Earl Warren () a fost un avocat, politician și jurist american care a fost al 14-lea între 1953 și 1969. a prezidat într-o perioadă de schimbare radicală a jurisprudenței constituționale americane, care a fost recunoscută de mulți drept o „revoluție constituțională” în direcția , Warren redactând opiniile majoritare în cazuri de referință precum (1954), (1964), (1966) și (1967). Warren a condus și , o care a anchetat asasinarea în 1963 a președintelui John F. Kennedy. Warren a fost și din 1943 până în 1953 și este ultimul președinte al Curții Supreme care a ocupat o funcție aleasă înainte de nominalizarea la Curtea Supremă. Warren este în general considerat a fi unul dintre cei mai influenți judecători ai Curții Supreme și lideri politici din istoria Statelor Unite.
Warren s-a născut în 1891 în Los Angeles și a crescut în Bakersfield, California. După ce a absolvit , a început o carieră juridică în Oakland. A fost angajat ca procuror adjunct pentru comitatul Alameda în 1920 și a fost numit procuror în 1925. El a apărut ca lider al Partidului Republican în acel stat și a câștigat alegerile pentru funcția de în 1938. Din această poziție, el a susținut a peste 100.000 de în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. La , Warren l-a învins pe guvernatorul în exercițiu, democratul . El avea să servească drept guvernator al Californiei până în 1953, prezidând o perioadă de creștere majoră a statului. Warren este singurul guvernator al Californiei care a fost ales pentru trei mandate consecutive.
Warren a fost partenerul de candidatură al lui Thomas E. Dewey la , dar Dewey a pierdut alegerile în fața președintelui în exercițiu Harry S. Truman. Warren a încercat să obțină nominalizarea republicană la , dar partidul l-a nominalizat pe generalul Dwight D. Eisenhower. După ce Eisenhower a câștigat alegerile și a devenit președinte, el l-a numit pe Warren drept președinte al Curții Supreme. O serie de hotărâri luate de Curtea Warren în anii 1950 au condus direct la declinul macarthyismului. Warren a ajutat la aranjarea unei decizii unanime în cazul Brown v. Board of Education (1954), prin care Curtea a hotărât că în școlile publice este neconstituțională. După Brown, Curtea Warren a continuat să emită hotărâri care au ajutat să pună capăt legilor segregaționiste Jim Crow, care erau răspândite în Sudul Statelor Unite. În (1964), Curtea a menținut Legea drepturilor civile din 1964, o lege federală care interzicea segregarea rasială în instituțiile publice și în .
În anii 1960, Curtea Warren a pronunțat câteva hotărâri de referință care au transformat în mod semnificativ procedura penală, redistribuirea voturilor și alte domenii ale legii. Multe dintre deciziile Curții au încorporat Bill of Rights, ceea ce face ca protecțiile acestui set de amendamente constituționale să se aplice și guvernelor statale și locale. (1963) a stabilit dreptul unui inculpat penal la un avocat în cazurile de infracțiuni, iar (1966) a impus ofițerilor de poliție să dea ceea ce a devenit cunoscut sub numele de avertismentul Miranda suspecților luați în custodia poliției, care îi informează cu privire la protecția lor constituțională. Reynolds v. Sims (1964) a stabilit că toate colegiile electorale pentru legislativele statelor trebuie să aibă o populație aproximativ egală, în timp ce hotărârea Curții în (1964) a impus populații egale în colegiile electorale pentru Congres, înfăptuind astfel votul egal sub sloganul „un om, un vot” în Statele Unite. (1966) a stabilit că extragerea forțată a unei probe de sânge nu este mărturie forțată, punând în lumină limitele protecțiilor amendamentelor al IV-lea și al V-lea, și (1967) a extins dramatic drepturile poliției de a rechiziționa probe cu un mandat de percheziție, inversând regula „simple dovezi”. În plus, (1965) a stabilit un drept constituțional la viață intimă și a anulat o lege de stat care restricționa accesul la contraceptive, iar (1967) a anulat , care interziceau sau restricționau în alt mod căsătoriile interrasiale. Warren și-a anunțat retragerea în 1968 și a fost succedat de judecătorul de curte de apel în 1969. Hotărârile Curții Warren au primit critici, dar au primit și sprijin și au fost apreciate pe scară largă atât de către liberali, cât și de conservatori. Până în prezent, puține dintre deciziile Curții au fost inversate.
Începutul vieții, familia și educația miniatura| Warren ca ofițer al armatei americane în 1918 Warren s-a născut în Los Angeles, California, pe , în familia lui Matt Warren și a soției lui, Crystal. Matt, al cărui nume de familie inițial era Varren, s-a născut în Stavanger, Norvegia, în 1864, iar el și familia sa au migrat în Statele Unite în 1866. Crystal, al cărui nume de fată era Hernlund, s-a născut în Hälsingland, Suedia; ea și familia ei au emigrat în Statele Unite când ea era mică. După ce s-au căsătorit în Minneapolis, Minnesota, Mathias și Crystal s-au stabilit în în 1889, unde Matthias și-a găsit de lucru la . Earl Warren a fost al doilea dintre cei doi copii, după sora lui mai mare, Ethel. Earl nu a avut un al doilea prenume; tatăl său a comentat mai târziu că „atunci când te-ai născut eu eram prea sărac ca să-ți dau un al doilea prenume”. În 1896, familia s-a mutat în Bakersfield, California, unde a crescut Warren. Deși nu era un elev excepțional, Warren a absolvit liceul Kern County în 1908.
