Charles Sumner () a fost un om de stat american și senator al Statelor Unite din Massachusetts. Ca jurist și orator puternic, Sumner era liderul forțelor anti-sclavie din stat și un lider al republicanilor radicali din Senatul SUA în timpul Războiului Civil American. În timpul Reconstrucției lupta pentru a minimiza puterea foștilor confederați și pentru a garanta drepturi egale . Intrarea în dispută cu colegul său din Partidul Republican, președintele Ulysses Grant, pe tema controlului asupra orașului Santo Domingo, a dus la pierderea puterii sale în Senat și la efortul său ulterior de a împiedica realegerea lui Grant.
Sumner și-a schimbat de mai multe ori partidul politic, pe măsură ce coalițiile anti-sclavie apăreau și dispăreau în deceniile anilor 1830 și 1840, înainte de a se uni în anii 1850 sub Partidul Republican, afiliere pentru care a devenit cel mai cunoscut. El și-a dedicat enorma energie pentru distrugerea a ceea ce republicanii numeau Puterea Sclaviei, adică pentru a pune capăt influenței exercitate asupra guvernului federal de către proprietarii de sclavi din Sud care căutau să perpetueze sclavia și să o extindă în teritorii. Pe , congresmanul democrat din Carolina de Sud, Preston Brooks, în sala Senatului, după ce Sumner a rostit un discurs împotriva sclaviei, cu titlul „Crima împotriva Kansasului”. În discurs, Sumner l-a caracterizat pe senatorul de Carolina de Sud, (unchiul de văr al atacatorului), drept un proxeneț pentru sclavie, ironizând în același timp handicapul lui Butler (care suferise un atac cerebral și rămăsese cu un impediment de vorbire), printre alte insulte personale menite să degradeze percepția asupra moralității, inteligenței și patriotismului lui Butler. Episodul relatat pe scară largă l-a lăsat pe Sumner grav rănit și i-a făcut celebri pe ambii bărbați implicați. Au trecut câțiva ani până când Sumner s-a putut întoarce în Senat; statul Massachusetts nu numai că nu l-a înlocuit, ci l-a reales, lăsându-i biroul gol în Senat ca o amintire a incidentului. Episodul a contribuit în mod semnificativ la polarizarea țării care a dus la Războiul Civil, evenimentul simbolizând atmosfera socio-politică din ce în ce mai vitriolică și violentă a vremii.
În timpul războiului, el a fost un lider al fracțiunii republicane radicale care l-a criticat pe președintele Lincoln pentru că este prea moderat în raport cu Sudul. Sumner s-a specializat în afaceri externe și a lucrat îndeaproape cu Lincoln pentru a se asigura că britanicii și francezii se abțin de la a interveni de partea Confederației în timpul Războiului Civil. În calitate de lider radical al Senatului în timpul Reconstrucției, Sumner s-a luptat din greu pentru a oferi sclavilor eliberați drepturi civile și de vot egale, pe motiv că „” era un principiu de bază al , și pentru a bloca accesul foștilor confederați la putere, ca ei să nu poată inversa câștigurile obținute din victoria Uniunii în Războiul Civil. Făcând echipă cu liderul Camerei, Thaddeus Stevens, s-a luptat cu planurile de reconstrucție ale lui Andrew Johnson și a încercat să impună un program republican radical în Sud. Deși Sumner a susținut cu tărie în Senat anexarea Alaskăi, el s-a opus anexării Republicii Dominicane, cunoscută atunci după numele capitalei ei, Santo Domingo. După ce a reușit să adune o majoritate în Senat care să respingă ratificarea al președintelui Ulysses S. Grant în 1870, Sumner a intrat în conflict cu Grant și l-a denunțat în așa termeni încât reconcilierea a devenit imposibilă. În 1871, președintele Grant și secretarul său de stat Hamilton Fish au ripostat; prin susținătorii lui Grant din Senat, Sumner a fost demis din funcția de șef al Comitetului pentru Relații Externe. Sumner devenise convins că Grant era un despot corupt și că succesul politicilor de reconstrucție necesită o nouă conducere națională. Sumner s-a opus cu înverșunare realegerii lui Grant, sprijinindu-l pe candidatul Horace Greeley în 1872 și și-a pierdut puterea în cadrul Partidului Republican. La mai puțin de doi ani mai târziu, a murit. Sumner a fost controversat la vremea lui; chiar și biografia lui Sumner, câștigătoare a premiului Pulitzer din 1960, scrisă de , l-a descris drept un egoist arogant. Sumner era cunoscut ca lider politic ineficient, în contrast cu colegul său mai pragmatic Henry Wilson. În cele din urmă, amintirea lui Sumner a rămas una pozitivă, biograful Donald remarcând contribuțiile sale extinse la antirasism în timpul epocii de Reconstrucție.
