Matei Țimforea pe numele său real Matei Purcariu, zis Matei sin Florii / Țimforea () a fost un pictor român de icoane pe sticlă din Transilvania. Originar din Depresiunea Făgărașului, a fost denumit de etnografa Juliana Fabritius-Dancu ca „... cel mai pitoresc povestitor dintre iconarii Transilvaniei”.

A avut un dar al observației și o fantezie bogată, care au făcut ca lucrările realizate de el să aibă o notă de umor autentic țărănesc. De aceea, analiștii operei lui l-au considerat a fi, cea mai interesantă personalitate dintre iconarii Țării Oltului.Dancu... pag. 80

Biografie

Prin mijlocul satului Cârțișoara, aflat la poalele Munților Făgăraș, trece Râul Bâlea care împarte localitatea în două părți, una care poartă numele de Streza și una, de Oprea. Matei Țimforea s-a născut în Cârțișoara - Oprea în anul 1836, în familia unui țăran iobag cu numele de Ion Purcariu. Oprea se afla în acea vreme sub administrația moșiei contelui Oliver Teleky. Conform tradiției orale cercetată de etnografii Dancu în deceniul al șaselea al secolului al XX-lea, Ion Purcariu ar fi pictat pe sticlă, dar nu există o certitudine în acest sens. Așa cum spune tradiția, Matei Țimforea ar fi învățat meșteșugul de la tatăl lui, deoarece nimic din opera sa nu spune că ar fi putut fi ucenicul lui Savu Moga din Arpașu de Sus.

Pe de altă parte, există un adevăr care spune că Țimforea ar fi copiat unele teme de la Moga, datorită faptului că a fost mai tânăr cu douăzeci de ani ca el și că Arpașu de Sus se afla la doar trei kilometri distanță de Cârțișoara, unde cu siguranță că existau icoane făcute de acest meșter iconar. Numele de Țimforea este o poreclă pe care iconarul a dobândit-o după decesul tatălui său, datorită conjucturii în care el a devenit fiul Floarei, adică Matei sin Florii, care a luat forma prin contopire de Țimforea. În 1965, atunci când Juliana Dancu a fost la Cârțișoara, ea a cunoscut câțiva bătrâni ai satului care-și aminteau de artist. Ei l-au caracterizat ca fiind un om mic de statură, cu o înfățișare dizgrațioasă, care la bătrânețe era bolnav (beteag în dialectul localnicilor) și gușat, dar mare sufletist. Așa cum era obiceiul locului, purta plete lungi dar, avea un handicap, era șchiop. De aceea, el nu putea să lucreze pământul precum consătenii lui, dar avea o anumită vocație în pictură pe care a și urmat-o. Materia primă o procura de la glăjăria din sat și astfel, Matei Țimforea s-a apucat de pictura de icoane pe sticlă.

Matei Țimforea a avut de la prima sa soție doi băieți, Ioan, născut în 1869, și Matei, născut în 1876. Ioan i-a fost ucenic și ajutor în atelier. Mai târziu, Ioan a lucrat singur, așa cum se vede pe unele icoane pe care le-a semnat cu litere chirilice cu Ioan Purcariu pitor, vezi icoana Sfântul Nicolae datată în 1900 din Colecția Scorobeț din Cârțișoara. Sfântul Nicolae a fost proiectat pe un fond albastru deschis cu motive florale similare celor folosite de Matei, dar supradimensionate și tratate naturalist. Alte două icoane realizate de Ioan sunt cele din Colecția poetului Aurel Rău din Cluj. Una este semnată cu Ioan Mateiu Purcariu, nedatată. Tema este cea a Sfântului Gheorghe care este în mijlocul unei compoziții alegorice neobișnuite, desenată în grabă, în care sunt scrise cuvintele Europa, America și Lumea Nouă. Elementele simbolice sunt soarele și luna, un sfânt călare pe un cal alb într-un racursiu plin de ciudățenie și un balaur. Cealaltă este semnată cu Ion Purcariu, datată în 1890, cu tema Sfântului Nicolae care patronează o compoziție cu desene fermecătoare, două corăbii fiind bijuterii grafice în miniatură.Dancu... pag. 81

Ioan Purcariu a fost căsătorit cu o fată din Bradu și ca urmare, el s-a stabilit acolo, lângă Avrig. Ioan Purcariu a abandonat meșteșugul picturii pe sticlă după treizeci de ani de activitate în acest domeniu, fără a se cunoaște, astăzi, motivele pentru care a făcut acest lucru. Conform cercetărilor soților Dancu de până în 1970, nu se cunoșteau lucrări care să fie datate după anul 1900.

