miniatura|O animație care arată când a fost interzisă sau permisă sclavia în teritoriile și statele Statelor Unite, 1789–1865 dreapta|miniatura| Bloc pentru licitație de sclavi, Green Hill Plantation, Campbell County, Virginia, Sclavia în Statele Unite ale Americii a fost instituția legală a înrobirii umane sub formă de bunuri mobiliare, în primul rând a africanilor și a afro-americanilor, care a existat în Statele Unite ale Americii de la înființarea lor în 1776 până la adoptarea celui de al treisprezecelea amendament în 1865. Sclavia a fost stabilită de-a lungul colonizării europene a Americii. De la începuturile ei din epoca colonială, a fost practicată în , inclusiv în cele Treisprezece Colonii care au format Statele Unite. Conform legii, o persoană înrobită era tratată ca proprietate și putea fi cumpărată, vândută sau dăruită. În aproximativ jumătate din statele SUA, sclavia a durat până în 1865. Ca sistem economic, sclavia a fost în mare parte înlocuită de arendă și .
În vremea Revoluției Americane (1775–1783), statutul sclavilor era instituționalizat drept castă rasială asociată descendenței africane. În timpul Revoluției și imediat după, au fost adoptate legi în majoritatea și s-a dezvoltat o mișcare pentru abolirea sclaviei. Rolul sclaviei în raport cu Constituția SUA (1789) a fost cea mai controversată problemă din timpul redactării acesteia. Deși creatorii Constituției nu au folosit niciodată cuvântul „sclavie”, documentul final, prin , le-a dat proprietarilor de sclavi o putere politică disproporționată. Toate statele nordice au abolit în câte un fel sclavia până în 1805; uneori, desființarea a fost un proces treptat și sute de oameni au rămas înrobiți în statele din Nord până la recensământul din 1840. Unii proprietari de sclavi în principal în Sudul superior și-au sclavii, iar filantropii și organizațiile de caritate au cumpărat și eliberat alți sclavi. Comerțul cu sclavi din Atlantic a fost scos în afara legii de statele individuale începând cu perioada Revoluției Americane. Comerțul cu sclavi importați a fost interzis de către Congres în 1808, deși ulterior contrabanda a rămas prezentă.
Extinderea rapidă a industriei bumbacului în după inventarea a crescut foarte mult cererea de forță muncă de sclavi, iar statele sudice au continuat să fie societăți sclavagiste. Statele Unite au devenit tot mai polarizate în ceea ce privește problema sclaviei, împărțite în state libere și state sclavagiste. Impulsionat de cererea de forță de muncă din partea noilor plantații de bumbac din Sudul Profund, a vândut peste un milion de sclavi care au fost duși în Sudul Profund. Populația totală de sclavi din Sud a ajuns în cele din urmă la patru milioane.Stephen D. Behrendt, David Richardson, and David Eltis, W. E. B. Du Bois Institute for African and African-American Research, Harvard University. După "records for 27,233 voyages that set out to obtain slaves for the Americas". Introduction – Social Aspects of the Civil War , National Park Service. Pe măsură ce Statele Unite s-au extins, statele din Sud au încercat să extindă sclavia în noile teritorii occidentale, pentru a permite forțelor să-și mențină puterea în țară. Noile teritorii dobândite prin achiziția Louisianei și au făcut obiectul unor crize și compromisuri politice majore. Până în 1850, Sudul nou-îmbogățit, cultivator de bumbac, amenința să se separe de Uniune, iar tensiunile continuau să crească. Sclavia era apărată în Sud ca un „bun pozitiv”, iar cele mai mari culte religioase s-au împărțit pe problema sclaviei în organizații regionale ale Nordului și Sudului.
Când Abraham Lincoln, primul președinte republican, a câștigat alegerile din 1860 pe o platformă de stopare a extinderii sclaviei, șapte state s-au separat pentru a forma Confederația. La scurt timp, a izbucnit Războiul Civil când forțele confederaților au atacat Fort Sumter, o cetate a armatei SUA. Patru alte state sclavagiste s-au alăturat apoi Confederației după ce Lincoln a cerut trupe de la toate statele pentru a da un răspuns armat. Datorită măsurilor luate de Uniune, precum și Proclamația de Emancipare din 1863, războiul a pus capăt sclaviei, chiar înainte ca instituția să fie interzisă prin amendament constituțional. În urma victoriei Uniunii în Războiul Civil, sclavia a fost declarată ilegală în Statele Unite, prin ratificarea celui de al treisprezecelea amendament în decembrie 1865.
