Acțiunea Recuperarea

miniatura|Cancelarul Helmut Schmidt și președintele Nicolae Ceaușescu la întâlnirea din 6-7 ianuarie 1978 Acțiunea Recuperarea (în , „Chestiunea secretă Canal”) a fost vânzarea respectiv cumpărarea de persoane aparținând minorității germane din România de conducerea Republicii Socialiste România respectiv a Republicii Federale Germania între 1967 și 1989.

Un total de 226.654 de etnici germani din România aflată sub stăpânire comunistă au fost aduși în Republica Federală Germania. Valoarea plăților pentru așa-numita recompensă este estimată la 1-3 miliarde de mărci germane.

În runda de negocieri din 25 aprilie 1968 România a cerut următoarele taxe de transfer per persoană care părăsește țara:

Categoria A: 1.700 mărci germane - persoană normală Categoria B: 5.000 mărci germane - muncitor calificat Categoria C: 10.000 mărci germane - cadre universitare

+ Numărul de relocați din România conform statisticilor oficiale germaneErnst Meinhardt: Der Freikauf der Rumäniendeutschen – Was sagen deutsche Politiker dazu? Was geben die Archive her? An Persoane 1950 13 1951 1.031 1952 26 1953 15 1954 8 1955 44 1956 176 1957 384 1958 1.383 1959 174 1960 2.124 1961 3.303 1962 1.675 1963 1.321 1964 818 1965 2.715 1966 609 1967 440 1968 614 1969 2.675 1970 6.519 1971 2.848 1972 4.374 1973 7.577 1974 8.484 1975 5.077 1976 3.764 1977 10.989 1978 12.120 1979 9.963 1980 15.767 1981 12.031 1982 12.972 1983 15.501 1984 16.554 1985 13.972 1986 13.130 1987 13.994 1988 12.902 1989 23.387 1990 111.150 1991 32.178 1992 16.146 1993 5.811 1994 6.615 1995 6.519 1996 1.777 1997 4.284 1998 1.005 1999 855 Total 1967–1989: 226.654 Total 1950–1999: 428.666 Înaintea acordului Conducerea Republicii Populare Române a permis și în anii 1950 emigrarea unor etnici germani din România, prin înțelegeri individiuale. Așa s-a întâmplat cu Franz Kräuter, fost lider creștin-democrat al șvabilor bănățeni, care la 1 iunie 1959, după eliberarea din închisoare, fost schimbat împreună cu două călugărițe, cu doi spioni români pe din Berlin (Podul spionilor).

Stabilirea de relații diplomatice La 31 ianuarie 1967 România a fost primul stat din blocul răsăritean care a stabilit relații diplomatice cu Republica Federală Germania, act urmat de vizita de stat a președintelui Gustav Heinemann în România.

Un an mai târziu, în 1968, cancelarul Kurt Georg Kiesinger l-a numit pe politicianul ca negociator șef din partea Republicii Federale Germania în Geheimsache Kanal („Chestiunea secretă Canal”). Hüsch și-a continuat misiunea și sub conducerea cancelarilor Willy Brandt, Helmut Schmidt și Helmut Kohl.

Decretul Consiliului de Stat nr.402 din 1 noiembrie 1982Decret nr.402 din 1 noiembrie 1982 privind obligațiile persoanelor care cer și li se aprobă să se stabilească definitiv în străinătate de a plăti datoriile pe care le au față de stat , cdep.ro prevedea următoarele: „Persoanele care cer și li se aprobă stabilirea definitivă în străinătate sînt obligate să plătească integral datoriile pe care le au față de stat, unități socialiste și alte organizații. De asemenea, au obligația să achite în întregime pensiile de întreținere și orice alte datorii față de persoanele fizice. Persoanele cărora li s-a aprobat stabilirea definitivă în străinătate sînt obligate să restituie, în valută, statului român, cheltuielile efectuate pentru școlarizare, specializare și perfecționare, inclusiv bursele, în cadrul învățămîntului liceal, superior, postuniversitar și doctorat.” Prevederi similare există și în legislația altor state, inclusiv Israel.

