Olimp (în ), este un munte din masivul omonim, situat în apropierea Golfului Salonic din Marea Egee, la granița dintre regiunile Tesalia și Macedonia, la aproximativ sud-vest de Salonic. Vârful său principal, Mytikas (în , în traducere „Nasul”, ), reprezintă punctul de maximă altitudine din Grecia. Luând în considerare proeminența sa topografică, de față de colul Ene din Ayiófillos (), Mytikas este unul dintre cele mai înalte vârfuri din Europa. În total, pe muntele Olimp se găsesc . Muntele Olimp este al doilea cel mai înalt munte din Peninsula Balcanică, primul fiind Musala din Bulgaria, mai înalt cu aproximativ , și cel mai înalt vârf din Europa dintre Alpi și Caucaz.

În mitologia greacă, vârful Mytikas reprezenta sălașul zeilor. Muntele este caracterizat de o biodiversitate excepțională și o floră bogată, cu endemice locale. Încă din anul 1938, zona muntelui a fost declarată parc național, primul din Grecia, zona fiind, de asemenea, inclusă în Programul Omul și Biosfera (Man and the Biosphere Programme) al UNESCO în 1981. De asemenea, Ministerul Culturii din Grecia a declarat muntele Olimp ca sit arheologic și istoric datorită numeroaselor monumente aflate pe teritoriul său.

Toponimie Originea numelui este încă un subiect de dezbatere, deoarece există mai multe variante etimologice posibile, dar lingviștii sunt de acord asupra originii indo-europene în greaca veche: termenii „ollumi” („a distruge”), „oloos” („distructiv”, „dezastruos”) sau „oulē” („tăiat”, „tăietură”) ar putea fi legați de prefixul olu- care înseamnă „a tăia”, „a reteza”, „a tunde”, „a rade”, „a separa”. În ceea ce privește sufixul -mpos, acesta este atestat în mai multe limbi indo-europene în adjective indicând o situație, o poziție sau o orientare. Se pare că „Olumpos” ar fi putut însemna „situat într-o poziție de separare” sau „tăierea pasajului”. Întrucât Olimpul era aproape inaccesibil, acest munte a fost mult timp considerat de antici ca fiind o graniță care separa Tesalia de Macedonia sau Grecia Antică de restul continentului european situat mai la nord, o altă ipoteză este că „Oulumpos” (așa cum se găsește în scrierile lui Homer) ar fi alcătuit din rădăcinile *wel-, „a se roti”, „a se înfășura” [de exemplu, în germană Wolke („nor”), în franceză Valse („vals”)...] și *ombh- („lucru rotund”, „vârf”, de exemplu latinescul „umbo” care desemnează partea convexă a unui scut). În acest caz, termenul Olympos ar desemna un „munte ai cărui nori se înfășoară în jurul vârfului”. Cuvântul s-ar baza în acest caz pe rădăcinile protoindo-europene *wol-*omb. o altă teorie sugerează că numele este compus din „ou lyma (οὐ λύμα)” și „pous (πούς)” însemnând „picior curat”, conform descrierii Pământului făcută de Hesiod, ca un fel de suport al cerurilor, din care se ridică „Zeii binecuvântați”. Potrivit lui Robert S.P. Beekes, cuvântul este de origine proto-greacă, însemnând probabil „munte”. Cuvântul este, de asemenea, probabil înrudit cu cuvântul grec micenean 𐀄𐀬𐀠𐀊𐀍 (u-ru-pi-ja-jo) care este, cel mai probabil, un termen folosit pentru a descrie persoane sau, eventual, un grup etnic. În greaca homerică (Odiseea 6.42), apare varianta Οὔλυμπος Oulumpos, descrisă ca sălaș al zeilor (dar neidentificată cu vreun vârf anume). Homer (Iliada 5.754, Odiseea 20.103) pare să folosească, de asemenea, οὔλυμπος ca substantiv comun, ca sinonim pentru οὐρανός ouranos „cer”.

Muntele Olimp a fost cunoscut istoric și sub numele de „Muntele Belus”, după Iliada 1.591, unde sălașul zeilor este denumit βηλὸς θεσπέσiος „pragul ceresc”.

În epoca otomană, turcii numeau muntele „Semvatevi” sau „loc primitor”.

