Durerea dentară este durerea care apare la nivelul dinților sau a structurilor de susținere ale acestora, cauzată de diverse patologii dentare sau durere neasociată dinților. Când aceasta este severă poate influența somnul, mâncatul și alte activități zilnice. miniatura|durerea de dinți Cauzele comune ale durerii dentare includ inflamația pulpei (de obicei ca răspuns la cariile dentare, traume și alți factori), hipersensibilitatea dentinară, parodontita apicală (inflamația ligamentului parodontal și al osului alveolar din jurul apexului rădăcinii), abcesele dentare (colecție purulentă localizată), osteita alveolară (o posibilă complicație a extracției dentare), gingivita acută ulceo-necrotică și disfuncții temporo-mandibulare.

Pulpita este reversibilă atunci când durerea este ușoară până la moderată și durează o perioadă scurtă de timp după un stimul (de exemplu la rece); sau ireversibilă atunci când durerea este severă, spontană și durează mult timp după un stimul. Lăsată netratată, pulpita poate deveni ireversibilă, apoi evoluează spre necroză pulpară (moartea pulpei) și parodontită apicală. Abcesele provoacă de obicei durere pulsatilă. Abcesul apical apare frecvent după necroza pulpară, abcesul pericoronar este de obicei asociat cu pericoronarita acută a unui molar de minte inferior, iar abcesele parodontale reprezintă o complicație a parodontitei cronice (boala gingiilor). Mai rar, afecțiunile non-dentare pot provoca dureri ale dinților, cum ar fi sinuzita maxilară, care poate determina apariția durerii dinților laterali superiori, sau angina pectorală, care poate provoca dureri la nivelul dinților inferiori. Diagnosticul corect poate fi uneori o provocare.

O igienă orală corectă ajută la prevenirea apariției durerilor dentare prin stoparea inițierii unei patologii la nivelul dinților. Tratamentul unei dureri dentare depinde de cauza apariției ei și poate implica realizarea unei obturații, unui tratament de canal, extracții, drenajul unui abces sau alte acțiuni remediale. Îndepărtarea durerii dentare este considerată principala responsabilitate a medicului dentist. Durerea dentară este cel mai comun tip de durere de la nivelul extremității faciale. Este una dintre motivele cele mai des întâlnite pentru urgențele stomatologice. În 2013, 223 de milioane de cazuri de durere dentară au apărut ca urmare a cariilor dentare de la nivelul dinților permanenți și 53 de milioane de cazuri la dinții temporari. Istoric, cererea pentru tratamentul durerii dentare se crede ca a dus la apariția chirurgiei dentare ca primă specialitate a medicinei.

Cauze

Durerea dentară poate fi cauzată de afecțiuni dentare (odontogene) – cele care implică complexul pulpo-dentinar sau parodonțiul, sau de afecțiuni non-dentare (neodontogene) – cele ca sinuzita maxilară sau angina pectorală. Sunt multe cazuri non-dentare posibile, dar vasta majoritate a durerilor au localizare la nivelul dinților.

Atât pulpa, cât și ligamentul parodontal au nociceptori (receptori ai durerii), dar pulpei dentare îi lipsesc proprioceptorii (receptori ai mișcării și poziției) și mecanoreceptorii (receptori ai presiunii mecanice). În consecință, durerea care are originea în complexul pulpo-dentinar tinde să fie slab localizată, în timp ce durerea de la nivelul ligamentul parodontal va fi, de obicei, bine localizată , deși nu întotdeauna.

Drept urmare, ligamentul parodontal poate detecta presiunea exercitată când se mușcă ceva mai mic decât un fir de nisip (10-30 µm). Când un dinte este stimulat intenționat, un procent de 33% din oameni pot identifica corect dintele și aproximativ 20% nu pot restrânge locația stimulului la un grup de trei dinți. O altă diferență tipică între durerea pulpară si cea parodontală este că aceasta din urmă nu este agravată, de obicei, de stimuli termici.

