James Vincent Forrestal () a fost și primul secretar al apărării.
Provenind dintr-o strictă familie catolică irlandeză din clasa de mijloc, Forrestal a fost bancher pe Wall Street înainte să obțină funcția de subsecretar al marinei în 1940, cu puțin timp înainte de intrarea Statelor Unite în al Doilea Război Mondial. A devenit secretar al Marinei în mai 1944, imediat după moartea superiorului său . Președintele Franklin D. Roosevelt i-a cerut acestuia să coordoneze construcția forțelor marine. În 1947, după încheierea războiului, președintele Harry S. Truman l-a numit prim-secretar al noului creat Departament al Apărării. Poziția sa era una puternic antisovietică, fiind îngrijorat de posibilitatea expansiunii comuniste în Europa și Orientul Mijlociu. S-a opus ferm, împreună cu secretarul de stat George C. Marshall, întemeierii statului Israel pe motiv că sprijinul acordat de Statele Unite ar putea înstrăina țările arabe, vitale atât în conflictul ideologic cu Uniunea Sovietică, cât și pentru rezervele lor de petrol necesare armatei și dezvoltării industriei civile.
Forrestal a susținut înființarea de cu portavioane. A fost forțat să conducă Departamentul Apărării de către Truman din 1947 până în 1949. Cei doi cădeau rareori de acord, iar președintele l-a forțat în cele din urmă să demisioneze.
La scurt timp după, sănătatea sa mintală s-a deteriorat rapid și a ajuns să primească tratament pentru depresie. Internat la , Forrestal a căzut pe fereastră de la etajul șaisprezece și a încetat din viață ca urmare a rănilor suferite.
În 1954, noul portavion al marinei a fost numit în onoarea sa, iar sediul central al îi poartă . Academia Navală a Statelor Unite susține o serie de prelegeri numite după Forrestal, iar un campus universitar al Universității Princeton îi poartă numele.
Biografie Forrestal s-a născut în , New York, (acum parte din ), fiul cel mai mic al lui James Forrestal, un imigrant irlandez interesat de politică. Mama sa, Mary Anne Toohey, ea însăși fiica unui imigrant irlandez, l-a crescut în credința catolică.Townsend Hoopes and Douglas Brinkley, "Driven Patriot: The Life and Times of James Forrestal, Naval Institute Press, 1992, page 7 În tinerețe, Forrestal a fost pugilist amator."James Vincent Forrestal." Dictionary of American Biography, Supplement 4: 1946–50. American Council of Learned Societies, 1974. Reproduced in Biography Resource Center. Farmington Hills, Michigan: Gale, 2009. galenet.galegroup.com După ce a absolvit liceul la vârsta de 16 în 1908, și-a petrecut următorii trei ani lucrând la trei ziare diferite: Matteawan Evening Journal, Mount Vernon Argus și Poughkeepsie News Press.
Forrestal a intrat la în 1911, dar s-a transferat la Universitatea Princeton în al doilea an, unde fost editorul ziarului studențesc . Acesta nu și-a încheiat însă studiile. Forrestal a fost membru al în perioaa studiilor. S-a căsătorit cu fosta Josephine Stovall (născută Ogden), scriitoare pentru revista Vogue, în 1926. Pe parcursul relației, aceasta a devenit dependentă de alcool și a suferit de diverse probleme psihice.Townsend Hoopes and Douglas Brinkley, "Driven Patriot: The Life and Times of James Forrestal, Naval Institute Press, 1992, pp. 42–48, 47, 131–35, 216–18, 427, 432, 479
Bancher pe Wall Street Forrestal a mers să lucreze ca vânzător de obligațiuni pentru William A. Read and Company (mai târziu redenumit ) în 1916. Când Statele Unite au intrat în Primul Război Mondial, s-a înrolat în marină și în cele din urmă a devenit aviator naval, antrenându-se cu la și în , Canada. În ultimul an al războiului, Forrestal și-a petrecut o mare parte din timp în Washington la Biroul Operațiunilor navale și în același timp și-a completat antrenamentele de aviator, obținând gradul de locotenent. După război, acesta și-a continuat cariera în finanțe și s-a îmbogățit pe Wall Street. A devenit partener în 1923, a fost numit vicepreședinte în 1926, iar până în 1937 a ocupat funcția de președinte al companiei. De asemenea, a fost publicist pentru comitetul din comitatul Dutchess, New York, ajutându-i pe politicienii locali să câștige alegerile la nivel local și statal. Unul dintre cei pe care îi ajuta era vecinul său Franklin D. Roosevelt.
