Pleroma

Pleroma (Limba greacă: πλήρωμα, literalmente „plinătatea”) se referă în general la totalitatea puterilor divine. Este folosit în contexte teologice creștine, în special în gnosticism. Termenul apare, de asemenea, în Epistola către Coloseni, [Coloseni 2:9], care este atribuită în mod tradițional Apostolului Paul (Pavel). Cuvântul este folosit de 17 ori în Noul Testament. See Strong's #4138: pleroma .

Cuvântul înseamnă literal „plinătate”, de la verbul ( , „a umple”), de la (πλήρης, „plin”). Svenska Akademiens ordbok, search on the word Pleroma

Creştinism

Noul Testament Cuvântul în sine este un termen relativ, capabil de multe nuanțe de sens, în funcție de subiectul cu care este alăturat și de antiteza cu care este pus în contrast. Denotă rezultatul acțiunii verbului pleroun; dar pleroun înseamnă ori

a umple un lucru gol (de ex. ), sau a completa un lucru incomplet (de ex. );

iar substantivul verbal din -ma poate exprima fie

acuzativul obiectiv după verb, „lucru completat sau completat” sau acuzativul înrudit, „starea de plinătate sau desăvârșire, împlinire, cantitatea totală”, care rezultă din acțiunea verbului (, 13:10, 15:29, ).

Poate sublinia totalitatea în contrast cu părțile sale constitutive; sau plinătatea în contrast cu golul (kenoma); sau completitudine în contrast cu incompletitudinea sau deficiența ( , ; ).

O altă ambiguitate apare atunci când este unit cu un genitiv, care poate fi subiectiv sau obiectiv, plinătatea pe care un lucru o dă altuia sau ceea ce primește de la altul.

În aplicația sa semi-tehnică, se aplică în primul rând perfecțiunii lui Dumnezeu, plinătății Ființei Sale, „agregatul atributelor, virtuților, energiilor divine”: aceasta este folosită în mod absolut în (), dar definit și

ca , „întreaga deplinătate a naturii divine”, în , ca , „întreaga perfecțiune (morală) care este caracteristică lui Dumnezeu”, în .

În al doilea rând, această pleromă este transferată lui Hristos; ea a fost întruchipată permanent în El la Întrupare (); ea încă locuiește permanent în Trupul Său glorificat, (); este (), perfecțiunea completă, morală și intelectuală la care aspiră creștinii și de care sunt plini (, . Cf. , unde pleroma este starea Celui care este , , cf. ). Această locuire subliniază completitudinea cu care Fiul îl reprezintă pe Tatăl; plinătatea vieții este cea care îl face reprezentantul, fără alte agenții intermediare, și conducătorul întregului univers; și plinătatea perfecțiunii morale și intelectuale este cea care este comunicată omului prin El; este în concordanță cu o creștere treptată a facultăților umane (), prin urmare cu expresia din , care poate fi intenționată ca un contrast deliberat cu aceasta. O altă aplicare a frazei este făcută în (), unde este folosită pentru Biserică, . Aici genitivul este poate subiectiv – plinătatea lui Hristos, întruchiparea Sa deplină, acea plinătate pe care El o oferă Bisericii – subliniind minuțiozitatea cu care Biserica este recipientul puterilor Sale și Îl reprezintă pe pământ. Analogia celorlalte utilizări ale cuvântului cu genitivul persoanei (, 4:13) și accentul din aceste cărți asupra creștinilor fiind umpluți de Hristos (, 4:13, 5:18, , 2:10, 4:12, , 3:34), favorizează acest punct de vedere. Dar genitivul poate fi obiectiv, „complementul lui Hristos”, ceea ce Îl desăvârșește, care completează prin activitățile sale lucrarea pe care retragerea Lui în cer ar fi lăsat-o neînfăptuită, așa cum trupul completează capul. Analogia corpului, accentul pus pe acțiunea Bisericii (), limbajul despre Pavel însuși în (), susțin acest lucru și este imposibil de decis între cele două. Primul punct de vedere a fost cel mai comun de la examinarea amănunțită a cuvântului de către Fritzsche și Lightfoot (Col.), și a fost adoptat de von Soden (Hand-Comm.). Dar această din urmă viziune, care a fost cea a lui Origen și Chrysostom, a fost susținută cu fermitate de Pfleiderer și TK Abbott (International Critical Comm.).

În afara NT, cuvântul apare în Ignatie într-un sens care este clar influențat de NT și, aparent, în sensul plinătății divine, ca a merge înainte, a binecuvânta și a locui în Biserică (Efes . Inscr. , and Trall . Inscr. , aproape = en Christo).