Dentare

Pulpare

Majoritatea durerilor pulpare se integrează în una dintre următoarele tipuri, totuși, alte cauze rare (care nu se încadrează întotdeauna în aceste categorii) includ durerea galvanică și barodontologia.

Pulpitele

Pulpitele (inflamația pulpei) pot fi decalnșate de stimuli variați, incluzându-i pe cei mecanici, termici, chimici și iritanți bacterieni sau mai rar, schimbări barometrice și radiații ionizante. Cauzele comune includ cariile dentare, traumele dentare (cum sunt fisurile sau fracturile) sau o obturație cu o adaptare marginală incorectă.

Deoarece pulpa este încadrată într-un înveliș exterior rigid, nu există spațiu pentru a permite tumefacția cauzată de inflamație. Prin urmare, inflamația crește presiunea în sistemul pulpar, comprimând potențial vasele de sânge care alimentează pulpa. Acest lucru poate duce la ischemie (lipsa de oxigen) și necroză (moartea țesuturilor). Pulpita este denumită reversibilă atunci când pulpa inflamată este capabilă să revină la o stare de sănătate și ireversibilă atunci când necroza pulpară este inevitabilă.

Pulpita reversibilă este caracteizată prin decalnșarea unei dureri scurte cauzată de rece sau, uneori, cald. Simptomele pulpitei reversibile pot dispărea, fie datorită faptului că stimulul declanșator este eliminat, cum ar fi atunci când cariile dentare sunt îndepărtate și se aplică o obturație, sau pentru că în interiorul camerei pulpare au fost produse noi straturi de dentina (dentină terțiară), izolând împotriva stimulului. Pulpita ireversibilă provoacă durere spontană sau persistentă ca răspuns la rece.

Hipersensibilitatea dentară

Hipersensibilitatea dentinară este o durere dentară ascuțită, de scurtă durată care apare la aproximativ 15% din populație, fiind declanșată de rece (cum sunt lichidele sau aerul), alimentele dulci sau picante și răcoritoarele. Dinții prezintă în mod normal o senzație la acești stimuli, dar ce separă hipersensibilitatea de sensibilitatea normală a dinților este intensitatea durerii. Hipersensibilitatea este cauzată în mod frecvent de lipsa izolației față de factorii declanșatori de la nivelul cavității orale din cauza retracției gingivale, cu expunerea rădăcinii dinților, cu toate că poate apărea și după detartraj și planare radiculară, albire dentară sau ca urmare a eroziunii. Pulpa este normală și sănătoasă în hipersensibilitatea dentinară.

Sunt disponibile multe tratamente topice pentru hipersensibilitatea dentinară, inclusiv paste de dinți desensibilizante și lacuri de protecție care acoperă suprafața expusă a dentinei.Tratamentul cauzei principale este critic, deoarece măsurile topice sunt de obicei de scurtă durată. În timp, pulpa se adaptează prin producerea de noi straturi de dentina în interiorul camerei pulpare numită dentină terțiară, crescând grosimea dintre pulpă și suprafața expusă a dentinei și ducând la diminuarea hipersensibilității

Parodontale

În general, afecțiunile parodontale cronice nu cauzează dureri. Mai degrabă este inflamația acută care este responsabilă pentru apariția durerii.

Parodontita apicală

Parodontita apicală este o inflamație acută sau cronică localizată în jurul apexului dintelui cauzată de un răspuns imun la bacteriile dintr-o pulpă infectată. Nu apare ca urmare a necrozei pulpare, ceea ce înseamnă că testul de vitalitate pozitiv al dintelui poate însemna o parodontită apicală, iar o pulpă care a devenit non-vitală din cauza unor procese sterile, non-infecțioase (cum ar fi trauma) nu poate cauza parodontită apicală. Citotoxinele bacteriene ajung la regiunea din jurul rădăcinilor dintelui prin foramenul apical și canalele laterale, determinând vasodilatație, sensibilizare a nervilor, osteoliză (resorbție osoasă) și potențial formarea de abcese sau chisturi.