Mitologie

În religia și mitologia greacă, termenul „Olimp” semnifica sălașul celor doisprezece zei olimpieni. Acesta era definit ca un vârf de munte înalt, iar în toate regiunile locuite de comunități grecești, cea mai înaltă înălțime locală tindea să fie numită astfel, printre numeroasele vârfuri numite în antichitate Olumpos se numără cele din Misia (Mýsios Ólympos), Laconia (Lýkaio), Licia (Tahtalı Dağı), Cipru (Chionistra), Atica (Olympos Attiki), Evia (Ólympos Evvoías) și altele. Olimpul Tesalian este cel mai înalt vârf din orice teritoriu locuit de greci și a ajuns să fie văzut drept reprezentantul „pan-elenic” al reședinței mitologice a zeilor, cel puțin în , Herodot (1.56) identificând Olimpul cu vârful din Tesalia.

În Pieria, la poalele nordice ale Olimpului, tradiția mitologică le plasase pe cele nouă muze, matroane ale artelor plastice, fiicele lui Zeus și ale Mnemozinei.

Cum vârful său rămâne aproape permanent ascuns privirilor, fie că este învelit de nori, fie că strălucește când cerul se limpezește, din cauza zăpezii, Olimpul a fost perceput de antici ca o grădină secretă, lăcașul zeilor care își petreceau timpul sărbătorind (mâncărurile și băuturile lor preferate fiind ambrozia care i-a făcut nemuritori, și faimosul nectar), contemplând omenirea și intervenind în destinele muritorilor. Homer descrie locul drept ideal, fiind liniștit, izolat de vremea rea, cum ar fi ploaia, zăpada sau vântul, unde zeii puteau trăi într-o fericire absolută. Ei și-au stabilit reședința acolo după ce i-au înlăturat pe Titani, Ophioni și Typhoni. Potrivit poetului grec Homer, raiul era situat pe vârful Olimpului, cel mai înalt munte din Grecia și casa logică pentru un zeu al vremii precum Zeus, zeu al cerului, al fulgerelor și tunetului.

Primei generații de Olimpieni, Zeus (în , în , Dios sau Dion), Poseidon, Demeter, Hestia și Hera, li s-a adăugat alți zei din generația următoare care descind din Zeus (cu excepția Afroditei), în special prin uniuni extraconjugale (Apollo, Artemis, Atena, Ares, Hefaistos, Hermes). Deși conform tradiției au fost doisprezece zei, din acest grup aflat sub controlul lui Zeus au făcut parte paisprezece zei, celor doisprezece adăugându-li-se Hades și Dionis. Aceste variații sunt explicate spre exemplu prin faptul că Hades nu a putut rămâne pe Olimp întrucât domnea peste lumea subterană a Iadului. Cei doisprezece zei trăiau în cheile – sau „cutele Olimpului”, după cum le numește Homer – unde erau situate palatele lor. Panteonul (vârful Mytikas) era punctul lor de întâlnire, iar Tronul lui Zeus (vârful Stefani din prezent) era reședința liderului olimpian. În cea de-a zecea carte a Eneidei (Verg. A. 10.1), Vergiliu descrie o adunare divină pe muntele Olimp: „Între timp, Olimpul, cetatea stăpânirii suverane, și-a deschis larg porțile, iar în conclavul Judecății, Tatăl Zeilor și Regele întregii omeniri i-a chemat pe nemuritori la curtea-i înstelată, de unde, de pe înaltu-i tron, el vede tot pământul”.

Olimpul, „cuibul zeilor”, nu trebuie confundat cu sanctuarul din Olympia (în ), situat în Peloponez.

Geografie

Olimp, cel mai înalt munte din Grecia, este un munte cu aspect masiv, care se ridică abrupt în mai multe locuri, mărginit de văi adânci și dens împădurit în partea sa inferioară. Vârful său vast stâncos este acoperit de zăpadă cea mai mare parte a anului. Este situat la granița de sud-vest a regiunilor grecești Macedonia și Tesalia, delimitând teritoriile prefecturilor Pieria și Larissa. Efectele combinate ale forțelor adesea violente ale naturii, ploaia și vântul, au modelat forma actuală a muntelui, care se ridică la aproape altitudine.

