Apostol Apostolide () a fost un ospătar român ale cărui origini se trag dintr-o familie modestă româno-macedoneană. Datorită pasiunii sale pentru muzică și artă în general a constituit o colecție impresionantă formată din peste 6.000 de discuri muzicale și mai apoi una de pictură și sculptură, care au rămas memoriei timpului ca unele dintre cele mai prețioase colecții din România interbelică și postbelică.

Colecția de discuri a lui Apostol Apostolide a început să prindă contur imediat după terminarea primului război mondial. Luându-se în calcul data de fondare se poate spune că demersul lui Apostol a precedat înființarea Arhivei fonogramice a Ministerului Artei din România, care a fost fondată de George Breazul în 1927, dar și înaintea Arhivei de Folclor a Societății Compozitorilor Români întemeiată de Constantin Brăiloiu în 1928 și a precedat evident discoteca Radiodifuziunii Române din București care a luat ființă în perioada 1929-1930. Viorel Cosma a precizat că Apostolide „... își revendică astăzi drepturile de prioritate istorică de care muzicologia noastră va trebui să țină seama în viitoarele exegeze asupra artei românești”.

Ospătarul de la Restaurantul Continental din București și-a deschis ușile casei lui pentru toți doritorii de audiții muzicale și tuturor artiștilor plastici și publicului larg consumator de artă. În casa sa, precum și la restaurantele pe unde-și deservea clientela, s-a format o adevărată boemă artistică și literară a acelor timpuri.

Biografie

Apostol Apostolide s-a născut în ziua de 24 mai 1898 în localitatea Talpa-Bâscoveni, comuna Talpa din județul Teleorman, într-o familie modestă de româno-macedoneni. Apostol a rămas orfan de mamă și de tată de la vârsta de patru ani, bunicii săi îndeplinind pe mai departe rolul de părinți.Viorel Cosma... pag. 23

A fost înscris la școala primară din Găești. Găeștiul era în acele vremuri un mic târg care avea o mare tradiție muzicală, el fiind, încă de la începutul secolului al XX-lea, un centru important al lăutarilor români din Muntenia. Acolo s-a manifestat și a strălucit naistul Fănică Luca și tot acolo s-a născut Gheorghe Zamfir. Se știe că zona Găești-Titu a dat de-a lungul vremurilor mai multe talente autentice ale muzicii românești. Din afirmațiile făcute de cercetătorul Viorel Cosma, se pare că Apostol ar fi îndrăgit de timpuriu muzica și că dispunea de o voce frumoasă și de ureche muzicală. În documentele din arhiva familiei sale, într-o biografie rămasă în stadiul de manuscris, există mențiunea că Apostol „... în lipsa directorului conducea corul școlii primare”.

Imediat după ce a împlinit vârsta de treiprezece ani, în prejma izbucnirii Primului Război Mondial, Apostol a plecat la București la niște prieteni de familie. A intrat în slujba unui negustor de produse de drogherie (produse farmaceutice). Acesta nefiind căsătorit, l-a îndrăgit datorită forței de muncă de care a dat dovadă și a comportamentului exemplar. Din aceste motive, cei care nu cunoșteau cine era, l-au considerat ca fiind fiul patronului. În paralel, Apostol a îndeplinit și funcția de picolo. Ca urmare, în anul 1914, a devenit chelner pe vagonul restaurat al trenurilor de pe ruta București-Paris. Noul loc de muncă l-a pasionat într-un mod deosebit, asta datorită faptului că într-o călătorie a fost în compania lui Tony Bulandra, Eduard de Max și Maria Ventura. Astfel, a fost martor ocular la repetiții de teatru chiar în tren. Ajungând din nou în București, Apostol și-a însoțit pasagerii la teatru și apoi la restaurantul Continental din centrul orașului. Datorită unui talent de imitator cu care era dotat, el a uimit tot personalul restaurantului.

