Mișcarea spațială, numită și mișcarea artistică spațială, artă spațială și spațialism, (în ) a fost o mișcare artistică născută în anii 1946 și 1947, în Argentina și Italia, fondată de Lucio Fontana, aflat în Argentina, în înfrățire cu Galleria del Cavallino din Veneția. La rândul său, această galerie a avut o legătură puternică cu Galleria Apollinaire din Milano, fosta galerie a lui Fontana. Spazialismo pe Treccani.it

Spațialismul propovăduia, în esență, că „arta ar trebui să îmbrățișeze știința și tehnologia.”Spazialismo pe Tate.org

Descriere Primul text teoretic care stă la baza nașterii spațialismului a fost conceput de Fontana în 1946, în Buenos Aires, în Argentina, așa-numitul Manifiesto Blanco, în care Fontana începea să contureze urgențele unei depășiri a artei așa cum era concepută până atunci și care era atunci, la terminarea celei de-a doua conflagrații mondiale, „stagnată și stagnantă față de dimensiunile timpului și spațiului” [acelui moment].Analisi del opera - Spazialismo

La sfârșitul anilor 1940, arta picturală din Italia emană semne de intoleranță față de media tradițională, arătându-și interesul pentru un tip de artă legată de știință și tehnologie, în ideea că acestea sunt indisolubil legate. Cu această idee, artiștii care aderaseră la manifestul spațialismului își îndreaptă acum interesul către cercetarea științifică, către difuzarea radioului, televiziunii, până la elaborarea în 1952 a unui manifest al Mișcării spațiale pentru televiziune. Arta, știința și tehnologia leagă acum arta de descoperirile științifice și invers, invențiile, într-o „poetică artistică” care celebrează mediul și evoluția lui, devin ele însele acte artistice.

Lucio Fontana, plecând tocmai de la atitudinea de „deschidere” față de spațiu, deja prezentă de secole în complexul fenomen Baroc și sintetizând dinamismul futurist (mult, mult mai recent), respectiv ideea lui Boccioni a ceea ce înseamnă a folosi noi tehnici și apropieri, propune o „dematerializare” a artei în sine, în favoarea unei arte „integrale” în care culoarea, sunetul, mișcarea și spațiul se pot unifica într-o unitate ideală.

De fapt, există diferite versiuni despre cine și cum a început primul. Se știe, de fapt, că în același an 1946, Giuseppe Marchiori, marele critic de artă, începuse să grupeze mai mulți artiști care au debutat apoi la a Bienala de la Veneția din 1948 ca „Noul front al artelor.” Bienală ce se va dovedi foarte importantă pentru că o va aduce pe Peggy Guggenheim la Veneția, care va decide imediat să se oprească în orașul lagună. Artiștii care au fost prezenți, Virgilio Guidi, Mario Deluigi, Vinicio Vianello, Bruna Gasparini, Bruno De Toffoli s-au adunat în Galleria del Cavallino a lui Carlo Cardazzo. Ulterior, se vor alătura tinerii Rampin, Tancredi, Licata și Finzi („care în realitate este binevenit doar neoficial pentru că este prea tânăr” – Il Gazzettino).

Artiști plastici spațialiști

Agathos Anton Giulio Ambrosini Guido Antoni Edmondo Bacci Aldo Bergolli Agostino Bonalumi Alberto Burri Giuseppe Capogrossi Carlo Cardazzo Gian Carozzi Pippo Casellati DoDoU Enrico Castellani Roberto Crippa Sergio Dangelo Bruno De Toffoli Mario Deluigi Gianni Dova Enrico Donati Ennio Finzi Lucio Fontana Bruna Gasparini Giampiero Giani Alessandro Grossutti Virgilio Guidi Giorgio Kaisserlian Beniamino Joppolo Riccardo Licata Luciano Maciotta Pino Manos Berto Morucchio Milena Milani Tancredi Parmeggiani Cesare Peverelli Saverio Rampin Hector Rigel Giorgio Amelio Roccamonte Antonio Sanfilippo Emilio Scanavino Turi Simeti Ettore Sottsass Giuseppe Tarantino Antonino Tullier Vinicio Vianello Alberto Viani

Manifeste spațialiste Spațialiștii și-au difuzat adesea ideile în forme sintetice de afișe și pliante. Printre cele mai importante documente de acest tip se numără și cele care urmează, mai jos. 1946 — Argentina – Manifesto Blanco – Manifestul alb - Autori: Lucio Fontana, împreună cu studenții săi de la Escuela de Arte Altamira – Ugo Mulas, Guido Le Noci, Alain Jouffroy, Michel Fougères, Leonardo Sinisgalli, Raffaele Carrieri și Galleria Apollinaire, Milano 1947 — Italia – Primo Manifesto dello Spazialismo – Primul manifest al spațialismului - Autori: Beniamino Joppolo, Lucio Fontana, Giorgio Kaisserlian, Milena Milani 1948 — Italia – Secondo manifesto dello Spazialismo – Al doilea manifest al spațialismului - Autori: Lucio Fontana, Gianni Dova, Beniamino Joppolo, Giorgio Kaisserlian, Antonino Tullier 1950 — Italia – Proposta di un Regolamento del Movimento Spaziale – Propunerea unui regulament al mișcării spațiale - Autori: Lucio Fontana, Milena Milani, Giampiero Giani, Beniamino Joppolo, Roberto Crippa, Carlo Cardazzo 1951 — Italia – Manifesto Tecnico dello Spazialismo – Manifestul tehnic al al spațialismului - Autor, doar Lucio Fontana 1951 — Italia – Manifesto dell'Arte Spaziale - Autori: Anton Giulio Ambrosini, Giancarlo Carozzi, Roberto Crippa, Mario Deluigi, Gianni Dova, Lucio Fontana, Virgilio Guidi, Beniamino Joppolo, Milena Milani, Berto Morucchio, Cesare Peverelli, Vinicio Vianello 1952 — Italia – Manifesto del Movimento spazialista per la televisione – Manifestul mișcării spațialiste pentru Televiziune - Autori: Ambrosini, Burri, Carozzi, Crippa, Deluigi, De Toffoli, Dova, Donati, Fontana, Guidi, Joppolo, La Regina, Milani, Morucchio, Peverelli, Parmeggiani, Vianello 1958 — Italia – VIII Manifesto dello Spazialismo – Al optulea manifest al mișcării spațialiste 2016 — Italia – Manifesto dello Spazialismo Transgeometrico – Manifestul mișcării spațialiste transgeometrice

Galerie de imagini

Referințe

Bibliografie – Carrassat, P.F.R. y Marcadé, I., Movimientos de la pintura, colección «Reconocer el arte», Larousse, Barcelona, 2004 Spes Editorial, S.L. ISBN 84-8332-596-9 – Chilvers, Ian. The concise Oxford dictionary of art and artists. - Oxford University Press, 2003. Web. 13 October 2011.

Vezi și 1946 — Argentina - Manifiesto blanco — Manifestul alb 1947 — Italia – Primo manifesto dello Spazialismo – Primul manifest al spațialismului 1951 — Italia – Manifesto Tecnico dello Spazialismo – Manifestul tehnic al al spațialismului

Legături externe Spazialismo pe Arabeschi.it

Despre Spazialismo pe DigiCult.it Nouă lucruri pe care poate nu le-ați știut despre Lucio Fontana pe Pirelli Hangar Bicocca Imagini pentru Spazialismo Manifesto blanco - 1946

Categorie:Arta în Italia Categorie:Artă modernă Categorie:Mișcări și genuri artistice ^