thumb|right|350px|Teatrul Municipal „Matei Vișniec” din Suceava Teatrul Municipal „Matei Vișniec” (abreviat TMMVS) este o instituție publică culturală din municipiul Suceava, înființată în anul 2015 și aflată în subordinea Primăriei și Consiliului Local Suceava. Teatrul funcționează într-o clădire situată pe strada Dragoș Vodă nr. 1, în centrul orașului, împreună cu Cinematograful „Modern”, deschis în anul 1959.

Istoric Primul teatru profesionist din județul Suceava este înființat în iulie 1984, ca secție a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași. Noua instituție de cultură apare la inițiativa scriitorului Mircea Radu Iacoban (directorul Naționalului ieșean din perioada 1979–1990), a profesorului Alexandru Toma (președintele Comitetului județean Suceava pentru cultură și educație socialistă) și a actorului Octavian Cotescu, botoșănean la origini, pe atunci rector al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC) București. Pe 8 decembrie 1984, în sala mare a Casei de Cultură, 800 de spectatori asistă la primul gong al Teatrului Municipal Suceava, spectacolul inaugural pus în scenă fiind piesa Cabana de Mircea Radu Iacoban. Echipa inițială de tineri actori profesioniști repartizați la Suceava este formată din Carmen Tănase, Adrian Păduraru, Radu Duda – nume care au devenit cunoscute publicului larg din România, alături de Carmen Ciorcilă, Răzvan Popa, Mioara Ifrim, Constantin Florea, Ada Gârțoman, Cristian Rotaru, Sebastian Comănici, Liviu Manoliu. Postul de regizor este ocupat de Cristina Ioviță. thumb|left|240px|Casa Polonă, sediul Teatrului Municipal Suceava între 1985–1990

Întrucât noul teatru avea nevoie de un spațiu propriu, autoritățile locale hotărăsc atribuirea clădirii Dom Polski din centrul orașului ca sediu al Teatrului Municipal. Edificiul ce a aparținut comunității poloneze până la naționalizare este reconstruit și extins, în septembrie 1985 fiind inaugurat ca teatru, cu spectacolul Deșteptarea primăverii de Frank Wedekind. Încă de la început, sunt înscrise în repertoriu piese care se bucură de aprecierea publicului, jucate atât la Suceava, cât și în turneu, programul de stagiune fiind unul variat și destul de bogat: Doi pe un balansoar (adaptare după William Gibson), Ultima cursă (de Horia Lovinescu), O dragoste nebună, nebună, nebună (Tudor Popescu), Adio, studenție! (Alexander Vampilov), Năpasta (Ion Luca Caragiale), Urmărirea (Horton Foote) etc.E.I. Emandi, V. Cucu, M. Ceaușu - „Ghid de oraș. Suceava” (Ed. Sport Turism, București, 1989), p. 115

Viața primului teatru profesionist de la Suceava a fost de scurtă durată, numai cinci ani, perioadă în care au fost montate și jucate 11 premiere, două recitaluri actoricești și un spectacol aniversar – a suta reprezentație cu piesa Nu sunt Turnul Eiffel a Ecaterinei Oproiu – bilanțul total ridicându-se la peste 1.000 de spectacole. În februarie 1990, Teatrul Național din Iași desființează secția suceveană, după ce aceasta traversase câțiva ani dificili, mai ales 1988 și 1989, marcați de lipsuri materiale, despre care Alexandru Toma își amintește: „Clădirea teatrului devine lipsită de fonduri de întreținere, nu i se mai dădea agent termic, avea dese întreruperi de curent electric în timpul spectacolelor, condiții în care tinerii actori încep să părăsească Suceava.” La rândul său, Mircea Radu Iacoban, cel care încă ocupa funcția de director la Iași, rememorează momentul în care teatrul sucevean își încetează activitatea: „Prima hotărâre a Comitetului Revoluționar de la Teatrul Național (din care, desigur, directorul nu făcea parte) a fost desființarea Secției Suceava. Cu jale în suflet, a trebuit să semnez adresa prin care se distrugea tot ce atât de trudnic s-a (și am) clădit! Revoluționarii ieșeni scăpau de cheltuielile sucevene (nu-și închipuiau că dispoziția anticulturală a «autofinanțării» va fi repede abrogată) și-și «repatriau» actorii tineri – două lovituri dintr-un foc! La vremea Revoluției, multe județe au obținut ce n-au visat. Suceava a pierdut.”

