O extracție dentară presupune îndepărtarea dintelui din alveola dentară, care este situată în osul alveolar. Extracțiile sunt realizate pentru o varietate de motive, dar cel mai frecvent, se extrag dinții care devin irecuperabili din cauza cariilor dentare, a bolii parodontale sau a unui traumatism dentar, în special când sunt asociate și cu dureri. Câteodată, molarii de minte incluși determină infecții recurente ale gingiei (pericoronarită), și poate fi extras când alte tratamente conservative au eșeuat (igienizarea, antibioticele și decapușonările). În ortodonție, dacă dinții sunt înghesuiți, dinții sănătoși pot fi extrași pentru a crea spațiul necesar celorlalți dinți rămași pe arcadă.
Procedura Extracțiile pot fi clasificate în chirurgicale și nechirurgicale (simple), în funcție de tipul dintelui care urmează a fi extras și alți factori.
Evaluarea și investigațiile speciale Ar trebui efectuată o anamneză detaliată pentru a afla istoricul durerii dintelui, istoricul medical al pacientului și istoricul extracțiilor dificile anterioare. Dintele trebuie evaluat clinic, adică verificat vizual de către medicul dentist. Radiografiile pre-extracționale nu sunt întotdeauna necesare, dar sunt adesea efectuate pentru a confirma diagnosticul și, prin urmare, planul de tratament adecvat. Radiografiile ajută, de asemenea, la vizualizarea formei și dimensiunii rădăcinilor, care sunt informații folositoare în planificarea extracției. Toate aceste informații îl vor ajuta pe medicul dentist să prevadă orice dificultăți și, prin urmare, să se pregătească în mod corespunzător.
Obținerea consimțământului pacientului În vederea obținerii permisunii pacientului pentru realizarea extracției dintelui, medicul dentist ar trebui să explice acestuia și alte opțiuni de tratament valabile, ce presupune extracția dentară, precum și riscurile potențiale ale procedurii, pe lânga avantajele acesteia. Procesul de obținere a consimțământului ar trebui să fie documentat în fișa pacientului.
Administrarea anesteziei locale Înainte de extracția dintelui, medicul dentist va realiza o anestezie locală pentru a se asigura că dintele și țesuturile înconjurătoare sunt amorțite înainte de a începe extracția. Sunt mai multe tehnici prin care dintele poate fi anesteziat, printre care includem:
Anestezia prin infiltrație – injecția conținând anestezic este administrată în țesutul din apropierea vârfului rădăcinii dintelui care urmează a fi extras. Acest lucru permite anestezicului local să penetreze prin os, ajungând eventual la terminațiile nervoase ale dintelui care va fi extras. Anestezia aplicată prin injectare în apropierea unui ram nervos. De exemplu, anestezia nervului alveolar inferior poate fi folosită pentru toți dinții inferiori.
Două dintre cele mai folosite anestezii locale în Marea Britanie sunt lidocaina și articaina. Înainte de injectare, anestezia topică tip gel sau cremă, cum ar fi lidocaina sau benzocaina, poate fi aplicată la nivelul țesutului unde urmează a fi injectat anestezicul, pentru a amorți zona pe câtiva mm adâncime. Acest lucru ar trebui să reducă disconfortul resimțit în timpul injecției și poate ajuta și la scăderea anxietății pacientului.
Extracția dintelui Cleștii pentru extracție sunt comun utilizați pentru extracția dinților. Cleștii în diferite forme sunt valabili în funcție de dintele care necesită a fi extras, ce parte a arcadei (stânga sau dreapta) și dacă este la maxilar sau mandibulă. Fălcile cleștelui trebuie să fie fixate la nivelul rădăcinilor dinților în siguranță înainte de a aplica presiune în axul lung al dintelui.
Diferite mișcări ale cleștelui pot fi efectuate pentru a extrage dintele. În general, menținând presiunea în jos, se încearcă deplasarea dintelui spre partea bucală, iar ulterior în direcția opusă (palatinal sau lingual) pentru a mobiliza dintele din alveola sa. Pentru dinții cu o singură rădăcină, conică, cum sunt incisivii, mișcările de rotație pot fi utilizate. “O figura din opt” mișcări poate fi realizată pentru a extrage molarii inferiori.
