Mihail Alexandrovici Bakunin (/bəˈkuːnɪn/ bə-KOO-nin;"Bakunin". Random House Kernerman Webster's College Dictionary. 2010. ) a fost un revoluționar anarhist rus. Este printre cele mai influente figuri ale anarhismului și o figură importantă în tradițiile socialiste revoluționare, anarhismului social și anarhismului colectivist.Masters, Anthony (1974), Bakunin, the Father of Anarchism, Saturday Review Press, . Prestigiul lui Bakunin ca revoluționar l-a făcut de asemenea unul dintre ideologii cei mai cunoscuți în Europa, câștigând o influență semnificativă printre radicalii din Rusia și Europa.
Bakunin a crescut la Pryamukhino, o moșie de familie în guvernământul Tver. Din 1840, a studiat la Moscova, apoi la Berlin cu speranța de a intra în mediul academic. Ulterior, la Paris, l-a întâlnit pe Karl Marx și pe Pierre-Joseph Proudhon, care l-au influențat profund. Radicalismul tot mai accentuat al lui Bakunin a încheiat speranțele unei cariere universitare. A fost expulzat din Franța pentru opoziția față de ocupația Imperiului Rus asupra Poloniei. După participarea în revoltele din Praga (1848) și Dresda (1849), Bakunin a fost închis, judecat, condamnat la moarte și extrădat de mai multe ori. În cele din urmă exilat în Siberia în 1857, a evadat prin Japonia în Statele Unite și apoi la Londra, unde a lucrat cu Aleksandr Herzen la revista Kolokol (Clopotul). În 1863, Bakunin a plecat să se alăture insurecției din Polonia, dar nu a reușit să ajungă acolo și a petrecut timp în Elveția și Italia.
În 1868, Bakunin s-a alăturat Asociației Internaționale a Muncitorilor, conducând facțiunea anarhistă să crească rapid în influență. Congresul de la Haga din 1872 a fost dominat de lupta dintre Bakunin și Marx, care era o figură cheie în Consiliul General al Internaționalei și pleda pentru utilizarea statului pentru a aduce socialismul. În contrast, Bakunin și facțiunea anarhistă pledau pentru înlocuirea statului cu federații de locuri de muncă auto-guvernante și comune. Bakunin nu a putut ajunge în Olanda, iar facțiunea anarhistă a pierdut dezbaterea în absența sa. Bakunin a fost exclus din Internațională pentru menținerea, în viziunea lui Marx, a unei organizații secrete în cadrul Internaționalei și a fondat Internaționala Antiautoritară în 1872. Din 1870 până la moartea sa în 1876, Bakunin a scris lucrări mai lungi cum ar fi "Statism și Anarhie" și "Dumnezeu și Statul", dar a continuat să participe direct la mișcările muncitorești și țărănești europene. În 1870, a fost implicat într-o insurecție la Lyon, Franța. Bakunin a încercat să participe la o insurecție anarhistă la Bologna, Italia, dar sănătatea sa precară l-a determinat să se întoarcă în Elveția sub o identitate falsă.
Bakunin este amintit ca o figură importantă în istoria anarhismului, un opozant al marxismului, în special al dictaturii proletariatului, și pentru predicțiile sale că regimurile marxiste vor fi dictaturi de partid unic care vor stăpâni proletariatul, nu va fi o stăpânire a proletariatului. Cartea sa "Dumnezeu și Statul" a fost larg tradusă și rămâne în tipar. Bakunin a avut o influență semnificativă asupra gânditorilor precum Piotr Kropotkin, Errico Malatesta, Herbert Marcuse, E. P. Thompson, Neil Postman și A. S. Neill, precum și asupra organizațiilor sindicaliste cum ar fi IWW, anarhiștii în Războiul Civil Spaniol și anarhiștii contemporani implicați în mișcarea anti-globalizare din zilele noastre.Sale, Kirkpatrick (2006-11-06) An Enemy of the State Archived 4 June 2011 at the Wayback Machine, The American Conservative
Viață
Viața timpurie Pe 30 mai [Stil vechi 18 mai] 1814, Mikhail Aleksandrovici Bakunin s-a născut într-o familie nobiliară rusă.Shatz 2003, p. 35. Moșia familiei sale, Priamukhino, în regiunea Tver, la nord-vest de Moscova, avea peste 500 de țărani înrobite. Tatăl său, Alexander Mihailovici Bakunin, a fost un diplomat rus care a servit în Italia. După întoarcerea la Priamukhino și căsătoria cu mult mai tânăra Varvara Aleksandrovna Murav'eva, bătrânul Bakunin și-a crescut cei zece copii după modelul pedagogic preconizat de Jean-Jacques Rousseau. Mikhail Bakunin, al treilea copil și fiul cel mare al lor, a studiat limbi, literatură și filozofie a epocii și și-a descris tineretea ca fiind idilică și ferită de realitățile vieții rusești. Ca adolescent, a început să se pregătească pentru o carieră militară la Școala de Artilerie din Sankt Petersburg, dar a respins această cale. Devenind ofițer în 1833, a profitat de libertatea de a participa la viața socială a orașului, dar s-a simțit neîmplinit. Neglijent în studii, a fost trimis în Belarus și Lituania ca pedeapsă la începutul anului 1834, unde a citit teorii academice și filozofie. A dezertat din școală în 1835 și a scăpat de arest datorită influenței familiale. A fost demobilizat la sfârșitul anului și, în ciuda protestelor tatălui său, a plecat la Moscova pentru a urma o carieră ca profesor de matematică.