Ligamentul parodontal devine inflamat și poate apărea durerea la masticația pe acel dinte sau la palparea acestuia. Pe radiografie apare resorbția osoasă ca o zonă radiotransparentă în jurul apexului rădăcinii, deși acest lucru nu se manifestă imediat. Parodontita apicală acută este caracterizată printr-o durere bine localizată, spontană, persistentă, moderată spre severă. Procesul alveolar poate fi sensibil la palpare. Dintele poate fi extruzat și se poate simți mai înalt față de dinții adiacenți.

Impactul alimentar

Impactul alimentar apare atunci când resturile alimentare, în special alimentele fibroase, cum ar fi carnea, sunt retenționate între doi dinți și sunt împinse în gingii în timpul masticației. Cauza frecventă a impactului alimentelor este întreruperea conturului interproximal normal sau deplasarea dinților astfel încât se creează un spațiu (un contact deschis). Cariile pot duce la distrucția unei părți a dintelui sau o obturație dentară poate să nu reproducă cu exactitate punctul de contact. Rezultă iritație, disconfort localizat sau durere ușoară și o senzație de presiune între cei doi dinți. Papila gingivală este inflamată, sensibilă și sângerează la atingere. Durerea apare în timpul și după masă și poate dispărea încet înainte de se declanșa din nou la următoarea masă, sau poate fi ameliorată imediat prin folosirea unei scobitori sau a aței dentare în zona afectată. Un abces gingival sau parodontal se poate dezvolta în această situație.

Abcesul parodontal

Un abces parodontal este o colecție de puroi care se formează în cervixul gingival, de obicei ca un rezultat al unui parodontite cronice unde pungile sunt patologice dacă au o adâncime mai mare de 3 mm. Un spațiu gingival sănătos conține bacterii și tartru ținute sub control de către sistemul imunitar. Cu cât acest spațiu se mărește, echilibrul este perturbat și apare un răspuns inflamator acut, cu formarea puroiului. Detritusurile și inflmația gingivală afectează fluxul de fluide în și înafara pungii parodontale, accelerând rapid procesul inflamator. Pungile mari au o predispoziție mai mare în a colecta resturi alimentare, creând astfel surse adiționale de infecție.

Abcesele parodontale sunt mai puțin comune ca cele apicale, dar sunt totuși destul de frecvente. Diferența cheie între cele două constă în fapul că pulpa dintelui tinde să fie vitală și răspunde normal la testele de vitalitate. Totuși, un abces parodontal netratat poate determina moartea pulpei dacă ajunge la apexul dintelui într-o leziune parodonto-endodontică. Un abces parodontal poate apărea ca urmare a unei fracturi dentare, a colectării alimentelor într-o pungă parodontală (cu obturații precar realizate), a formării de tartru și a răspunsurilor imune scăzute (cum ar fi diabetul). Abcesul parodontal poate apărea și după detartrajul parodontal, ceea ce face ca gingiile să se fixeze în jurul dinților și să prindă detritusurile în spațiul parodontal. Durerea dentară cauzată de un abces parodontal este în general profundă și pulsatilă. Mucoasa orală care acoperă un abces parodontal precoce apare eritematoasă (roșie), umflată, lucioasă și dureroasă la atingere.

O variantă a abcesului parodontal este abcesul gingival, care este limitat la marginea gingivală, are o dezvoltare mai rapidă și este cauzat în mod uzual de o traumă determinată de oase de pește, scobitori, periuțe de dinți. Tratamentul abcesului parodontal este similar cu cel al abceselor dentare în general. Totuși, din moment ce dintele este viu, nu există dificultăți în a accesa sursa infecției și, prin urmare, antibioticele sunt utilizate împreună cu detartrajul și planarea radiculară.Apariția abcesului parodontal indică, de obicei, o parodontită avansată, ceea ce presupune o abordare corectă pentru a preveni recurența abceselor, inclusiv igienizarea zilnică și subgingival pentru a preveni depunerea plăcii dentare și a tartrului.

Gingivita acută ulcero-necrozantă