Matei Țimforea s-a căsătorit a doua oară cu Salomea Monea din Arpașu de Sus. Din cauză că și ea suferea de gușă, sătenii au schimbat toponimul dealului unde locuia Matei Țimforea din al Purcărescului în Dealul Gușii. Neavând în proprietate vreo bucată de pământ, Matei a trăit în sărăcie toată viața lui, acest fapt fiind cauzat și de faima pe care o avea Savu Moga în toată regiunea, de mare iconar pe sticlă. Casa unde s-a născut și în care și-a găsit sfârșitul, a fost demolată în 1955. Era făcută din bârne și acoperită cu paie. O bătrână a satului, care l-a cunoscut în tinerețea sa, a descris sărăcia endemică în care acesta a trăit. Infirmitatea l-a oprit să muncească la fel ca localnicii în mijlocul cărora trăia. Acest fapt, i-a dat însă posibilitatea de a-i studia. Sărăcia în care a trăit, i-a cauzat anumite resentimente ale căror urmări au dus la un ascuțit simț al dreptății. Nu numai propria experiență, dar și amintirea generațiilor de țărani oropsiți în iobăgia lor, au cultivat acest sentiment care s-a transpus cu pregnanță în scenele judecăților de apoi pe care le-a pictat. Observațiile făcute asupra semenilor lui, Țimforea le-a consemnat cu bucurie în icoanele pe care le făcea.

Data decesului lui Țimforea a fost înscrisă în Registrul morților de la Biserica „Sf. Nicolae” din Cârțișoara, la pagina nr. 146, nr. 1 - 11/24 ianuarie 1906, și nu în 1904, așa cum a fost consemnată în toate referințele bibliografice.

Opera Matei Țimforea a fost un povestitor pasionat în tot ce a realizat în opera sa. Unicitatea ei este datorată în primul rând narațiunii sale. Studiindu-i opera, soții Dancu au fost de părere că renumele lui Țimforea a apărut ca urmare a tematicii sale preferate Judecata de Apoi. Iconarului nu i-a scăpat niciun amănunt. El a înfățișat totul cu mare exactitate și foarte veridic. A fost un fin observator al moravurilor, a păcatelor lumii și a însușirilor pe care le vedea în jurul său.

Exceptând icoanele pe sticlă, Țimforea a lucrat și icoane pe suport de lemn, crucifixe și lăzi de zestre. Există în biserica din Cârțișoara-Streza, o pictură pe lemn cu tema Pogorârea Sfântului Duh, care este datată în 1899. În același sat, soții Dancu au mai identificat și o ladă de zestre pe care a semnat-o și a datat-o în 1896. Pe ea, lucru neobișnuit pentru un obiect de acest fel, Țimforea a inscripționat și prețul cu care a vândut-o - „6 florinți”. De asemenea, în Cârțișoara sunt și câteva canapele, bănci cu ladă și spetează, care au fost pictate de Matei.Dancu... pag. 84

Există în pictura meșterului și un subiect laic, o miniatură de 8 x 9 cm, care înfățișează pe împăratul Franz Joseph al Austriei și este datată în 1889, Colecția Scorobeț. Împăratul este redat până la genunchi și poartă o tunică plină de decorații. Probabil că sursa de inspirație a fost acele medalioane care erau imprimate decorative de pe ceștile de cafea sau vazele de flori. Medalionul are circumscris o coroană cu flori, fondul general este roz cu niște striații roșii, care dau un efect decorativ modern. Mai există în pictura pe sticlă românească o astfel de abordare, tot cu Franz Joseph, dar altfel concepută, al cărei autor este Nicolae Oancea din Vale, din Mărginimea Sibiului.

Opera pe care a lăsat-o Matei Țimforea, nu se ridică la o măestrie comparabilă cu cea a lui Savu Moga. Ea nu are o consistență artistică precum cea a concurentului său din Arpașu de Sus. Icoanele lui sunt, de fapt, niște narațiuni în desen colorat. Sunt niște ilustrații ale legendelor care apar în Biblie, văzute desigur, prin imaginația sa de țăran al acelui loc și timp. Totul a fost redat cu o pasiune certă a descrierii, cu căldură și fantezie, reușind în final să facă opera sa să fie mai apropiată de sufletul privitorului ca cea a lui Moga.