În speranța de a deveni avocat, Warren s-a înscris la Universitatea din California, Berkeley, după ce a absolvit liceul. S-a specializat în științe politice și a devenit membru al Clubului La Junta, care a devenit , în timpul studenției lui Warren. La fel ca mulți alți studenți de la Berkeley, Warren a fost influențat de și în special de guvernatorul Californiei, , și de senatorul din Wisconsin. În timp ce era la Berkeley, Warren a fost puțin mai mult decât un student mediu care lua note decente, dar nu excepționale, iar după al treilea an, a intrat la Departamentul de Jurisprudență al școlii (astăzi ). A primit o diplomă de licență în drept în 1914. Ca și colegii săi la absolvire, Warren a fost admis în baroul Californiei fără examen. După absolvire, a ocupat un post la din San Francisco. Lui Warren nu-i plăcea să lucreze la companie și era dezgustat de corupția la care a fost martor în San Francisco, așa că a acceptat un post la firma de avocatură Robinson and Robinson din Oakland.
După ce Statele Unite au intrat în Primul Război Mondial în aprilie 1917, Warren s-a oferit voluntar pentru o tabără de pregătire a ofițerilor, dar a fost respins din cauza hemoroizilor. Încă sperând să devină ofițer, Warren s-a operat pentru a îndepărta hemoroizii, dar până și-a revenit complet, tabăra de antrenament a ofițerilor se închisese. Warren s-a înrolat în armata Statelor Unite ca soldat în august 1917 și a fost repartizat în Compania I a Regimentului 363 Infanterie al Diviziei 91 de la . El a fost numit prim-sergent interimar al companiei înainte de a fi trimis la un curs de pregătire a ofițerilor de trei luni. După ce s-a întors în companie în mai 1918 ca sublocotenent, regimentul a fost trimis la , pentru a instrui recruți. Warren a petrecut restul războiului acolo și a fost lăsat la vatră la mai puțin de o lună după , nu înainte de a fi înaintat la gradul de . Warren a rămas în până în 1934, ajungând la gradul de căpitan.
Procuror municipal și districtual miniatura| Tribunalul René C. Davidson, principalul tribunal al , clădire terminată în 1934 La sfârșitul anului 1918, Warren s-a întors la Oakland, unde a acceptat un post de asistent legislativ al lui Leon E. Gray, un membru nou ales al . La scurt timp după sosirea în capitala statului, Sacramento, Warren a fost numit grefier al Comitetului Judiciar al Adunării. După o scurtă perioadă ca procuror adjunct al orașului Oakland, în 1920 Warren a fost angajat ca procuror adjunct al comitatului Alameda. Până la sfârșitul lui 1924, Warren devenise persoana cu cea mai mare vechime din departament în afara procurorului districtual, Ezra Decoto. Deși mulți dintre colegii săi de profesie l-au susținut pe Calvin Coolidge, Warren a votat pentru candidatul Robert La Follette la . În același an, Warren a făcut prima sa incursiune în politica electorală, fiind director de campanie pentru prietenul său, deputatul republican Frank Anderson.
Cu sprijinul guvernatorului și al editorului , un lider al facțiunii conservatoare a Republicanilor din San Francisco Bay Area, Warren a fost numit procuror al comitatului Alameda în 1925. Warren s-a confruntat cu o campanie grea pentru realegere în 1926, când baronul local republican Michael Joseph Kelly a încercat să-l destituie. Warren a respins contribuțiile politice și și-a autofinanțat campania, ceea ce l-a lăsat în dezavantaj financiar față de candidatul preferat al lui Kelly, Preston Higgins. Cu toate acestea, Warren a obținut o victorie zdrobitoare asupra lui Higgins, cu peste două treimi din voturi. Când a candidat din nou pentru realegere în 1930, s-a confruntat cu o opoziție simbolică.
În statul lui, Warren a dobândit o reputație de procuror dur și direct, care lupta împotriva corupției din guvern și își conducea biroul într-o manieră nepartizană. Warren a susținut cu fermitate autonomia agențiilor de aplicare a legii, dar considera și că poliția și procurorii trebuie să acționeze corect. Spre deosebire de mulți alți oficiali locali din domeniul aplicării legii în anii 1920, Warren a aplicat cu fermitate prohibiția. În 1927, el a lansat o anchetă de corupție împotriva șerifului . După un proces pe care unii din presă l-au descris drept „cea mai amplă dezvăluire de luare de mită din istoria țării”, Warren a obținut condamnarea lui Becker în 1930. Când unul dintre agenții săi sub acoperire a recunoscut că a edpus jurământ fals pentru a câștiga condamnări în cazurile de contrabandă cu alcool, Warren s-a ocupat personal de urmărirea penală a agentului. Eforturile lui Warren i-au câștigat atenția națională; un sondaj la nivel național din 1931 al între ofițerii de aplicare a legii a constatat că Warren era considerat de aceștia „procurorul cel mai inteligent și mai independent politic din Statele Unite”.
a lovit puternic zona Golfului San Francisco în anii 1930, ducând la șomaj ridicat și o destabilizare a ordinii politice. Warren a asumat o poziție dură împotriva mișcării muncitorești ce pregătea . În cazul Whitney v. California (1927) Warren a acuzat o femeie în temeiul pentru că a participat la o întrunire comunistă din Oakland.David Skover and Ronald Collins, A Curious Concurrence: Justice Brandeis' Vote in Whitney v. California, 2005 Supreme Court Review 333 (2005). În 1936, Warren s-a confruntat cu unul dintre cele mai controversate cazuri ale carierei sale, după ce George W. Alberts, mecanicul-șef al unui marfar, a fost găsit mort. Warren credea că Alberts a fost ucis într-o conspirație orchestrată de sindicaliști radicali de stânga și a obținut condamnarea liderilor sindicali George Wallace, . Mulți membri de sindicat au susținut că biroul lui Warren le-a făcut o înscenare inculpaților, și au organizat proteste împotriva procesului.
Lider de partid la nivel de stat