Comunitatea monahală de la Muntele Athos este o comunitate ortodoxă răsăriteană de călugări din Grecia, care se bucură de statutul de regiune autonomă care deține drepturile combinate ale unei administrații descentralizate, ale unei regiuni și ale unei municipalități, cu teritoriul său cuprinzând partea îndepărtată a peninsulei Athos, inclusiv Muntele Athos, în timp ce partea limitrofă a peninsulei aparține comunității obișnuite Aristotelis din Macedonia Centrală.

În greacă modernă, comunitatea este denumită în mod obișnuit () care se traduce prin „Sfântul Munte”, în timp ce Oros Athos () este folosit pentru a desemna muntele fizic și Hersonissos tou Atho () în ceea ce privește peninsula.

Comunitatea cuprinde 20 de mănăstiri în care viețuiesc în jur de 2.000 de călugări ortodocși din Grecia și multe alte țări, inclusiv țări ortodoxe răsăritene precum România, Moldova, Georgia, Bulgaria, Muntenegru, Serbia și Rusia. Mănăstirile athonite dispun de o colecție bogată de vestigii bine conservate, cărți rare, documente antice și opere de artă cu o valoare istorică imensă motiv pentru care Muntele Athos este menționat în Patrimoniul Mondial UNESCO încă din 1988.

Deși Muntele Athos face parte din punct de vedere juridic din Uniunea Europeană, ca și restul Greciei, instituțiile comunității monahale au o jurisdicție specială care a fost reafirmată în timpul admiterii Greciei în Comunitatea Europeană (precursorul UE). Acest lucru împuternicește autoritățile comunității monahale să restricționeze libera circulație a oamenilor și a mărfurilor pe teritoriul său, iar în mod special, numai bărbații au voie să intre, în timp ce femeile și majoritatea animalelor feminine, sunt interzise pe Muntele Athos de tradiția religioasă a comunității care trăiește acolo.

Structura politică miniatura|290x290px| Harta comunității Pe teritoriul Greciei, comunitatea monahală beneficiază de autoguvernare autonomă. Ministerul grec al Afacerilor Externe gestionează relațiile dintre comunitatea monahală și Guvernul Greciei.

Teritoriul comunității monahale este învecinat cu Aristotelis, despărțit de o fâșie lungă de aproximativ . Kareya este centrul administrativ cu sediul sinodului și al Administrației civile din Muntele Athos cu personalul său de mireni în slujba comunității monahale.

Mănăstirile obștii monahale sunt supuse autorităților stabilite, adică sunt scutite de autoritatea episcopului local și raportează numai Patriarhului Ecumenic al Constantinopolului. miniatura| Steagul Bisericii Ortodoxe Grecești folosit de comunitatea monahală

Administrare și organizare Conform Constituției Greciei, teritoriul comunității monahale care este „peninsula Athos extinsă dincolo de Megali Vigla și constituie regiunea Agio Oros” este „în urma unui privilegiu antic”, „o parte autonomă a Statului grec, a cărui suveranitate asupra acestuia rămâne intactă”. Constituția prevede, de asemenea, că „toate persoanele care duc o viață monahală în acest munte sfânt dobândesc cetățenia greacă, fără alte formalități, la admiterea ca novici sau călugări”. Constituția prevede că „persoanele heterodoxe sau schismatice” le este interzis să rămână pe teritoriu Athosului. Comunitatea este formată din 20 de mănăstiri principale care constituie Sfânta Comunitate.Article 105 of the Constitution of Greece  – The regime of Mount Athos. Kareia găzduiește un administrator civil în calitate de reprezentant al statului grec. Guvernatorul este un reprezentant executiv. miniatura| diamonitirion („permis de acces”) din 1978 Comunitatea monahală se află sub jurisdicția directă a Patriarhului Ecumenic al Constantinopolului Bartolomeu eu.

Administrare Autoritățile civile sunt reprezentate de administratorul civil, desemnat de Ministerul Afacerilor Externe elen. El supraveghează funcția instituțiilor și ordinea publică.

Fiecare dintre cele 20 de mănăstiri este administrată de un arhimandrit ales de călugări pe viață. Convenția Frăției (Γεροντία) este corpul legislativ. Fiecare dintre celelalte așezări (schituri, chilii, colibe, refugii și ermitaje) este o dependență a uneia dintre cele 20 de mănăstiri și este atribuită călugărilor printr-un document numit omologon (ομόλογον).

