Lovitura de stat din Ducatul Bucovinei din 6 noiembrie 1918 a fost o acțiune prin care, la data respectivă Comitetul Regional Ucrainean din Bucovina a preluat puterea în Ducatul Bucovinei prin forță militară, de la ultimul guvernator austriac al ducatului, Josef Ezdorf, impunând o diviziune teritorială pe baze etnice a regiunii. Deși preluarea conducerii s-a desfășurat inițial cu succes, finalul a fost reprezentat de un eșec, în contextul Intervenției Armatei României în Bucovina, din aceeași perioadă.
Acțiunea, care a survenit în contextul dizolvării Austro-Ungariei și a existenței unor proiecte naționale concurente român și ucrainean, privitoare la Bucovina, a reprezentat expresia ridicării la rang de confruntare a proiectelor de construcție statală ale celor două popoare dominante în Ducat. Cele două proiecte urmăreau în mod divergent, unul separarea regiunii pe baze etnice — cel ucrainean, cu integrarea zonei ucrainene în Republica Populară a Ucrainei Occidentale și altul menținerea integrității acesteia — cel românesc, urmată de unirea ei cu România.
În condițiile în care singurii care dispuneau la fața locului de o forță militară au fost politicienii ucraineni reprezentanți pe plan local ai , aceștia au avut inițiativa, în timp ce politicienii români ai Consiliului Național Român al Bucovinei au trebuit să se bazeze pe suportul militar pe care România a fost interesată să-l ofere.
Regimul instaurat în capitala Bucovinei, condus de către Omelian Popowicz și Aurel Onciul (singurul politician român dispus să se ralieze opțiunii ucrainene privitoare la regiune), s-a confruntat cu perspectiva înaintării trupelor române, astfel că a început evacuarea la 8 noimebrie 1918, finalizând-o la 10 noiembrie 1918. A doua zi, trupele Regatului României au intrat în Cernăuți.
Contextul bucovinean la sfârșitul Marelui Război În Bucovina și Basarabia, la sfârșitul războiului ucrainenii și românii aveau proiecte naționale concurente.Dobrincu, Dorin în Chiruță, Răzvan; Propaganda îi pregătește pe români pentru conflictul dintre Rusia și Ucraina. Mesaje care-i întorc împotriva Kievului; PressHub, 27 ianuarie 2022 accesat la 10 februarie 2022 Statutul Bucovinei La finalul Primului Război Mondial, pe plan intern Monarhia Austro-Ungară a fost blocată și reorganizarea statului austro-ungar pe baze federale a eșuat, statul dizolvându-se atât de la periferie, cât și de la centru datorită rezistenței ungare, scepticismului în creștere al populației non-germane din imperiu și a întăririi naționalismului multora dintre germano-austrieci. Manifestul Popoarelor al împăratului Carol I din 16 octombrie 1918, cu care acesta a anunțat o reorganizare federalistă a Cisleithaniei, a accelerat dezintegrarea statală, acest manifest fiind înțeles ca un semn de restructurare politică. Li s-au alăturat declararea independenței Ungariei, prăbușirea armatei, întoarcerea soldaților de pe front precum și tulburările grave din zonele centrale ale Austriei și Ungariei și declarațiile de ieșire din Monarhie ale Consiliilor Naționale croat, sloven și bosniac de la sfârșitul lunii octombrie 1918.Balcanii in secolul XX: ..., Jens Schmitt, 2021, Subcap.: Prăbușirea Austro-Ungariei și nașterea ordinii postimperiale în spațiul sud-slav.