Începutul vieții, educația și cariera de jurist dreapta|miniatura|200x200px| Casa natală de pe strada Irving, Sumner s-a născut pe Irving Street din Boston la . El era fiul lui , un avocat liberal educat la Harvard și de la începuturi susținător al școlilor integrate rasial, care a șocat Bostonul secolului al XIX-lea opunându-se "Charles Sumner." Dictionary of American Biography Base Set. American Council of Learned Societies, 1928–1936. Farmington Hills, MI: Gale, 2009. available online și era văr de gradul al doilea cu .
Tatăl său se născuse în sărăcie, iar mama lui avea un background similar, lucrând ca croitoreasă înainte de căsătorie.Părinții lui Sumner au fost descriși ca fiind extrem de formali și deloc fățiș afectuoși. Tatăl lui practica dreptul și a ocupat funcția de grefier al din 1806 până în 1807 și din nou din 1810 până în 1811, dar cabinetul lui de avocatură a avut un succes moderat și, în timpul copilăriei lui Sumner, familia sa era la limita de jos a clasei de mijloc. În 1825, Charles P. Sumner a devenit șerif al comitatului Suffolk, funcție pe care a deținut-o până la moartea sa în 1838. Familia mergea la , dar după 1825, ei au ocupat o strană în .George Henry Haynes, Charles Sumner (G.W. Jacobs & Company, 1909), pg. 21
Tatăl lui Sumner detesta sclavia și i-a spus lui Sumner că eliberarea sclavilor „nu ne-ar face bine”, decât dacă sclavii ajung să fie tratați în mod egal de societate. Sumner era un apropiat al lui , un influent pastor unitarian din Boston. Channing credea că ființele umane au un potențial infinit de a se îmbunătăți. Detaliind acest argument, Sumner a concluzionat că mediul are „o influență importantă, dacă nu determinantă” în formarea indivizilor. Prin crearea unei societăți în care „cunoașterea, virtutea și religia” au prioritate, „cei mai marginalizați vor crește în forme de o putere și frumusețe neînchipuite”. Dreptul moral, credea el, era la fel de important pentru guverne ca și pentru indivizi, iar instituțiile juridice care inhibă capacitatea oamenilor de a crește precum sclavia sau segregarea erau de combătut.
Veniturile mai mari de care s-a bucurat Charles P. Sumner după ce a devenit șerif i-au permis să își trimită copiii la studii superioare. Charles Sumner a urmat , unde i-a avut printre cei mai apropiați prieteni pe , , și . A urmat cursurile Colegiului Harvard, unde a locuit în Hollis Hall și a fost membru al . După absolvirea din 1830, a urmat unde a devenit un protejat al lui și a devenit pasionat de studiul jurisprudenței.
După ce a absolvit facultatea de drept în 1834, Sumner a fost admis în și a deschis un cabinet privat în Boston, în parteneriat cu . O vizită la Washington l-a făcut să se hotărască să urmeze o carieră politică și s-a întors la Boston hotărât să practice avocatura. A contribuit la publicația trimestrială și a redactat hotărârile judecătorești ale lui Story, precum și unele texte de legi. Din 1836 până în 1837, Sumner a ținut prelegeri la Facutatea de Drept de la Harvard.
