Hastings Ismay

Hastings Lionel Ismay, primul baron Ismay () a fost un diplomat și general în , cunoscut pentru funcția de asistent șef al lui Winston Churchill în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și primul secretar general al NATO din 1952 până în 1957.

Ismay s-a născut în , India în 1887 și a studiat în Regatul Unit la și . După Sandhurst, s-a înrolat în armata indiană în calitate de ofițer. În timpul Primului Război Mondial, a activat în cadrul în Somalia Britanică, unde a luptat împotriva lui . În 1925, Ismay a devenit secretar adjunct al (CID). După ce a fost promovat la gradul de colonel, a activat ca pentru , , iar apoi a revenit la CID ca secretar adjunct în 1936.

La 1 august 1938, cu puțin timp înainte de declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial, Ismay a devenit secretarul Comitetului și a început să se pregătească pentru iminentul război. În mai 1940, când Winston Churchill a devenit prim-ministru al Regatului Unit, l-a ales pe Ismay ca asistent șef și . În această calitate, Ismay a devenit legătura principală dintre Churchill și . Acesta l-a însoțit și pe Churchill la numeroase conferințe de război organizate de aliați. Pentru ajutorul și sfaturile sale, „Churchill îi datora mult și a recunoscut că îi datora și mai mult” acestuia „decât oricui altcuiva, fie el militar sau civil, pe parcursul războiului”.Colville, p. 161.

După încheierea războiului, Ismay a rămas încă un an în armată și a contribuit la reorganizarea . După ce s-a retras din armată, a activat în funcția de șef al statului major în India sub Lordul Mountbatten al Birmaniei, supraveghind împărțirea țării. Din 1948 până în 1951, a fost președinte al consiliului . În 1951, când Churchill a preluat din nou funcția de prim-ministru, l-a numit .

Ismay a acceptat postul, dar a demisionat după doar șase luni pentru a prelua funcția de secretar general al NATO în 1952, fiind primul din istoria organizației. A activat până în 1957 și a contribuit la definirea funcției. După ce s-a retras, Ismay și-a redactat memoriile intitulate „The Memoirs of General Lord Ismay”, a fost membru a numeroase comisii corporative și a fost copreședinte al Comitetului Ismay-Jacob, însărcinat din nou cu reorganizarea Ministerului Apărării. A încetat din viață pe 12 decembrie 1965 în , Gloucestershire.

Biografie Ismay s-a născut la 21 iunie 1887 în , Kumaon, India. Tatăl său, Sir , era membru al Consiliului Legislativ al , iar mama sa, Beatrice Ellen, era fiica unui colonel al armatei.Oxbury, p. 180. Ismay a urmat în Marea Britanie, iar părinții săi sperau că își va continua studiile la Universitatea Cambridge și va intra în serviciul public.Ismay, p. 3.

Cu toate acestea, Ismay „își dorea în secret să devină soldat de cavalerie” și, din cauza rezultatelor proaste obținute la examenele finale susținute la Charterhouse, nu putea intra la Cambridge. Prin urmare, a intrat la în 1904.Ismay, p. 3. Mulți dintre colegii lui Ismay au devenit ofițeri cunoscuți; printre aceștia se numără , și .Ismay, p. 4.

După încheierea cursului de la Sandhurst, Ismay a fost al patrulea din clasa sa conform rezultatelor și a fost numit în .Ismay, p. 4. Acesta a fost încadrat în al Armatei Britanice din Ambala, fiind obligat să urmeze un an de ucenicie. După ce a părăsit regimentul, Ismay nu și-a găsit un loc în cavaleria indiană și și-a petrecut următoarele nouă luni ocupând diverse funcții în diferite unități britanice și indiene.Ismay, p. 5.Wingate, p. 4.

În 1907, Ismay a ocupat o funcție permanentă în cavaleria indiană, devenind membru al al Prințului Victor Albert,Lewin, p. 438. cu sediul la . Ismay a îndrăgit timpul petrecut alături de regiment, considerându-se „în al nouălea cer”.Ismay, p. 9. În 1908, a luat parte la primele sale operațiuni militare alături de regiment, fiind trimis în Afganistan să-i vâneze pe membrii , care au luat ostatice mai multe femei hinduse.Ismay, pp. 12–13. Odată revenit la bază, acesta a fost internat în Peshawar din cauza unei , dar și-a revenit repede și, împreună cu restul regimentului său, a primit .Ismay, pp. 14–15.

