Asupra toponimului „Bacău”, care desemnează atât orașul cât și județul, s-au exprimat istorici, filologi și lingviști între secolele al XIX-lea și al XXI-lea, conturându-se mai multe teorii asupra semnificației, dar și a originii: turcică, maghiară, slavă sau latină. Dintre acestea doar primele două s-au bucurat de susținere. În ciuda faptului că silaba bac este întâlnită în mai multe limbi, originea maghiară de la bakó, ce semnifică „călău”, pare a fi cea mai plauzibilă, având legătură cu funcția de vamă importantă pe care a îndeplinit-o orașul până în secolul al XV-lea. În acea perioadă, Bacăul moștenea tradiția vechilor orașe Baia și Trotuș ca șoltuzul să aibă dreptul de a condamna infractorii la moarte. Vama, ce avea în componență judecători, globnici, slugi și pază militară, inspira groaza călătorilor, comercianților și contrabandiștilor prin exigență, vămuirea mare și prestigiu. Acest lucru a dus la apariția expresiei și altor derivate în limba română, inițial în arealul Principatului Moldovei iar ulterior și în afara lui, de „a-și găsi Bacăul”, cu înțelesul de „a-și găsi călăul” sau „a o păți”.

Origine Turcică

Istoricul Bogdan Petriceicu Hasdeu a fost de acord asupra faptului că termenul nu este slavic, dar nici neapărat maghiar, însă nu are nicio legătură cu zeul roman Bacchus. Întrucât silaba bac este întâlnită în mai multe limbi iar semnificația cuvântului Bacău nu este cunoscută, o etimologie nu poate fi dată.Bogdan Petriceicu Hasdeu „Etymologicum Magnum Romaniae: Dicționarul limbei istorice și poporane a Românilor, Tomul III B–Bărbat”, Stabilimentul Grafic I. V. Socecŭ, Bucuresci, 1893, p. 2289

După acesta, singura ipoteză plauzibilă poate rezulta din faptul istoric al stăpânirii teritoriului de către cumani înaintea venirii românilor din Maramureș în jurul anului 1350, în timp ce în partea de est a viitoarei Moldove existau ruteni. Astfel orașul, care deja era însemnat în anul 1400, a fost întemeiat înainte de descălecat de către cumani iar numele este turcic, dând spre comparație orașul Baku de la Marea Caspică. Alexandru D. Xenopol a interpretat ironic asocierea cu Baku,Ortensia Racoviță, „Dicționarul geografic al județului Bacău”, Societatea Geografică Română, Stabilimentul grafic I. V. Socecŭ, Bucuresci, 1895, p. 74 catalogând-o ca asemănare fonetică.A. D. Xenopol, „Originea Argeșului după Dl. B. P. Hasdeu”, în Arhiva Societății Științifice și Literare din Iași, No. 1, I. Cupperman librar-editor, Iași, 1889, p. 66

În problema etimologiei numelui Baku (în ) s-au conturat două teorii: proveniența din limba persană de la Baakube (sau Baadkube) cu semnificația „orașul în care bate vântul” sau din ca „deal” sau „munte mai mic”. Varianta actuală (Baku) este o derivație arabă din secolul al VIII-lea.

Numele de Bako a fost găsit printre alte patronime de origine turcică la plătitorii de taxe bulgari menționați în documente otomane din Evul Mediu. Potrivit lui Victor Spinei, acestea ar trebui să fie de origine pecenegă și cuman-kıpçak, dar și protobulgară.

Maghiară

Tradiție În Marele Dicționar Geografic al României a fost expusă tradiția păstrată și cea mai acreditată de bătrânii orașului, mai ales ceangăi, în privința numelui, aceea că în documente vechi de proprietate a fost amintită o persoană pe nume Bákó din Călugăra, fondator al târgului și cel după care s-a numit acesta. Bákó a avut terenuri până în apa Bistriței, în teritoriul actual al orașului, însă fiind un tâlhar a fugit în Ungaria, loc unde a fost prins și condamnat la moarte. Conform regulii, dacă accepta să fie călău (în ) scăpa de pedeapsă (obiceiul fiind păstrat până târziu în Imperiul Rus). După expirarea termenului a devenit liber și s-a întors în Moldova, unde a deschis o crâșmă pe drumul spre Roman, care avea să devină partea de sus a orașului. Fiind amplasată la drumul principal al Moldovei, numele lui Bákó a devenit cunoscut și a servit drept reper în regiune. În împrejurul crâșmei a început să se vândă din terenul acestuia pe bucăți, construindu-se case și ulițe, iar așezarea a luat numele cârciumarului.Marele Dicționar ..., Lahovari, 1898, p. 185