În momentul în care a renunțat la drumurile pe calea ferată, s-a angajat la un mic local aflat pe Strada Regală, al cărui patron era Andrei Dumitrescu. După scurt timp s-a mutat ca ospătar la selectul restaurant Continental. Ascultând zilnic muzică, el venea în contact permanent cu intelectualii bucureșteni de primă mână, dar și mai important, cu oamenii de artă. La Continental veneau în fiecare zi actori de teatru, muzicieni, scriitori, pictori și sculptori, dar și mulți virtuozi din străinătate care aveau concerte la Ateneul Român. În acest fel a pătruns Apostol Apostolide într-un mediu care i-a fost determinant pentru viitoarea sa orientare de colecționar de discuri și de opere de artă.Viorel Cosma... pag. 24

După terminarea marelui război, viața boemă bucureșteană luase un nou avânt. În 1920 s-a înființat Societatea Compozitorilor Români și Filarmonica din București. Dirijorii, instrumentiștii și cântăreții s-au luptat să aducă Opera Română pe o linie de plutire financiară cu subvenții din partea statului. În 8 decembrie 1921, George Enescu a dirijat spectacolul inaugural de la Opera Stat cu Lohengrin de Richard Wagner.www.icr.ro: 100 de ani de la înființarea Operei Române din București, celebrați în Portugalia - articol din 6 decembrie 2021, accesat 10 octombrie 2022 Tot Enescu a adus de la Viena numeroși instrumentiști ca Joseph Prunner, Joseph Thaler, Hans Hocrath, Ary van Leuwen. Opera Română l-a adus pe regizorul Adalbert Marcovski și dirijorul Felix Weingartner. Ca atare, impresarii Romulus Orchiș și Jean Feder, prieteni cu Apostol Apostolide, au adus la București un numeros public din străinătate care la finele zilei erau toți clienții restaurantului Continental. Primele discuri de muzică clasică ( printre care o simfonie de Beethoven ) pe care le-a achiziționat Apostolide au fost luate în anul 1920, precum și un tablou de Nicolae Grigorescu.

În 1921, Apostolide s-a căsătorit cu Stela Vlaicu, tot o melomană, care avea un băiat din prima căsătorie, Vasile Vasilescu. Apostol și Stela s-au hotărât în acel moment să ia lecții particulare de muzică, Apostol cu secretele chitarei și Stela cu cele ale mandolinei. Au avut ca profesor un vienez pripășit în capitala României, care a fost entuziasmat de către noul său discipol. Ca urmare, a organizat un mare concert cu toți elevii săi cu dorința de a releva publicului talentul lui Apostolide. Acesta trebuia să cânte o Sonată de Johann Sebastian Bach, însă totul a fost un fiasco pentru că un prieten de-al lui avea un disc cu aceeași lucrare interpretată de celebrul chitarist spaniol Andrés Segovia. Ca urmare, Apostolide a refuzat să mai cânte la concert și a renunțat la studiu. Chitara mai există și astăzi, agățată de un cui din casa familiei sale. Toată pasiunea lui Apostolide pentru muzică, a fost direcționată de acesta către achiziționarea de discuri pe care le asculta seara după corvoada muncii de la Continental.Viorel Cosma... pag. 25

Chiar dacă a părăsit studiul chitarei, dar nu și lumea muzicii, Apostolide a intrat în perioada 1926-1928 în pasiunea picturii. Devenise un vizitator asiduu al tuturor expozițiilor din București, dar și al atelierelor marilor artiști ai vremurilor de atunci. Unele din tablourile pictate de Apostol se mai păstrează și astăzi. Însă, într-o zi a avut revelația marii arte când a văzut capodoperele lui Ștefan Luchian, Ion Andreescu și Nicolae Grigorescu, Apostolide și-a aruncat pensulele și culorile și a părăsit meseria de pictor pentru totdeauna. Fiind un om foarte conștiincios, s-a retras în intimitatea casei sale din strada Clinciu nr. 6 și și-a creat un sanctuar artistic ce a devenit în scurt timp unul din locurile cu mare notorietate din București pe care orice intelectual care se respectă trebuie să-l aibă în vedere. Un paradox aparte al lui era că-i plăceau meciurile de box.Viorel Cosma... pag. 44