Elevatoarele dentare pot fi folosite pentru a ajuta la extracția dinților. Tipuri diferite sunt valabile care au variate forme. Partea lor terminală activă, este creată pentru a pătrunde în spațiul dintre dinte și osul alveolei. Mișcările de rotație sunt realizate pentru a disloca dintele din alveola sa. Un alt instrument asemănător, dar mai ascuțit care poate fi utilizat este luxatorul; acest instrument trebuie folosit fără presiune mare și cu grijă pentru a secționa ligamentele dintre dinte și alveola dentară.
Realizarea hemostazei Mușcarea unei bucăți de tifon steril la nivelul alveolei post-extracționale va asigura o presiune fermă asupra rănii. În mod normal, acest lucru este suficient pentru a opri orice sângerare și va promova formarea cheagurilor de sânge la baza alveolei.
Sursa oricărei sângerări poate fi fie din țesuturile moi (gingie și mucoasa) fie din țesutul dur (osul alveolar). Sângerarea țesuturilor moi poate fi controlată prin mai multe mijloace, inclusiv suturarea plăgii (cusături) și/sau utilizarea agenților chimici precum acidul tranexamic, sulfatul feric și nitratul de argint. Sângerarea osoasă poate fi oprită utilizând tifon hemostatic și ceară hemostatică (bonewax). Alte mijloace de realizare a hemostazei includ electrocauterizarea.
Oferirea de instrucțiuni postoperatorii Instrucțiunile postoperatorii trebuie date unui pacient după o extracție pentru a preveni sângerarea ulterioară a alveolei și infecția. Sfaturile enumerate mai jos sunt de obicei date verbal și în formă scrisă;
evitați clătirea gurii timp de 24 de ore pentru a preveni dislocarea cheagului de sânge evitați fumatul timp de 24 de ore pentru a reduce riscul de infecție sau dezvoltarea unei alveolite uscate încercați să vă relaxați în restul zilei, evitând activitățile solicitante care pot duce la creșterea tensiunii arteriale, deoarece acestea ar putea perturba formarea cheagurilor după ce au trecut 24 de ore se folosesc ape de gură sărate și călduțe mai ales după mese pentru a menține plaga curată. dacă alveola începe să sângereze se va mușcă un tifon sau o batistă curată timp de aproximativ 20 de minute, dacă sângerarea continuă, se solicită ajutor medical.
Este o bună practică să oferiți detalii de contact pentru un ajutor viitor și îngrijire în afara orelor de program, mai ales dacă sângerarea nu poate fi controlată în limita capacității pacientului.
Cauze Medicale/dentare Leziuni carioase severe sau infecții (abcese alveolare acute sau cronice, cum este abcesul periapical – o colecție de puroi infectat, care se formează la vârful rădăcinii unui dinte). Cu toate că prevalența în lume a cariilor dentare s-a redus, este în continuare cea mai comună cauză a extracțiilor dentare, reprezentând până la două treimi din extracții. Boli gingivale severe, care pot afecta suportul țesuturilor și structura osului dentar. Tratamentul simptomatic al molarilor de minte incluși, de exemplu cei asociați cu pericoronarite, carii profunde sau chisturi. Îndepărtarea profilactică a molarilor de minte asimptomatici. Din punct de vedere istoric, mulți molari de minte asimptomatici au fost extrași, cu toate acestea, atât autoritățile sanitare americane, cât și britanice oferă acum îndrumări cu privire la indicația pentru extracția acestui molar. Asociația Americană de Sănătate Publică, de exemplu, a adoptat o politică, “Opposition to Profilactic Removal of Third Molari (Wesdom Teeth)”, din cauza numărului mare de leziuni rezultate din extracții inutile. Dinți supranumerari care blochează alți dinți din erupție. Dinți suplimentari sau malformați Dinți fracturați Cosmetic: extracția dintelui datorită aspectului neplăcut, care nu mai poate fi restaurat. Dinți localizați în linia de fractură a osului mandibular. Dinți care nu pot fi restaurați endodontic. Proteze; dinți care împiedică adaptarea protezei sau afectează aspectul acestora. Radioterapia capului și gâtului, pentru tratarea și/sau gestionarea tumorilor, poate necesita extracția dinților, fie înainte, fie după tratamentele cu radiații. Cost mai mic, comparativ cu alte tratamente. Extracție inutilă din punct de vedere medical ca formă de tortură fizică. Cândva, a fost o practică comună îndepărtarea dinților frontali ai pacienților psihiatrici instituționalizați care aveau antecedente de a mușca.
