Partidul Pământul Liber (în ) a fost un partid politic de coaliție cu o existență de scurtă durată în Statele Unite, activ din 1848 până în 1854, când a fost absorbit de Partidul Republican. Partidul s-a concentrat în mare parte pe : opoziția față de extinderea sclaviei în teritoriile de vest ale Statelor Unite.
Partidul Pământul Liber s-a format în timpul , care au avut loc după Războiul Mexicano-American și în contextul dezbaterilor privind extinderea sclaviei în . După ce Partidul Whig și Partidul Democrat au nominalizat candidați la președinție care nu erau dispuși să excludă extinderea sclaviei în Cesiunea Mexicană, democrații și Whig-ii anti-sclavie s-au alăturat membrilor grupării aboliționiste Partidul Libertății pentru a forma noul Partid Pământul Liber. Candidând la președinție din partea Partidului Pământul Liber, fostul președinte Martin Van Buren a câștigat 10,1 la sută din votul popular, cea mai bună performanță în votul popular a unui candidat terț până la acel moment din istoria SUA.
Deși Van Buren și mulți alți susținători ai Pământului Liber s-au alăturat democraților sau Whig-ilor imediat după alegerile din 1848, liber-pământiștii și-au păstrat prezența în Congres în următorii șase ani. Conduși de persoane precum Salmon P. Chase din Ohio, din New Hampshire și Charles Sumner din Massachusetts, liber-pământiștii s-au opus ferm Compromisului din 1850, care a soluționat temporar problema sclaviei în Cesiunea Mexicană. Hale a candidat la președinție din partea partidului la , luând puțin sub cinci procente din voturi. Legea Kansas-Nebraska din 1854 a abrogat Compromisul Missouri și a revoltat mulți nordici, contribuind la prăbușirea Partidului Whig și stimulând crearea unui nou partid anti-sclavie, cu o bază largă, cunoscut sub numele de Partidul Republican. Cei mai mulți liber-pământiști s-au alăturat Partidului Republican, care a devenit partidul politic dominant în Statele Unite în (1856–1894).
Istorie
Context legătură=//upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/0/03/James_Birney%28Cropped%29.jpg/180px-James_Birney%28Cropped%29.jpg|miniatura| a fost de două ori candidat la președinție al Partidului Libertății, un precursor al Partidului Pământul Liber. Deși William Lloyd Garrison și majoritatea celorlalți aboliționiști din anii 1830 evitaseră în general sistemul politic, în 1840, un mic grup de a fondat Partidul Libertății, un dedicat abolirii imediate a sclaviei. Partidul Libertății l-a nominalizat pe pentru președinție și pe pentru vicepreședinție la .Wilentz (2005) pp. 478–479 La câteva luni după alegerile din 1840, partidul l-a renominalizat pe Birney pentru președinție, a înființat un comitet național al partidului și a început să se organizeze la nivel de stat și local.Wilentz (2005) p. 548 Sprijinul pentru partid a crescut în Nord, în special printre foștii whig evanghelici din New England, nordul statului New York, Michigan și a Connecticutului din Ohio.Holt (1999), pp. 155–156. Alți Whig anti-sclavie, precum John Quincy Adams, au rămas în cadrul Partidului Whig, dar au susținut din ce în ce mai mult politicile anti-sclavie, cum ar fi abrogarea , care a împiedica Camera Reprezentanților să ia în discuție petițiile aboliționiste.Wilentz (2005) pp. 554–555 Între timp, vechii lideri aboliționiști, precum , au devenit din ce în ce mai deschiși spre a activa și în cadrul sistemului politic.Wilentz (2005) pp. 550–551 Ca o reflectare a creșterii sentimentului anti-sclavie, mai multe state nordice au adoptat care interziceau autorităților statului să coopereze la capturarea și returnarea sclavilor fugari.Wilentz (2005) p. 590
Începând din mai 1843, președintele John Tyler a făcut din anexarea Texasului prioritatea sa-cheie. Majoritatea liderilor ambelor partide s-au opus deschiderii chestiunii anexării în 1843 de teamă să nu aprindă dezbaterea asupra sclaviei; anexarea Texasului a fost văzută pe scară largă ca o inițiativă pro-sclavie, deoarece ar fi adăugat un alt stat sclavagist la uniune.Holt (1999), pp. 169–170. Cu toate acestea, în aprilie 1844, secretarul de stat John C. Calhoun a încheiat un tratat cu Texasul, care prevedea anexarea acestei țări.Holt (1999), pp. 170–171. Henry Clay și Martin Van Buren, cei doi favoriți pentru nominalizările prezidențiale ale marilor partide la , ambii și-au anunțat opoziția față de anexare, iar Senatul a blocat tratatul.Holt (1999), pp. 171–172. Spre surprinderea lui Clay și a altor Whig, Convenția Națională Democrată din 1844 l-a respins pe Van Buren în favoarea lui James K. Polk și a aprobat o platformă care cerea achiziția atât a Texasului, cât și a .Holt (1999), pp. 172–173. Polk l-a învins pe Clay într-un scrutin strâns, luând 49,5% din voturile populare și majoritatea voturilor electorale. Numărul alegătorilor care au votat pentru Birney a crescut de zece ori, de la 6.200 în 1840 (0,3% din votul popular) la 62.000 (2,3% din votul popular) în 1844.Holt (1999), pp. 194–197.