Monahii Toate persoanele care viețuiesc în comunitatea monahală primesc cetățenia greacă la admiterea ca novici sau călugări. Mirenii pot vizita comunitatea monahală, dar au nevoie de un permis special cunoscut sub numele de diamonitirion ().

În 17 dintre mănăstiri, călugării sunt predominant de etnie greacă. Mănăstirea Hilandar este cu călugări din Serbia și Muntenegru, Mănăstirea Zografu este bulgară, iar mănăstirea Sfântul Pantelimon este rusească.

Cele mai multe dintre schituri sunt, de asemenea, predominant grecești și cu toate acestea, două schituri sunt românești. Ele sunt coenobiticele Schitul Prodromu (sub Mănăstirea Marea Lavră) și Schitul Lacu, numit și „Lakkoskētē” (sub Mănăstirea Sfântului Pavel). Un al treilea schit este rusesc, "Skētē Bogoroditsa" (sub mănăstirea Sfântul Pantelimon).

Limba greacă este folosită în mod obișnuit în toate mănăstirile grecești, dar în unele mănăstiri sunt folosite și alte limbi: în Mănăstirea Sfântul Pantelimon, rusă (67 de călugări în 2011); în Mănăstirea Hilandar, sârbească (58); în Mănăstirea Zografu și Schitul Bogoroditsa, bulgară (32); iar în Schitu Prodromu și Schitul Lacu, română (64). Astăzi, mulți dintre călugării greci vorbesc și limbi străine. Deoarece există călugări din multe națiuni în Athos, ei vorbesc în mod natural și propriile limbi materne.

Istorie

Epoca bizantină: primele mănăstiri miniatura| Un turn de veghe bizantin, care protejează docul (αρσανάς, arsanás) al Mănăstirii Xiropotamu Cronicarii Teofan Mărturisitorul (sfârșitul secolului al VIII-lea) și Ghiorghios Kedrenos (secolul al XI-lea) au scris că erupția din 726 a vulcanului Thera a fost vizibilă de pe Muntele Athos, ceea ce indică faptul că era locuit în acea perioadă. Istoricul Genesios a consemnat că călugării din Athos au participat la cel de-al șaptelea Sinod Ecumenic de la Niceea din 787. În urma Bătăliei de la Thasos din 829, Athosul a fost părăsit un timp din cauza raidurilor distructive ale sarazinilor cretani. În jurul anului 860, celebrul călugăr Eftymios cel Tânăr a venit în Athos. stanga|miniatura| Împăratul Nicefor Focas miniatura| Atanasie Athonitul miniatura| Sfântul Munte Athos: Sfântul Munte Athos: Adăpostirea celor mai vechi comori literare ortodoxe (1926), de Alphonse Mucha, Epopeea slavă În 958, călugărul Atanasie Athonitul () a ajuns pe Muntele Athos. În 962 a construit marea biserică centrală a Protatonului din Kareya. În anul următor, cu sprijinul prietenului său, împăratul Nicefor Focas, a fost înființată mănăstirea Marii Lavre, cea mai mare și mai proeminentă dintre cele douăzeci de mănăstiri existente astăzi. Aceasta s-a bucurat de protecția împăraților bizantini în secolele care au urmat, iar bogăția și posesiunile sale au crescut considerabil. Alexie I Comnenul, care a fost împărat bizantin între 1081 și 1118, a acordat Muntelui Athos autonomie completă față de patriarhul ecumenic și episcopul de Ierissos și, de asemenea, a scutit mănăstirile de impozite. În plus, până în 1312, protosul din Kareya a fost numit direct de împăratul bizantin.

Prima carte a Muntelui Athos, semnată în 972 de împăratul Ioan Tzimiskes, Atanasie Athonitul și 46 de egumeni, este păstrată în prezent la Protos din Kareya. Este cunoscut și sub numele de Tragos („capră”), deoarece a fost scris pe pergament de piele de capră. A doua carte sau typikon al Muntelui Athos a fost scrisă în septembrie 1045 și semnat de 180 de egumeni. Împăratul Constantin al IX-lea Monomahul a modificat typikonul Muntelui Athos cu un crisobul imperial în iunie 1046. Această carte a fost, de asemenea, primul document oficial care s-a referit la Muntele Athos drept „Muntele Sfânt”.

Din 985 până în 1287, a existat o mănăstire benedictină pe Muntele Athos (între Magisti Lavra și Philotheou Karakallou) cunoscută sub numele de Amalfion, după oamenii din Amalfi care au întemeiat-o. Mănăstirea a fost fondată cu sprijinul lui Ioan Iberul, un georgian și fondatorul Mănăstirii Iviru, și se crede, că a influențat monahismul și evlavia creștină latină.

