie extinsă. Țările în curs de dezvoltare și guvernele lor se bazează pe îngrijirea rudeniei pentru a ajuta în criza orfanilor, deoarece este mai ieftin să ajuți financiar familiile extinse să primească un copil orfan decât să-i instituționalizezi. În plus, națiunile în curs de dezvoltare sunt lipsite de bunăstarea copiilor și de bunăstarea lor din cauza lipsei de resurse.
Câteva organizații caritabile internaționale mari continuă să finanțeze orfelinate, dar cele mai multe sunt încă în mod obișnuit fondate de organizații caritabile mai mici și grupuri religioase. În special în țările în curs de dezvoltare , orfelinatele pot pradă familiile vulnerabile cu risc de destrămare și pot recruta în mod activ copii pentru a asigura o finanțare continuă. Orfelinatele din țările în curs de dezvoltare sunt rareori conduse de statLittle Princes, Conor Grennan.
Instituțiile rezidențiale de astăzi pentru copii, descrise și ca îngrijire includ case de grup, comunități rezidențiale de îngrijire a copiilor, case de copii, refugii, centre de reabilitare, adăposturi de noapte și centre de tratament pentru tineri.
Istoric Romanii și-au format primele orfelinate în jurul anului 400 d.Hr. Legea iudaică prevedea îngrijirea văduvei și a orfanului, iar legea ateniană a sprijinit toți orfanii celor uciși în serviciul militar până la vârsta de optsprezece ani. Platon (Legile, 927) spune: „Orfanii ar trebui să fie puși în grija tutorilor publici. Bărbații ar trebui să se teamă de singurătatea orfanilor și de sufletele părinților lor plecați. Omul ar trebui să iubească orfanul nefericit de care este. tutore ca și cum ar fi propriul său copil. Ar trebui să fie la fel de atent și la fel de sârguincios în gestionarea proprietății orfanului ca și a lui sau chiar mai atent încă." . Îngrijirea orfanilor era încredințată episcopilor și în timpul Evul Mediu, la mănăstiri. De îndată ce erau suficient de mari, copiii erau adesea dați ca ucenici gospodăriilor pentru a le asigura sprijinul și pentru a învăța o meserie. În Europa medievală, grija pentru orfani avea tendința de a locui la Biserică. Legile elisabetane pentru săraci au fost promulgate în timpul Reformei și au pus responsabilitatea publică asupra parohiilor individuale de a avea grijă de cei săraci.
Spitale pentru copii
Creșterea filantropiei sentimentale în secolul al XVIII-lea a dus la înființarea primelor instituții caritabile care să protejeze orfani.Spitalul pentru copii găsiți (Spitalul Foundling din Anglia) a fost fondat în 1741 de către filantropic căpitanul mare Thomas Coram din Londra, Anglia, ca o casă de copii pentru „educația și întreținerea copiilor mici expuși.“ Primii copii au fost admiși într-o casă temporară situată în Hatton Garden. La început, nu s-au pus întrebări despre copil sau părinte, dar părintele a pus fiecărui copil câte un simbol distinctiv.
La primire, copiii erau trimiși la asistentele din mediul rural, unde stăteau până la vârsta de aproximativ patru-cinci ani. La șaisprezece ani, fetele erau în general ucenice ca servitoare timp de patru ani; la paisprezece ani, băieții erau ucenici într-o varietate de ocupații, de obicei timp de șapte ani. Exista un mic fond binevoitor pentru adulți.
În 1756, Camera Comunelor a hotărât că toți copiii oferiți trebui să fie primiți, că locurile locale de primire trebui să fie numite în toată țara și că fondurile trebui să fie garantate public. Parlamentul a ajuns curând la concluzia că admiterea fără discernământ trebui să fie întreruptă. Spitalul a adoptat un sistem de primire a copiilor doar cu sume considerabile. Această practică a fost în cele din urmă oprită în 1801 și de acum înainte a devenit o regulă fundamentală că nu trebuia să se primească bani. Primul orfelinat din Europa a fost înființat la Napoli la 29 mai 1343, la ordinul reginei Sancia d'Aragona și al episcopului Giovanni OrsiniIannitto M.T., (1999), La ruota della vergogna. La Santa Casa dell'Annunziata di Napoli e I figli della Madonna, Napoli, Colonnese, p. 30.