În 1910, după o reorganizare a armatei indiene, regimentul lui Ismay a fost mutat de la Risalpur la , mai departe de frontieră. La scurt timp după aceea, Ismay a fost numit al regimentului său, funcție pe care a deținut-o timp de patru ani. În aceeași perioadă, a dezvoltat o mare admirație pentru Winston Churchill și era un citit pasionat.Ismay, pp. 16–17.Wingate, p. 7.

Secretar de stat pentru relațiile cu Commonwealthul În cadrul , care au avut loc la scurt timp după încheierea Festivalului Marii Britanii, Partidul Conservator a câștigat din nou majoritatea în Parlament, iar Churchill devine prim-ministru pentru a doua oară. A doua zi după alegeri, Churchill i-a cerut lui Ismay să devină în cabinetul său. Ismay „a fost în culmea fericirii” știind că are din nou șansa să activeze sub comanda lui Churchill și a acceptat imedia funcția.Ismay, p. 453. Deși nu era un politician, Ismay era potrivit pentru această funcție datorită relațiilor sale apropiate cu liderii țărilor din Commonwealth.Wingate, p. 188.

Datorită experienței sale și a pregătirii militare, Ismay a devenit „mai puternic implicat în problemele din domeniul apărării decât obișnuiește să o facă un secretar de stat pentru relațiile cu Commonwealthul” și a servit adesea atât ca ministru de facto al apărării, cât și ca ministru temporar al apărării până când Harold Alexander a putut prelua funcția.Ismay, p. 453.Wingate, pp. 188–189. Prin implicarea sa strânsă în problemele de apărare, Ismay a devenit implicat în Organizația Tratatului Atlanticului de Nord. În ianuarie 1952, l-a însoțit pe Churchill la o întâlnire organizată în Ottawa despre alianță,"Discussions in Ottawa". iar în februarie 1952 a participat la Conferința NATO de la Lisabona în calitate de reprezentant al Ministerului Britanic al Apărării."Meeting of Foreign Ministers". Când a părăsit conferința, Ismay, dezamăgit de întâlnirea haotică și de lipsa unei „direcții unice” a alianței, i-a spus lui : „este pentru prima dată când aud de NATO și, mulțumesc cerului, pentru ultima dată”.Ismay, p. 460.

Secretar general al NATO La Conferința de la Lisabona, membrii NATO au convenit să numească un secretar general care să conducă personalul organizației și să activeze ca vicepreședinte al . Poziția i-a fost oferită inițial lui Sir , însă acesta a refuzat-o.Daniel (28 February 1952). Prin urmare, aliații s-au chinuit să găsească pe altcineva. Două săptămâni mai târziu, țările membre au fost de acord să-i propună funcția de secretar general baronului Ismay.Wingate, p. 192.

Churchill și Anthony Eden au fost cei care l-au propus pe acesta. Eden i-a cerut să accepte poziția, dar răspunsul său „a fost unul categoric negativ”, acesta considerând NATO o organizație excesiv de birocrată și ineficace,Ismay, p. 461. iar funcția de secretar general drept „prost definită” și puterea sa „divizată”.Wingate, p. 192. Churchill i-a cerut apoi personal lui Ismay să accepte poziția, spunându-i că „NATO oferă cea mai bună, dacă nu singura speranță la pace în vremurile noastre”. După mai multe îndemnuri, Ismay a acceptat fără tragere de inimă funcția. Pe 12 martie 1952, Consiliul Atlantic a adoptat o rezoluție oficială prin care acesta era numit secretar general,"N.A.T.O. Secretary General". iar din 24 martie și-a preluat atribuțiile."Atlantic Council Deputies".

Numirea lui Ismay în această funcție a fost bine primită, decizia bucurându-se de sprijinul unanim al tuturor membrilor NATO. Presa și publicul au reacționat, de asemenea, în mod favorabil. The Times menționa că „dintre toți candidații ale căror nume au fost menționate, Lordul Ismay pare să aibă cele mai serioase calificări pentru acest post”."N.A.T.O. Secretary General". The New York Times a apreciat „experiența sa vastă în planificare militară, strategie și administrare”Daniel (13 March 1952)., iar The Washington Post a precizat că numirea lui Ismay aduce cu sine „o mare influență, experiență, energie și un farmec personal care poate dizolva dificultățile”."Secretary Ismay".

