Banca Centrală Europeană (BCE) este banca centrală a Uniunii Europene, cu funcția de administrare a politicii monetare în Zona euro a celor 20 de țări care folosesc euro ca monedă.Diego Varela (2008) Guvernarea Uniunii Europene, Iasi: Editura Institutul European. Își are sediul în Frankfurt am Main.

Banca a fost înființată la 1 iunie 1998, ca urmare a Tratatului de la Amsterdam.

BCE colaborează cu băncile centrale din toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. Împreună, formează Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC). BCE stabilește cadrul cooperării dintre băncile centrale ale celor 20 state membre care au adoptat moneda unică și alcătuiesc împreună zona euro. Cooperarea existentă la nivelul acestui grup restrâns poartă numele de „eurosistem”.

BCE are ca obiectiv menținerea inflației la un nivel inferior, dar apropiat de 2%. BCE are dreptul exclusiv de a autoriza emiterea de bancnote, drept obținut prin Tratatul de la Maastricht. Stabilitatea prețurilor este definită ca o creștere anuală a indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC) din zona euro de sub 2%, stabilitatea prețurilor trebuie menținută pe termen mediu.

thumb|270px|Harta țărilor europene legate de Euro, la 1 ianuarie 2011

Istorie Tratatul de la Maastricht a fost negociat și ratificat de parlamentele naționale pornind de la premisa că, în timp, toate statele membre ale

UE vor adopta moneda euro și, prin urmare, Sistemul European al Băncilor Centrale va îndeplini toate atribuțiile legate de moneda unică. Banca Centrală Europeană a fost înființată la data de 1 iunie 1998, devenind banca centrală independentă responsabilă de moneda unică europeană (euro), care a fost lansată în luna ianuarie 1999.

În luna mai 1998, Consiliul European a adoptat una dintre deciziile cele mai importante din istoria integrării europene. Liderii UE au hotărât că 11 state membre îndeplineau condițiile pentru adoptarea euro. Acest eveniment istoric își are originea în semnarea, în anul 1992, a Tratatului de la Maastricht, prin care a fost definit cadrul instituțional al Sistemul European al Băncilor Centrale. Timp de aproximativ 10 ani stabilitatea prețurilor a fost menținută în general, în pofida majorărilor semnificative ale prețurilor materiilor prime la nivel mondial, care au afectat Europa și restul lumii și asupra cărora politica monetară nu are nicio influență directă, ceea ce a determinat creșterea ratei medii a inflației la un nivel ușor superior celui de 2% după adoptarea monedei euro. În deceniile care au precedat lansarea monedei euro, ratele anuale medii ale inflației din țările respective erau mult mai ridicate decât cele din zona euro în ultimii 10 ani. Integrarea monetară europeană a debutat la începutul anilor ’60, atunci când cei șase membri ai Comunității Economice Europene (CEE) au inițiat cooperarea în domeniul afacerilor monetare. În anul 1969, în urma unei serii de crize a cursului de schimb și a balanței de plăți, liderii celor șase țări membre ale CEE au decis elaborarea unui plan de uniune economică și monetară. Această decizie s-a materializat în anul 1970, sub forma Raportului Werner, care prevedea realizarea uniunii în trei etape până în anul 1980. Acest proiect ambițios a fost abandonat în anul 1971, după prăbușirea sistemului cursurilor de schimb fixe de la Bretton Woods.http://www.ecb.int/pub/pdf/other/a10aaniversareabce200806ro.pdf Primul pas a fost făcut în 1972, odată cu crearea așa-numitului „șarpe monetar”, care avea drept scop stabilizarea cursurilor de schimb pentru mai multe monede europene, dar care a devenit curând victima unor noi tulburări monetare și a recesiunii internaționale care a urmat primei crize petroliere din anul 1973. După ce mai multe monede au aderat la acest sistem sau l-au părăsit, „șarpele” se limita în 1977 la „zona mărcii germane”, formată din Germania, țările din Benelux și Danemarca. Consiliul European a încredințat unui comitet de experți, prezidat de Jacques Delors, mandatul de a formula propuneri pentru posibilitatea realizării uniunii economice și monetare europene. Rezultatul a fost Raportul Delors, care a condus la conturarea Tratatului de la Maastricht, semnat de șefii de stat și de guvern ai statelor membre ale UE în anul 1992 și ratificat de toate țările Uniunii Europene până în anul 1993. Acest Tratat a stat la baza introducerii, după aproximativ 10 ani, a monedei euro.