secolul al XIX-lea
La începutul secolului al XIX-lea, problema copiilor abandonați din zonele urbane, în special din Londra, a început să atingă proporții alarmante. Sistemul caselor de corecții, instituit în 1834, deși adesea brutal, a fost o încercare la acea vreme de a găzdui orfani, precum și alte persoane vulnerabile din societate care nu se puteau întreține în schimbul muncii. Condițiile, în special pentru femei și copii, au fost necorespunzătoare încât au provocat un strigăt în rândul clasei de mijloc orientate spre reformă socială; unele dintre cele mai faimoase romane ale lui Charles Dickens, inclusiv Oliver Twist, au evidențiat situația dificilă a celor vulnerabili și condițiile adesea abuzive care predominau în orfelinatele din Londra.
Voința de schimbare a dus la nașterea mișcării orfelinatelor. În Anglia, mișcarea a declanșat cu adevărat la mijlocul secolului al XIX-lea, deși orfelinate, cum ar fi Orphan Working Home în 1758 și Azilul Bristol pentru fete orfane sărace în 1795, fuseseră înființate mai devreme. Orfelinatele private au fost fondate de binefăcători privați; aceștia au primit adesea patronaj regal și supraveghere guvernamentală. Școlile zdrențuite, fondate de John Pounds și Lordul Shaftesbury au fost, de asemenea, înființate pentru a oferi copiilor săraci educație de bază.
De la începutul secolului al XIX-lea s-au înființat și orfelinate în Statele Unite; de exemplu, în 1806, primul orfelinat privat din New York(Orphan Asylum Society, acum Graham Windham) a fost co-fondat de Elizabeth Schuyler Hamilton, văduva lui Alexander Hamilton , unul dintre părinții fondatori ai Statelor Unite. Sub influența lui Charles Loring Brace, asistența maternală a devenit o alternativă populară de la mijlocul secolului al XIX-lea. Mai târziu, Legea privind securitatea socială din 1935 a îmbunătățit condițiile prin autorizarea ajutorului pentru familiile cu copii aflați în întreținere ca formă de securitate socială.
Un filantrop foarte influent al epocii a fost Thomas John Barnardo, fondatorul organizației de caritate Barnardos. Devenind conștient de numărul mare de copii fără adăpost și săraci în derivă în orașele Angliei și încurajat de cel de- al 7-lea conte de Shaftesbury și de primul conte de Cairns, a deschis primul dintre „Căminele Dr. Barnardo” în 1870. Prin moartea sa în 1905, el a înființat 112 case de district, care au căutat și au primit rătăciți și vagabonzi, pentru a hrăni, a îmbrăca și educație. Sistemul în care s-a desfășurat instituția este larg după cum urmează: sugarii și fetele și băieții mai tineri au fost în principal „închiși” în raioanele rurale; fetele de peste paisprezece ani erau trimise la căminele industriale, pentru a fi predate meserii utile casnice; băieții cu vârsta peste șaptesprezece ani au fost mai întâi testați în casele de corecție și apoi angajați acasă, trimiși pe mare sau au emigrat; băieți cu vârsta cuprinsă între treisprezece și șaptesprezece ani au fost instruiți pentru diferitele meserii pentru care ar putea fi apți psihic sau fizic.
Dezinstituționalizarea Dovezile dintr-o varietate de studii susțin importanța vitală a securității atașamentului și a dezvoltării ulterioare a copiilor. Programul de dezinstituționalizare a orfelinatelor și a caselor de copii din Statele Unite a început în anii 1950, după o serie de scandaluri care au implicat constrângerea părinților nașteri și abuzul asupra orfanilor (în special la Societatea Casei pentru Copii din Tennessee). În România, un decret s-a stabilit că a promovat în mod agresiv creșterea populației, interzicând contracepția și avorturile pentru femeile cu mai puțin de patru copii, în ciuda sărăciei jalnice a majorității familiilor. Multe țări au acceptat necesitatea dezinstituționalizării îngrijirii copiilor vulnerabili, adică închiderea orfelinatelor în favoarea asistenței maternale și a adopției accelerate.
La nivel mondial Europa Orfelinatele și instituțiile care rămân în Europa tind să fie în Europa de Est și sunt în general finanțate de stat.
Albania Există aproximativ 10 mici orfelinate în Albania; fiecare având doar 12-40 de copii care locuiesc acolo
Bosnia și Herțegovina SOS Satele Copiilor sprijină 240 de copii orfani.
Moldova