Cortinarius cagei (Jacques Melot, 1987), sinonim (biologie) Cortinarius bicolor (Mordecai Cubitt Cooke, 1887), din încrengătura Basidiomycota, în familia Cortinariaceae și de genul CortinariusIndex FungorumMycobank este o specie nu prea răspândită de ciuperci necomestibile care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). O denumire populară nu este cunoscută. În România, Basarabia și Bucovina de Nord trăiește în grupuri preponderent pe sol acru în păduri de conifere și în cele mixte sub rășinoase, unde pământul este acoperit de mușchiul de turbă Sphagnum, dar s-a găsit și în păduri de foioase pe sol bogat. Apare de la câmpie la munte destul de târziu din (septembrie) octombrie până în (noiembrie) decembrie.Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 226-227-2, ISBN 88-85013-25-2Helmut Gams (ed.): Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 3-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1967, p. 329-7

Taxonomie thumb|left|160px|Mordecai Cubitt Cooke Această specie a fost descrisă pentru prima dată de cunoscutul savant englez Mordecai Cubitt Cooke sub numele Cortinarius bicolor în volumul 16 al jurnalului micologic Grevillea din 1887Mordecai Cubitt Cooke: „Cortinarius bicolor”, în: „Grevillea”, vol. 16, nr. 78, 1887, p. 45 și completată printr-o ilustrație în volumul VI al marii sale opere Illustrations of British Fungi (Hymenomycetes) din 1888,<ref>Mordecai Cubitt Cooke: Illustrations of British Fungi (Hymenomycetes) to serve as an atlas to the Handbook of British Fungi”, vol. VI, Editura Williams and Norgate, Londra 1888, tab. 871</ref> fiind și numele binomial până în 1990.

Apoi, în 1990, micologul francez Jacques Melot a dovedit că taxonul lui Cooke este un homonim și a schimbat numele în cel actual valabil, anume Cortinarius cagei (descris ca cageii), de verificat în articolul său în volumul 20 al jurnalului micologic Documents Mycologiques din 1990.J. Melot, „Une classification du genre Cortinarius (Pers.) S. F. Gray” în: „Documents Mycologiques”, vol. XX, nr. 80, Editura Société mycologique du Nord de la France, Paris 1990, pp. 43-59, în special p. 58

Denumirea Cortinarius bicolor a fost clasificată , datorită faptului că denumirea lui Samuel Frederick Gray din 1821 (pe baza descrierii lui Christian Hendrik Persoon, 1801) este mai veche,http://www.indexfungorum.org/names/NamesRecord.asp?RecordID=208519 Index Fungorum 2 referindu-se la o specie astăzi aproape necunoscută.[ https://mushroomobserver.org/observations/154359 Mushroomobserver]

Totuși, cum se poate observa pe internet și în cărți micologice destul de actuale, denumirea lui Cooke este bine cunoscută și folosită frecvent până în prezent (2022). De aceea taxonul este relevat în acest articol. Toate celelalte încercări de redenumire nu sunt folosite și astfel neglijabile.

Epitetul specific a fost creat de sus numitul Jacques Melot în onoarea compozitorului american John Milton Cage Jr. care s-a ocupat și mult cu micologia.John Cage: A Mycological Foray, 1954

Descriere thumb|left|250px|Cooke: Cortinarius cagei Pălăria: higrofană, destul de cărnoasă și fermă cu un diametru de 3-7 (9) cm este la început emisferic-campanulată cu marginea răsucită pentru mult timp spre interior, apoi convex-aplatizată cu o cocoașă contondentă, de obicei distinctă și adesea despicată în formă de umbrelă. Cuticula destul de groasă și în întregime separabilă este netedă, glabră și lucios-mătăsoasă, marginea fiind la început acoperită de un văl albicios. Coloritul brun-roșcat cald până brun-violet se schimbă datorită higrofanității la ariditate rapid dinspre centru spre bej-gălbui deschis până la alb-violet. Lamelele: destul de groase și distanțate între ele, intercalate cu lameluțe de lungime diferită, bombat atașate la picior, sunt învăluite la început de o cortină albă nu foarte abundentă și repede trecătoare, formată din fibre foarte fine ca păienjeniș, resturi ale vălului parțial. Coloritul inițial liliachiu deschis devine cu timpul brun-ocraceu până brun-portocaliu și la bătrânețe brun de scorțișoară. Muchiile sterile și ferestruite sunt ceva mai palide, aproape albicioase. Piciorul: adesea mai lung decât diametrul pălăriei și înrădăcinând cu o înălțime de 4-10 cm și o grosime de 0,5-1,3 (1,7) cm este uscat și strălucitor pe exterior, flexuos, fibrinos, cilindric, uneori îndoit, plin, la bătrânețe gol tubular pe dinăuntru. Coloritul cojii în întregime violet-liliachiu deschis și pătat alb-gălbui la vârf, se estompează cu timpul, devenind albicios. Nu prezintă un inel. Carnea: destul de cărnoasa și fermă, în picior fibroasă, este de colorit brun-ocru apos sau crem-maroniu în pălărie și albicioasă în picior cu excepția șuterului inferior și a cortexului, unde are nuanțe brun-liliachii. Nu se decolorează după tăiere. Mirosul este mai mult sau mai puțin pământos cu nuanțe de ridiche, iar gustul blând și slab dulcișor. Caracteristici microscopice: are spori gălbui, dextrinoizi, elipsoidali până ovoidali, oarecum în formă de migdale cu o ornamentație mediană formată din veruci dense, mai mult sau mai puțin anastomozate, măsurând 7-9,4 x 5-6,2 microni. Pulberea lor este brună de tutun. Basidiile hialine clavate cu anse bazale anastomozate și 4 sterigme fiecare au o dimensiune de 30-35 x 7-9 microni. Celulele cuticulei (pileipellis) de tip xerocutis (o ixocutis uscată) sunt duble. Epicutis subțire este formată din hife de 3-6 μm grosime, slab dispuse, cu câteva terminații cilindrice, libere între ele, pigmentul intracelular fiind ocru gălbui și cel parietal ușor incrustant. Hipocutis (care se află sub epicutis) este slab dezvoltată și compusă din hife de 10-20 μm grosime, dens împletite, cu numeroase septuri transversale care delimitează porțiuni mai mult sau mai puțin dreptunghiulare, pigmentate parietal galben-ocraceu. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenial sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție): creasta himenoforului este eterogenă, prezentând numeroase elemente sterile hialine slab diferențiate, cilindrice sau clavate cu o mărime de 15-30 x 7-9 microni.Laura Raya López, Baldomero Moreno Arroyo (ed.): „Flora Micológica de Andalucía”, Editura Consejería de Medio Ambiente y Ordenación del Territorio, Junta de Andalucía, Sevilla 2018, p. 979-980, ISBN: 978-84-16591-07-7 Reacții chimice: carnea pălăriei se decolorează cu Hidroxid de potasiu de 40% brun-măsliniu palid și cea a tulpinii în zonele originar brun-liliachii mai intens albastru-violet.