Institutul Monetar European (IME), înființat în anul 1994, a demarat pregătirea cadrului de reglementare, organizatoric și logistic necesar noului sistem supranațional al băncilor centrale, esențial pentru crearea Băncii Centrale Europene și a Sistemului European al Băncilor Centrale, pentru îndeplinirea sarcinilor acestora și pentru introducerea noii monede unice.

Funcții

Distribuția și supravegherea stabilității monedei euro Definirea politicii europene a intereselor și controlul rezervelor de bani Cooperarea cu băncile naționale

Funcțiile BCE sunt menționate în Tratatul de la Maastricht. Pentru a putea să lucreze eficient, BCE nu are voie să depindă de puterea politică, o chestiune pe care criticii o aduc deseori în discuție.

BCE a fost creată după modelul Băncii Federale Germane Deutsche Bundesbank.

BCE și sistemul de bănci centrale europene în ansamblu, care include și băncile centrale din toate statele Uniunii Europene, au primit sarcina de a menține stabilitatea prețurilor și de a asigura credibilitatea monedei unice. Euro, moneda unică europeană, a fost lansată în ianuarie 1999.

Organe de decizie

Consiliului Guvernatorilor BCE Consiliului Guvernatorilor BCE este alcătuit din membri ai Comitetului executiv (șase membri) plus guvernatorii băncilor naționale ce fac parte din zona euro (17 membri). Este cel mai important organ de decizie al BCE. Principalele responsabilități ale Consiliului guvernatorilor suntBANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ EUROSISTEMUL SISTEMUL EUROPEAN AL BĂNCILOR CENTRALE, ISBN 978-92-899-0773-6: stabilirea politicii monetare a zonei euro, respectiv luarea de decizii referitoare la ratele dobânzilor reprezentative ale BCE; adoptarea orientărilor și luarea deciziilor necesare executării atribuțiilor încredințate Eurosistemului. În caz de paritate de voturi, președintele Bancii Centrale Europene are votul decisiv.

Consiliul guvernatorilor se reunește, de regulă, de două ori pe lună, în prima și a treia zi de joi a lunii în clădirea Eurotower din Frankfurt pe Main, Germania.

Conform Statutului SEBC, Consiliul guvernatorilor BCE trebuie să se întrunească de cel puțin zece ori pe an. Președintele Consiliului UE, precum și un membru al Comisiei Europene, pot asista la ședințe, însă numai membrii Consiliului guvernatorilor au drept de vot.

Consiliul guvernatorilor în data Persoanele membre în Consiliul guvernatorilor Consiliul guvernatorilor în luna iunie 1998 Luis Ángel Rojo, Alfons Verplaetse, Antonio Fazio, Yves Mersch, António José Fernandes de Sousa, Matti Vanhala, Klaus Liebscher, Nout Wellink, Jean-Claude Trichet, Maurice O’Connell, Hans Tietmeyer, Eugenio Domingo Solans, Otmar Issing, Christian Noyer, Willem Frederik Duisenberg, Sirkka Hämäläinen, Tommaso Padoa-Schioppa Consiliul guvernatorilor în luna iunie 2008 Jürgen Stark, Erkki Liikanen, Klaus Liebscher, Nicholas C. Garganas, Nout Wellink, Marko Kranjec, John Hurley, Miguel Fernández Ordóñez, Christian Noyer, Axel A. Weber, Lorenzo Bini Smaghi, Michael C. Bonello, Yves Mersch, José Manuel González-Páramo, Lucas D. Papademos, Jean-Claude Trichet, Gertrude Tumpel-Gugerell, Athanasios Orphanides

Comitetul executiv al BCE

Comitetul executiv al BCE este ales la fiecare 8 ani și este format dintr-un președinte, un vicepreședinte și alți patru membri.

