June Christy (născută Shirley Luster, ) a fost o cântăreață americană, cunoscută pentru activitatea sa în stilul cool jazz și pentru vocea sa catifelată. Succesul ei a început în cadrul orchestrei lui Stan Kenton. Din 1954 a urmat o carieră solo și este cel mai bine cunoscută pentru albumul său de debut Something Cool. După moartea sa, a fost descrisă drept „una dintre cele mai bune și mai neglijate cântărețe ale epocii sale”.

Biografie Shirley Luster s-a născut în Springfield, Illinois, Statele Unite. S-a mutat împreună cu părinții săi, Steve și Marie (născută Crain) Luster, la Decatur, Illinois, la vârsta de trei ani. A început să cânte cu orchestra lui Bill Oetzel din Decatur la vârsta de treisprezece ani. În timp ce urma cursurile Decatur High School, a apărut alături de Oetzel și de orchestra sa de dans, precum și cu Ben Bradley Band și Bill Madden's Band.

După absolvirea liceului, s-a mutat la Chicago, și-a schimbat numele în Sharon Leslie și a cântat cu un grup condus de Boyd Raeburn. Ulterior s-a alăturat trupei lui Benny Strong. În 1944, trupa lui Strong s-a mutat la New York City, în timp ce Christy a rămas în carantină la Chicago, suferind de scarlatină.

Colaborarea cu orchestra lui Stan Kenton În 1945, după ce a aflat că Anita O'Day părăsise orchestra lui Stan Kenton, a susținut o audiție și a fost aleasă ca solistă vocală. În această perioadă și-a schimbat din nou numele, devenind June Christy.

Vocea ei a contribuit la succesul unor piese precum „Shoo Fly Pie and Apple Pan Dowdy”, „Tampico” (un mare succes comercial în 1945) și „How High the Moon”. „Tampico” a fost cel mai bine vândut disc al orchestrei Kenton. Când orchestra lui Kenton s-a desființat temporar în 1948, Christy a cântat pentru o perioadă în cluburi de noapte, reunindu-se cu formația doi ani mai târziu.

Christy a apărut ca solistă invitată pe mai multe albume ale lui Kenton, printre care Artistry in Rhythm (Capitol, 1946 ), A Presentation of Progressive Jazz (Capitol, 1947 ), Encores (Capitol, 1945–47 ), Innovations in Modern Music, Stan Kenton Presents (1950), Stan Kenton Classics (1944–47 ) și The Kenton Era (1940–54 ).

Începând cu 28 septembrie 1959, Christy a participat la un turneu de cinci săptămâni, cu 38 de spectacole, intitulat Road Show, în care au fost cap de afiș Stan Kenton și orchestra sa, June Christy și The Four Freshmen. Casa de discuri Capitol a înregistrat momentele importante ale concertului din 10 octombrie, la Universitatea Purdue din Lafayette, Indiana, pentru un LP dublu, reeditat ulterior pe CD în 1988.

Cariera solo Din 1947, a început să înregistreze sub propriul nume, colaborând în principal cu aranjorul și liderul de orchestră Pete Rugolo. În 1954, a lansat un LP de 10 inchi intitulat Something Cool, înregistrat cu Rugolo și orchestra sa, un grup de muzicieni de jazz proeminenți din Los Angeles, printre care se aflau și soțul ei, multi-instrumentistul Bob Cooper, și saxofonistul alto Bud Shank. Albumul a fost relansat ca LP de 12 inchi în 1955, cu selecții suplimentare, și apoi reînregistrat integral în stereo în 1960, cu o componență ușor diferită a orchestrei. Christy a declarat ulterior că acesta a fost „singurul lucru pe care l-am înregistrat și de care nu sunt nemulțumită”.

Something Cool a avut un rol important în afirmarea stilului vocal cool al anilor 1950 și a ajuns în Top 20, la fel ca și al treilea album al ei, The Misty Miss Christy.

În anii 1950 și 1960, Christy a apărut în numeroase programe de televiziune, inclusiv Adventures in Jazz (CBS, 1949), Eddie Condon's Floor Show (1949), The Jackie Gleason Show (1953), The Tonight Show (1955), The Nat King Cole Show (1957), Stars of Jazz (1958), The Steve Allen Show (1959), The Lively Ones (1963) și The Joey Bishop Show (1967). De asemenea, a participat la primul concert de jazz sponsorizat de televiziune, The Timex All-Star Jazz Show I (30 decembrie 1957), alături de Louis Armstrong, Carmen McRae, Duke Ellington și Gene Krupa.

Christy a susținut concerte în Europa, Africa de Sud, Australia și Japonia, însă turneele extinse au ajuns, în cele din urmă, să afecteze căsnicia sa, iar în anii 1960 s-a retras treptat din activitatea de turneu.

Criticii R. M. Cook și Brian Morton, autorii The Penguin Guide to Jazz Recordings, au remarcat calitățile interpretative ale cântăreței, descriind vocea sa drept una sănătoasă, dar deosebit de senzuală, mai puțin orientată spre improvizație și mai mult spre frazare lungă, controlată și utilizarea unui vibrato fin. Printre interpretările sale cele mai apreciate se numără „Something Cool”, „Midnight Sun” și „I Should Care”.

Note

Categorie:Nașteri în 1925 Categorie:Nașteri pe 20 noiembrie Categorie:Decese în 1990 Categorie:Decese pe 21 iunie Categorie:Cântăreți de jazz americani Categorie:Muzicieni din statul Illinois Categorie:Agnostici americani Categorie:Decese cauzate de insuficiență renală