Confuzii Cortinarius cagei poate fi confundat de exemplu cu Cortinarius armeniacus (necomestibil),Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 224-225, ISBN 88-85013-25-2 Cortinarius callisteus (otrăvitor),Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 222-223, ISBN 978-3-440-13447-4 Cortinarius casimirii (necomestibil),Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 208-209, ISBN 88-85013-37-6 Cortinarius cinnabarinus (otrăvitor),Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 194-195, ISBN 3-405-12081-0 Cortinarius cinnamomeus (otrăvitor) Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 220-221, ISBN 3-405-11774-7 Cortinarius croceus (otrăvitor),Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 128-129, ISBN 88-85013-37-6 Cortinarius duracinus (necomestibil)Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 180-181, ISBN 3-405-12124-8 + imagini , Cortinarius hinnuleus (necomestibil),Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 204-205, ISBN 3-405-12081-0 Cortinarius illuminus (necomestibil),Helmut Gams (ed.): Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 3-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1967, p. 327-17 Cortinarius laniger (necomestibil),Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 214-215, ISBN 3-405-11774-7 Cortinarius malicorius (otrăvitor),Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 234-235, ISBN 3-405-12116-7 Cortinarius obtusus (necomestibil),Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 198-199 - 1, ISBN 3-405-12124-8 Cortinarius orellanus (mortal),Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 227, ISBN 3-405-11774-7 Cortinarius rigens (necomestibil),Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 220-221, ISBN 88-85013-25-2 Cortinarius semisanguineus (otrăvitor),Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 192-193, ISBN 3-405-12081-0 Cortinarius torvus (necomestibil)Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 230-231, ISBN 88-85013-25-2 sau Cortinarius uliginosus (otrăvitor).Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 126-127 - 1, ISBN 88-85013-37-6

Specii asemănătoare în imagini

Valorificare Specia nu este otrăvitoare, dar necomestibilă din cauza mirosului neplăcut precum a consistenței fibroase a cărnii.

Bibliografie Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total) Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4 Josef Breitenbach, Fred Kränzlin: „Pilze der Schweiz“, vol. 5, partea a 2-a „Blätterpilze“, Editura Mykologia, Lucerna 1995 ISBN 3-85604-050-1 Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8 Bruce Ing: „The Fungi of North East Wales: A Mycota for Vice-Counties 50 (Denbighshire) and 51 (Flintshire)”, Editura University of Chester Press, Chester 2020, ISBN: 978-1910-48142-4 Edmund Gardweidner: „Gros plan sur les champignons”, Editura Nathan, Paris 2017, ISBN: 978-20927-8876-9 Marcel Locquin: „Petite flore des champignons de France: Agarics, bolets, clavaires”, Editura Presses universitaires de France, Paris 1956 German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, ISBN 3-8001-3536-1 Jakob Emanuel Lange: „Flora Agaricina Danica”, vol. 1, Editura Recato AS, Copenhaga 1935 Meinhard Michael Moser în Helmut Gams: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983 Carleton Rea: „British Basidiomycetae: A handbook to the larger British fungi”, Editura Cambridge University Press, Cambridge 1922 Karl Soop: „Cortinarius in Sweden”, Editura autorului, Stockholm 2008, ISBN: 978-9197-48037-6

Note

Bibliografie Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total) Reinhard Agerer: „Zur Ökologie der Mykorrhizapilze”, Editura J. Cramer, Braunschweig 1985, ISBN: 978-37682-1423-0 Stefan Buczacki, David Attenborough: „New generation guide to the fungi of Britain and Europe”, Editura University of Texas Press, Austin 1989, ISBN: 978-0292-75536-9 Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, p. 809, ISBN 3-8289-1619-8 Andreas Gminder: „Handbuch für Pilzsammler - 340 Arten Mitteleuropas sicher bestimmen“, ediția a 2-a, Editura Franckh Kosmos Verlag, Stuttgart 2014, ISBN 978-3-440-14364-3