Austin Robert Butler () este un actor american. Butler și-a început cariera în seriale TV, apărând mai întâi pe Disney Channel și Nickelodeon, iar mai târziu în seriale pentru adolescenți, între care Life Unexpected (2010–2011) și Switched at Birth (2011-2012). A mai jucat în The Carrie Diaries (2013–2014) și The Shannara Chronicles (2016–2017).
Butler și-a făcut debutul pe Broadway în 2018 în piesa Vine ghețarul și a jucat rolul Tex Watson în Once Upon a Time in Hollywood (2019) de Quentin Tarantino. În 2022, a devenit celebru pentru interpretarea lui Elvis Presley, în filmul muzical biopic Elvis, pentru care a câștigat Globul de Aur și BAFTA și este nominalizat la premiul Oscar.
Tinerețea Austin Butler s-a născut pe 17 august 1991 în Anaheim, California. Mama lui este Lori Anne, tatăl său este David Butler. Părinții săi au divorțat când Austin avea șapte ani. Mai are o soră mai mare, Ashley (născută îm 1986), care lucrează ca figurantă.
La vârsta de treisprezece ani, Austin a fost abordat de un bărbat la Târgul Orange County care i-a propus să îl ajute să intre în lumea actoriei.
Cariera Primul său rol a fost în anul 2005 când a interpretat personajul Lionel Scranton în serialul Nickelodeon Ned's Declassified School Survival Guide.
Viața personală Austin Butler a avut o relație cu Vanessa Hudgens între anii 2011 și 2019. De la finalul anului 2021, Butler este într-o relație cu modelul Kaia Gerber.
Filmografie selectivă
Actor Cinema 2009 Aliens in the Attic (Aliens in the Attic), regia John Schultz 2011 Minunata aventură a lui Sharpay (Sharpay's Fabulous Adventure), regia Michael Lembeck 2011 The Bling Ring, regia Michael Lembeck 2012 My Uncle Rafael, regia Marc Fusco 2015 The Intruders, regia Adam Massey 2016 Yoga Hosers (Yoga Hosers), regia Kevin Patrick Smith 2018 Dude, regia Olivia Milch 2019 The Dead Don't Die (The Dead Don't Die), regia Jim Jarmusch 2019 A fost odată la... Hollywood (Once Upon a Time in... Hollywood), regia Quentin Tarantino 2022 Elvis, regia Baz Luhrmann
Note
Legături externe
Categorie:Nașteri în 1991 Categorie:Actori americani din secolul al XXI-lea Categorie:Americani în viață Categorie:Câștigători ai Premiilor Golden Globe Categorie:Nașteri pe 17 august Categorie:Cântăreți americani din secolul al XXI-lea Categorie:Cântăreți din statul California Categorie:Actori din statul California Categorie:Premiul BAFTA pentru cel mai bun actor