Stafilococul auriu (lat. Staphylococcus aureus) este o bacterie patogenă din genul Staphylococcus, care poate produce infecții supurative sau septicemii la om și animale. Formele de manifestare ale acestor infecții sunt variate: impetigo, piodermite, stafilodermii, pneumonie stafilococică, Sindromul SSS (Engleză: staphiloccocal scalded skin syndrome, numit și sindrom Lyell). Se deosebește de alte specii ale genului prin faptul că este coagulazo-pozitiv. Acesta mai este numit și „superbacteria”, deoarece nu mai răspunde la acțiunea unor antibiotice.

Este un coc Gram-pozitiv, aerob, necapsulat, care apare la microscop sub forma unor aglomări asemenătoare unui ciorchine, iar cultivat pe agar-agar produce colonii mari, rotunde, galben-aurii.

Patogenitatea sa ridicată este data de o serie de factori: coagulaza, hemolizina, leucocidina, enterotoxine etc. Deoarece stafilococii sunt extrem de heterogeni din punct de vedere al antigenelor de suprafață, clasificarea lor cea mai utilizată este în fagotipuri, după tipul fagic.

Generalități

right|thumb|270px|Colorare Gram a lui S. aureus.

Stafilococii sunt bacterii de formă rotund-ovalară (coci), gram pozitivi (se colorează cu colorant Gram), cu un diametru de 0,5-1,5 µm, dispuși caracteristic în grămezi (ca și ciorchinele de strugure). Genul Staphylococcus cuprinde aproximativ 27 de specii de stafilococi, dintre care cele mai des asociate cu infecții umane sunt, în ordinea frecvenței: Staphylococcus haemolyticus, Staphylococcus lugdunensis, Staphylococcus saprophyticus și Staphylococcus schleiferi. Pot produce o gamǎ largǎ de infecții, a căror gravitate și localizare variază de la infecții superficiale ale pielii până la infecții ce pun viața în pericol, ca de exemplu septicemia sau meningita.

Epidemiologie

thumb|200px|left|Colonie de S. aureus, imagine procurată cu microscopul electronic

În funcție de capacitatea de a secreta o enzimă numită coagulază (care poate coagula plasma), stafilococii se împart în coagulazo-negativi și coagulazo-pozitivi. Stafilococii coagulazo-negativi sunt ubicuitari (se găsesc peste tot), făcând parte din flora normală a organismului, găsindu-se în orofaringe, tractul gastro-intestinal și uretra anterioară. Produc frecvent infecții intraspitalicești, ei fiind rezistenți la unele dezinfectante și antiseptice sau apar la cei cu diverse corpuri străine (proteze, grefe, catetere etc.). Supraviețuiesc îndelungat pe suprafețe uscate. Transmiterea se poate face direct interuman sau prin intermediul unor obiecte (prosoape, lenjerie). Dintre stafilococii coagulazo-pozitivi, o singură specie este patogenă pentru om: Staphylococcus aureus sau Stafilococul auriu, numit astfel după culoarea galben-aurie a coloniilor bacteriene obținute pe medii de cultură.

Denumirea lui Staphylococcus aureus vine de la pigmentul evident când se cultivă pe medii de cultură, care, la această specie, este cel mai frecvent galben-auriu, dar poate fi și alb, în timp ce la Staphylococcus epidermitis este alb iar la Staphylococcus saprophyticus este citrin. Stafilococul auriu rezistă 60 de minute la 60 °C, supraviețuiește în produse uscate câteva luni și rezistă la acțiunea alcoolului etilic 70° aproximativ 10 minute. Se găsește în mod normal pe pielea și mucoasele omului, dar și a altor mamifere precum și la păsări. Este prezent pe mucoasa nazala la 30% dintre persoanele sănătoase, procentajul fiind mai ridicat la personalul sanitar din spitale, pacienți dializați, diabetici și cei ce folosesc droguri intravenoase. Colonizarea nou-născutului cu stafilococ auriu are loc la nivelul bontului ombilical, suprafața pielii și zona perineală.