Forrestal era și un administrator competent. A fost caracterizat drept combativ, introvertit, timid, filozofic, solitar și ."James Vincent Forrestal." Dictionary of American Biography, Supplement 4: 1946–50. American Council of Learned Societies, 1974. Reproduced in Biography Resource Center. Farmington Hills, Michigan: Gale, 2009. galenet.galegroup.comHoopes and Brinkley, "Driven PatriotRogow, James Forrestal. Nu participa la politica națională, deși obișnuia să voteze pentru democrați. Nu a susținut însă liberalismul de tip New Deal.Hoopes and Brinkley, p. 118; Millis, ed. Forrestal Diaries pp. xxi, 495.
Cariera politică
Secretar al marinei miniatura|James Forrestal depune jurământul pentru preluarea funcției de secretar al marinei (1944) Președintele Franklin D. Roosevelt l-a numit pe Forrestal în funcția de pe 22 iunie 1940. Șase săptămâni mai târziu, l-a nominalizat pentru nou înființata poziție de subsecretar al marinei. În cei aproape patru ani în funcția de subsecretar, Forrestal s-a dovedit a fi capabil să mobilizeze pentru efortul de război. , amiralul Ernest J. King, și-a dorit să controleze logistica și achizițiile, însă Forrestal a primit însărcinarea."James Vincent Forrestal." Dictionary of American Biography, Supplement 4: 1946–50. American Council of Learned Societies, 1974. Reproduced in Biography Resource Center. Farmington Hills, Michigan: Gale, 2009. galenet.galegroup.com
În septembrie 1942, dorindu să înțeleagă rapoartele despre echipamentele și materialele militare care erau predate biroului său, a făcut un tur al operațiunilor navale din Pacificul de Sud-Vest și s-a oprit la Pearl Harbor. Odată întors la Washington, D. C., a realizat un raport pentru președintele Roosevelt, secretarul de război Henry L. Stimson și ceilalți membri ai cabinetului. Ca răspuns la solicitarea lui Forrestal de a trimite imediat materiale militare în regiunea de sud-vest a Pacificului, Stimson, preocupat cu furnizarea de echipamente Operațiunii Torța în nordul Africii, i-a spus lui Forrestal: „Jim, suferi de un formă gravă de ”. Deranjat de această remarcă, Forrestal i-a răspuns: „Domnule secretar, dacă pușcașii marini din Guadalcanal vor fi eliminați, reacția țării îți va produce o formă gravă de clientelism”.
A devenit pe 19 mai 1944, după ce superiorul său, secretarul , a încetat din viață în urma unui infarct miocardic. Foarte energic din fire, Forrestal a administrat marina în ultimul an de război și în primii ani de demobilizare. Acesta a ordonat înființarea unei pentru a coordona o investigație a atacului japonez de la Pearl Harbor și a stabili dacă există vinovați în rândul membrilor marinei. Tribunalul era format din amiralul Adolphus Andrews, amiralul și amiralul . miniatura|Ofițeri ai armatei pregătiți să inspecteze pierderile și distrugerile suferite de trupele americane după cucerirea insulelor Roi și Namur din Atolul Kwajalein. De la stânga la dreapta: viceamiral Raymond A. Spruance, contramiral , secretarului marinei James Forrestal, generalul-maior , generalul-maior , viceamiral , locotenent-colonel și contramiral . Tribunalul s-a întrunit pe 24 iulie 1944 și a organizat sesiuni zilnice la Washington, D.C., San Francisco și Pearl Harbor. După ce a intervievat mai mulți martori, și-a încheiat activitatea la 19 octombrie 1944. Raportul său a fost predat Departamentului Marinei și l-a exonerat în mare măsură pe contraamiralul Husband E. Kimmel, comandantul-șef al , la momentul atacului. Instanța a constatat că deciziile lui Kimmel au fost corecte, având în vedere puținele informații de care dispunea, dar l-a criticat pe deoarece nu a reușit să-l avertizeze pe Kimmel cu privire la iminența războiului. Concluzia instanței a fost că, „în baza faptelor constatate, Instanța consideră că nu s-au săvârșit infracțiuni și nicio persoană din stafful marinei nu poate fi învinovățită pentru cele întâmplate”. Din moment ce raportul instanței ar fi dezvăluit faptul că criptanaliștii americani au spart codurile japoneze, un secretar important în timpul războiului, acesta a fost publicat abia după încheierea conflictului.