Astfel, din legendă reiese că orașul a început să se construiască de la nord, din drumul spre Roman, la sud, lucru confirmat de săpăturile pentru construcții din partea de sus, unde constant se găseau temelii și beciuri ale unor construcții anterioare. De altfel, în partea de sud a așezării asemenea urme de construcții nu au mai fost găsite.Marele Dicționar ..., Lahovari, 1898, p. 186

Potrivit lui Petre P. Panaitescu, există o serie de orașe vechi ce au apărut în acte odată cu primele menționări ale Principatului Moldovei sau Țării Românești, însă nu se cunoaște nimic despre originea lor, care se duce într-o epocă nedocumentată.Interpretări ..., Panaitescu, 1947, p. 197 Aici se înscrie și Bacăul.Interpretări ..., Panaitescu, 1947, p. 198 Pentru Victor Spinei, săpăturile metodice realizate nu au găsit indicii de factură urbană anterioare ultimelor decenii ale secolului al XIV-lea, iar izvoarele istorice pentru perioada înainte formării statului Moldova sunt neconcludente.Victor Spinei, „Moldova în secolele XI-XIV”, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1982, p. 221

Studii

miniatura|Stema județului Bacău, care face referire la exploatarea sării la Târgu Ocna. În decursul timpului, ținutul și respectiv județul Bacău a asigurat necesarul de sare pentru consumul intern al Principatului Moldovei și cel de export Nicolae Iorga a amintit că odată cu așezarea maghiarilor aceștia au căutat saline și transportarea mărfii exploatate pe râul Mureș spre vest. În acest scop au ocupat teritorii dincolo de limita țării acestora, peste munți, și crearea unei posesiuni maghiare începând de pe râul Slănic (pe Trotuș), până la râul Bistrița și Siret din viitoarea Moldovă, incluzând așezările cu nume maghiare Bákó (Bacău), Egyedhalma (Adjud) și Szászkút (Sascut), spre Slănic (pe Teleajen), Teleajen și Buzău, ce reprezentau Județul Săcuieni, și Lotru și Olt (Țara Lotrului).Nicolae Iorga, „Privilegiile Șangăilor de la Târgu-Ocna”, extras din „Analele Academiei Române, Seria II, Tom XXXVII, Memoriile Secțiunii Istorice”, Librăriile Socec & Comp. și Sfetea, București, 1915, p. 246 Tot după acesta, orașul a fost fondat de maghiari,Nicolae Iorga, „Istoria românilor prin călători. Ediția a II-a adăugită, Vol. 1”, Editura Casei Școalelor, București, 1928, p. 56 iar numele a fost dat de ei.Nicolae Iorga, „Istoria românilor prin călători. Ediția a II-a adăugită, Vol. 1”, Editura Casei Școalelor, București, 1928, p. 89

Alexandru Cihac a explicat termenul din maghiarul bakó, cu semnificația de „călău”.„Cronica literală și științifică” în Convorbiri Literare, anul 44, nr. 5, iulie 1910, p. 604 Alexandru Philippide a definit expresia a-și găsi bacăul prin „a-și găsi călăul”, unde apropierea de numele orașului ar fi una ulterioară: „...astăzi cînd cuvîntul bacău a ieșit din limbă, vorbele de mai sus s-au lipit de numele orașului Bacău și noi când le pronunțăm simțim într-adevăr orașul Bacău în ele”.Alexandru Philippide, „Istoria limbei romîne, principii de istoria limbii”, Volumul întîiu, Librăria Frații Șaraga, Tipografia Națională, Iași, 1894, p. 106 La fel, Nicolae A. Constantinescu a explicat denumirea din bakó „călău”.Nicolae A. Constantinescu, „Dicționar onomastic romînesc”, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, București, 1963, p. 185

