Jocurile de curse sunt un gen de jocuri video în care jucătorul participă la o competiție de curse. Ele se pot baza pe orice, de la ligi de curse din lumea reală la setări fantastice. Ele sunt distribuite de-a lungul unui spectru între simulări de curse mai realiste și jocuri de curse mai fantastice în stil arcade. Jocurile de curse de kart au apărut în anii 1990 ca un subgen popular al acestuia din urmă. Jocurile de curse pot intra și în categoria jocurilor video sportive.
Subgenuri
Curse în stil arcade legătură=//upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/8/86/Sega_Rally.jpg/220px-Sega_Rally.jpg|miniatura| Jocuri de curse arcade Sega Rally la magazinul universal Veljekset Keskinen din Tuuri, Finlanda în 2017 Jocurile de curse în stil arcade pun distracția și o experiență rapidă mai presus de orice, deoarece mașinile concurează de obicei în moduri unice. O caracteristică cheie a jocurilor în stil arcade care le diferențiază în mod specific de cursele de simulare este fizica lor mult mai liberă. În timp ce în cursele reale (și, ulterior, echivalentele de simulare), șoferul trebuie să își reducă viteza în mod semnificativ pentru a lua cele mai multe viraje, jocurile de curse în stil arcade încurajează, în general, jucătorul să „alunece cu putere” mașina pentru a-i permite jucătorului să-și mențină viteza prin efectuarea unui drift într-un viraj. Coliziunile cu alți concurenți, obstacole pe pistă sau vehicule de trafic sunt de obicei mult mai exagerate decât simulatorii de curse. În cea mai mare parte, cursele în stil arcade îndepărtează pur și simplu precizia și rigoarea necesare experienței de simulare și se concentrează strict pe elementul de curse în sine. Adesea, aceștia licențiază mașini și ligi reale, dar sunt la fel de deschisi către setari și vehicule mai exotice. Cursele au loc pe autostrăzi, drumuri cu vânt sau în orașe; pot fi circuite cu mai multe tururi sau sprinturi punct la punct, cu una sau mai multe trasee, uneori cu puncte de control, sau alte tipuri de competiție, cum ar fi derby-ul de demolare, sărituri sau testarea abilităților de conducere. Francizele populare de curse în stil arcade includ Out Run, Ridge Racer, Daytona USA, Need for Speed, Sega Rally, Cruis'n, Burnout, Rush, Midnight Club și MotorStorm.
În schimb, multe jocuri de curse arcade din arcadele de distracție folosesc frecvent dulapuri de arcade cu simulatoare de mișcare hidraulice care simulează aspectul și senzația de a conduce un vehicul. De exemplu, o motocicletă pe care jucătorul stă și se mișcă pentru a controla acțiunea de pe ecran sau un dulap asemănător mașinii (cu scaune, volan, pedale și schimbător de viteze) care se mișcă în sincron cu acțiunea de pe ecran. Acest lucru a fost obișnuit în special pentru jocurile de curse arcade de la Sega încă din anii 1980. Cu toate acestea, acest lucru poate fi găsit de obicei numai în jocurile de curse arcade pentru cele de distracție, mai degrabă decât în jocurile de curse în stil arcade pentru sistemele de acasă.
La mijlocul și sfârșitul anilor 2000 a existat o tendință de curse stradale noi; Imitând scena de import, se pot regla compacte sport și mașini sport și se pot concura pe străzi. Cele mai cunoscute sunt Midnight Club 3: DUB Edition și seria Midnight Club, anumite intrări din seria Need for Speed, seria Initial D și seria Juiced. Unele jocuri de curse în stil arcade măresc competiția dintre concurenți prin adăugarea de arme care pot fi folosite împotriva adversarilor pentru a-i încetini sau pentru a le împiedica în alt mod progresul, astfel încât să poată fi depășiți. Aceasta este o caracteristică de bază în jocurile de curse cu kart, cum ar fi seria Mario Kart, dar acest tip de mecanică de joc apare și în jocurile de curse standard, bazate pe mașini. Armele pot varia de la atacuri cu proiectile la capcane, precum și obiecte non-combative, cum ar fi creșterea vitezei. Jocurile de curse bazate pe arme includ titluri precum Full Auto, Rumble Racing și Blur.