Anularea acordurilor La 4 decembrie 1989 România a reziliat în mod surprinzător toate acordurile. Obligațiile umanitare ar fi urmat să fie îndeplinite, dar România s-ar abține de la alte activități în viitor. Un transfer a fost programat pentru 20 decembrie 1989, iar plata trimestrială era scadentă la 31 decembrie 1989.

Cancelarul federal Helmut Kohl l-a consultat pe Heinz Günther Hüsch la 20 decembrie cu privire la evaluarea sa dacă Republica Federală ar trebui să efectueze plățile restante în lumina evenimentelor revoluționare și a situației de critice din România. Kohl a decis în aceeași zi: „Noi ne asumăm riscul. Rămânem fideli tratatului.” În ziua de 25 decembrie 1989 Elena și Nicolae Ceaușescu au fost împușcați, iar la 29 decembrie 1989 guvernul interimar a ridicat restricțiile de călătorie. Heinz Günther Hüsch a condus în total 313 negocieri în 22 de ani.Revista de studii regionale transilvane. Ediția 2010, numărul 1

După Revoluția Română din 1989 În următoarele șase luni, 111.150 de persoane de origine germană au părăsit țara „fugând, în panică”. Lipsa de încredere în situația juridică din România a dus la continuarea exodului, în pofida noii constituții adoptate la 21 noiembrie 1991, care garantează egalitatea tuturor cetățenilor și dreptul minorităților naționale la „conservarea, dezvoltarea și exprimarea identităților lor etnice, culturale, lingvistice și religioase”.

De la mijlocul anului 1990 guvernul federal s-a simțit obligat să adopte o serie de măsuri legale cu scopul de a restrânge numărul de persoane care intră în Republica Federală din acest grup. Scopul principal al acestei politici a fost stabilizarea minorității germane din România. În acest scop a fost îmbunătățit cadrul diplomatic în relațiile bilaterale dintre cele două țări și a fost înființată o rețea extinsă de asistență materială diversă. Tratatul de cooperare amiabilă între Republica Federală Germania și România, semnat la 21 aprilie 1992 a îmbunătățit condițiile juridice, politice și economice pentru existența viitoare a minorității germane în România. Numai în primii cinci ani de la reunificare, ajutorul acordat de guvernul federal minorității germane din România s-a ridicat la 122 milioane de mărci germane.Asociația Sașilor Transilvăneni, Anneli Ute Gabanyi: Istoria germanilor din România. În: Informații despre educația politică. Agenția Federală pentru Educație Civică , numărul 267, „Aussiedler”

Din 1950 până în 2005, 430.101 de germani români au venit din România în Republica Federală Germania ca Aussiedler und Spätaussiedler (în traducere directă, „emigranți” și „emigranți târziu”). Numărul persoanelor de origine germană rămase în România a fost sub 50.000 la recensământul din 2002.Hannelore Baier, Martin Bottesch și alții: Istoria și tradițiile minorităților germane în România. (Manual pentru clasele a VI-a și a VII-a a școlilor cu limba germană ca limbă de predare), ediția a 4-a. Central, Mediaș 2011, ISBN 978-973-87076-5-8, pp. 19-36 .

Note

Bibliografie Nikolaus Berwanger, In Liebe und in Hass: Der grosse Schwabenausverkauf und andere Texte, Olms Presse Verlag, Hildesheim, 1987; Florica Dobre, Florian Banu, Luminița Banu, Laura Stancu, Acțiunea „Recuperarea”, Securitatea și emigrarea germanilor din Romania (1962-1989), Editura Enciclopedică, 2011. ISBN 978-973-45-0628-6

Vezi și Pașaport de Germania (film din 2014) Strămutarea și expulzarea germanilor după al Doilea Război Mondial Heimatvertriebene Distribuția geografică a vorbitorilor nativi de germană

Categorie:Comunitatea germană din România Categorie:Războiul Rece Categorie:Imigrația în Germania Categorie:Relațiile germano-române Categorie:Istoria României