miniatura|Cele zece districte imperiale la mijlocul secolului al XVI-lea Districtul imperial (în ) a fost o unitate teritorială subordonată Sfântului Imperiu Roman, care cuprindea mai multe teritorii cu conducători proprii - fiind excluse inițial teritoriile conduse de principi electori și teritoriile ereditare habsburgice. Districtele imperiale au fost create începând din 1500 în cursul Reformei imperiale a lui Maximilian I pentru îmbunătățirea administrăriii imperiului. Ele au existat până în 1806.
Apariția districtelor imperiale miniatura| Împăratul Maximilian I la împărțirea districtelor imperiale - coperta Geografiei întregii Germanii (Tromsdorff, 1711) Sfântul Imperiu Roman în ansamblu nu a avut nici administrație centrală și nici armată proprie. În Perioada modernă timpurie nu s-a dezvoltat un sistem administrativ central sau o armată permanentă, adică ceea ce este caracteristic statelor moderne. Pentru instituirea și aplicarea măsurilor imperiul în ansamblu era prea mare, iar stările imperiale erau prea mici în raport cu mărimea acestuia. De aceea, începând din 1495 și respectiv 1521, au fost create districtele imperiale prin care teritoriul imperiului a fost împărțit în districte geografice, care cuprindeau mai multe teritorii imperiale ai căror conducători erau responsabili pentru aplicarea regională a deciziilor politice imperiale (ocuparea locurilor la curtea judecătorească imperială, executarea hotărârilor acesteia, menținerea păcii, apărarea).Barbara Stollberg-Rilinger: Einführung in die Frühe Neuzeit, secțiunea: Heiliges Römisches Reich deutscher Nation, publicată de Universitatea Münster.
La Conciliul de la Konstanz în 1415 regele Sigismund de Luxemburg a depus o propunere de împărțire a imperiului în districte teritoriale, care prevedea patru zone (Renania, Suabia, Franconia și Germania Centrală), fiecare având un șef și care trebuiau să-și acorde asistență reciproc.Gerhard Nüske: Reichskreise und Schwäbische Kreisstände um 1800, în: Historischer Atlas von Baden-Württemberg.
La Dieta de la Augsburg din 1500 a fost emis un ordin imperial pentru aplicarea hotărârilor Curții judecătorești imperiale și pedepsirea celor care încălcau respectarea păcii teritoriale interne. Imperiul a fost împărțit în șase districte ca circumscripții electorale (excluzând teritoriile principilor electori). La Dieta de la Worms din 1521 teritoriile principilor electori au fost, de asemenea, numite districte imperiale.
Împărțirea în districte Inițial districtele imperiale nu purtau un nume ci doar un număr. Ulterior ele primit un nume care corespundea așezării lor geografice. Primele șase districte formate în 1500 au fost:
Districtul imperial al Bavariei (inițial numărul 2)Comparativ Maximilian I.: Nr. 177. (152). Regiments-Ordnung Maximilians I. (Augsburger Reichstag). – 1500, Juli 2, în: Karl Zeumer (ed.): Quellensammlung zur Geschichte der Deutschen Reichsverfassung in Mittelalter und Neuzeit (Quellensammlungen zum Staats-, Verwaltungs- und Völkerrecht. vol. 2) Editura Mohr, Tübingen 1913, pp. 297–307, aici: § 7, p. 299 Districtul imperial al Franconiei (inițial numărul 1)Comparativ Maximilian I.: Nr. 177. (152). Regiments-Ordnung Maximilians I. (Augsburger Reichstag). – 1500, Juli 2, în: Karl Zeumer (ed.): Quellensammlung zur Geschichte der Deutschen Reichsverfassung in Mittelalter und Neuzeit (Quellensammlungen zum Staats-, Verwaltungs- und Völkerrecht. vol. 2) Editura Mohr, Tübingen 1913, pp. 297–307, aici: § 6, p. 299 Districtul imperial al Rinului Superior (inițial numărul 4)Comparativ Maximilian I.: Nr. 177. (152). Regiments-Ordnung