Ortodontice În prepararea pentru tratamentul ortodontic. Extracțiile sunt comun necesare înainte de instituirea tratamentului ortodontic pentru a crea spațiul necesar pentru a dinții înghesuiți să se poziționeze corect. Premolarii sunt cei mai extrași dinți pentru acest scop.
Estetice Cosmetic: extracția dintelui datorită aspectului neplăcut, care nu mai poate fi restaurat.
Tipuri Extracțiile sunt adesea clasificate ca „simple” sau „chirurgicale”.
Extracțiile simple sunt efectuate pe dinții care sunt vizibili în cavitatea bucală, de obicei cu pacientul sub anestezie locală, și necesită doar utilizarea instrumentelor pentru desprindere ligamentelor și/sau prinderea porțiunii vizibile a dintelui. În mod obișnuit, dintele este desprins cu ajutorul unui elevator, iar cu ajutorul cleștelui dentar se efectuează mișcări specifice ale dinților (de exemplu, balansarea dintelui înainte și înapoi). Odată ce ligamentul parodontal este rupt și osul alveolar de susținere a fost lărgit adecvat, dintele poate fi extras. De obicei, atunci când dinții sunt îndepărtați cu clești, se aplică o presiune lentă și constantă cu o forță controlată.
Extracțiile chirurgicale implică dinți care nu pot fi accesați sau îndepărtați cu ușurință prin simplă extracție, de exemplu pentru că s-au fracturat sub rebordul gingival sau pentru că nu au erupt complet, cum ar fi un molar de minte inclus. Extracțiile chirurgicale necesită aproape întotdeauna o incizie. Într-o extracție chirurgicală, medicul dentist poate eleva țesuturile moi care acoperă dintele și osul și poate, de asemenea, îndepărta o parte din osul maxilarului de deasupra și/sau din jur cu o freză sau, mai rar, cu un instrument numit osteotom. Frecvent, dintele poate fi secționat în mai multe bucăți pentru a facilita extracția acestuia.
Riscurile comune după orice extracție includ durere, tumefiere, sângerare, echimoze, infecție, trismus (o limitarea a deschiderii gurii față de normal) și alveolita uscată. Există riscuri suplimentare asociate cu extracția chirurgicală a molarilor de minte în special: afectarea permanentă sau temporară a nervului alveolar inferior +/- nervul lingual, care provoacă anestezierea permanentă sau temporară, furnicături sau senzație alterată la nivelul buzei, bărbiei +/- limbii.
Procedura chirurgicală Inciziile sunt făcute în toată grosimea prin mucoasă și periost până la os. În general, lamboul este extins de la un dinte vecin mezial și unul distal de dintele implicat, incluzând și papila interdentară. Se face o incizie anterioară de degajare care se extinde în jos în sulcus. Acest design al lamboului se numește cu „două fețe”. Un lambou „cu trei fețe” include o incizie suplimentară de degajare posterior. Lamboul este ridicat folosind elevatorul periostal pentru a expune zona de interes. Lamboul este menținut în poziția dorită cu un instrument, depărtatorul de lambou. Un mic șanț este realizat cu o freză în jurul dintelui pentru a face facilita pătrunderea instrumentelor în contact cu rădăcina dintelui. Este important ca o cantitate mare de soluție salină să fie utilizată pentru a răci osul în timpul acestui proces. Dintele în cauză poate fi extras folosind o combinație de luxatoare, elevatoare și clești de extracție. Orice os ascuțit este netezit și rana este irigată cu ser fiziologic. Lamboul este repoziționat și suturat în poziția inițială.
Considerații pre-extracționale Utilizarea de anticoagulante/antiplachetare