Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești este un teatru din Ploiești. Sala de spectacole a teatrului are 250 locuri. În 2022, este condus de directorul general Rus C. Mihaela și aparține de Consiliul Local al Municipiului Ploiești.

Istorie miniatura|Casa Avram Ergas Mamaciu, azi Teatrul pentru copii "Ciufulici" Inginerul Ionescu Boroaia și evreul Elias I. Heimsohn au investit în clădirea unui teatru-cinema modern. Au cumpărat o parcelă lungă pe Strada Dr. Radovici (actuala Stradă Toma Caragiu), între casa Mișu și Sala Universel, iar proiectul a fost încredințat arhitectului Toma T. Socolescu. Construcția teatrului a început în 1927. Ionescu-Boroaia s-a retras din afacere, locul său fiind luat de comerciantul Gheorghe Bogdan. Bogdan și Heimsohn au urgentat lucrările, iar noua clădire a fost inaugurată la 23 februarie 1928 ca Teatrul-Cinematograf Odeon.

După Al Doilea Război Mondial, în 1950, s-a numit Teatrul Rodina (patrie în limba rusă). Redeschiderea oficială a avut loc în 1957, cu Toma Caragiu ca director al teatrului din 1953, iar capacitatea a fost mărită la 600 de locuri. În perioada comunistă, pe fațada originală a teatrului Odeon era scris „Teatrul de Stat”. După 1989 a fost redenumit Teatrul „Toma Caragiu”.

În prezent, are trei secții: Drama, Revista și Animație.

A organizat spectacole ca My Fair Lady sau Job Interviews (de Petr Zelenka, regia Alexandru Mâzgăreanu) la Teatrul Odeon din București (în sala Majestic).

Directori Nicolae Kirițescu (1949–1953) Toma Caragiu (1953–1965) Emil Mandric (1965–1968) Marian Grațian (1968–1971) Marcel Anghelescu (vara 1971 – 1973) Corneliu Revent (1974–1984) Harry Eliad (1984–1988) Dan Ioan Nicolescu (1988–1991) Lucian Sabados (1991 – toamna 2012) Raluca Nicolescu (martie 2013 – ianuarie 2016) Mihaela Rus (ianuarie 2016 – prezent)

Actori Zephi Alșec Adrian Ancuța Dragoș-Maxim Galbăn Toma Caragiu Mihai Coadă Constantin Cojocaru Anca Dumitra Fory Etterle Bogdan Farcaș George Liviu Frâncu Simona Mihăescu Ecaterina Nazare Nouria Nouri Daniela Răduică Ada Simionica Cosmin Șofron Niculae Urs Dana Vulc

Regizori Radu Afrim Alexandru Dabija

Adresa instituției Adresă: Strada Toma Caragiu 13, Ploiești 107071 Telefon: 0244 546 431

Note

Legături externe

Site-ul oficial

Ploiești Ploiești Categorie:Ploiești Categorie:Fondări în 1928