La începerea lucărilor pe 1 ianuarie 1999 olandezul Willem Frederik Duisenberg a fost ales președinte. El a fost înlocuit la 1 noiembrie 2003 de francezul Jean-Claude Trichet. Comitetul executiv decide ocupațiile BCE și este ales la recomandarea consiliului BCE. Toți membrii sunt numiți de Consiliul European în baza unei decizii adoptate cu majoritate calificată. Responsabilități: pregătește reuniunile Consiliului guvernatorilor; aplică politica monetară pentru zona euro, în concordanță cu orientările specificate și deciziile adoptate de Consiliul guvernatorilor. În acest sens, Comitetul executiv furnizează instrucțiunile necesare BCN din zona euro; gestionează activitatea zilnică a BCE; exercită anumite competențe care i-au fost delegate de către Consiliul guvernatorilor. Unele dintre acestea au caracter de reglementare.

Comitetul executiv în data Persoanele membre în Comitetul executiv Comitetul executiv în luna iunie 1998: Willem Frederik Duisenberg (președinte), Christian Noyer (vicepreședinte), Tommaso Padoa-Schioppa, Otmar Issing, Eugenio Domingo Solans, Sirkka Hämäläinen Comitetul executiv în luna iunie 2008 Jean-Claude Trichet (președinte), Lucas D. Papademos (vicepreședinte), Jürgen Stark, José Manuel González-Páramo, Lorenzo Bini Smaghi, Gertrude Tumpel-Gugerell

Consiliul general Consiliul general este alcătuit din președintele BCE, vicepreședintele BCE și guvernatorii băncilor centrale naționale (BCN) ale celor 27 de state membre ale UE.

Ceilalți membri ai Comitetului executiv al BCE, președintele Consiliului UE și un membru al Comisiei Europene pot participa la ședințele Consiliului general, dar nu au drept de vot.

În concordanță cu prevederile Statutului Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene, Consiliul general va fi dizolvat după ce toate statele membre ale UE vor fi adoptat moneda unică.

Consiliul general poate fi considerat un organ de tranziție. Acesta îndeplinește atribuțiile preluate de la Institutul Monetar European, care îi revin BCE în cea de-a treia etapă a Uniunii Economice și Monetare, având în vedere faptul că nu toate statele membre ale UE au adoptat încă euro. Ședințele Consiliului general pot fi convocate ori de câte ori președintele consideră oportun sau la cererea a cel puțin trei dintre membrii săi. Consiliul general se reunește de obicei la Frankfurt, o dată la trei luni.

Președinți ai Băncii Centrale Europene Nr. Anii în care a fost președinte Nume Poză 1 1 iulie 1998 - 31 octombrie 2003 Willem Frederik Duisenberg 100px 2 1 noiembrie 2003 - 31 octombrie 2011 Jean-Claude Trichet 100px 3 1 noiembrie 2011 - 31 octombrie 2019 Mario Draghi 100px 4 1 noiembrie 2019 - Christine Lagarde 100px

Organizare Banca Centrală Europeană are un capital subscris de 5 miliarde de euroArticle 28.1 of the ESCB Statute, capital deținut de băncile centrale naționale. Acțiunile Băncii Centrale Europene nu sunt transferabile și nu pot fi folosite ca și colateral(gaj). Modul de alocare a acțiunilor a fost stabilit în 1998 pe baza populației statelor și a produsului intern brut al fiecărui stat. Mai jos se află un tabel cu acțiunile deținute de fiecare bancă centrală la 1 ianuarie 2020. Băncile centrale care nu fac parte din Zona Euro sunt obligate să participe cu un procent mai mic la capitalul social.