Formarea Partidului Pământul Liber
Prevederea Wilmot legătură=//upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/8/88/Treaty_of_Guadalupe_Hidalgo.png/260px-Treaty_of_Guadalupe_Hidalgo.png|miniatura| Liber-pământiștii au căutat să excludă sclavia din Cesiunea Mexicană (roșu), care a fost dobândită de la Mexic prin tratatul de la Guadalupe Hidalgo din 1848. După anexarea Texasului în 1845, președintele Polk a început pregătirile pentru un potențial război cu Mexicul, care încă considera Texasul o parte a republicii sale.Merry (2009), pp. 188–189. După ce o încăierare cunoscută sub numele de a izbucnit pe malul nordic al lui Rio Grande,Merry (2009), pp. 240–242. Polk a convins Congresul să declare război Mexicului.Merry (2009), pp. 244–245. Deși majoritatea democraților și Whig-ilor au susținut inițial războiul, Adams și alți Whig anti-sclavie au atacat războiul ca fiind un complot al „Puterii Sclaviei” conceput pentru a extinde sclavia în America de Nord.Wilentz (2005) pp. 582–583 Între timp, fostul congressman democrat i-a sfidat pe liderii de partid denunțând anexarea Texasului, ceea ce l-a făcut să piardă realegerea în 1845. Împreună cu Whig-ii anti-sclavie și cu Partidul Libertății, Hale a fondat un nou partid în New Hampshire și a câștigat alegerile pentru Senat la începutul anului 1847.Wilentz (2005) pp. 584–585 La New York, tensiunile dintre facțiunile din Partidul Democrat au crescut, pe măsură ce Hunkerii s-au aliat cu Whig-ii pentru a învinge campania de realegere a guvernatorului democrat .Wilentz (2005) pp. 593, 608
În august 1846, Polk a cerut Congresului să aloce 2 milioane de dolari în speranța de a folosi acești bani ca avans pentru achiziționarea teritoriului într-un tratat cu Mexicul.Merry (2009), pp. 283–285. În timpul dezbaterii asupra proiectului de alocare de fonduri, congressmanul democrat din Pennsylvania a propus un amendament cunoscut sub numele de , prin care s-ar fi interzis sclavia în orice teritoriu nou dobândit.Merry (2009), pp. 286–289. Deși susțineau pe scară largă războiul, Wilmot și alți democrați nordici anti-sclavie au ajuns să considere din ce în ce mai mult că Polk favorizează nejustificat interesele Sudului, parțial din cauza deciziei lui Polk de a ajunge la un compromis cu Regatul Unit cu privire la .Wilentz (2005), pp. 593–595 Spre deosebire de unii Whig din Nord, Wilmot și alți democrați anti-sclavie nu erau în mare parte preocupați de problema egalității rasiale, dar se opuneau extinderii sclaviei, deoarece credeau că instituția este dăunătoare „omului alb muncitor”.Wilentz (2005), pp. 597–598 Prevederea Wilmot a fost votată în Congres cu sprijinul atât al Whig-ilor din Nord, cât și al democraților din Nord, rupând astfel modelul obișnuit al diviziunii partizane în voturile din Congres, dar a fost respins în Senat, unde sudiștii controlau un număr proporțional mai mare de locuri.McPherson (2003), pp. 53–54. Mai mulți congressmani nordici au respins ulterior încercarea președintelui Polk și a senatorului Lewis Cass de a extinde linia compromisului Missouri până la Pacific.Wilentz (2005) pp. 605–606