Bakunin a trăit o viață boemă și intelectuală în Moscova, unde literatura romantică germană și filosofia idealistă au fost influente în anii 1830. În cercul intelectual al lui Nikolai Stankevich, Bakunin a citit filosofia germană, de la Kant la Fichte și Hegel, și a publicat traduceri în limba rusă ale operelor lor. Bakunin a realizat prima traducere în limba rusă a lui Hegel și era cel mai înalt expert rus în Hegel până în 1837. Bakunin s-a împrietenit cu intelectuali ruși, inclusiv cu criticul literar Vissarion Belinski, poetul Nikolai Ogarev, romancierul Ivan Turgenev și scriitorul Aleksandr Herzen în tinerețe, înainte de carierele lor. Herzen l-a finanțat pe Bakunin să studieze la Universitatea din Berlin în 1840. Planurile lui Bakunin de a se întoarce la Moscova ca profesor au fost abandonate curând.
În Berlin, Bakunin s-a apropiat de Hegelienii Tineri, un grup intelectual cu interpretări radicale ale filosofiei lui Hegel, care l-au atras pe Bakunin în teme politice. A părăsit Berlinul la începutul anului 1842 pentru Dresda, unde l-a întâlnit pe hegelianul Arnold Ruge, care a publicat prima sa lucrare originală. Die Reaktion in Deutschland („Reacțiunea în Germania”) propunea continuarea Revoluției Franceze în restul Europei și în Rusia. Deși îmbibată în jargonul hegelian și publicată sub pseudonim, aceasta a marcat tranziția lui Bakunin de la filozofie la retorică revoluționară.
Activitate revoluționară și închisoare thumb|right|Mihail Bakunin tânăr. Portret realizat de H. Mitreuter în 1843În decursul anilor 1840, Bakunin s-a implicat tot mai mult în agitația revoluționară. Când grupul său a atras interesul agenților secreți ruși, Bakunin a plecat la Zurich la începutul anului 1843. Aici l-a întâlnit pe proto-comunistul Wilhelm Weitling, arestul căruia a dus la neîncrederea ambasadei ruse din Berna în Bakunin. Neascultând ordinele rusești de a se întoarce, Senatul Rusiei i-a retras drepturile de nobil și l-a condamnat în lipsă sa la muncă silnică în Siberia. Fără sprijin financiar constant, Bakunin a devenit un călător itinerant, călătorind prin Europa și întâlnindu-se cu persoanele care l-au influențat. A vizitat Bruxelles și Paris, unde s-a alăturat emigranților internaționali și socialiștilor, a devenit prieten cu anarchistul Pierre-Joseph Proudhon și l-a întâlnit pe filosoful Karl Marx, cu care avea să se confrunte mai târziu. Bakunin a devenit personal activ în agitația politică abia în 1847, când emigranții polonezi din Paris l-au invitat să țină un discurs de comemorare a revoltei poloneze din 1830. Apelul său către polonezi să răstoarne țarismul în alianță cu democrații ruși l-a făcut cunoscut în întreaga Europă și a determinat ambasadorul rus să solicite cu succes deportarea lui Bakunin.
