Comitetul Regional Ucrainean din Bucovina Kubijovyč, Volodymyr & Zhukovsky, Arkadii; Bukovyna; , vol. 1; 1984 (via encyclopediaofukraine.com); accesat la 10 decembrie 2021 (sau Comitetul Ținutal Ucrainean din Bucovina, Hakman, Serhii; Bucovina în perioada Primei Conflagrații Mondiale și a reglementărilor postbelice: între competițiile naționale și interesele geopolitice ; Geopolitica, Anul XVI, nr. 76 (4 / 2018): România: 1918-2018; accedat la 7 ianuarie 202 în ) a fost un comitet înființat pe 25 octombrie 1918 la Cernăuți, sub conducerea lui Omelian Popowicz, menit să reprezinte în Ducatul Bucovinei al Republicii Populare a Ucrainei Occidentale, declarată la Liov la 19 octombrie 1918.

Constituit din reprezentanți ai partidelor politice și ai organizațiilor obștești, Comitetul s-a angajat la punerea în aplicare a unui proiect de partajare a Bucovinei pe criterii etnice, între ucraineni și români. În contextul situaței confuze asociată cu destrămarea Austro-Ungariei, între Comitet – angajat în activitatea de divizare a provinciei și de alipire a teritoriului locuit de etnici ucraineni la statul național ucrainean și Consiliul Național Român al Bucovinei – care dorea menținerea integrității provinciei și unirea acesteia cu România, a apărut un conflict politic. Pozițiile diferite referitoare la ce urma să se întâmple cu Bucovina au devenit evidente, cu precădere succesiv adoptării unor hotărâri cu caracter național, de către Constituanta românească din 27 octombrie 1918 și de către Adunarea ucraineană din 3 noiembrie 1918, ambele desfășurate la Cernăuți.

Deși au avut loc negocieri între cele două părți, acestea au eșuat. Drept consecință, la 6 noiembrie 1918 Comitetul a preluat în mod efemer puterea în partea ucraineană a Bucovinei, inclusiv la Cernăuți printr-o lovitură de stat, sprijinită de militarii ucraineni, în acord cu autoproclamatul reprezentant la românilor Aurel Onciul, adept al unei atitudini moderate de partajare pe criterii etnice, cu referire la Bucovina. La rândul său, adept al unei atitudini intransigente privind menținerea integrității teritoriale, Consiliul Național Român a solicitat guvernului Regatului României să trimită trupe cu scopul de a ocupa provincia. Intervenția Diviziei 8 Infanterie române a debutat, în aceeași zi cu puciul ucrainean de la Cernăuți.

Retragerea trupelor ucrainene din Cernăuți, la 8 noiembrie 1918, a determinat încetarea de facto a autorității Comitetului asupra părții din Bucovina clamate de acesta și a fost urmată de instaurarea la 9 noiembrie 1918, a autorității Consiliului Național Român asupra provinciei.

Problema vest-ucrainenilor, inclusiv a ucrainenilor din Bucovina nu s-a bucurat de atenția cuvenită în timpul Conferinței de Pace de la Paris și a rămas nerezolvată.

Preludiu

În partea de nord-vest, Bucovina era locuită conform recensământului austro-ungar din 1910 în mod majoritar absolut de ucraineni, în proporție de 55 % din populație. Процессы национального самоопределения на Буковине в 1918 г.,..., Виднянский, 2012, c. 24

În data de 13 octombrie 1918, la Cernăuți partidele ucrainene național-democrat, radical, popular și social-democrat, au elaborat împreună un comunicat care a evidențiat poziția lor referitoare la partea ucraineană a Bucovinei. Acest comunicat a pus problema unei divizări teritoriale pe principii etnice, între o parte de nord ucraineană (locuită de o masă compactă de ucraineni) și una sudică românească (populată de români). La aceeași întâlnire, a fost aleasă o delegație plenipotențiară de 22 de persoane, formată din reprezentanți ai celor patru partide politice ucrainene și din deputații bucovineni de origine ucraineană din Parlamentul austriac și din Dieta Bucovinei, cu scop de reprezentare pentru o Constituanta ucraineană care urma să aibă loc la Liov.

