Mișu Benvenisti (în ebraică:מישו בנבנישתי, ) a fost un om politic și avocat evreu din România, unul din liderii mișcării sioniste în această țară. În anii 1941-1943 în toiul celui de-al Doilea Război Mondial și al dictaturii antonesciene, a îndeplinit funcția de președinte al Comitetului Executiv Sionist din România, de asemenea, a fost unul din membrii Consiliului Evreiesc din ilegalitate care activat în anii regimului antonescian în paralel cu Centrala Evreilor din România, care era subordonată dictaturii și colabora cu aceasta. Benvenisti a fost apoi victimă a represiunii antisioniste din timpul regimului comunist și deținut în închisorile comuniste. Ultimele decenii de viață le-a trăit în Israel, țara pe care a reprezentat-o ca diplomat în Elveția.
Fiu al unei familii de editori și tipografi evrei sefarzi, Benvenisti a fost atras, din tinerețe, de ideile sioniste care prevedeau emanciparea națională a poporului evreu în țara strămoșilor. La începutul anilor 1920 a devenit conducător al Organizației Tineretului Sionist care acționa la București și care a aderat în 1930 la micul Partid Național Evreiesc. Activând apoi în grupul sionist „Renașterea Noastră”(parte a mișcării Hehalutz), a participat la crearea Partidului Evreiesc din România PER, ca activist în rândurile tineretului și ca secretar general, apoi vicepreședinte. După 1936, Benvenisti a activat în cadrul secției din România a Congresului Mondial Evreiesc. La sfârșitul anilor 1930, România s-a apropiat de Germania nazistă și a introdus gradat legi de discriminare împotriva evreilor. În anii Dictaturii regale a lui Carol al II-lea toate partidele politice în afară de partidul unic de guvernământ, Frontul Renașterii Naționale au fost abolite, inclusiv Partidul Evreiesc. Sioniștilor li s-a permis sa creeze organizații nepolitice, care au încurajat emigrarea evreilor în Palestina. Emigrația aceasta s-a intensificat după urcarea la putere a regimului Antonescu. Benvenisti a cântărit ideea de a emigra în Palestina, dar, pentru moment, a acceptat să servească ca președinte a Comitetului Executiv Sionist din România. El a adoptat o linie politică moderată, de loialitate față de România și s-a străduit să țină sub control mișcările opoziționiste nonconformiste. El a mediat între comunitatea evreiască și regimul de dictatură militară-pronazistă. Poziția sa a trezit critici în rândurile activiștilor sioniști de dreapta, precum Avram Leib Zissu care au văzut în el un fel de colaborator cu regimul, mai ales din cauza contactelor sale cu Centrala Evreilor, organ colaboraționist creat de regim.
Confruntat cu Holocaustul înfăptuit în țările vecine cu România și în Romania însăși, în regiunile frontaliere de la răsărit, Benvenisti a încercat să ajute pe unii evrei maghiarofoni, slovaci și polonezi să găsească refugiu în România sau să acorde ajutor supraviețuitorilor din deportările în Transnistria ordonate de Antonescu. A participat la eforturile conducătorilor comunitari evrei de a convinge pe Antonescu să ușureze măsurile represive împotriva evreilor, în acelaș timp străduindu-se să adune mari sume de bani destinate pentru mită și contribuții. Rolul sioniștilor in sabotarea Holocaustului a fost denunțat de consilierul german local (Judenberater) pentru problemele evreiești, Gustav Richter. În urma anchetelor acestuia, autoritățile române l-au arestat pe Benvenisti, cu anumită reticență, în ianuarie 1944. A fost pus in libertate în martie 1944. În acest răstimp, locul său la conducerea Comitetului Executiv Sionist din România a fost luat de rivalul sau, Zissu. Benvenisti a înființat atunci, o grupare politică proprie numită Grupul Sionist Democratic Klal (legată de mișcarea Sioniștilor Generali)
Căderea lui Antonescu în august 1944 a dus la restaurarea regimului cu mai multe partide. Zissu și Benvenisti au revenit și ei în arena politică, ca lideri de fracțiuni ale Partidului Evreiesc, Zissu fiind președintele partidului. Benvenisti a adoptat o tendință de apropiere de stânga evreiască, cooperând cu Partidul Comunist din România și cu Comitetul Democrat Evreiesc CDE , instrumentul acestuia din urmă pe strada evreiască. La mijlocul anului 1946 el a reușit să-l înlocuiască pe anticomunistul Zissu ca președinte atât al Partidului Evreiesc, cât și al Comitetului Executiv Sionist. Înaintea alegerilor parlamentare din noiembrie 1946, el a atras Partidul Evreiesc într-o alianță cu Comitetul Democrat Evreiesc. După ce comuniștii au devenit fățiș antisioniști, Benvenisti a dizolvat Partidul Evreiesc, a criticat emigrația ilegală spre Palestina, și a rămas în dialog cu Bercu Feldman, din conducerea CDE. Când la sfârșitul anului 1947 regimul comunist a fost deplin instalat, Benvenisti și-a încetat activitatea sionistă, pe de altă partă s-a înscris împreună cu soția Suzana, pentru plecarea în Palestina. A fost arestat în 1950 de către Securitate, a fost torturat pentru a mărturisi că era spion în slujba Israelului, și apoi, în 1954 a apărut, pe banca acuzaților, alături de Zissu, la procesul înscenat contra foștilor activiști sioniști. A fost condamnat la închisoare pe viață, pentru acuzația de „înaltă trădare. dar după doi ani de detenție, ca și Zissu, a fost pus în libertate și i s-a permis să emigreze în Israel.