Cruciada a patra din secolul al XIII-lea a adus noi stăpâni romano-catolici, ceea ce i-a forțat pe călugări să se plângă și să ceară intervenția papei Inocențiu al III-lea până la restaurarea Imperiului Bizantin. Peninsula a fost atacată de mercenari catalani în secolul al XIV-lea, în așa-numita răzbunare catalană, din cauza căreia intrarea persoanelor de origine catalană a fost interzisă până în 2005. Secolul al XIV-lea a văzut și conflictul teologic asupra isihasmului practicat pe Muntele Athos și apărat de Grigorie Palama (Άγιος Γρηγόριος ο Παλαμάς). La sfârșitul anului 1371 sau începutul lui 1372 bizantinii au învins un atac otoman asupra Muntelui Athos.

Epoca și influențele sârbești Domnii sârbi ai dinastiei Nemanjić au oferit sprijin financiar mănăstirilor de pe Muntele Athos, în timp ce unii dintre ei au făcut și pelerinaje și s-au călugărit acolo. Stefan Nemanja a ajutat la construirea mănăstirii Hilandar pe Muntele Athos împreună cu fiul său Arhiepiscopul Sfantul Sava în 1198.; 1st place

Din 1342 până în 1372 Muntele Athos a fost sub administrație sârbă. Împăratul sârb Stefan Dušan a ajutat Muntele Athos cu multe donații mari către toate mănăstirile. În hrisovul împăratului Ștefan Dušan către Mănăstirea Hilandar împăratul a dat mănăstirii Hilandar stăpânire directă asupra multor sate și biserici, inclusiv biserica Svetog Nikole u Dobrušti din Prizren, biserica Svetih Arhanđela din Štip, Biserica Svetog Nikole din Vranje pământurile și proprietățile din jur. De asemenea, a dat mari posesiuni și donații Schitului Karyes Sf. Sabas și Sfinților Arhangheli din Ierusalim. Împărăteasa Elena, soția împăratului Stefan Dušan, a fost printre puținele femei care i-au permis să viziteze și să stea în Muntele Athos, pentru a o proteja de ciumă. Ea a evitat să încalce interdicția de a intra femeile în Sfântul Munte, neatingând pământul în întreaga ei vizită, fiind transportată în mod constant într-un cărucior de mână.

Datorită donațiilor lui Dušan, mănăstirea sârbească Hilandar a fost mărită la peste 10.000 de hectare, având astfel cele mai mari proprietăți de pe Muntele Athos, deosebindu-se de alte mănăstiri și ocupând 1/3 din suprafața Muntelui Sfânt. Nobilul sârb Antonije Bagaš, împreună cu Nikola Radonja, au cumpărat și restaurat mănăstirea ruinată Sfântul Pavel între 1355 și 1365, devenind starețul acesteia.

Epoca Imperiului Sârb a fost o perioadă prosperă pentru Hilandar și pentru alte mănăstiri din Muntele Athos pentru că multe dintre mănăstiri au fost restaurate, reconstruite și mărite semnificativ.

Prințesa sârbă Mara Branković a fost a doua persoană sârbă care a primit permisiunea de a vizita zona. La sfârșitul secolului al XV-lea cinci mănăstiri de pe Muntele Athos aveau călugări sârbi și erau sub conducerea priorului sârbesc: Dochiaru, Grigoriu, Sfântul Pavel, Sfântul Dionysie și Hilandar

Epoca otomană Imperiul Bizantin a încetat să mai existe în secolul al XV-lea, iar Imperiul Otoman i-a luat locul.

Din relatarea pelerinului rus Isaia, până la sfârșitul secolului al XV-lea mănăstirile din Muntele Athos reprezentau comunități monahale din părți mari și diverse ale Balcanilor (slave, albaneze, grecești). Alte mănăstiri enumerate de el nu poartă astfel de denumiri. În special, Dochiaru, Grigoriu, Sfântul Pavel, Dionisiu și Hilandar erau sârbești; Karakalu și Philotheu erau albaneze; Pantelimon era rusească; Simonos Petras era bulgară; Marea Lavră, Vatopedu, Pantocrator și Stavronichita erau greci; iar Zografu, Constamonitu, Xiropotamu, Cutlumuș, Xenophontos, Iviru și Protaton nu au purtat nicio denumire. miniatura|220x220px| Vedere a zonei din jurul Mănăstirii Vatopedu