Husik Zohrabian, menționat uneori Husig Zohrabian, (în , în ; ) a fost un teolog și episcop armean, care a condus (1918–1920) și apoi (1920–1942).
Originar din zona Nahicevan-pe-Don (), a urmat studii de teologie, filozofie și drept în Germania și Rusia, după care s-a întors la Ecimiadzin, unde a predat istoria bisericească la Academia Teologică și a îndeplinit funcția de șef de cancelarie al catolicosului. A lucrat apoi ca paroh al bisericilor armene din Sankt Petersburg și Moscova și, în paralel, profesor de istoria armenilor și de istoria Bisericii Armene la din Moscova (1913–1917).
După Revoluția Bolșevică din Rusia, a condus (1918–1920) și apoi, în septembrie 1920, a fost trimis în România ca primat al nou-înființatei . Recunoscut de autoritățile române ca păstor spiritual al armenilor din România, a fost hirotonit episcop în anul 1924, ridicat la rangul de arhiepiscop în 1928 și a depus jurământul de șef al Eparhiei Armene din România în anul 1931, atunci când Eparhia Armeano-Gregoriană din România (aflată sub autoritatea dogmatică și canonică a Catolicosatului de Ecimiadzin) a fost recunoscută oficial de statul român printr-un înalt decret regal.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, arhiepiscopul Zohrabian a intervenit personal la generalul (ulterior mareșalul) Ion Antonescu pentru a împiedica expulzarea din România a refugiaților armeni, posesori ai pașaportului Nansen, solicitând ca ei să primească dreptul de a se înrola în Armata Română și de a lupta alături de militarii români pentru a-și dovedi loialitatea față de noua lor patrie. Demersul său a avut succes: planul fascist de expulzare a armenilor a fost anulat, iar sute de armeni din România au luptat în bătăliile atât de pe Frontul de Est, cât și de pe Frontul de Vest, fiind decorați cu ordine și medalii pentru faptele lor de vitejie.
Biografie Studii S-a născut pe 5 noiembrie 1871 în satul (Meț Sala) din (acum regiunea Rostov), în apropierea orașului Nahicevan-pe-Don. Provenea dintr-o familie onorabilă de armeni și a beneficiat de o educație adecvată, formându-și o cultură înaltă. A învățat la școala parohială din Noul Nahicevan, apoi la Școala Confesională a Eparhiei Armene a Basarabiei și Noului Nahicevan din Chișinău, după care și-a continuat studiile la din Ecimiadzin, sub îndrumarea profesorilor (viitor ), Karapet Kostanian, și Ștefan Ioan Balasan, absolvind în anul 1894. În perioada studiilor, i-a avut colegi de clasă pe Komitas (fondatorul școlii naționale armenești de muzică) și Eznik Ghiangecian și, alături de ei și de Benik Eliazarian, a fost hirotonit diacon în anul 1890. După absolvirea studiilor universitare, a fost tuns în monahism în din Ecimiadzin și a predat istoria Bisericii Armene și istoria Bisericii Universale la cursurile gimnaziale ale Seminarului Ghevorghian din Ecimiadzin.
În 1896, Mkrtici Hrimian i-a trimis în Germania pentru a urma studii universitare pe Zohrabian, Komitas și Ghiangecian, intenționând să le finanțeze studiile prin fondul de 40.000 de ruble lăsat moștenire Societății Umanitare din Baku de bogatul armean Kristapor Grigorian Tumaianț. Conducerea Seminarului Teologic Ghevorghian a decis acordarea unei burse anuale de 800 de ruble arhimandriților Zohrabian și Ghiangecian, prin folosirea dobânzilor obținute de pe urma moștenirii lăsate de Tumaianț, iar cei doi studenți au trimis lista cursurilor urmate, cu numele profesorilor și notele obținute, precum și chitanțe pentru cheltuielile făcute, toate aceste înscrisuri aflându-se în prezent în . Zohrabian a călătorit în Germania și, prin intermediul lui (viitor în perioada 1943–1952), a petrecut aproape o lună în orașul Greifswald pentru a învăța limba germană cu pastorul Winkler, înainte de a se înscrie la a Universității din Halle.