În februarie 1848, negociatorii mexicani și americani au convenit tratatul de la Guadalupe Hidalgo, care prevedea cedarea teritoriilor Alta California și New Mexico.Merry (2009), pp. 424–426. Deși mulți senatori au avut rezerve cu privire la tratat, Senatul l-a aprobat cu 38 de voturi pentru și 14 împotrivă în februarie 1848.Wilentz (2005) pp. 613–614 Efortul senatorului John M. Clayton de a ajunge la un compromis cu privire la statutul sclaviei în teritorii a fost respins în Cameră, ceea ce a făcut ca sclavia să fie o problemă importantă în alegerile din 1848.Holt (1999), pp. 335–338
Alegerile din 1848 legătură=//upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/1/1f/Martin_Van_Buren_by_Mathew_Brady_c1855-58.jpg/180px-Martin_Van_Buren_by_Mathew_Brady_c1855-58.jpg|miniatura| Partidul l-a nominalizat pe fostul președinte Martin Van Buren pentru președinție la alegerile prezidențiale din 1848 legătură=//upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/f/ff/1848_United_States_Free_Soil_van_Buren_cartoon.jpg/220px-1848_United_States_Free_Soil_van_Buren_cartoon.jpg|miniatura| Caricatură din 1848 pentru Van Buren Conduși de , au plecat de la Convenția Națională Democrată din 1848, după ce partidul i-a nominalizat pe senatorul Lewis Cass din Michigan și pe fostul congresman din Kentucky; Cass și Butler se opuseseră amândoi prevederii Wilmot.Wilentz (2005) pp. 615–616 La scurt timp după ce democrații l-au nominalizat pe Cass, un grup de Whig a făcut planuri pentru o convenție a politicienilor și activiștilor anti-sclavie, dacă Convenția Națională Whig din 1848 l-ar nominaliza pe generalul Zachary Taylor din Louisiana pentru președinție.Holt (1999), p. 333 Cu sprijinul puternic al delegaților statelor sclavagiste, Taylor l-a învins pe Henry Clay și a obținut nominalizarea prezidențială din partea Partidului Whig.Holt (1999), pp. 323–326. Pentru vicepreședinție, Whig-ii l-au nominalizat pe Millard Fillmore din New York, un nordic conservator. Nominalizarea lui Taylor, un deținător de sclavi fără vreo istorie în Partidul Whig, i-a determinat pe Whig-ii anti-sclavie să își ducă la bun sfârșit planul lor de convenție, care avea să se întrunească la Buffalo, New York în august.Wilentz (2005) p. 617 O facțiune a Partidului Libertății condusă de Salmon P. Chase a acceptat să participe la convenție, deși o altă facțiune a partidului, condusă de , a refuzat să ia în considerare fuziunea cu un alt partid.Rosenstone et al. (2018), pp. 50–51
Între timp, s-au reunit la Utica, New York, pe ; lor li s-au alăturat un număr mai mic de whigs și democrați din afara New Yorkului. Deși inițial a fost reticent să accepte să candideze la președinție, fostul președinte Van Buren a acceptat nominalizarea prezidențială a acestui grup. Van Buren susținea poziția conform căreia sclavia ar trebui să fie exclusă din teritoriile dobândite din Mexic, declarându-și în continuare credința că sclavia nu era în concordanță cu „principiile Revoluției”. Deoarece Van Buren acceptase regula tăcerii și a făcuse în general pe placul liderilor pro-sclavie în timpul președinției sale, mulți lideri ai Partidului Libertății și Whigs anti-sclavie nu erau convinși de sinceritatea convingerilor lui Van Buren împotriva sclaviei.Wilentz (2005) pp. 618–620 Istoricul A. James Reichley scrie că, deși resentimentele care au decurs din înfrângerea sa la Convenția Națională Democrată din 1844 ar fi putut juca un rol în candidatura sa, Van Buren a candidat pe motiv că „bunăstarea pe termen lung a [Partidului Democrat] și a națiunii, impune ca [Partidul Democrat] să renunțe la influențele calhounite, chiar și cu prețul pierderii unui scrutin sau două”.Reichley (2000) p. 86