Finalul războiului a făcut ca „problema Bucovinei” să devină relevantă în procesul de negocieri internaționale, pe fondul intensificării mișcărilor de eliberare națională și a dorinței active de construcție statală, în rândul popoarelor din Austro-Ungaria. În contextul dat, „problema Bucovinei” a agravat confruntarea dintre ucraineni și tabăra politico-națională română, din ducat. Процессы национального самоопределения на Буковине в 1918 г.,..., Виднянский, 2012, c. 25
Disputa româno-ucraineană în Bucovina O clauză secretă a Tratatului de pace cu Ucraina, de la Brest-Litovsk, care ca urmare a presiunilor poloneze nu a mai ajuns să fie aplicată, a stipulat crearea de către Austria până la 31 iulie 1918 a unei țări a coroanei aparte, care să includă teritoriile locuite predominant de ucraineni, din Galiția și Bucovina. Borschak, Elie; Peace Treaty of Brest-Litovsk; , vol. 1; 1984 (via encyclopediaofukraine.com); accesat la 23 ianuarie 2022
La 18-19 octombrie 1918 au avut loc la Liov lucrările unei Constituante Ucrainene, aceasta decizând crearea unui stat ucrainean vestic, aflat în componența federației austriece.Hakman, Serhii; Bucovina în perioada Primei Conflagrații Mondiale și a reglementărilor postbelice: între competițiile naționale și interesele geopolitice ; Geopolitica, Anul XVI, nr. 76 (4 / 2018): România: 1918-2018; accesat la 23 ianuarie 2022 Conform rezoluției adoptate la 19 octombrie 1918,Cronologia unirii Bucovinei..., Brusanowski, 2019, p. 71 în componența noului stat urmau să intre Galiția de Est, nord-vestul Bucovinei (inclusiv orașele Cernăuți, Storojineț și Siret), precum și Ucraina Transcarpatică (respectiv părțile de nord-est ale Ungariei), iar a fost recunoscută drept organ suprem al puterii statului ucrainean. În ce privește Bucovina, delegația ucraineană de la Cernăuți urma să conducă direct pe teren regiune respectivă, în numele Radei și să colaboreze cu cea de la Liov în vederea pregătirii creării statului ucrainean și în vederea negocierii în acest sens, cu autoritățile vieneze.
Rezoluția i-a revoltat atât pe polonezi, cât și pe românii bucovineni (ai căror parlamentari aflați la Viena s-au hotărât la soluția unirii Transkription:Die letzten Tage Oesterreichs in der Bukowina; oesta.gv.at; accesat la 25 ianuarie 2022 părții Bucovinei limitată la nord de Prut, incluzând orașul Cernăuți, cu Transilvania și Banat în cadrul unui stat federal austriac), iar la 22 octombrie a avut loc la Viena în Consiliul Imperial, o dispută pe această temă între deputații bucovineni români (în special socialistul Gheorghe Grigorovici) și cei ucraineni (în special Nicolae de Wassilko). Grigorovici a recunoscut dreptul ucrainenilor asupra unor teritorii din nordul Bucovinei, dar a avertizat că obținerea Cernăuțiului, precum și a unor teritorii „mai departe de Cernăuți” de către ucraineni ar fi fost similară unei declarații de război, atât din partea acestora, cât și din partea statului austriac și a amenințat că în acest caz românii, doritori de a se uni cu România, vor adopta o altă tactică. Grigorovici a avertizat, de asemenea, că ocuparea Bucovinei de către legiunile ucrainene nu va face altceva decât să determine o intervenție militară românească și că ar fi rațional ca, aceste trupe să fie înlocuite de altele austro-ungare, neutre. Conform celor consemnate de Filip Țopa în „Povestea Bucovinei”, subunități ale legionarilor ucraineni erau dislocate la jumătatea lunii octombrie 1918 în principal la Cojoci, dar și ca rezerve operative, aflate la Rădăuți și Cernăuți.Povestea Bucovinei, ..., Țopa, 2013, p. 306 Pe de altă parte, în contextul în care Armata Austro-Ungară începuse să se descompună, soldați ucraineni, reîntorși de pe alte fronturi au început să ajungă în Bucovina, având potențialul de a îngroșa rândurile Legiunii, care avea specificul lor național, ei fiind chiar îndemnați în același timp, să o și facă.Povestea Bucovinei, ..., Țopa, 2013, p. 305 La rândul său, Wassilko a replicat că în contra dreptului istoric al unui popor asupra unui teritoriu se află realitatea demografică. În ce privește orașul Cernăuți, acesta a susținut o ocupație provizorie a acestuia precum și organizarea unui plebiscit care, ar fi urmat să decidă ce urma să se întâmple cu localitatea, preconizată anterior drept capitală a noului stat ucrainean de către arhiducele Franz Ferdinand în proiectul său federal, în care Liov ar fi urmat să revină Poloniei.