Curse de simulare Jocurile de curse în stil simulare se străduiesc să reproducă în mod convingător manevrarea unui automobil. Adesea, aceștia licențiază mașini reale sau ligi de curse, dar uneori vor folosi mașini fantastice construite să semene cu cele reale, dacă nu pot obține o licență oficială pentru ele. Fizica comportamentului vehiculului este un factor cheie în experiență. De obicei, sunt incluse și rigorile de a fi pilot profesionist de curse (cum ar fi nevoia de a face față stării anvelopelor unei mașini și nivelului de combustibil). Tehnica corectă de viraj și manevrele de curse de precizie (cum ar fi frânarea pe traseu) au prioritate în jocurile de curse de simulare.
Deși aceste simulatoare de curse sunt construite special pentru persoanele cu un grad înalt de abilități de conducere, nu este neobișnuit să găsești ajutoare care pot fi activate din meniul jocului. Cele mai comune ajutoare sunt controlul tracțiunii (TC), frânele antiblocare (ABS), asistența la direcție, rezistența la deteriorări, asistența la ambreiaj și schimbarea automată a vitezelor.
Unele dintre aceste simulatoare de curse sunt personalizabile, deoarece fanii jocului au decodat pistele, mașinile și fișierele executabile. Comunitățile de internet au crescut în jurul simulatoarelor considerate cele mai realiste și multe site-uri web găzduiesc campionate pe internet. Unele dintre aceste simulatoare de curse includ Forza Motorsport, Gran Turismo, Assetto Corsa, Project CARS, Forza Horizon și multe altele.
Curse de kart legătură=//upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/f/f5/Supertuxkart_0.7.png/220px-Supertuxkart_0.7.png|miniatura| SuperTuxKart, un exemplu de joc video de curse de kart Jocurile de curse de kart au simplificat mecanica de conducere, adăugând în același timp obstacole, design neobișnuit de piste și diverse elemente de acțiune. Concurenții de kart sunt, de asemenea, cunoscuți pentru a prezenta personaje cunoscute din diverse jocuri de platformă sau din seriale de televiziune de desene animate ca fiind șoferii vehiculelor „trăsnite”. Jocurile de curse cu kart sunt o experiență mai asemănătoare cu alte jocuri de curse și oferă, de obicei, moduri în care personajele jucătorilor pot trage proiectile unul în altul sau pot colecta power-up-uri. În mod obișnuit, în astfel de jocuri, vehiculele se mișcă mai asemănător cu karturile, lipsind ceva de genul schimbătorului de viteze și al pedalei de ambreiaj.
În timp ce elementele de luptă cu mașini datează de la titluri anterioare, cum ar fi Crashing Race a lui Taito în 1976, subgenul de curse de kart a fost popularizat de Super Mario Kart de la Nintendo în 1992 pentru Super Nintendo Entertainment System (SNES), care a dat naștere seriei Mario Kart. Jocul a fost mai lent decât alte jocuri de curse ale vremii din cauza limitărilor hardware, ceea ce a determinat dezvoltatorii să folosească o temă de kart pentru joc. De atunci, au fost lansate peste 50 de jocuri de curse de kart, cu personaje de la Nicktoons la South Park.
Curse futuriste Jocurile de curse futuriste sunt un tip de joc de curse în care jucătorii folosesc vehicule științifico-fantastice, cum ar fi mașini SF sau alte vehicule SF, pentru a concura contra cronometru sau alte vehicule. O serie de jocuri de curse futuriste pot prezenta, de asemenea, elemente de luptă cu vehicule .
În arcade, jocurile de curse futuriste datează din anii 1980. Jocurile cu laserdisc Star Rider (1983) și Cosmos Circuit (1984) au prezentat curse animate, folosind videoclipuri animate cu disc laser pentru fundal. Splendor Blast (1985) al lui Alpha Denshi a combinat cursele în stil Pole Position cu vehicule științifico-fantastice în stil Zaxxon, setări de spațiu și elemente shoot 'em up. STUN Runner (1989) de la Atari Games a prezentat grafică poligonală 3D și le-a permis jucătorilor să arunce în aer alte vehicule.
