Consiliul Național Român al Bucovinei a fost un organ reprezentativ al românilor din Ducatul Bucovinei în perioada 27 octombrie – 28 noiembrie 1918, până la unirea Bucovinei cu România.Marinescu, Constantin; Unirea Bucovinei cu România; Dacoromania, Nr. 41/2008; accesat la 7 decembrie 2021 Între 12 și 28 noiembrie 1918, a condus Ducatul Bucovinei în calitate de autoritate unică. Structura sa inițială de 50 de reprezentanți a fost ulterior lărgită, pentru a cuprinde un total (diferit consemnat) de 100 sau 104 de membri desemnați.
Prin intermediul primului său președinte Iancu Flondor, a solicitat la 2 noiembrie 1918 intervenția Armatei României în Bucovina, iar împreună cu Consiliul Secretarilor de Stat (autoritate guvernamentală formată în baza prevederilor adoptate de Consiliul Național), a acționat inițial pentru preluarea exclusivă a autorității de stat de la guvernatorul imperial Josef Ezdorf și ulterior, după obținerea suportului militar românesc, pentru adoptarea și punerea în practică atât a măsurilor necesare restabilirii ordinii publice pe teritoriul bucovinean și administrării regiunii, cât și pentru convocarea pe baze plebiscitare a Congresului General al Bucovinei, în vederea exercitării dreptului la autodeterminare al populației din provincie.
Atitudinea sa în ce privește integritatea teritorială a Bucovinei a fost una intransigentă, care însă nu a întrunit unanimitatea punctelor de vedere ale membrilor Consiliului și s-a situat în conflict cu poziția mișcării naționale ucrainene, reprezentată în Ducat de Comitetul Regional Ucrainean din Bucovina, de susținere de divizării provinciei pe criterii etnice între români și ucraineni.
Constituirea La 16 octombrie 1918, Împăratul Carol I al Austriei a dat manifestul Către popoarele mele credincioase, propunând reorganizarea pe baze federative a Austro-Ungariei, într-o modalitate în care s-ar fi creat șase state Politico-Territorial Projects concerning..., 2014, Ciorteanu, p. 127 (austriac, ungar, ceh, polonez, iugoslav și ucrainean), nici unul însă românesc. Românii din Bucovina ar fi urmat să aleagă în ce stat ar fi urmat să fie. Politico-Territorial Projects concerning..., 2014, Ciorteanu, p. 128
La ultima ședință a Consiliului Imperial din 22 octombrie 1918, pozițiile exprimate de către reprezentanții naționalităților din provincie au fost împărțite, mergând de la clamarea necesității unei divizări a acesteia până la opoziție la împărțirea teritoriului și trecând prin opinia că va trebui așteptată decizia viitoarei Conferințe de Pace. În perioada următoare însă, cererile ucrainenilor privitoare la Bucovina au crescut semnificativ, reluând și ideea de anexare a întregii provincii, emisă la începutul anului 1918 de Rada din Kiev. Politico-Territorial Projects concerning..., 2014, Ciorteanu, p. 126
În aceste condiții, reacția românilor bucovineni a fost imediată.
Adunarea națională a românilor din Bucovina În condițiile evenimentelor din Monarhia Austro-Ungară din luna octombrie 1918, un grup de intelectuali români a decis să acționeze pentru afirmarea drepturilor naționale ale românilor bucovineni și s-a întâlnit în casa medicului Isidor Bodea,Consiliul Național Român ..., Ungureanu, 2017, p. 507 director al Spitalului de Copii.Hakman, Serhii; Bucovina în perioada Primei Conflagrații Mondiale și a reglementărilor postbelice: între competițiile naționale și interesele geopolitice ; Geopolitica, Anul XVI, nr. 76 (4 / 2018): România: 1918-2018; accesat la 7 ianuarie 202 la 12 octombrie, ca urmare a unei inițiative a profesorului Sextil Pușcariu. Niciunul dintre cei prezenți nu era deputat în Parlamentul vienez și nici nu reprezenta în mod oficial vreun partid bucovinean, dar participanții constatând lipsa unei atitudini ferme din punct de vedere național a deputaților români de la Viena, precum și a reprezentanților partidelor, au decis ca cei prezenți la întâlnire să acționeze, cu scopul afirmării drepturilor naționale ale românilor din Ducat. Trei zile mai târziu a avut loc o a doua întâlnire în casa lui Alexandru Hurmuzachi, iar la 16 octombrie Iancu Flondor a venit la Cernăuți pentru a se poziționa în fruntea mișcării naționale din Ducatul Bucovinei.