După examinarea raportului, Forrestal a considerat că instanța a fost prea îngăduitoare. Aceasta a stabilit că armata și marina au cooperat în mod adecvat la apărarea Pearl Habor, că nu au existat informații despre faptul că portavioanele japoneze se pregătesc de atac și că acțiunea militară a fost una de succes în mare parte datorită , o armă secretă a japonezilor. Forrestal nu a fost de acord cu aceste concluzii, considerând că contraamiralul Kimmel, în baza informațiile de care dispunea, ar fi putut face mai mult pentru a preveni atacul sau limita pierderile. Pentru Forrestal, Kimmel și Stark s-au dovedit incapabili să reacționeze pe măsură gradelor militare și a atribuțiilor lor.
În calitate de secretar, Forrestal a implementat o politică de în marină. Acesta a călătorit în teatrele de operațiuni pentru a observa forțele navale în acțiune. A fost în în 1942, a fost prezent la în 1944 și, în calitate de secretar, a fost martor la bătălia de la Iwo Jima în 1945. După 5 zile de luptă, un detașament de pușcași marini a fost trimis să arboreze steagul american pe vârful muntelui Suribachi de pe Iwo Jima. Era pentru prima dată în timpul războiului când steagul Statelor Unite era înălțat pe pământ japonez. Forrestal, care tocmai aterizase pe plaja, a revendicat steagul istoric ca suvenir. Când a observat drapelul pe muntele Suribachi, acesta s-a întors către generalul-major și i-a spus: „Înălțarea acelui drapel pe Suribachi înseamnă un corp de pușcași marini pentru următorii 500 de ani”. Un al doilea drapel, mai mare, a fost ridicat în locul său, iar această a doua arborare a fost surprinsă de fotograful Associated Press în celebra sa fotografie.
În primele luni ale anului 1945, Forrestal, împreună cu secretarul de război Henry Stimson și subsecretarul de stat , au susținut cu fermitate o politică mai tolerantă față de Japonia pentru a permite un armistițiu negociat și o capitulare demnă. Preocuparea sa principală nu a fost renașterea Japoniei militarizate, ci „amenințarea comunismului rus și farmecul său pentru societățile distruse și destabilizate din Europa și Asia”. Prin urmare, nu trebuie ca Uniunea Sovietică să declare război Japoniei.Hoopes and Brinkley, pp. 205–214. The quoted line is from p. 208 A fost atât de dedicat acestei cauze încât eforturile sale de inițiere a unor negocieri au fost considerate de unii insubordonare.
Sfatul său a fost luat în considerare într-un final, dar nu înainte Hiroshima și Nagasaki să fie bombardate atomic. A doua zi după atacul de la Nagasaki, japonezii au transmis prin radio că sunt pregătiți să accepte condițiilor aliaților din „atâta timp cât declarația în cauză nu conține cereri care să prejudicieze prerogativele Majestății Sale în calitatea sa de conducător suveran”. Această poziție nu respecta însă de cererea Statelor Unite de „capitulare necondiționată”. Unele oficialități din interiorul administrației, inclusiv secretarul de stat James Byrnes, au susținut continuarea războiului. În acel moment, „Forrestal a propus o soluție inteligentă și simplă: acceptăm oferta și declarăm că respectă condițiile Declarației de la Postdam. Le spunem că Împăratul și guvernul japonez vor conduce în baza ordinelor Comandantului Suprem al Puterilor Aliate. Aceasta ar implica recunoașterea Împăratului și ar stăvili reacțiile puternic negative ale publicului american la adresa Împăratului. Lui Truman i-a plăcut acest plan. Ar fi aproape de o capitulare ′necondiționată′”.J. Robert Moskin, Mr. Truman's War (1996), pp. 311–313