Dumitru Postovan () un jurist și politician moldovean. A făcut parte din Primul Parlament al Republicii Moldova și a fost unul dintre deputații care au semnat Declarația de independență. În perioada 1990-1998 a ocupat funcția de procuror general al Republicii Moldova; a fost primul procuror general de după independență și singurul (cel puțin până în 2025) care și-a dus mandatul până la final. În prezent (2025) este președintele Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.

La momentul obținerii mandatului de deputat (1990) era procuror-adjunct în Procuratura RSSM (raionul Criuleni). Postovan deține licență de avocat din 2006. Este doctor în drept și conferențiar universitar la Universitatea de Studii Politice și Economice Europene „Constantin Stere”.

A fost decorat cu Ordinul de Onoare în 2011 și Ordinul Republicii în 2012 ca semnatar al Declarației de independență. De asemenea, a fost distins cu titlul onorific „Om Emerit” în 2018 ca președinte al Curții de Arbitraj Comercial Internațional.

Note

Categorie:Procurori moldoveni Categorie:Avocați moldoveni Categorie:Membri ai Parlamentului Republicii Moldova (1990-1994) Categorie:Procurori generali ai Republicii Moldova Categorie:Decorați cu Ordinul Onoarei al Republicii Moldova Categorie:Decorați cu Ordinul Republicii al Republicii Moldova Categorie:Oameni în viață