Spre sfârșitul anului 2010, clădirea în care a funcționat timp de jumătate de secol Cinematograful „Modern” din Suceava, situată pe strada Dragoș Vodă nr. 1, în centrul orașului, este în mare parte demolată de autoritățile locale, pentru ca pe ruinele sale să se ridice, în următorii ani, Centrul Cultural „Bucovina”.„Cinema Modern intră în reparații capitale”, în „Adevărul de Suceava”, 27 septembrie 2010 În acest context, în februarie 2012 președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, anunță existența unei inițiative ce presupune reînființarea unui departament de teatru profesionist la Suceava. Infrastructura necesară (sediu, sală de spectacole, sală de repetiții, cabine) va putea fi disponibilă odată cu finalizarea lucrărilor la clădirea noului centru cultural. În organigramă este prevăzut un post de regizor artistic care va avea printre atribuții analizarea unor studii de piață și elaborarea unei strategii în vederea constituirii unui nucleu de teatru profesionist.„După finalizarea modernizării clădirii, în fostul Cinema Modern va funcționa un teatru profesionist, cu fonduri de la Consiliul Județean”, News Bucovina, 26 februarie 2012 thumb|left|170px|Matei Vișniec

La data de 24 septembrie 2015 Consiliul Local Suceava decide înființarea Teatrului Municipal „Matei Vișniec”, acesta urmând a fi găzduit în edificiul construit pe locul Cinematografului „Modern”. Astfel se împlinește una din vechile nevoi ale comunității, devenită stringentă de-a lungul anilor, aceea de a consuma teatru.Site oficial Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava - Despre noi Noua instituție poartă numele scriitorului și jurnalistului francez de origine română Matei Vișniec. Născut în 1956 la Rădăuți, în Bucovina, Matei Vișniec este unul dintre cei mai importanți dramaturgi din lume, piesele sale fiind jucate în teatre din zeci de țări și la cele mai mari festivaluri.Site oficial Grupul Humanitas - Matei Vișniec În 2018 Ministerul Culturii din Franța l-a decorat cu titlul de Cavaler al Artelor și al Literelor, iar doi ani mai târziu Președintele Franței i-a acordat titlul de Cavaler al Ordinului Național al Meritului.Alexandra Tănăsescu - „Matei Vișniec, cavalerul român al teatrului francez”, Cultura la dubă, 15 iulie 2021

Prima întâlnire a publicului cu cei nouă actori ai Teatrului Municipal „Matei Vișniec” are loc pe 24 iunie 2016, în cadrul Zilelor Sucevei, atunci când este prezentat spectacolul-colaj Cortina sus!, cu momente inspirate din dramaturgia universală.Site oficial Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava - Cortina sus! Echipa inițială este formată din tinerii actori Delu Lucaci, Clara Popadiuc, Diana Lazăr, Cristina Florea, Cătălin Ștefan Mîndru, Cosmin Panaite, Bogdan Amurăriței, Sergiu Moraru și Bogdan Cantauz, aceștia fiind coordonați de Andrei Munteanu, cel care ocupă postul de director artistic. Un an mai târziu, după ce Bogdan Cantauz părăsește echipa, aceasta se extinde la zece actori prin cooptarea a două nume noi: Răzvan Bănuț și Horia Andrei Butnaru.„Doi actori noi la Teatrul Municipal «Matei Vișniec» Suceava”, News Bucovina, 13 septembrie 2017 thumb|right|160px|Gianina Cărbunariu