Maximilians I. (Augsburger Reichstag). – 1500, Juli 2, în: Karl Zeumer (ed.): Quellensammlung zur Geschichte der Deutschen Reichsverfassung in Mittelalter und Neuzeit (Quellensammlungen zum Staats-, Verwaltungs- und Völkerrecht. vol. 2) Editura Mohr, Tübingen 1913, pp. 297–307, aici: § 9, p. 299 Districtul imperial al Saxoniei (inițial numărul 6)Comparativ Maximilian I.: Nr. 177. (152). Regiments-Ordnung Maximilians I. (Augsburger Reichstag). – 1500, Juli 2, în: Karl Zeumer (ed.): Quellensammlung zur Geschichte der Deutschen Reichsverfassung in Mittelalter und Neuzeit (Quellensammlungen zum Staats-, Verwaltungs- und Völkerrecht. vol. 2) Editura Mohr, Tübingen 1913, pp. 297–307, aici: § 11, p. 300 Districtul imperial al Suabiei (inițial numărul 3)Comparativ Maximilian I.: Nr. 177. (152). Regiments-Ordnung Maximilians I. (Augsburger Reichstag). – 1500, Juli 2, în: Karl Zeumer (ed.): Quellensammlung zur Geschichte der Deutschen Reichsverfassung in Mittelalter und Neuzeit (Quellensammlungen zum Staats-, Verwaltungs- und Völkerrecht. vol. 2) Editura Mohr, Tübingen 1913, pp. 297–307, aici: § 8, p. 299 Districtul imperial al Rinului Inferior-Westfalia (inițial numărul 5)Comparativ Maximilian I.: Nr. 177. (152). Regiments-Ordnung Maximilians I. (Augsburger Reichstag). – 1500, Juli 2, în: Karl Zeumer (ed.): Quellensammlung zur Geschichte der Deutschen Reichsverfassung in Mittelalter und Neuzeit (Quellensammlungen zum Staats-, Verwaltungs- und Völkerrecht. vol. 2) Editura Mohr, Tübingen 1913, pp. 297–307, aici: § 10, p. 300.
În 1512 s-au adăugat încă trei:
Districtul imperial al Burgundiei Districtul imperial Renan Districtul imperial Austriac
De asemenea, în 1512 districtul imperial al Saxoniei a fost împărțit în:
Districtul imperial al Saxoniei Inferioare Districtul imperial al Saxoniei Superioare
Existau, de asemenea, teritorii și domenii care nu erau incluse în districtele imperiale. Crearea celor patru noi districte imperiale în 1512 a avut ca scop includerea teritoriilor ereditare habsburgice (districtul imperial al Burgundiei și respectiv al Austriei) și a teritoriilor principilor electori în această structură. Regatul Boemiei, cu zonele asociate: Silezia, Luzacia și Moravia, Confederația Elvețiană, teritoriile Cavalerilor Imperiali și feudele din Italia Imperială, au rămas în afara acestor districte până la sfârșitul imperiului. Extinderea districtelor imperiale În niciun moment districtele nu au fost omogene în ceea ce privește dimensiunea, importanța politică sau puterea economică, datorită componenței lor.
Fiecare district consta dintr-un număr diferit de domenii imperiale, care la rândul lor aveau dimensiuni diferite și deci importanță diferită. De exemplu: în 1532 districtul Burgundiei era format din trei mari regiuni, separate unele de celelalte, cea principală fiind Ducatul Burgundiei pe lângă alte patru comitate mai mici, iar districtul austriac cuprindea pe lângă Arhiducatul Austriei, patru eparhii, patru comitate mai mici și alte două mici regiuni.
De asemenea, remarcabilă a fost și dezvoltarea politică până în 1806. Ca urmare a politicii de expansiune a Franței, districtul Rinului Superior a pierdut din ce în ce mai multe zone și domenii în vest. În alte districte conducătorii teritoriilor mai puternice au preluat teritoriile și drepturile conducătorilor mai mici, fiind adesea reprezentați în mai multe districte. De exemplu familia Hohenzollern avea posesiuni în același timp în districtul Saxoniei Superioare (Margrafiatul Brandenburg), în districtul Saxoniei Inferioare și în Districtul Rinului Inferior-Westfalia (Ducatul de Kleve).