Biografie Copilăria și tinerețea Familia Benvenisti făcea parte din minoritatea evreiască sefardă din Muntenia. Din rândurile ei s-au distins tipografii și editorii Sandu și David Benvenisti, care, în 1876 au fondat tipografia Frații Benvenisti din Craiova.C. D. Fortunescu, "Începuturile tipografiei în Craiova", în Almanahul Graficei Române, 1926, p. 121.Irina Cajal Marin, p. 83Moraru, pp. 175–176, 204.Mariu Theodorian Carada menționa în memoriile sale din 1938 că Benvenisti cel bătrăn era unicul evreu din Craiova care mai purta caftanMariu Theodorian-Carada, "Note și comunicări. Privitor la negustorimea craioveană", in Arhivele Olteniei, Vol. XVII, 97–100, Mai–Decembrie 1938, p. 387.
Mișu Benvenisti s-a născut in 1902 ca al doilea fiu în familia lui Simon Benvenisti (1870-1943) și a Ernestinei, născută Schlanger.Wexler & Popov, p. 238. Tatăl său a lucrat la început la Librăria Frații Benvenisti, apoi la Editura Alcalay. Ulterior, el și-a întemeiat propria editură, Ancora.Irina Cajal Marin, p. 83. vezi de asemenea Moraru, p. 248 Simon Benvenisti se bucura de stimă în cercurile literare românești, fiind apreciat în mod deosebit pentru rolul său în promovarea unor literați precum Eugen Lovinescu, George Bacovia, Liviu Rebreanu.Irina Cajal Marin, p. 83-85 Începând cu 1922 Simon Benvenisti a finanțat Premiul Benvenisti, acordat anual de Societatea Scriitorilor Români celor mai buni poeți debutanți.Constantin Călin, "Note despre premii", in Cardan Cultural, Vol. I, Nr. 3, September–October 2018, p. 21Th.Wexler@Popov p. Fiul său, mai mare Felix (născut în 1900), s-a înscris și el în tradiția familiei, ca director al Editurii Bicurim.Moraru, pp. 204, 248 Wexler & Popov, p. 238 Între verii materni ai lui Felix și Mișu s-a numărat Dolfi Urseanu, care a lucrat la Opera Română din București Wexler & Popov, p. 238 Fratele său, Felix, a devenit între timp antisionist și a intrat în Asociația evreiască din Brăila, care era în favoarea asimilării. "Evreii și politica. Inițiativa de la Brăila", în Mișcarea, 6 iunie 1920, p. 1 După terminarea liceului în 1920, Benvenisti a început studii de drept la Universitatea din București. Deja în liceu, în 1918 sau 1919, auzind de Declarația Balfour și influențat de colegul sau de școală, Carol Singer, a intrat într-o organizație de tineri sioniști numită Hatalmid (Elevul)Th.Wexler@Popov p.335 și a devenit în 1919-1920 președintele ei. În acea vreme a cunoscut mai mulți activiști sioniști, între care Leon Mizrahi, Mișu Weissman și pe Șef rabinul Iacob Isaac Niemirower.Wexler & Popov, pp. 335, 445 La universitate s-a alăturat organizației studenților sioniști Hasmonea și la propunerea lui Mizrahi, a fost ales, între anii 1923-1924, președinte al Organizației Tineretului Sionist din România. Wexler & Popov, p.335.>Moraru p.248 .În această perioadă a fost implicat cel puțin într-un incident cu colegii antisemiți, când aceștia i-au împiedicat cu forța pe el și pe alt student, Samuel Steinberg, să asiste la cursul profesorului Mircea Djuvara. A izbucnit o bătaie între studenți evrei și români, în care, trei tineri evrei și unul român au fost ușor răniți."În jurul agitațiilor studențești. Un incident la Facultatea de drept", in Viitorul,31 ianuarie 1923, p. 4.
