Gabriel Honoré Marcel () a fost un filozof, dramaturg, editor de carte, critic literar și teatral, muzicolog și teatrolog francez.

Biografie Privire generală Gabriel Marcel este fiul unui diplomat, Henry Marcel, secretar de stat, ministrul Franței la Stockholm (Suedia), devenit apoi director al Institutului de Arte Plastice (Beux-Arts), al Bibliotecii Naționale și al muzeelor naționale. Încă din copilărie, Gabriel Marcel se familiarizează cu atmosfera unei tradiții protestante (calvinism, Zwingli) și cu spiritualitatea unui iudaism laicizat dinspre mamă, Laure Meyer, precum și cu o tradiție agnostică pe linie paternă.

Până la sfârșitul vieții sale, Gabriel Marcel păstrează relații foarte strânse – implicat fiind și familial – cu vârfurile Bisericii Reformate din Franța, ceea ce, alături de conversiunea sa, din 1929, la catolicism, contribuie la închegarea unei atitudini spirituale ecumenice. Această sinteză religioasă se întregește, spre sfârșitul activității sale creatoare, printr-o declarată afinitate a gândirii lui Gabriel Marcel cu spiritualitatea teologiei ortodoxe.

După decesul mamei sale În 1893, după decesul mamei sale, tatăl se recăsătorește cu Marguerite Meyer, sora mamei lui Gabriel Marcel. Acest eveniment familial – filtrat prin optica unei hermeneutici filozofico-artistice – se va sublima în textura dramatică a mai multor piese de teatru ale sale. Problematica oedipiană – transpusă în contextul unei interpretări metafizice – va fi mereu prezentă în teatrul marcelian, care are o predilecție pronunțată pentru desfășurarea acțiunii dramatice în cadrul spațiului familial. Încă din copilărie călătorește mult, familiarizându-se cu marile orașe de artă.În 1910 devine agrégé în filozofie. Titlul tezei sale de doctorat este Ideile metafizice ale lui Coleridge în raporturile lor cu filosofia lui Schelling. De altfel, referința la filosofia lui Schelling va rămâne una din constantele gândirii marceliene. Din 1912 va începe o carieră pedagogică, practicată, cu intermitențe, până în 1941. Predă filosofia la Liceul din Vendôme. Începând din 1914, în cadrul unei unități speciale a armatei franceze și a Crucii Roșii, Gabriel Marcel se ocupă de regăsirea soldaților dispăruți pe câmpul de luptă. Pe parcursul acestei activități, Marcel își aprofundează interesul său pentru fenomenele paranormale. Descoperirea capacităților sale mediumnice constituie o adevărată revelație pentru tânărul creator. Publică primele sale creații dramatice cu titlul Le Seuil invisible, conținând piesele La Grâce și Le Palais de sable, la Editura Grasset. Între anii 1915 și 1918, predă filosofia la Liceul „Condorcet” din Paris. În 1919 se căsătorește cu Jacqueline Boegner, fiica pastorului Alfred Boegner (directorul Misiunii Evanghelice) și verișoara pastorului Marc Boegner, unul dintre reprezentanții iluștri al Bisericii Reformate. Importanța acestei comunități religioase în Franța secolului XX este considerabilă, întrucât, într-o proporție majoritară, marea burghezie bancară este de obediență reformată. Jacqueline Boegner – deși Marcel se convertește la catolicism în 1929 – va rămâne, până la sfârșitul vieții sale (1947), protestantă. Din 1919 este profesor de filozofie la Liceul din Sens până în anul 1922. Experiențele pe terenul învățământului liceal nu-i procură, însă, o reală satisfacție intelectuală. Pe de o parte, prelegerile sale sunt prea dificile pentru elevi, pe de alta, necesitatea de a-și manifesta autoritatea profesorală îl obosește pe filozof. Marcel nu se va mai întoarce în învățământul liceal decât în perioadele de criză majoră : adică între 1939-1940, când va preda cursuri de filozofie la Paris, și în 1941, la Montpellier. În 1919 își începe cariera de critic literar și teatral. Publică primul său articol în prestigioasa revistă literară la Nouvelle Revue Française (N.R.F.) la 1 septembrie 1919 (N.R.F., 6e année, n° 72, pp. 618-627). Urmează o serie impresionantă de articole, cronici literare și dramatice în revistele N.R.F. și L’Europe Nouvelle. În 1921 apare, la Grasset, piesa Le Coeur des Autres. Colaborând intens la N.R.F., Gabriel Marcel îl întâlnește pe remarcabilul critic literar Charles Du Bos. O prietenie de o viață se leagă între cei doi gânditori. În 1922 devine lector la Editurile Grasset și Plon. La Plon îi este încredințat postul de director al colecției de literatură universală „Feux croisés”. Va îndeplini această funcție timp de aproape trei decenii.