Lucrările Constituantei din Liov au avut loc la 18-19 octombrie 1918, aceasta decizând crearea unui stat ucrainean vestic, aflat în componența federației austriece. Conform rezoluției adoptate la 19 octombrie 1918,Cronologia unirii Bucovinei..., Brusanowski, 2019, p. 71 în componența noului stat urmau să intre Galiția de Est, nord-vestul Bucovinei (inclusiv orașele Cernăuți, Storojineț și Siret), precum și Ucraina Transcarpatică (respectiv părțile de nord-vest ale Ungariei). Rada națională ucraineană a fost recunoscută drept organ suprem al puterii statului ucrainean, în respectivul organ urmând să fie reprezentate toate minoritățile naționale, în mod proporțional. S-a hotărât, de asemenea, crearea a două delegații la Liov și Cernăuți, având atât scopul de a conduce direct pe teren regiunile respective, în numele Radei, cât și pe acela de a pregătăti crearea statului ucrainean și de a negocia în acest sens, cu autoritățile vieneze.

Constituirea Comitetului Revenită la Cernăuți după încheierea lucrărilor Constituantei din Liov, delegația locală s-a văzut nevoită să acționeze de una singură, neavând informații nici din Liov și nici de la Viena, în contextul haosului existent la acel moment, în Austro-Ungaria. La 25 octombrie 1918 astfel, a fost creat un comitet regional (ținutal) al Bucovinei de 30 de persoane, cu participarea reprezentanților partidelor politice și ai organizațiilor obștești. Drept președinte al acestuia a fost ales Omelian Popowicz. Acest comitet a fost investit cu autoritate de a rezolva în mod independent afacerile regionale locale și de a asigura activitățile unor viitoare autorităților ucrainene, în Bucovina. Процессы национального самоопределения на Буковине в 1918 г.,..., Виднянский, 2012, c. 25

În cadrul Comitetului au fost create câteva comisii: administrativă, pentru apărarea populară, finanțe, relații interetnice și redacțională. Atât conceperea proiectului hotarului etnografic destinat partajării Bucovinei cât și proiectul de hotărâre al viitoarei adunări au revenit comisiei aflată sub conducerea lui M. Korduba. Activitatea Comitetului de instaurare a statalității ucrainene în nord-vestul provinciei a determinat apariția unei îngrijorări serioase atât în tabăra național-politică românească din Bucovina, cât și în rândul politicienilor din Regatul României.

Pe fondul înrăutățirii relațiilor dintre români și ucraineni, Процессы национального самоопределения на Буковине в 1918 г.,..., Виднянский, 2012, c. 26 s-a hotărât convocarea la data de 3 noiembrie 1918 a unei adunări (vece) naționale, cu scopul de a aduce la cunoștința publică ceea ce decisese Constituanta din Liov, precum și cu cel de a adopta hotărâri proprii. În condițiile în care între 28 octombrie și 3 noiembrie Austro-Ungaria s-a destrămat, în noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie ucrainenii au organizat un puci militar la Liov,Cronologia unirii Bucovinei..., Brusanowski, 2019, p. 72 la 1 noiembrie aceștia alegând autodeterminarea. În ce-i privește pe românii bucovineni, la 2 noiembrie, la Cernăuți, Consiliul Național Român a trimis Ministerului Afacerilor Externe al României, aflat la Iași, o copie a Moțiunii adoptate la 27 octombrie, solicitând și admiterea unui agent diplomatic propriu, pe lângă acesta.Puciul din Liov a provocat reacția polonezilor, în oraș izbucnind un război civil, care, s-a transformat într-un război cu noul stat polonez.Cronologia unirii Bucovinei..., Brusanowski, 2019, p. 73 Lovitura militară ucraineană de la Liov și reacția armată poloneză care a urmat au întrerupt legăturile feroviare și telegrafice, dintre Viena și Cernăuți, lipsa știrilor generând o stare apăsătoare.