Continuarea activității politice și comunitare În 1925 Mișu Benvenisti a fost primit în asociația sionistă „Renașterea Noastră” al cărui membru activ a rămas până în primele luni ale anului 1944.Wexler & Popov, pp.335–336După terminarea studiilor de drept in 1924, a făcut un an de serviciu militar obligatoriu la Timișoara și apoi, s-a înscris în baroul avocaților din județul Ilfov.Wexler & Popov, pp. 336, 418, 443, 527, 944. La începutul anului 1928 a fost consilier juridic al „Renașterii noastre”, avându-l pe Moți (Motti) Moscovici ca secretar.Wexler & Popov, p. 863 După cum a relatat Moscovici, în 1928-1929 Benvenisti a petrecut aproape un an la Paris, cu gândul de face acolo doctoratul în științe juridice, plan la care a renunțat.Wexler & Popov, p. 857În iulie 1929 împreună cu I.Schechter s-a numărat printre cei 15 delegați din România la Al XVI-lea Congres Sionist la Zürich. Amândoi au fost aleși din partea asociațiilor sioniste "radicale", spre deosebire de cei trimiși de curentul „centrist” mainstream."Congresul sionist din Zuerich. Delegații din România", in Dimineața, 6 august 1929, p. 3/ În august 1929, întors la București parlamentarii evrei întruniți într-un club propriu, l-au ales pe Benvenisti ca să-i reprezinte la adunarea de la Sala Tomis, care a manifestat protestul evreilor din România față de masacrele arabilor împotriva evreilor în Palestina mandatară."Ultima oră. Evreii din Capitală protestează contra masacrelor din Palestina", in Universul, 4 septembrie 1929, p. 7 În noiembrie a provocat un funcționar pe nume Ștefan Iacobescu la un duel pe Strada Luterană, dar acesta din urmă nu s-a prezentat."Cutia cu scrisori. O chestiune de onoare", in Adevărul, 26 noiembrie 1929, p. 3 Ca avocat Mișu Benvenisti a servit în primul rand firma helveto-română Frații Buhler, care importa mașini de măcinat.Wexler & Popov, pp. 443, 857, 863 Această colaborare i-a permis un venit modest, pe care după 1932 l-a împărțit cu tatăl său, care era grav bolnav.Wexler & Popov, p. 352. În anii 1932-1933 a cunoscut-o pe Suzana Mărculescu, cu șapte ani mai tânară, cu care s-a căsătorit abia în mai 1944, deoarece amândoi s-au dedicat vreme de mulți ani îngrijirii părinților. Prin alianța aceasta, Benvenisti s-a înrudit cu compozitorul H. Henri Mălineanu și cu cântăreața Mara Ianoli-Mălineanu. Wexler & Popov, pp. 238, 352 În august 1930 , după incendierea Templului Vijnițer Klaus din Sighet, Consiliul General al Evreilor Români l-au delegat la Ministerul de Interne pentru a cere detalii asupra anchetării cazului."O anchetă la Sighet", in Cuvântul, 17 august 1930, p. 2 În aceeași lună la alegerile comunale la București, Benvenisti și-a prezentat candidatura din partea Grupului evreiesc la Sectorul II (Negru) din capitală, al doilea pe listă fiind Sami Stern."Alegerile comunale dela 10 August", in Universul, 2 august 1930, p. 5
În continuare Benvenisti a intrat în Partidul Evreiesc din România PER, condus de Tivadar Fischer și în alegerile parlamentare din iunie 1931 a candidat fără succes pe lista acestui partid (ultimul pe listă în județul Ilfov, și primul pe listă în Județul Tutova) "Campania electorală. Lista 'Partidului Evreesc' la Ilfov", in Lupta, 10 mai 1931, p. 3."Campania electorală. Alte candidaturi ale partidului evreesc", in Curentul, 24 mai 1931, p. 5 La 8 septembrie 1932 a devenit conducătorul filialei locale a PER în Sectorul II din București. "Un congres al partidului evreesc", in Cuvântul, 12 septembrie, 1932, p. 2