Titlul de „Mare Roman American” (în engleză Great American Novel, prescurtat GAN) este folosit în descrierea importanței majore a unei opere literare în portretizarea culturii și valorilor americane. Autorul termenului este John William De Forest într-un eseu din 1868. De Forest a observat că, cel mai probabil, Marele Roman American nu fusese încă scris.
Canonul literar este, de obicei, compus din scrieri ca Moby Dick (1851), Aventurile lui Huckleberry Finn (1881) și Marele Gatsby (1925). Cu toate acestea, nu există un consens asupra romanelor care să justifice acest titlu, diferite criterii de selecție fiind susținute pe măsură ce ideea s-a dezvoltat în epoca modernă, cu fluctuații în ceea ce privesc aprecierile populare și critice. Istorie Dezvoltarea literaturii americane a coincis cu dezvoltarea națiunii.Baym, Nina, ed. The Norton Anthology of American Literature. New York: W.W. Norton & Company, 2007. Print. Apelurile pentru o „literatură națională autonomă” au apărut pentru prima dată în timpul Revoluției Americane,Buell (2014), p. 25. iar la mijlocul secolului al XVIII-lea începe să se contureze posibilitatea ca literatura americană să surclaseze corespondenții săi europeni, aceasta fiind data marcată ca geneză a romanelor ce vor fi considerate mai târziu Mari Romane Americane.
Termenul „Marele Roman American” își are originea într-un eseu din 1868 al scriitorului american din Războiul Civil, John William De Forest. De Forest a considerat că romanul servește ca un „tablou” al societății americane,Buell (2014), p. 24. și a spus că romanul ar trebui să „picteze sufletul american” și să surprindă „emoțiile și manierele existenței americane”. În mod similar, Daniel Pierce Thompson a opinat că romanul trebuie să fie în mod distinct american. Deși De Forest a oferit laude și critici romanelor contemporane lui, el a concluzionat că Marele Roman American nu a fost încă scris. Publicarea eseului a coincis cu creșterea prestigiului romanului ca specie. Anterior, doar cinci la sută din cărțile americane erau marcate ca romane, majoritatea operelor de ficțiune primind titlul modest de „poveste”.Buell (2014), pp. 24—25. În 1880, scriitorul Henry James a simplificat termenul cu inițialele „GAN”.
Criterii de selecție Termenul a devenit popular în scurt timp, omniprezența sa fiind considerată un clișeu, și denigrată de criticii literari. Lawerence Buell a declarat că acest concept a fost văzut ca parte a unei consolidări naționale, culturale și politice. Potrivit lui Grant Shreve de la JSTOR Daily, pe măsură ce conceptul a crescut, s-au dezvoltat criterii concrete de selecție pentru Marele Roman American: Acesta trebuie să încapsuleze întreaga națiune, nefiind consumat de o anumită regiune. Trebuie să fie democratic în spirit și formă. Autorul trebuie să se fi născut în Statele Unite sau să fi adoptat țara ca fiind a sa. Nu este obligatoriu ca valoarea sa culturală să fie recunoscută la publicare. Candidați notabili An Coperta sau pagina de titluRoman PortretAutor Note 182618501851 Moby-Dick1852Coliba unchiului Tom1884Aventurile lui Huckleberry Finn1895Semnul roșu al curajuluiMartin (1967), p. 35.19251925"One of the few books that doesn't stink': The Intellectuals, the Masses and Gentlemen Prefer Blondes" by Faye Hammill. Critical Survey. Vol. 17, No. 3. 2005. Accessed March 24, 2021.1936Absalom, Absalom!1936Pe aripile vântuluiMargaret MitchellBooks That Shaped America Retrieved July 5, 2012.1939 Nixon quotes John Springer, author of The Fondas (Citadel, 1973), a book about Henry Fonda and his role in film version of The Grapes of Wrath: "The Great American Novel made one of the few enduring Great American Motion Pictures."19511952Omul invizibil19531955Lolita1960Să ucizi o pasăre cântătoare (Lee has since published a sequel, Go Set a Watchman.)1973 Curcubeul gravitațieiBuell (2014), pp. 426—427. Weisenburger (2006), pp 1—2.1985Meridianul sângelui1987Preaiubita Buell (2014), pp. 317—348.1991American Psycho
Note
Legături externe
De Forest's essay on the Great American Novel
Categorie:Cultura Statelor Unite ale Americii Categorie:Literatură americană Categorie:Romane americane