La 27 octombrie 1918 a avut loc,Consiliul Național Român ..., Ungureanu, 2017, p. 508 drept urmare a unei inițiative a deputaților din Parlamentul de la Viena, și Gheorghe Grigorovici, o adunare națională a românilor din Bucovina, participanți fiind deputați din Parlamentul vienez și din Dieta Bucovinei, precum și primari români, alături de reprezentanți ai partidelor politice și ai unor societăți culturale românești. Respectiva adunare s-a autoproclamat, în ce privește Bucovina, Constituantă și printr-o rezoluție, s-a pronunțat atât pentru integritatea Bucovinei, cât și pentru demersuri în vederea unirii acesteia cu celelalte țări românești.Cronologia unirii ... (I), Brusanowski, 2019, p. 71 În aceeași zi au fost aleși 50 de membri care au format Consiliul Național Român al Bucovinei. Deputații români din Consiliul Imperial George Grigorovici, Aurel Onciul și Gheorghe Sârbu nu au fost de acord cu rezoluția Constituantei aceștia susținând ideea unor tratative româno-ucrainene, privitoare la obținerea unui compromis pașnic privitor la divizarea provinciei.Cronologia unirii ... (I), Brusanowski, 2019, p. 73
Ședința din 27 octombrie 1918 În prima ședință a Consiliului, desfășurată în ziua respectivă, a fost creat un comitet executiv și au fost numiți ca având calitatea de membri toți cei șase deputați români ai Consiliului Imperial: Alexandru Hurmuzachi, Gheorghe Sârbu, Aurel Onciul, Gheorghe Grigorovici, Constantin Isopescu-Grecul și Teofil Simionovici (dintre aceștia, la adunarea din 27 octombrie au participat numai Gheorghe Sârbu și Gheorghe Grigorovici). Tot în aceeași zi s-au constituit secții ale Consiliului pentru externe, aprovizionare și administrație. Ultima, fiind cea mai mare, a fost organizată în subsecții: administrație internă, siguranță publică, școală, biserică și fond, finanțe, comunicație și poștă, igienă, justiție, agricultură, comerț și industrie.Consiliul Național Român ..., Ungureanu, 2017, p. 509
Conform ultimului guvernator al provinciei, Josef Ezdorf, până în dimineața zilei 27 octombrie se știa că soluția de urmat în ce privește viitorul Bucovinei era partajarea acesteia între români și ucraineni. Ca urmare a intervenției personale ferme a lui Iancu Flondor însă, aceasta a fost abandonată de adunarea națională a românilor în favoarea integritatății Bucovinei, într-un context în care, de la ședință au lipsit în fapt Aurel Onciul, Alexandru Hurmuzachi, Constantin Isopescu-Grecul și Teofil Simionovici, ultimii doi blocați la Viena ca urmare a întreruperii transportului feroviar din cauza izbucnirii luptelor dintre polonezi și ucraineni în Galiția.
Refuzând să se ralieze poziției lui Flondor, cât și să ocupe vreo funcție publică sub noua administrație a Consiliului Național Român, Gheorghe Grigorovici a motivat aceasta prin lipsa unei înțelegeri cu Consiliul Național Ucrainean privitoare la teritoriul Bucovinei, absența promovării votului absolut democratic, a apărării minorităților și a reformei agrare.Cronologia unirii ... (I), Brusanowski, 2019, p. 72
Structura
Comitetul Executiv: Președinte: inițial Iancu Flondor, ulterior din 12 noiembrie 1918 Dionisie BejanConsiliul Național Român ..., Ungureanu, 2017, p. 511 Vicepreședinți: inițial Dionisie Bejan, Dorimedont Popovici și Sextil Pușcariu, iar din 12 noiembrie 1918 Eusebie Popovici, Nicu Vasilovschi și Vasile Alboi-Șandru Secretari: Vasile Bodnărescu, Radu Sbiera și Laurenție Tomoiagă Casier: Gheorghe Băncescu
La 12 noiembrie 1918, Iancu Flondor, Dorimedont Popovici, Sextil Pușcariu și Radu Sbiera au demisionat din Comitetul Executiv, nominalizați fiind în Consiliul Secretarilor de Stat.