Fiind o fire modestă, lipsit aparent de vicii, econom din fire, Apostolide a început să cumpere cu timpul o serie foarte valoroasă de discuri. Ajunsese ca în anul 1930 să aibă în colecția sa o mulțime de discuri care i-a adus faima în cercurile specialiștilor din București. Datorită notorietății colecției lui, era solicitat de prieteni și cunoscuți pentru organizarea de audiții periodice în micul său sanctuar de acasă. De aceea, Apostolide și-a deschis propria locuință tuturor iubitorilor de muzică și a creat cel mai original cenaclu artistic nu numai din București, ci la nivel național. Numele lui era cunoscut de toți compozitorii, discofilii sau interpreții, dar mai ales de iubitorii de frumos din toate cercurile artistice și științifice din România. Casa lui a devenit un loc al revelațiilor care se bucura de prezența somităților muzicii contemporane.

În perioada 1930-1940, Apostol Apostolide a devenit, prin prisma preocupărilor sale artistice, un specialist cu o reputație largă la nivel național și internațional. Astfel, casele de discuri His Master's Voice și Columbia Records l-au numit consilier onorofic. De aceea, ospătarul din București primea în schimbul serviciilor de recomandare și facilitare a comerțului cu discuri din România, cele mai noi și mai prestigioase imprimări de muzică din străinătate. Foarte mulți interpreți din România au luat contact pentru prima oară prin intermediul discotecii lui Apostol cu cele mai noi și mai interesante concepții interpretative. Ca urmare, Apostolide și-a depășit condiția de ospătar pitoresc și a devenit un personaj serios, chiar un profesionist al genului.Viorel Cosma... pag. 26

Apostolide era atât de familiar în rândul melomanilor încât, de multe ori, pentru ca să nu fie excluși din grupul melomanilor săptămânali, absențele erau motivate prin scrisori din provincie, chiar și din străinătate. După 1948, cum evreii plecaseră definitiv din România, numărul lor scăzând semnificativ, aceștia trimiteau scrisori din Israel sau de la Paris și evocau audițiile lui Apostol de pe vremuri. Din cauza schimbării regimului politic, Cenaclul muzical al ospătarului a fost închis de cenzură și Securitate. Biograful lui Apostolide, Viorel Cosma, redă în cartea sa mesaje trimise de Fellix Blumberg, Ion Voicu, Magda Nicolau, Mihai Viișoreanu.

După cutremurul din 1940, casa lui Apostolide a rămas grav avariată. Restaurantul Continental a fost și el afectat și a fost închis. Apostol s-a mutat la un restaurant decent aflat pe lângă Spitalul Panduri. Însă problemele lui erau legate de imposibilitatea găsirii de noi discuri pentru gramofonul de acasă, precum și de dispariția de pe piață a acelor de gramofon, totul din cauza apariției microsioanelor. Ca atare, audițiile de altă dată nu mai puteau fi organizate. Îmbătrânind, Apostolide avea o viață grea. Nu din cauza lipsurilor financiare, pentru că putea să vândă un tablou și își ușura traiul pentru o lungă perioadă. El nu se putea despărți de comoara pe care o adunase, discuri și tablouri. Dacă a avut bani să-și cumpere o casă, el a cumpărat cu aceștia tabloul lui Luchian intitulat Rufe în fundul curții.Viorel Cosma... pag. 30

Conform precizărilor făcute de pictorul Dragoș Morărescu, preluate de Viorel Cosma în lucrarea sa biografică, rezultă că Apostolide și-ar fi încheiat cariera de ospătar la un mic restaurant de cartier care se afla lângă strada dr. Staicovici, fiind alungat de la Continental din cauza relațiilor pe care le avea cu elita Bucureștiului și nu numai.Viorel Cosma... pag. 40

În 1947, ministrul artelor Ion Pas a contrasemnat decretul prin care Apostolide a primit Medalia Meritul Cultural clasa I pentru artă.Viorel Cosma... pag. 31

După un timp, Stela Vlaicu s-a îmbolnăvit, croitoria nu-i mai mergea și în curând Apostol a căzut la pat. A fost îngrijit de prieteni medici, așa cum a fost Ștefan Berceanu. În ziua de 18 octombrie 1965, Apostol Apostolide a decedat în urma unei ciroze.

Portret Apostol Apostolide - Mărturii și interpretări

Colecționar de artă