În icoanele artistului, se poate urmări o gândire originală, prin comparație cu realizările zugravilor care au rămas în lucrările lor, fideli erminiilor. Se vede la Țimforea o gândire a unei conștiințe colective care ajunge la sublim, dar mai acută și mai trează datorită unei situații speciale a stării generale a lui, definită de sărăcie și infirmitate.

Tematica Matei Țimforea a pictat numeroase icoane cu tema Judecății de Apoi într-un așa fel, cum nu au fost realizate niciodată de vreun alt iconar. A avut o interpretare pur personală, creând narațiuni cu multe scene dispuse în trei sau patru registre vizuale, care trebuie citite de obicei secvențial, de la stânga la dreapta. A introdus în aceste scenete detalii pitorești și o fantezie debordantă, înfâțișând personaje imaginare cu care a populat iadul - draci, hidre și Leviatanul biblic. Se vede în ele o anume satisfacție a artistului în felul cum a descris pe cei care erau legați în lanțuri, fripți pe grătare încinse cu foale, similare cu cele folosite în forja satului, pe cei torturați cu unelte agricole precum furcile sau coasele, totul având ca sursă, setea lui de dreptate și resentimentul unui suflet umilit și chinuit. În acest mod, Țimforea s-a revărsat fără opreliști în lucrările pe care le-a făcut.

Meșterul iconar din Cârțișoara s-a exprimat artistic și în alte teme, ca Patimile Domnului sau subiecte ce țin de ciclul cristologic - Nașterea Domnului, Isus Pantocrator, Înmormântarea Domnului, Isus cu vița de vie. A pictat sfinții protectori Haralambie, Nicolae, Teodor-Tiron, Ilie și Sfântul Gheorghe. Pe ultimii doi i-a pictat deseori, datorită unei cereri pe măsură. În opera sa au rămas și sfinții onomastici ca Petru și Pavel, Sfânta Paraschiva, Sfinții Constantin și Elena etc.

A înfățișat pe Sfântul aducător de ploaie, pe Sfântul Ilie, care era cerut cu entuziasm de comanditari. Însă caii de jăratec, i-au stimulat fantezia. El i-a înhămat la o trăsură boierească, așa cum a văzut probabil, la stăpânul Teleky al moșiei din Cârțișoara. Pe capra trăsurii a figurat un înger-vizitiu și un altul care mână caii în zbor. Al treilea înger călărește unul dintre bidiviii înaintași. În acest fel a văzut Matei cinstea care i se cuvenea unui mere domn care a pornit într-o lungă călătorie. Se cunosc la această tematică mai multe variante. De obicei, caii i-a colorat în roșu, în număr de doi sau patru. Ei sunt plasați pe un fundal albastru de cobalt, dar există și o variantă pe un fond alb-roz. Deoarece compoziția este una cu puține personaje, ele au fost mai ușor de armonizat pe un fond albastru. La compozițiile cu un grad mai mare de complexitate, unde a figurat o mulțime de omuleți, pentru a aduce claritate imaginii, a folosit un fond neutru sau alb.

Mate Țimforea s-a îndepărtat adesea de erminii, cu o doză de curaj și naivitate consistentă. El a introdus în compoziții elemente de peisaj, care au de cele mai multe ori un caracter arhitectonic, uneori cu valențe locale. Astfel, în icoana Isus împărat, cetatea Ierihonului apare ca un peisaj citadin amplu, care are o arhitectură de influență barocă, fapt ce indică că sursa probabilă de inspirație a fost o ilustrație.

Din plăcerea de a povesti, artistul a adus uneori în operele lui și unele elemente bizare pe care le-a găsit în viața de zi cu zi. Astfel, într-o icoană cu Sfântul Gheorghe datată în 1889, a plasat între picioarele calului, o pasăre care-și păzește cuibul cu ouă cu aripile întinse. La un sătean, din localitate, se află o icoană cu tema Maica Domnului unde apare un cârd de gâște. Într-o icoană cu tema Nașterea Domnului, care se află în Biserica din Arpașu de Sus, decorul este format dintr-o stâncă cu cascadă, similară cu cea din realitate de pe muntele din apropiere. Oierul aduce ca dar un miel, iar în registrul inferior se vede o oaie culcată și unul din magi a fost înveșmântat în uniformă militară maghiară.

Compoziția