Poalele muntelui se extind aproape circular pe o circumferință de aproximativ , cu un diametru mediu de și o suprafață de circa . Spre nord-vest, se găsește satul aromân Vlacho Kokkinopilos (în ) și valea pârâului Makryrema (în ), spre nord și nord-est se întâlnesc satele Petra (în ), Vronto (în ) și Dion (în ), spre est se află orașul Litochoro (în ), la capătul văii râului Enipea (Vythos). Pe partea de sud-est, valea Ziliana (în ) separă muntele de orașul Kato Olympos, în timp ce spre sud se află satul Sykaminea (în ). Spre sud-vest și vest, se găsesc Mănăstirea Sfânta Treime (în ) din Sparmos și satul Pythio (în ). La poalele muntelui Olimp se întinde Xirokambi (în ), o zonă cu vegetație joasă și microfaună, iar mai la est câmpia fertilă Dion (în ), care este străbătută de apele de suprafață (peste o sută de torenți și pâraie, unele intermitente altele perene) izvorâte din muntele Olimp, înainte de a ajunge în Golful Salonic (în ). Muntele este situat la aproximativ de plaja din Litochoro.

Geologie

Olimp este un munte masiv, relativ redus ca suprafață (), dar stâncos și cu numeroase vârfuri (52 în total), cu o formă aproape circulară. Este un munte relativ tânăr, din moment ce vârsta principalelor sale roci este estimată sub de ani, când cea mai mare parte a Greciei (și a Mediteranei) se afla pe fundul unei mări de mică adâncime, unde erau depozitate principalele materiale, dintre care mai târziu s-au format rocile de astăzi. Diversele evenimente geologice care au urmat au făcut ca întreaga zonă să se ridice.

Masivul Olimp, așa cum este cunoscut astăzi, a început probabil să se formeze în timpul eocenului (în urmă cu de ani), când straturile de roci cristaline și marine au fost împinse peste straturile de calcar. Straturile de calcar sunt de vârstă mezozoică sau cenozoică. Rocile de răsturnare constau din roci granitice, metamorfice și ofiolitice. Rocile ofiolitice, care abundă în regiunea muntelui Olimp sunt de vârstă jurasică. Rocile metamorfice includ șisturi albastre, rare la nivel global și care tind să se formeze în condiții de temperatură relativ scăzută și presiune ridicată. Acestea necesită ca roci de suprafață sau aproape de suprafață să fie transportate la o adâncime de aproximativ . Prin urmare, geologia de bază a regiunii Olimp constă în șisturi și gneiss din perioada pangeeană, litosfera jurasică este formată din roci ofiolitice din sistemul oceanului Tethys, șisturile albastre de proveniență ofiolitică și de altă origine geologică care au fost metamorfozate la presiune ridicată și temperatură scăzută. Rocile carbonatice, formate din materie organică, datează din triasic până în eocenul timpuriu.

În pleistocen, muntele Olimp a cunoscut perioade de glaciație semnificative, începând înainte de anul 200.000 î.Hr., care au dus la formarea platourilor și văilor glaciare. Pe lângă faptul că a sculptat văi largi, glaciația a lăsat în urmă și straturi de firn, sau amestecuri de gheață și sedimente care nu curg ca ghețarii. Tot în această etapă s-au format crestele și vârfurile muntelui. Cel mai recent maxim glaciar a avut loc acum aproximativ , cu activitate până acum aproximativ , cel puțin glaciare fiind documentate la altitudini de peste , indicând un mediu glaciar dinamic. Prin urmare, ultima glaciațiune în regiunea muntelui Olimp a avut loc în jurul anului 9.500 î.Hr. După aceasta, se pare că a devenit prea cald pentru ca în zonă să aibă loc alte glaciațiuni. Geomorfologia glaciară de pe Muntele Olimp reprezintă fosilele unui regim climatic anterior. Odată cu creșterea temperaturii care a urmat, gheața s-a topit iar torenții care s-au creat au transportat cantități mari de bucăți de rocă în zonele mai joase, formând acumulările aluvionare care s-au extins pe întreaga zonă de la poalele muntelui până la mare. În prezent nu mai există ghețari activi pe Olimp, dar mai multe straturi de firn (depozite de zăpadă-gheață care nu se topesc vara) încă se mai găsesc în fisurile adânci și defileele abrupte de pe munte. Muzeul Geologic al Muntelui Olimp (în ), situat în Leptokarya, oferă informații detaliate despre structura geologică a muntelui.

Morfologie