Origini În 1508, Ponce de Leon a fondat o așezare spaniolă în Puerto Rico (astăzi, teritoriu al Statelor Unite), care folosea băștinași Tainos pentru muncă. Tribul Tainos a fost în mare parte exterminat de război, suprasolicitare și bolile aduse de spanioli. În 1513, pentru a suplimenta populația Tainos aflată în scădere, primii sclavi africani au fost importați în Puerto Rico.
Coloniștii au efectuat raiduri de capturat sclavi în ceea ce este acum Georgia, Tennessee, Carolina de Nord, Carolina de Sud, Florida și, posibil, Alabama.Ethridge, From Chicaza to Chickasaw (2010), pp. 97–98. Comerțul cu sclavi din Carolina, care a inclus atât operațiuni comerciale cât și raiduri directe ale coloniștilor,Ethridge, From Chicaza to Chickasaw (2010), p. 109. a fost cel mai amplu din coloniile britanice din America de Nord.Ethridge, From Chicaza to Chickasaw (2010), p. 65. Între 1670 și 1715, între 24.000 și 51.000 de amerindieni captivi au fost exportați din Carolina de Sud mai mult decât numărul de africani importați în coloniile viitoarelor SUA în aceeași perioadă.Gallay, Alan. (2002) The Indian Slave Trade: The Rise of the English Empire in the American South 1670–1717. Yale University Press: New York. , pg. 299Cifre citate în Ethridge, From Chicaza to Chickasaw (2010), p. 237. Alți amerindieni înrobiți au fost exportați din Carolina de Sud în Virginia, Pennsylvania, New York, Rhode Island și Massachusetts. Istoricul Alan Gallay spune că „comerțul cu sclavi indieni a fost în centrul dezvoltării Imperiului Englez în Sudul american. Comerțul cu sclavi indieni a fost cel mai important factor care a afectat Sudul în perioada 1670-1715;” războaiele intertribale de capturat sclavi au destabilizat coloniile engleze, Florida și Louisiana.
Primii africani înrobiți în Statele Unite continentale au ajuns prin la colonia (situată cel mai probabil în zona din actuala Carolină de Sud), fondată de exploratorul spaniol în 1526. Colonia a fost perturbată aproape imediat de o luptă pentru putere, în timpul căreia sclavii s-au răsculat și au fugit din colonie pentru a căuta refugiu în rândul localnicilor amerindieni. De Ayllón și mulți dintre coloniști au murit la scurt timp în urma unei epidemii, și colonia a fost abandonată. Coloniștii și sclavii care nu fugiseră s-au întors la Santo Domingo.
La , St. Augustine, Florida, a fost fondată de conchistadorul spaniol Don Pedro Menendez de Aviles, care a adus cu el trei sclavi africani. În timpul secolelor al XVI-lea și al XVII-lea, St. Augustine a fost centrul comerțului cu sclavi din Florida colonială spaniolă și prima așezare permanentă din ceea ce avea să devină Statele Unite continentale în care au fost sclavi africani.