Călătorii în Europa Sumner a călătorit în Europa în 1837. A debarcat la Le Havre și a fost uimit de catedrala din Rouen: „marele leu al nordului Franței... transcende tot ceea ce plăsmuise închipuirea mea”.David McCullough, The Greater Journey: Americans in Paris (2011) pp. 21, 23–24 A ajuns la Paris în decembrie, a început să studieze limba franceză și a vizitat Luvrul „cu zgomot”, descriind modul în care ignoranța lui despre artă l-a făcut să se simtă „încuiat, mărginit”, până când vizitele repetate au permis lucrărilor lui Rafael și Leonardo da Vinci să-i schimbe înțelegerea: „Mi-au atins mintea, așa neînvățată cum e ea, ca o muzică bogată”.McCullough, 30, 42, 47 El a reușit să stăpânească limba franceză în șase luni și a participat la prelegeri la Sorbona pe teme variind de la geologie la istoria greacă și la dreptul penal.McCullough, 59, 130 În jurnalul său din , el remarca că un lector „avea un public destul de numeros, printre care am observat doi sau trei negri, sau mai degrabă mulatri – două treimi negri poate – îmbrăcați destul de și având aerul ușor și plin de plăcere al tinerilor la modă…” care erau „bine primiți” de ceilalți studenți după prelegere. El a continuat:McCullough, 131
Acolo el a hotărât că predispoziția americanilor de a-i vedea pe negri ca fiind inferiori era o perspectivă dobândită. Francezii nu aveau nicio problemă cu faptul că negrii învățau și interacționau cu ceilalți. Prin urmare, el s-a hotărât să devină aboliționist la întoarcerea sa în America.CSPAN 2 McCullough 2011 National Book Festival
S-a alăturat altor americani care studiau medicina la turele de dimineață din marile spitale ale orașului.McCullough, 130 În decurs de încă trei ani, a devenit fluent în spaniolă, germană și italiană și s-a întâlnit cu mulți dintre oamenii de stat de frunte din Europa. În 1838, Sumner a vizitat Regatul Unit, unde a declarat că „nu [a] întâlnit niciodată vreun om de vârsta lui Sumner, cu cunoștințe juridice atât de extinse și cu un asemenea intelect juridic natural”. S-a întors în SUA în 1840.
Începuturile carierei politice miniatura|237x237px| Un bust din 1842 al lui Charles Sumner de miniatura|252x252px| Sumner ca. 1850 În 1840, la vârsta de 29 de ani, Sumner s-a întors la Boston pentru a practica dreptul, dar și-a dedicat mai mult timp prelegerilor la Harvard Law, editării rapoartelor instanțelor și contribuind la reviste de drept, în special pe teme istorice și biografice.
Sumner a dezvoltat relații de prietenie cu câțiva bostonezi de seamă, în special cu Henry Wadsworth Longfellow, a cărui casă a vizitat-o în mod regulat în anii 1840. Fiicelor lui Longfellow li se părea amuzantă ceremoniozitatea lui; el deschidea ușile copiilor spunând „” („după tine”) pe un ton sonor.
A fost ales membru al în 1843.American Antiquarian Society Members Directory A făcut parte din comisia de consilieri a societății din 1852 până în 1853, iar mai târziu în viață a slujit ca secretar de corespondență externă al societății din 1867 până în 1874.Dunbar, B. (1987). Members and Officers of the American Antiquarian Society. Worcester: American Antiquarian Society.
În 1845, a rostit la Boston de Ziua Independenței o cuvântare despre „Adevărata măreție a națiunilor”. El a vorbit împotriva Războiului Mexicano-American și a făcut un apel pasionat la libertate și pace.
A devenit un orator căutat pentru ocazii formale. Temele sale înalte și elocvența impunătoare lăsau o impresie profundă. Prezența lui pe platformă era impozantă. Avea înălțime, și era solid. Vocea lui era clară și puternică. Gesturile lui erau neconvenționale și individuale, dar viguroase și impresionante. Stilul său literar era plin de înflorituri, cu multe detalii, aluzii și citate, adesea din Biblie, precum și din greci și romani. Henry Wadsworth Longfellow scria că Sumner ține discursuri „ca un canonier care lansează proiectile”, în timp ce Sumner însuși spunea că în cuvântările lui „ai putea la să cauți o glumă la fel de bine ca în Cartea Apocalipsei”.