Gnosticism În gnosticism, utilizarea devine și mai stereotipă și mai tehnică, deși aplicațiile sale sunt încă foarte variabile. Scriitorii gnostici fac apel la utilizarea în NT (de ex Iren I. iii. 4), iar cuvântul reține din el sensul de totalitate în contrast cu părțile constitutive; dar principalele asocieri ale pleromei în sistemele lor sunt cu filozofia greacă, iar gândul principal este acela al unei stări de completitudine în contrast cu deficiența (, Iren. I. xvi. 3 ; Hippol. vi. 31), sau a plinătății existenței reale în contrast cu vidul gol și irealitatea simplelor fenomene (kenoma, Iren. I. iv. 1). Astfel, în Cerinthus, ea a exprimat plinătatea Vieții divine din care Hristosul divin a coborât asupra omului Isus la botezul său și în care S-a întors (Iren. I. xxvi. 1, III. xi. 1, xvi. 1). În sistemul valentinian, ea stă în antiteză cu Divinitatea esențială de neînțeles, ca „cercul atributelor divine”, diferitele mijloace prin care Dumnezeu Se descoperă: este totalitatea celor treizeci de eoni sau emanații care provin de la Dumnezeu, dar sunt despărţiţi în mod egal de El şi de universul material. Este uneori aproape localizat, astfel încât despre un lucru se vorbește ca „înăuntru”, „fără”, „de sus”, „dedesubt” Pleromei: mai des este lumea spiritelor, idealul arhetipal existent în cerurile invizibile în contrast cu manifestările fenomenale imperfecte ale acelui ideal din univers. Astfel, „întreaga Pleromă a eonilor” contribuie fiecare cu propria sa excelență la istoricul Isus, iar El apare pe pământ „ca frumusețea perfectă și steaua Pleromei” (, Iren. I. xi. 6). În mod similar, a fost folosit de scriitori ca echivalent cu deplinătatea deplină a cunoașterii perfecte (Pistis Sophia, p. 15).

Din nou, fiecare eon separat este numit pleroma în contrast cu omologul său imperfect pământesc, astfel încât în acest sens poate fi folosit pluralul, pleromata (

Iren. I. xiv. 2); și chiar și fiecare individ are Pleroma sau omologul său spiritual (pentru pleroma autes a femeii samaritece, Heracleon, ap. Origen, XIII. p. 205).

Ea exprima astfel diferitele gânduri pe care ar trebui să le exprimăm prin Dumnezeire, idealul, cerul; și probabil din cauza acestei ambiguități, precum și a asociațiilor sale eretice, cuvântul a părăsit teologia creștină. Este încă folosit în sensul său netehnic obișnuit, de ex Theophylact vorbește despre Treime ca pleroma tou theou ; dar nici un uz atât de tehnic ca cel din Ignatie nu mai reapare.

Diagrama Pleromei

Neoplatonism Într-o manifestare neoplatonică a conceptului, John M. Dillon, în Pleroma and Noetic Cosmos: A Comparative Study, afirmă că gnosticismul și-a importat conceptul de tărâm ideal, sau pleroma, din conceptul lui Platon despre cosmos și Demiurg din Timeu și cosmosul noetic al lui Philo, în contrast cu cosmosul estetic. Dillon face acest lucru contrastând cosmosul noetic cu pasaje din Nag Hammadi, unde eonii sunt exprimați ca gânduri ale lui Dumnezeu. Dillon exprimă conceptul că pleroma este o adaptare gnostică a ideilor elene, deoarece înainte de Philon nu există nicio tradiție evreiască care să accepte că lumea materială sau cosmosul s-a bazat pe o lume ideală care există și ea.

Științe sociale

Carl Jung Carl Jung a folosit cuvântul în lucrarea sa mistică, Seven Sermons to the Dead, publicată pentru prima dată anonim în 1916, și singura parte din Liber Novus (Cartea Roșie) care a fost publicată înainte de moartea sa. Potrivit lui Jung, pleroma este totalitatea tuturor opozițiilor.

Gregory Bateson În Steps to an Ecology of Mind, Gregory Bateson adoptă și extinde distincția lui Jung între pleroma (lumea nevie, care este nediferențiată de subiectivitate) și creatură (lumea vie, supusă diferenței perceptuale, distincției și informații). Ceea ce Bateson numește „mitul puterii” este aplicarea falsă epistemologic la Creatură a unui element de Pleroma (neviu, nediferențiat).

Vezi și

Absolut (filozofie)

Referințe

Bibliografie

Atribuire

Categorie:Gnosticism Categorie:Pagini cu traduceri nerevizuite