Muncitorii datornici Șaizeci de ani mai târziu, în primii ani ai așezărilor din , oficialii coloniali au avut dificultăți în a atrage și păstra muncitori în condițiile grele de la frontieră, unde rata mortalității era ridicată. Majoritatea muncitorilor proveneau din Marea Britanie ca , care semnaseră contracte prin care se angajau să plătească prin muncă călatoria, întreținerea și pregătirea lor, de obicei la o fermă. Coloniile aveau economii agrare. Acești muncitori datornici erau adesea tineri care intenționau să devină rezidenți permanenți. În unele cazuri, unii infractori condamnați erau transportați în colonii ca muncitori datornici, în loc să fie încarcerați. Muncitorii datornici nu erau sclavi, dar erau obligați să muncească între patru și șapte ani în Virginia pentru a plăti costurile călătoriei și întreținerii lor.1.Deborah Gray White, Mia Bay, and Waldo E. Martin, Jr., Freedom on My Mind: A History of African Americans (New York: Bedford/St. Martin's, 2013), 59. Mulți germani, scoțiano-irlandezi și irlandezi au venit în colonii în secolul al XVIII-lea, stabilindu-se în zona rurală din Pennsylvania și mai în sud.Richard Hofstadter, "White Servitude" , n.d., Montgomery College. Accesat la 11 ianuarie 2012. + Destinația sclavilor africani (1519-1867) Destinație Procentaj America de Nord Britanică continentală 3,7% Insulele Leeward britanice 3,2% britanice și Trinidad (britanic 1797-1867) 3,8% Jamaica (spaniolă 1519–1655, britanică 1655–1867) 11,2% Barbados (britanic) 5,1% Guianele (britanică, olandeză, franceză) 4,2% Insulele Windward franceze 3,1% Saint-Domingue (franceză) 8,2% America de Nord și de Sud continentale spaniole 4,4% Insulele spaniole din Caraibe 8,2% Insulele olandeze din Caraibe 1,3% Brazilia de nord-est (portugheză) 9,3% , Brazilia (portugheză) 10,7% Brazilia de Sud-Est (portugheză) 21,1% Alte zone din America 1,1% Africa 1,4% Primii 19 africani care au ajuns în coloniile britanice au sosit la Point Comfort, Virginia, în apropiere de , în 1619, aduși de soldați britanici care i-au confiscat de pe o capturată. Sclavii erau de obicei botezați în Africa înainte de îmbarcare. Întrucât obiceiul englezesc era de a-i considera pe creștinii botezați scutiți de sclavie, coloniștii i-au tratat pe acești africani ca pe niște muncitori datornici, care s-au alăturat celor circa 1.000 de muncitori datornici care se aflau deja în colonie. Africanii au fost eliberați după perioada prescrisă și au primit pământ și provizii de la foștii lor stăpâni. Istoricul observa că ceea ce el a numit „” în colonii era uneori alcătuită din bărbați de rasă mixtă (creoli atlantici), care erau muncitori datornici și ai căror strămoși erau africani și iberici. Ei erau descendenți ai femeilor africane și ai bărbaților portughezi sau spanioli care munceau în porturile africane ca negustori sau facilitatori ai comerțului de sclavi. De exemplu, a ajuns în Virginia în 1621, din Angola, ca muncitor datornic; a devenit liber și proprietar de pământ, în cele din urmă cumpărând și deținând el însuși sclavi. Transformarea statutului social al africanilor, de la statutul de muncitori datornici care deveneau liberi după un timp, la cel de sclavi dintr-o casă rasială pe care nu o puteau evita sau părăsi, s-a întâmplat treptat.
Primele legi pentru sclavi Nu existau legi cu privire la sclavie la începuturile istoriei Virginiei. Dar, în 1640, o instanță din Virginia l-a condamnat pe , un african, la servitute pe viață după ce a încercat să fugă din serviciu. Cei doi albi cu care a fugit el au fost condamnați doar la un an suplimentar din munca cu care erau datornici și la trei ani de muncă în folosul coloniei. Aceasta a marcat prima sancționare legală a sclaviei în coloniile engleze și a fost una dintre primele distincții legale făcute între europeni și africani. miniatura| Sclavii prelucrând tutunul în Virginia secolului al XVII-lea + Sclavi expediați în acele regiuni care fac parte din Statele Unite ale Americii în prezent Data Sclavi 1620-1650 141 1651-1675 5508 1676-1700 14306 1701-1725 49096 1726-1750 129004 1751-1775 144468 1776-1800 36277 1801-1825 93000 1826-1850 105 1851-1866 476 Total 472381 În 1641, Massachusetts a devenit prima colonie care a autorizat sclavia printr-o lege adoptată. Massachusetts a adoptat Corpul Libertăților, care interzicea sclavia în multe cazuri, dar care permitea ca oamenii să fie înrobiți dacă erau prizonieri de război, dacă s-au vândut singuri în sclavie sau au fost cumpărați în altă parte sau dacă erau condamnați la sclavie ca pedeapsă de către autorități. Corpul Libertăților folosea cuvântul „străini” pentru a se referi la persoane cumpărate și vândute ca sclavi; ei în general nu erau cetățeni englezi. Coloniștii au ajuns să echivaleze acest termen cu amerindienii și cu africanii.