După abdicarea regelui francez Louis Philippe I în timpul Revoluției din februarie 1848, Bakunin s-a întors la Paris și s-a bucurat de atmosfera revoluționară. Cu sprijinul guvernului francez, s-a îndreptat spre Polonia prusacă pentru a agita pentru răscoală împotriva Rusiei, dar nu a ajuns niciodată acolo. A participat la Congresul Slav de la Praga din 1848 pentru a apăra drepturile slavilor împotriva naționalismului german și maghiar și a participat la insurecția improvizată împotriva Habsburgilor austrieci. Neprins, la sfârșitul anului a scris "Aufruf an die Slaven" ("Apel către slavi"), care pleda pentru o federație slavă și o răscoală împotriva guvernelor austriac, prusac, turc și rus. Lucrarea a fost larg citită și tradusă.
După participarea în ambele revolte de la Praga și Dresda din 1849, Bakunin a fost închis, judecat, condamnat la moarte, extrădat de mai multe ori și în cele din urmă închis în izolare în Fortăreața Petru și Pavel din Sankt Petersburg în 1851. Trei ani mai târziu, a fost transferat în Fortăreața Shlisselburg, lângă Sankt Petersburg, unde a petrecut alți trei ani. Închisoarea l-a afectat, dar nu i-a înfrânt zelul revoluționar. Totuși, a scris o Confesiune autobiografică și genuflexă împăratului rus, document care a devenit controversat când a fost descoperit public după aproximativ 70 de ani. Scrisoarea nu a îmbunătățit condițiile sale de detenție. În 1857, Bakunin a fost autorizat să fie exilat permanent în Siberia. Aici s-a căsătorit cu Antonia Kwiatkowska înainte de a evada în 1861, mai întâi în Japonia, apoi în San Francisco, traversând Statele Unite până la New York, și a ajuns în Londra până la sfârșitul anului. Bakunin a ajuns în America chiar când izbucnea Războiul Civil. Vorbind cu susținători ai ambelor tabere, Bakunin a afirmat că simpatiile sale erau pentru Nord, deși a criticat ipocrizia acestora în eliberarea sclavilor, în timp ce forțau Sudul să rămână în Uniune.
Întoarcerea în Europa În Londra, Bakunin s-a reunit cu Herzen și Ogarev. A colaborat cu ei la ziarul lor în limba rusă, însă fervoarea sa revoluționară depășea agenda lor de reforme moderate. Pamfletul său din 1862, "Cauza poporului: Romanov, Pugaciov sau Pestel?", critica țarul rus pentru neutilizarea poziției sale pentru a facilita o revoluție fără vărsare de sânge și renunțarea la o altă rebeliune a lui Pugaciov. În august 1862, a călătorit scurt timp la Paris. În această perioadă, celebrul fotograf Nadar i-a făcut trei fotografii celebre pe 7 august 1862. După ce a fost fotografiat, Bakunin a semnat și "Livre d'Or" al lui Nadar, scriind (file 161): "Ai grijă să nu vii libertatea de la nord." În 1863, Bakunin s-a implicat într-un efort nereușit de a furniza bărbați înarmați pentru Revolta din Ianuarie a Poloniei împotriva Rusiei. Bakunin, reunit cu soția sa, s-a mutat în Italia în anul următor, unde au rămas timp de trei ani.
Bakunin, aflat la începutul vârstei de 50 de ani, și-a dezvoltat gândurile de bază anarhiste în Italia. A continuat să rafineze aceste idei în următorii săi 12 ani. Printre aceste idei s-a numărat și înființarea primei dintre multele societăți revoluționare conspirative, deși niciuna dintre acestea nu a participat la acțiuni revoluționare, în principal răsturnarea revoluționară a statului, care urma să fie înlocuit cu o federație liberă între producătorii economici asociați voluntar.
În 1867 s-a mutat în Elveția, un mediu mai permisiv pentru literatura revoluționară. Scrierile sale anarhiste au fost fragmentare și prolifici. Odată cu prăbușirea Franței în Războiul Franco-Prusac din 1870, Bakunin a călătorit la Lyon și a participat în mod ineficient la Comuna din Lyon, în care cetățenii au ocupat temporar primăria orașului. Bakunin s-a retras în Elveția.