Pe consolele de acasă, jocurile de curse futuriste au fost definite de Nintendo F-Zero (1990) pentru SNES, care a dat naștere seriei F-Zero. Jocul PlayStation Wipeout (1995) de la Psygnosis a prezentat grafică poligonală 3D și a dat naștere seriei Wipeout. Seria F-Zero a făcut ulterior tranziția la grafica poligonală 3D cu F-Zero X (1998) pentru Nintendo 64.
Istoric
Jocuri electro-mecanice de conducere (1941–1976) Baza pentru jocurile video de curse au fost jocurile electro-mecanice de conducere arcade (jocuri EM). Cel mai vechi joc arcade de curse mecanice datează din 1900, când Automatic Sports Company din Londra a produs un joc de curse mecanice de iahturi, Yacht Racer. Mai târziu, jocurile de conducere mecanică a mașinilor au apărut din arcadele de distracție britanice în anii 1930. În Statele Unite, International Mutoscope Reel Company a adaptat aceste jocuri arcade britanice de conducere în jocul electro-mecanic Drive Mobile (1941), care avea un dulap arcade vertical similar cu ceea ce vor folosi mai târziu jocurile video arcade. Un volan a fost folosit pentru a controla un model de mașină peste un drum pictat pe un tambur metalic, cu scopul de a menține mașina centrată pe măsură ce drumul se deplasează la stânga și la dreapta. Kasco a introdus acest tip de joc de conducere în Japonia ca Mini Drive în 1958. Testul automat al mașinii de la Capitol Projector din 1954 a fost o simulare de test de conducere care folosea bobina de film pentru a proiecta înregistrări video de condus preînregistrate, acordând puncte jucătorului pentru luarea deciziilor corecte pe măsură ce filmarea este redată. Aceste jocuri de conducere EM timpurii constau doar din vehiculul jucătorului pe drum, fără mașini rivale împotriva cărora să se concureze.
Jocurile de conducere EM au evoluat mai târziu în Japonia, cu jocul de curse al lui Kasco din 1968, Indy 500, Translation available at Shmuplations. care a fost licențiat de Chicago Coin pentru lansare în America de Nord sub numele de Speedway în 1969. Avea o pistă circulară cu mașini rivale pictate pe discuri rotative individuale iluminate de o lampă, care producea grafică colorată proiectată folosind oglinzi pentru a oferi o perspectivă pseudo-3D la persoana întâi pe ecran, care seamănă cu o vedere de parbriz. Modalitatea de joc a implicat jucători care conduceau pe un drum circular în timp ce ocoleau mașinile pentru a evita accidentul, și semăna cu un joc video de curse arcade prototip, cu un dulap vertical, marcaj galben, scor cu trei cifre, cutie de monede, volan și pedală de accelerație. Indy 500 a vândut peste 2.000 de cabinete arcade în Japonia, în timp ce Speedway a vândut peste 10.000 de cabinete în America de Nord, devenind unul dintre cele mai mari hituri de arcade ale anilor 1960. Jocul similar de conducere cu proiecție în spate al lui Taito din 1970, Super Road 7, a implicat conducerea unei mașini pe un drum care se derula fără sfârșit în timp ce trebuia să se ferească de mașini, ceea ce a stat la baza jocului video de curse Speed Race al lui Taito din 1974.
Unul dintre ultimele jocuri arcade electro-mecanice de succes a fost F-1, un joc de curse dezvoltat și lansat de Namco în 1976 și distribuit în America de Nord de Atari în același an. Jocul este privit din perspectiva punctului de vedere al șoferului, care este afișat pe ecran folosind un sistem de proiectare. A fost jocul arcade cu cele mai mari încasări din Japonia timp de doi ani la rând, în 1976 și 1977. Se crede că F-1 a fost influențat de Indy 500, și ar fi, la rândul său, influent asupra jocurilor video de curse Namco din anii 1980. Un alt joc EM notabil din anii 1970 a fost The Driver, un joc de curse de acțiune lansat de Kasco (Kansai Seiki Seisakusho Co.) care folosea film de 16 mm pentru a proiecta videoclipuri în mișcare completă pe ecran, deși gameplay-ul avea o interacțiune limitată, ceea ce impunea jucătorului să potrivească volanul, pedala de accelerație și frânele lor cu mișcările afișate pe ecran, la fel ca secvențele din jocurile ulterioare LaserDisc.
Jocuri video de curse 2D de sus în jos (1972–1988)