Constantin C. Giurescu a considerat toponimul orașului de origine maghiară, provenit din bakó „călău”, presupunând că întemeietorul s-a numit așa. De asemenea, a subliniat că în regiune se găsesc și alte denumiri maghiare.Constantin C. Giurescu, „Istoria Românilor II, Partea întâi. Dela Mircea cel Bătrân si Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul”, Ediția a IV-a, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, București, 1943, p. 410 Asupra aceleiași origini s-a exprimat și Petre P. Panaitescu.Interpretări ..., Panaitescu, 1947, p. 195 Același lucru l-a considerat Victor Spinei, adăugând că este alături de alte toponime, dar și hidronime grupate în partea de vest a Moldovei, dovedind că printre cei stabiliți la estul Carpaților Orientali au existat și colectivități de limbă maghiară. Numele din această categorie au fost atestate documentar înainte de mijlocul secolului al XV-lea, pe lângă Bacău fiind Bârgăuani, Chiejdi (Cuejd), Cracău, Hindău, Hârlău și altele. În opinia istoricului, a fost necesară trecerea mai multor decenii pentru adoptarea acestora de către localnici, deci existând posibilitatea ca numele să fi apărut înainte de întemeierea Moldovei.Victor Spinei, „Moldova în secolele XI-XIV”, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1982, p. 200

Ideea provenirii din numele Bákó a fost susținută de Laurențiu Rădvan, aducând faptul că în Transilvania au fost menționate mai multe persoane printre care și un nobil Bako, iudices nobilium comitates Albensis. O trăsătură specifică moștenită de la orașele Baia sau Trotuș a fost că șoltuzul de Bacău avea dreptul de a condamna infractorii la moarte, cel puțin în cazul tâlhăriei. Dreptul a fost acordat probabil șoltuzilor și comunității după 1350, când Ținutul Bacăului se afla sub influență maghiară.

În teritoriul Regatului Ungariei există o multitudine de nume de localități de tip Bakó, Baka, Bák, Bakov și una menționată „claustrum de valle Bakowa” în 1411.

Slavă Bacăul a fost menționat în acte în alte limbi ca Бaковъ („Bakov”), Bakow, Bacov.Bogdan Petriceicu Hasdeu „Etymologicum Magnum Romaniae: Dicționarul limbei istorice și poporane a Românilor, Tomul III B–Bărbat”, Stabilimentul Grafic I. V. Socecŭ, Bucuresci, 1893, p. 2288 În 1341 exista un sat numit Бaково în Serbia.

Latină S-a propus faptul că numele provine de la zeul roman Bacchus, derivație considerată ridicolă de George Ioan Lahovary.

Menționări în latină Numele a fost menționat în acte moldovenești latine ca Bako, Bacovie, Bacho, BakovaMihaela Paraschiv, „Documentele latine de cancelarie din Moldova, secolele XIV-XVIII: studiu lingvistic și stilistic”, Editura Junimea, Iași, 2004, p. 90 sau Bakovia, Bacovia, Bacovium, din care doar primul reprezintă forma nelatinizată de scribi.Mihaela Paraschiv, „Documentele latine de cancelarie din Moldova, secolele XIV-XVIII: studiu lingvistic și stilistic”, Editura Junimea, Iași, 2004, p. 111

În 1400 a fost menționat sub numele civitas Bachoviensis, cu oameni ai Ordinului Cavalerilor Ospitalieri staționați în oraș. Într-o scrisoare din 1431, episcopul de Baia, Ioan de Ryza, a confirmat că Bacăul este civitas, confirmând prin această exprimare existența Episcopiei de Bacău.

Menționări în alte limbi

În (istoric)Richard Brookes (M.D.), „The General Gazetteer; or, compedious Geographical Dictionary, The fifteenth edition”, London, 1815, BAL În În În (istoric)„Zusammenstellung der Tax-Bestimmungen für den Briefpostverkehr aus Bayern nach dem Postvereins-Auslande”, München, 1856, p. 20 În (istoric)

Sens conotativ miniatura|O reconstituire a unui călău la Fortăreața Petru și Pavel din Sankt Petersburg, Rusia.