Funcțiile districtelor imperiale Cele șase districte imperiale au fost inițial doar districte electorale. Mai târziu acestea au primit îndatoriri ca executarea hotărârilor Curții judecătorești imperiale, supravegherea emiterii și administrarea emiterii monedelorDistrictul Franconiei și districtul Franconiei Superioare au emis și monedă proprie - Helmut Kahnt, Bernd Knorr: Alte Maße, Münzen und Gewichte. Ein Lexikon. Bibliographisches Institut, Leipzig 1986, Lizenzausgabe Mannheim/Viena/Zürich 1987, ISBN 3-411-02148-9, p. 386. și mai ales formarea și întreținerea contingentelor militare imperiale. Deoarece toate teritoriile trebuiau incluse în districte imperiale pentru a putea îndeplini noile sarcini, au fost create cele patru noi districte. Înainte nu fusese necesar ca principatele electorale și teritoriile habsburgice să aparțină vreunui district imperial, deoarece atât principii electorii, cât și împăratul aveau obligația de a participau întotdeauna la formarea contingentelor militare imperiale.
Cele șase și mai apoi zece districte imperiale și-au putut îndeplini abia treptat sarcinile. Dieta de la Worms din 1521 s-a încheiat cu emiterea unui ordin general de pace (în germană Landfriedensordnung) pentru care în 1522 a fost emis un ordin de punere în aplicare pe întreg teritoriul imperiului, districtelor imperiale revenindu-le obligația de a asigura menținerea păcii.
Datorită creșterii treptate a ariei de responsabilitate a districtelor imperiale, acestea au primit începând de la mijlocul secolului al XVI-lea responsabilitatea apărării frontierei și prin mai multe hotărâri ale dietelor din 1681 și 1682 le-a revenit și obligația furnizării contingentelor armatei imperiale. Astfel districtele imperiale au devenit o forță executivă imperială, inexistentă anterior, având responsabilitatea implementării și controlului aplicării deciziilor luate la nivel imperial. Ele funcționau ca administrații de sine-stătătoare. Potrivit „politologilor” contemporani vremii, principalele funcții ale districtului erau:după Martin Zeiller: Vorrede, în: Martin Zeiller: Tractatvs De X. Circulis Imperii Romano-Germanici. 1660; și Johannes Althusius: Politica methodicè digesta. 1614, pp. 736-737: „Unicuique circulo demandata est in regione suo I. cura et defensio pacisb publicae, II. executio justitiae, III. cura monetae publicae, IV. contributionum moderatio V. inquisitio de vectigalibus … Hae quinque curae circulis singulis demandata sunt cum suis annexis. Quibus adduntur negotia publica regionis cujusque.“ la care se adaugă și „VI. die nominatio adsessoris cameralis“ după Storm, pp. 57-58.
menținerea păcii și liniștii comune împotriva rebelilor, a soldaților, a revoltaților și instigatorilor străini; pe lângă „apărarea internă” (azi s-ar numi reglementări de securitate internă și de poliție), s-a adăugat curând și „apărarea districtului împotriva exteriorului”, adică apărarea națională a imperiului; aplicarea interidicției imperiale; reducerea obligațiilor înscrise în Registrul imperial; supravegherea emiterii și administrării monedei; supravegherea taxelor aplicate pentru transportul mărfurilor pe drumuri sau trecerea lor prin trecătorile montane; alegerea membrilor curții imperiale de judecată (Reichskammergericht).
Organizarea internă a districtelor imperiale Componența districtelor imperiale și organizarea lor internă era diferită. Organele descrise mai jos nu au existat întotdeauna în toate districtele imperiale.
Începând din 1529 au fost constituite consiliilor de decizie și consultanță ale districtelor imperiale pentru teritoriile membre ale acestora. Independent de apartenența la o stare imperială, fiecare membru avea un vot la întrunirea consiliului - întrunire ce nu avea loc după un program bine stabilit.
În acest scop a fost creată cea mai importantă funcție, devenită ulterior parțial ereditară, care era deținută în unele districte de unul, dar de cele mai multe ori de doi principi: unul laic și unul ecleziastic. De regulă, aceștia erau prinții cu cel mai înalt rang în districtul imperial. De exemplu, în districtul Suabiei, aceștia erau episcopul de Konstanz și ducele de Württemberg, iar în districtul renan, funcția era deținută de principele elector de Mainz. Inițial aceștia convocau consiliile districtului și purtau corespondență cu celelalte districte. De-a lungul timpului, această funcție s-a transformat căpătând un rol administrativ și având îndatoriri ca, de exemplu, trimiterea legilor spre publicare în district.