Secții: Externe: Sextil Pușcariu, Gheorghe Grigorovici, Alexandru Hurmuzachi și Gheorghe Sârbu Aprovizionare: Gheorghe Sârbu (președinte), Vasile Marcu și Aurel Țurcan Administrație: formată din 25 de persoane, sub președinția lui Dorimedont Popovici, vicepreședinte fiind Nicu Vasilovschi, iar Victor Tomașciuc, secretar.
Juriul de arbitri (din 12 noiembrie 1918): Alecu Procopovici, Cornel Homiuca, Laurenție Tomoiagă, Gheorghe Sârbu și Victor Tomașciuc
Din rândul membrilor a fost ales un comitet însărcinat atât cu desfășurarea unei activități politice permanente, în conformitate cu orientările stabilite de Consiliul Național, cât și cu susținerea revendicărilor naționale ale bucovinenilor la Conferința de Pace.
Activitatea Consiliul, care, a a condus Ducatul Bucovinei în calitate de autoritate unică, a activat timp de 1 lună, până la unirea Bucovinei cu România.
Ședințe:
14/27 octombrie 1918 30 octombrie/12 noiembrie 1918
31 octombrie/13 noiembrie 1918 12/25 noiembrie 1918
15/28 noiembrie 1918
Poziția față de viitorul provinciei
Prin rezoluția adoptată la 27 octombrie, Constituanta românilor se pronunțase atât pentru integritatea Bucovinei cât și pentru demersuri în vederea unirii acesteia cu celelalte țări românești. La 28 octombrie 1918, Iancu Flondor, Gheorghe Sârbu și Dorimedont Popovici au cerut, guvernatorului Josef Ezdorf, prezentându-se la sediul guvernului regional, să predea puterea Consiliului Național Român din Bucovina, ceea ce, acesta a refuzat.
Ucrainenii în adunarea din data de 3 noiembrie au respins rezoluția Constituantei românești din 27 octombrie, rezoluția acestora stabilind disponibilitatea de negociere cu românii și celelate naționalități, în ce privește problemele aflate în dispută, și a solicitat ca administrarea teritoriului ucrainean din Bucovina să fie preluată de Consiliul Național Ucrainean. Au avut loc negocieri, care, au ajuns în impas datorită subiectului orașului Cernăuți, între deputații români din Consiliul Imperial Gheorghe Grigorovici, Gheorghe Sârbu, Aurel Onciul și Alexandru Hurmuzachi pe de o parte și ucraineni. În același timp, aflați la Viena, deputații Teofil Simionovici și Constantin Isopescul-Grecul au telegrafiat că se raliază poziției Constituantei din 27 octombrie 1918.
Ca urmare a unui puci ucrainean,Cronologia unirii ... (I), Brusanowski, 2019, p. 74 la 6 noiembrie contele Ezdorf a transferat totuși puterea în mâinile Consiliului Național Ucrainean din Bucovina și ale membrului Consiliului Național Român, Aurel Onciul. Acesta, fără a se consulta cu alți reprezentanți ai românilor și a avea susținerea lor, s-a angajat alături de ucraineni în calitate de comisar român, pentru a susține soluția înțelegerii cu ucrainenii în privința viitorului Bucovinei, într-o tentativă de a fi constituite două guverne, unul ucrainean pentru nordul provinciei și unul român pentru sudul acesteia, orașul Cernăuți urmând să fie administrat în comun cu ucrainenii, în contextul în care viitoarea Conferință de Pace ar fi urmat să decidă definitiv soarta provinciei.
Aceasta s-a produs în contextul în care, mișcarea națională ucraineană a revendicat teritoriile locuite de ucraineni din Galiția, Bucovina, Basarabia și Maramureș,Consiliul Național Român ..., Ungureanu, 2017, p. 505 respectiv nordul provinciei – inclusiv teritoriul locuit de ruteni dintre râurile Prut și SiretConsiliul Național Român ..., Ungureanu, 2017, p. 502 și unele localități din dreapta Siretului, susținând împărțirea Bucovinei între români și ucraineni pe criterii etnice, conform datelor privind populația majoritară din localități, obținute la recensământul din 1910. Această înțelegere nu a fost recunoscută de Consiliul Național Român al Bucovinei, care, prin intermediul președintelui său, Iancu Flondor, solicitase intervenția Armatei României încă din 2 noiembrie 1918.