Patru zile mai târziu, în 27 octombrie la Cernăuți, românii bucovineni, reuniți și ei într-o Constituantă, au declarat Bucovina țară românească, au hotărât unirea acesteia cu celelalte țări românești și au exclus divizarea provinciei, dorind însă să „se înțeleagă cu popoarele conlocuitoare“. A doua zi s-au prezentat la sediul guvernului regional în numele Consiliului Național Român Iancu Flondor, și Dorimedont Popovici, care au cerut guvernatorului Josef Ezdorf să predea puterea Consiliului Național Român din Bucovina, ceea ce acesta a refuzat făcând referire la prevederile manifestului împărătesc.
În condițiile în care între 28 octombrie și 3 noiembrie Austro-Ungaria însă s-a destrămat, în noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie ucrainenii au organizat un puci militar la Liov,Cronologia unirii Bucovinei..., Brusanowski, 2019, p. 72 la 1 noiembrie aceștia alegând autodeterminarea. Activitatea Comitetului Regional Ucrainean din Bucovina, de instaurare a statalității ucrainene în nord-vestul provinciei, a determinat astfel apariția unei îngrijorări serioase, atât în tabăra național-politică românească din Bucovina, cât și în rândul politicienilor din Regatul României. Mai mult, cu începere din 2 noiembrie trupele austro-ungare din Cernăuți s-au dizolvat haotic, punând în pericol securitatea capitalei Bucovinei, iar restabilirea ordinii publice s-a făcut cu dificultate. Acestor griji privind ordinea li s-au adăugat cele economice, în contextul în care alimentarea Bucovinei cu cărbune și petrol a început să depindă de intervențiile reprezentanților bucovineni, ai Radei ucrainene.
În ce-i privește pe românii bucovineni, la 2 noiembrie la Cernăuți, Consiliul Național Român a trimis Ministerului Afacerilor Externe al României, aflat la Iași, o copie a Moțiunii adoptate la 27 octombrie, solicitând și admiterea unui agent diplomatic propriu, pe lângă acesta. Tot la data de 2 noiembrie, guvernatorul Josef Ezdorf i-a convocat seara pe deputații români ai Consiliului Imperial, din Cernăuți, precum și pe reprezentanții Radei ucrainene pentru a discuta situația situația nou apărută după disoluția Austro-Ungariei. În timp ce Gheorghe Grigorovici și Alexandru de Hurmuzaki au pus problema creării unui Consiliu Consultativ format din toate națiunile Bucovinei, care să-l sprijine pe Ezdorf să guverneze în continuare, Aurel Onciul s-a arătat gata să preia guvernarea, iar ucrainenii nu au fost de acord cu ideea consiliului. Cu toate acestea, toți au fost de acord ca Ezdorf să continue deocamdată să-i conducă.
La 3 noiembrie 1918,Cronologia unirii Bucovinei..., Brusanowski, 2019, p. 73 o adunare națională ucraineană (vece populară) desfășurată la Cernăuți a statutat, printr-o hotărâre, dorința ucrainenilor din Bucovina de unire cu statul ucrainean și a recunoscut drept putere supremă administrativă în regiunea ucraineană a Bucovinei (stabilită ca fiind teritoriul în care ucrainenii fuseseră dovediți majoritari prin ultimele două recensăminte). Textul a respins, de asemenea, rezoluția din 27 octombrie 1918 a Constituantei românești, dar a stabilit disponibilitatea de a se negocia cu partea românească, precum și cu celelalte naționalități, problemele aflate în dispută.
Soluțiile posibile privind Bucovina
Drept efect al puciului de la Liov, legăturile feroviare și telegrafice dintre Viena și Bucovina s-a întrerupt, iar stăpânirea ucraineană s-a extins până la granițele provinciei. Lipsa știrilor a determinat o stare apăsătoare.