Tigrul din orașul nostru de Gianina Cărbunariu, cu regia semnată de Bobi Pricop și scenografia de Adrian Damian, reprezintă prima producție a teatrului sucevean. „Povestea pe care o imaginează Gianina Cărbunariu este simplă dar are ceva din complexitatea miturilor moderne. Un animal, o «tigresă» evadează dintr-o grădină zoologică, iar perliplul ei ca ființă liberă ne este povestit de tot felul de martori oculari, inclusiv de câteva păsări și de câteva animale. Pornind de la această aventură sinonimă cu descoperirea libertății (care se termină prost întrucât trigresa este împușcată până la urmă pe străzile orașului de forțele de ordine) Gianina Cărbunariu realizează, cu har ludic și cu elemente de fabulă filozofică, un fel de radiografie socială a unei întregi comunități”, spune Matei Vișniec despre Tigrul din orașul nostru.Doinel Tronaru - „Cel mai nou teatru de stat își deschide porțile la Suceava. Numele său: Teatrul Municipal «Matei Vișniec»”, în „Adevărul”, 29 noiembrie 2016 Avanpremiera spectacolului are loc pe 8 decembrie 2016, iar premiera – ziua următoare, în prezența autoarei. Momentul marchează deschiderea stagiunii 2016–2017, prima din istoria instituției sucevene, în care mai sunt montate spectacolele: Cărțile – fabulă urbană (de Horia Gârbea) și Trenul de noapte (adaptare după nuvela lui Ioan Groșan), ambele în regia lui Octavian Jighirgiu, monologul Singură în fața dragostei și a morții, interpretat de Clara Popadiuc, în regia lui Andrei Munteanu,„Directorul artistic al Teatrului Municipal «Matei Vișniec» din Suceava, Andrei Munteanu, răspunde acuzelor aduse de primarul Ion Lungu”, News Bucovina, 10 februarie 2017 Zadarnicele chinuri ale dragostei (una din comediile timpurii și mai puțin cunoscute ale lui William Shakespeare), care îi aduce pe scenă, pentru prima dată, pe toți cei nouă actori ai teatrului, plus doi colaboratori, sub coordonarea lui Alexandru Bogdan care transpune problematica piesei în actualitatea contemporană, cu accente pe cotidian și realitățile cunoscute. Tot în prima stagiune mai sunt produse spectacolele Fernando Krapp mi-a scris această scrisoare (de Tankred Dorst și Ursula Ehler), adaptat și montat de renumitul regizor Alexander Hausvater, respectiv Un playboy de peste deal, scrisă de dramaturgul irlandez John Millington Synge și pusă în scenă la Suceava de către Antonella Cornici, avându-l pe Cătălin Ștefan Mîndru în rolul principal.Liliana Bujdei - „Spectacolul «Un playboy de peste deal», în regia Antonellei Cornici, va avea premiera, duminică, la Teatrul Municipal «Matei Vișniec» Suceava. Este «o explozie de energie, de magie, de poveste»”, News Bucovina, 21 iunie 2017

În stagiunea 2017–2018, repertoriul teatrului se îmbogățește și se diversifică cu noi spectacole, între care: D-ale carnavalului (celebra comedie a lui Caragiale, regizor Tudor Lucanu), Kebab (a doua piesă de Gianina Cărbunariu pusă în scenă de Teatrul „Matei Vișniec”, de data aceasta regia aparținându-i lui Daniel Iordan), Trei surori (în care Catinca Drăgănescu propune o perspectivă modernă asupra piesei lui Cehov, limbajul scenic integrând noile tehnologii),Mihaela Tcaciuc - „O nouă premieră la Teatrul Municipal «Matei Vișniec». Spectacolul «Trei surori», de A.P. Cehov, în regia Catincăi Drăgănescu, propune publicului sucevean o experiență nouă, în care limbajul scenic integrează noile tehnologii”, News Bucovina, 9 noiembrie 2017 Proștii sub clar de lună de Teodor Mazilu, montată sub îndrumarea Ancăi Bradu. Aceasta din urmă constituie totodată debutul teatrului sucevean în primul său turneu internațional, piesa fiind jucată în 4 septembrie 2018 la Paris, în prezența lui Matei Vișniec, cel care și-a dorit ca „Suceava să aibă un teatru profesionist, activ, cu o echipă de actori și un regizor care să creeze spectacole la Suceava.”„Teatrul «Matei Vișniec» la Paris, cu ocazia Zilei Limbii Române”, Radio România Cultural, 30 august 2018 Turneul este organizat de Institutul Cultural Român împreună cu Primăria Municipiului Suceava și presupune trei spectacole în cinci reprezentații date cu ocazia Zilei Limbii Române, la Paris și Laval.