Patogenitatea S. aureus

thumb|300px|O colonie de S. aureus rezistent la meticilină, imagine procurată cu microscopul electronic

Pentru a înțelege cum reușește această bacterie să patrundă, să infecteze și să se raspândească în organism, în ciuda mecanismelor de apărare proprii organismului, și cum se explică varietatea clinică a afecțiunilor determinate de stafilococ, este important de cunoscut structura acestuia și modul de acțiune. Stafilococul auriu (S. aureus) își exercită patogenitatea atât prin structura sa cât și printr-o multitudine de enzime pe care le produce. Astfel: capsula (un strat subțire care învelește bacteria) protejează bacteria de acțiunea celulelor și mecanismelor de aparare ale organismului (fagocitoză, leucocite, macrofage) și favorizeaza în același timp aderența bacteriei de catetere și de alte materiale sintetice: proteze valvulare, proteze articulare, șunturi, grefe etc. peretele celular al bacteriei conține mai multe substanțe care declanșează reacțiile inflamatorii în organism, stimulează sinteza de pirogeni endogeni (substanțe sintetizate în organism care determină apariția febrei) și inhibă mecanismele de aparare ale organismului. tot la nivelul peretelui celular există acizi teicoici, care ajută la atașarea stafilococilor de suprafețele mucoaselor.

Stafilococul auriu secretă un număr mare de toxine: 5 enzime citolitice, care sunt capabile să lezeze membranele celulare și deci să distrugă celulele; acestea sunt alpha, beta, gama hemolizinele și leucocidina; după cum le spune și numele, hemolizinele au ca principal rol hemoliza – distrugerea eritrocitelor, dar ele pot distruge și alte tipuri de celule având un rol important în producerea leziunilor tisulare; leucocidinele atacă și distrug leucocitele. exfoliantina, ce determină leziuni la nivelul epidermului cu exfoliere consecutivă; este responsabilă de apariția dermatitei exfoliative în cadrul sindromului stafilococic al pielii opărite (frecventă la copiii mici). toxina-1 a socului toxic, responsabilă de sindromul toxic caracterizat prin: febră, hipotensiune, erupție urmată de descuamare și afectarea mai multor organe interne. enterotoxină (sunt 5, notate de la A la E), responsabile de toxiinfecțiile alimentare cu stafilococ, ele fiind rezistente la aciditatea gastrică și rezistă 30 de minute la temperatura de 100 °C, ceea ce semnifică faptul că alimentele contaminate cu enterotoxină stafilococica nu devin inofensive prin fierbere; aceste enterotoxine se pare că au acțiune și asupra sistemului nervos central, ceea ce explica vărsăturile severe ce apar uneori în toxiinfecțiile alimentare.

De asemenea, stafilococul secretă un număr de enzime care au diverse roluri în patogenitate, dar care sunt utilizate și ca markeri în diagnosticul infecțiilor stafilococice: coagulaza, care poate converti fibrinogenul în fibrină și este un marker al virulentei S. aureus catalaza, care protejează bacteria de acțiunea apei oxigenate hialuronidaza, care hidrolizează acidul hialuronic din țesutul conjunctiv, favorizând astfel diseminarea infecției fibrinolizina, care dizolvă cheagurile de fibrină, fiind un factor de difuziune al infecției lipazele, care hidrolizează lipidele, ceea ce-i permite bacteriei să supraviețuiască și să invadaze pielea, țesutul subcutanat și ariile sebacee ale organismului nucleaze, marker pentru S. aureus penicilinaze sau beta-lactamaze, enzime care inhibă penicilina și antibioticele beta-lactaminice, ceea ce-i conferă rezistență bacteriei la tratamentul cu penicilină si alte antibiotice similare.

Manifestări clinice produse de S. aureus

Manifestările clinice ale infecțiilor produse de stafilococul auriu se datorează fie toxinelor secretate de acesta – intoxicații, fie înmulțirii bacteriene – infecții. Intoxicatiile stafilococice sunt: sindromul pielii opărite toxiinfecția alimentară sindromul toxic Principalele infecții sunt cele purulente, dintre care cele mai frecvente sunt: infecții ale pielii: furuncule, acnee, foliculite, orjelet, suprainfecțiile plăgilor infecțiile țesutului subcutanat: mastite, hidrosadenite, abcese infecții respiratorii: faringite, bronșite, pneumonii, empieme infecții ale scheletului: artrite, osteomielite infecții generalizate: meningite, septicemii, endocardite cu diseminări secundare cu formare de abcese în diferite organe