Cu toate acestea, arhimandriții Zohrabian și Ghiangecian s-au confruntat curând cu probleme, deoarece Societatea Umanitară din Baku a oprit brusc finanțarea studiilor, motivând că statutul propriu permitea acordarea unor burse doar pentru clericii armeni care studiau la universitățile din Rusia și nu pentru cei aflați la studii în străinătate, ci doar pentru studii. În aceste condiții, situația celor doi arhimandriți devenise foarte precară, după cum îl anunța profesorul pe (profesor de istorie bisericească la Universitatea din Halle). Prin urmare, conducerea Seminarului Teologic Ghevorghian a solicitat Sfântului Sinod al Bisericii Apostolice Armene în octombrie 1896 să-i împrumute 700 de ruble pentru acordarea celor două burse, iar Karapet Ter-Mkrtcian l-a rugat pe profesorul Loofs să găsească o soluție pentru obținerea unui sprijin financiar pentru cei doi studenți, care urmau curând să rămână fără niciun fel de mijloace de supraviețuire în Germania. Situația s-a remediat curând, iar bursele oferite celor trei studenți (Zohrabian, Gyanjecian și Komitas) au fost plătite plătite în mod regulat din octombrie 1897 până în septembrie 1900. În primii doi ani a fost cheltuită o sumă totală de 2.400 de ruble pentru finanțarea studiilor celor trei bursieri, dintre care 1.700 au provenit de la Seminar și 700 de la Sfântul Sinod.
Zohrabian a urmat cursuri de teologie, filozofie și istorie la universitățile din Berlin, Halle (1896–1898) și Leipzig (1898–1900), a absolvit Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității din Leipzig în 1900, ca elev al profesorului german Karl Gotthard Lamprecht, și a obținut un doctorat în teologie și filosofie. În perioada studiilor în Germania, el a fost membru al Asociației Academice Armene din Leipzig (), singura organizație studențească a armenilor din Germania recunoscută oficial, care a funcționat din 1892 până în 1913 și a avut ca scop închegarea unor relații de colaborare între studenții armeni și oferirea unui sprijin moral studenților nou-veniți.
Preot și profesor S-a întors în anul 1900 la Ecimiadzin, unde a fost ridicat la rangul de arhimandrit („vardapet”) și a devenit secretar al Sfântului Sinod (1900–1904), șef al cancelariei catolicosului Mkrtici Hrimian (1900–1907) și apoi secretar personal al catolicosului (1909–1910). A predat istoria Bisericii Armene și istoria Bisericii Universale la Seminarul Ghevorghian din Ecimiadzin (1905–1912), pe care l-a condus un timp ca director, și l-a însoțit pe catolicosul Mkrtici Hrimian într-o călătorie la Sankt Petersburg pentru apărarea drepturilor bisericii și națiunii armene. Husik Zohrabian a colaborat la începutul secolului al XX-lea, alături de arhimandriții Gareghin Iovsepian și Karapet Ter-Mkrtcian și de lingvistul Ervand Ter-Minasian, la traducerea celor patru evanghelii ale Bibliei din greacă în armeana orientală, dar, în ciuda permisiunii oferite de catolicos, aceste evanghelii nu au mai fost tipărite din cauza unor circumstanțe necunoscute.
El s-a stabilit apoi în Rusia și, prin înaltul ordin al catolicosului (1911–1930), a fost numit paroh al bisericilor armene din Sankt Petersburg și Moscova și, în paralel, profesor de istoria armenilor și de istoria Bisericii Armene la din Moscova (1913–1917). A urmat în acest timp cursurile prin corespondență ale a Universității Imperiale din Moscova, pe care le-a absolvit în 1916 cu diplomă de categoria I, echivalentă cu diploma de doctor în drept.
După Revoluția Bolșevică din 1917, Zohrabian a revenit în anul 1918 în locurile natale, fiind numit conducător (primat) al și inspector al școlilor eparhiale din Nahicevan-pe-Don și Basarabia (1918–1920). Această eparhie fusese fondată în 1812 de arhiepiscopul (1809–1827), originar din Cetatea Albă și fost exarh al armenilor din Moldo-Vlahia, ca eparhie a armenilor din Rusia europeană, purtase la început numele de Eparhia Basarabiei și avusese inițial sediul la Chișinău; printre predecesorii săi s-au mai aflat viitorii catolicoși din Aștarak (1828–1843) și (1879–1885), cărturarul Gabriel Aivazovski (1857–1865) și Nerses Hudaverdian (1897–1917). Episcopia Noului Nahicevan și Basarabiei s-a scindat după Unirea Basarabiei cu România, iar comunitatea armeană din Basarabia a fost unită cu comunitatea armeană din restul României, sub administrarea spirituală a unei eparhii noi. Ca urmare, numărul armenilor gregorieni din România a crescut.
Episcop în România Trimiterea în România 320 px|thumb| , conducătorul Bisericii Apostolice Armene (1911–1930).