Adunarea Națională Ucraineană din Cernăuți din 3 noiembrie 1918 Succesiv exprimării poziției Constituantei românești de la Cernăuți din 27 octombrie 1918, referitoare la integritatea Bucovinei și la unirea acesteia cu celelalte ținuturi românești, la 28 octombrie 1918 a avut loc o adunare a studenților ucraineni la Cernăuți, care, a protestat împotriva rezoluției Constituantei românești, văzută drept o lovitură pentru teritoriile populate cu ucraineni, din Bucovina. Rezoluția adoptată de adunarea studențească a susținut ideea autodeterminării popoarelor și a încorporării orașelor Cernăuți, Storojineț și Siret, în statul ucrainean. Ca atare, Comitetul Regional Ucrainean a decis ținerea unei adunări regionale naționale lărgite. Considerând că românii vor fi astfel provocați și că astfel, evenimentele vor lua o turnură dificil de stăpânit, guverantorul austriac Josef Etzdorf s-a împotrivit însă, ținerii respectivei adunări preconizată la data de 3 noiembrie. Din cele trei ipoteze luate la momentul respectiv în calcul, respectiv partajarea provinciei între români și ucraineni, statu quo până la Conferința de Pace, sau instaurarea stăpânirii românești în întreaga provnicie, ultima ridica la orizont, în evidență, pericolul unui război civil între ucraineni și români, în timp ce prima a fost văzută de către guvernatorul Josef Ezdorf drept soluție de aplanare a conflictului.Otu, Petre; Considerații privind relațiile româno-ucrainene în anii 1917-1918; Україна – Румунія: 20 років дипломатичних зносин [20 de ani de relații diplomatice Ucriana-România]; упор. В. Д. Котик. – Чернівці : Букрек; 2012; ISBN 978-966-399-421-5; p. 69; accesat la 8 ianuarie 2022

La 3 noiembrie 1918, 7000-8000 de oameni (10.0000 după o altă sursă), inclusiv toți deputații ucraineni, s-au strâns la Cernăuți în mod practic în trei adunări: una la sediul Consiliului Național, una în sala Asociației de Muzică și ultima în vechiul teatru orășenesc (devenit Căminul muncitoresc). Participanții la cele trei adunări au marșăluit apoi, în oraș. Au fost susținute cuvântări și s-au cântat cântece patriotice, printre care a fost și „Pentru învierea Ucrainei”, deupă care mulțimea a participat în catedrala orașului la un tedeum oficiat de 20 de preoți ucraineni. Ulterior slujbei, manifestanții s-au îndreptat spre cazărmi și s-au înarmat.Atmosfera în rândul populației..., Popovici, 2018, p. 101

Adunarea națională (Vecea Populară) din acea zi a statutat, printr-o hotărâre, dorința ucrainenilor din Bucovina de unire cu statul național ucrainean (formalizată prin expresia „Vecea dorește alipirea părții austriece a pământului ucrainean la Ucraina”) și a recunoscut drept putere supremă administrativă în regiunea ucraineană a Bucovinei. Conform textului adoptat, bezirkurile Zastavna, Coțmani, Vășcăuți și Vijnița integral, precum și Cernăuți, Siret – exceptând localitățile stabilite prin ultimele două recensăminte drept fiind cu majoritate românească, alături de localitățile din bezirkurile Storojineț, Rădăuți și Câmpulung – stabilite prin ultimele două recensăminte drept fiind cu majoritate ucraineană, urmau să constituie o regiune teritorială ucraineană. Hotărârea respectivă a a prevăzut și recunoașterea drepturilor minorităților din regiune la egalitate cu ucrainenii, de a a avea o viață politică și la reprezentare în Rada națională. De asemenea, adunarea a înaintat Radei rugămintea de a pregăti o constituție pe principii democratice și de a prelua cât mai rapid administrarea părții ucrainene a Bucovinei. Textul a respins rezoluția din 27 octombrie 1918 a Constituantei românești, dar a stabilit disponibilitatea de a se negocia cu partea românească precum, și cu celelalte naționalități, problemele aflate în dispută. Hotărârile adoptate de adunare au constituit un act semnificativ din punct de vedere politic, în ce privește autodeterminarea ucrainenilor bucovineni și au devenit un ghid de acțiune pentru politicienii ucraineni din regiune, care, erau organizați în Comitetul Regional ca parte integrantă a celui de la Liov. Процессы национального самоопределения на Буковине в 1918 г.,..., Виднянский, 2012, c. 27