Intoxicațiile stafilococice

Sindromul șocului toxic (SST)

SST este o intoxicație acută amenințătoare de viață, caracterizată prin: debut brusc cu febră și alte simptome: greață, vărsături, dureri abdominale, diaree, dureri musculare, cefalee, dureri în gât etc. erupție maculară caracteristică, care apare după primele două zile de boală hipotensiune arterială, cu amețeli și sincope la ridicarea în ortostatism disfuncții pluriorganice, cu afectarea a cel puțin trei organe dintre: tractul gastrointestinal, sistemul muscular, mucoase (genitala, conjunctivala, orofaringiana), rinichi, ficat, celule sangvine (trombocitopenie), sistemul nervos central; caracteristic în SST apărut în perioada menstruală este eritemul și inflamația mucoasei vaginale însoțită de scurgeri vaginale purulente descuamația caracteristică a pielii la 1-2 săptămâni de la debutul bolii: începe cu o descuamare furfuracee (mărunta) a pielii de pe torace, față, extremități, urmată ulterior de descuamare în lambouri (grosolană, în bucăți mari) a palmelor, plantelor și degetelor. Pentru apariția acestui sindrom, un individ trebuie să fie colonizat sau infectat cu o tulpină toxică de S. aureus și trebuie să nu aibă un nivel protector de anticorpi; astfel SST este o boală a tinerilor mai ales, deoarece 90% dintre adulți posedă anticorpi împotriva toxinelor care provoacă SST. Factori favorizanți sunt: perioada menstruală la femei, dar poate apărea și ca o complicație a folosirii metodelor contraceptive locale, a lăuziei, avortului septic, chirurgiei ginecologice leziuni tegumentare de diverse etiologii: arsuri chimice, termice, înțepăturile insectelor, leziuni date de varicelă, plăgi chirurgicale. Tratamentul SST implică decontaminarea focarului care produce toxine, administrarea antibioticelor antistafilococice, susținere volemică (hidratare) și tratamentul disfuncțiilor de organ.

Sindromul stafilococic al pielii opărite

Acest sindrom se referă la o serie de boli cutanate de severitate variabilă provocate de S. aureus care produce toxina exfoliativă (exfoliantina). Cea mai severă formă este numită boala Ritter la nou-nascuți și necroliza epidermică toxică la vârstnici; alte forme mai puțin severe sunt pemfigusul neonatal și impetigo bulos. Clinic, debutează cu o erupție eritematoasă, inițial în jurul ochilor și gurii, care se extinde apoi spre trunchi și extremități; în câteva zile începe zbârcirea și descuamarea tegumentelor, care capătă un aspect asemănător cu pielea opărită; zonele denudate rămân roșii strălucitoare și sunt o poartă de intrare pentru diverse bacterii și o cale prin care se pierd lichide și electroliți, la fel ca și în arsurile termice. După aproximativ 48 ore zonele denudate se usucă și începe o nouă descuamare. Evoluția bolii este în medie de 10 zile, mortalitatea prin hipovolemie și infecții fiind însa semnificativă.

Tratamentul include administrarea de antibiotice antistafilococice, lichide, electroliți și tratamentul local al zonelor denudate.

Toxiinfecția alimentară stafilococică

Apare ca urmare a ingestiei alimentelor contaminate cu enterotoxine stafilococice. Principalele alimente care se pot contamina sunt preparatele din carne și prăjiturile cu cremă, deoarece stafilococii se dezvoltă în mediu bogat în proteine și zahăr; prepararea termică distruge stafilococii, dar nu și enterotoxinele, care sunt stabile termic.

Cel mai important factor de risc pentru toxiinfecția alimentară stafilococică este consumarea alimentelor lăsate la temperatura camerei o perioadă mai îndelungată, în special în anotimpul cald, timp care permite stafilococilor să secrete toxinele. Simptomele debuteaza în scurt timp după ingestia alimentelor, cu grețuri, vărsături, dureri abdominale și diaree uneori severă.

Infecțiile stafilococice

Infecțiile pielii și ale țesuturilor moi