În calitate de prim secretar general, Ismay „și-a asumat un rol nou în istoria organizațiilor internaționale” și a contribuit la definirea poziției în cauză.Jordan, p. 3. Acesta a considerat înțeleaptă decizia de a nu interveni cu mare îndrăzneală în disputele politice dintre membri și s-a implicat cu fermitate în problemele relevante pentru organizația NATO."Obituary: Lord Ismay". Încă de la începutul mandatului său, Ismay a contribuit la împuternicirea reprezentanților permanenți la NATO și a scos în evidență faptul că aceștia au aceeași autoritate legală ca miniștrii de externe ai NATO când vine vorba de decizii.

De asemenea, Ismay a fost un susținător al extinderii NATO, declarând că NATO „trebuie să crească până când întreaga lume liberă va ajunge sub o singură umbrelă”.Jordan, p. 65. Cu toate acestea, înainte ca Pactul de la Varșovia să fie semnat, acesta s-a opus cererii de aderare la NATO făcute de URSS în 1954,Text of Soviet Note, p. 6. 1 April 1954. considerând că „cererea sovieticilor de a adera la NATO este identică cu cea a unui tâlhar impenitent care dorește să devină polițist”.Russian Admission to NATO Prin această poziție, Ismay a clarificat faptul că Alianța Nord-Atlantică este îndreptată împotriva Uniunii Sovietice. După cum precizează site-ul oficial al organizației, „cererea a testat limitele dispoziției NATO de a accepta noi membri”.NATO History homepage.

În calitate de secretar general, Ismay a încurajat și o coordonare politică mai strânsă între membrii alianței. În timpul crizei Suezului, acesta a fost dispus să ajute la soluționarea disputelor dintre membri."Dulles Gives Pledge to Save Allied Unity". De asemenea, Ismay s-a oferit să medieze disputele legate de Cipru."Obituary: Lord Ismay".

În decembrie 1956, Ismay a decis să se retragă din funcție. Acesta a declarat presei că „nu renunța la funcția sa din motive personale, ci pentru că simțea că era nevoie de un corp tânăr și o minte tânără”."M Spaak to Succeed Lord Ismay". Paul-Henri Spaak a fost ales imediat drept succesor, dar Ismay a rămas în funcție până în mai 1957, când a plecat cu „simpatia și respectul” tuturor membrilor NATO. În perioada petrecută în organizație, Ismay este considerat prima persoană care a susținut că scopul NATO a fost acela de „a-i ține pe ruși afară, pe americani înăuntru și pe germani jos”, declarație care a ajuns între timp să caracterizeze alianța.Joffe.Schorr.

Pensionare Imediat după părăsirea funcției NATO, Ismay a fost onorat de Regina Elisabeta II cu Ordinul Jartierei. Fiica sa cea mai mică, Mary, s-a căsătorit cu George Seymour, călăreț al Reginei Elisabeta, Regina Mamă, iar fiica lor Katharine este fină a Prințesei Margareta.

A fost numit în consiliile mai multor corporații, inclusiv ."Court Circular" (16 May 1957)."Commodity Markets". De asemenea, Ismay a început să-și scrie memoriile - The Memoirs of General Lord Ismay - care au fost publicate în 1960 de editura Viking Press. În memoriile sale, Ismay a abordat cu precădere activitățile sale militare din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, motiv pentru care un recenzent a numit cartea drept „o contribuție semnificativă la literatura celui de-Al Doilea Război Mondial”.O'Dea, p. 300.

În 1963, Ismay a fost rugat să asiste din nou la o revizuire a organizării armatei britanice împreună cu Sir ."Ismay to Study Service Unity". Deși starea sa de sănătate a fost precară pe parcursul revizuirii și a contribuit infim la acest proces, „a avut o influență puternică”, iar rezultatul reviziurii a reflectat opiniile sale.Johnson, p. 110. Într-un final, Raportul Ismay–Jacob a recomandat întărirea puterii centrale a Ministerului Apărării, iar în 1964, Parlamentul a implementat recomandările sale.Johnson, p. 115.