Supraviețuitorii Holocaustului sunt oamenii care au supraviețuit Holocaustului, definit ca persecuția și încercarea de anihilare a evreilor de către Germania Nazistă și aliații săi înainte și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa și Africa de Nord. Nu există o definiție universal acceptată a termenului și a fost aplicată în mod diferit evreilor care au supraviețuit războiului din Europa ocupată de germani sau de pe alte teritorii ale Axei, precum și celor care au fugit în țările aliate și neutre înainte sau în timpul războiului. În unele cazuri, neevreii care au suferit, de asemenea, persecuții colective în timpul regimului nazist sunt considerați și ei supraviețuitori ai Holocaustului. Această definiție a evoluat în timp.
Termenul de supraviețuitori ai Holocaustului îi include pe acei civili persecutați care se mai aflau încă în viață atunci când armatele aliate i-au eliberat pe prizonierii din lagărele de concentrare la sfârșitul războiului sau cei care fie supraviețuiseră ca partizani, fie au fost ascunși cu ajutorul unor neevrei, fie au reușit să se refugieze pe teritorii aflate în afara controlului naziștilor înainte de implementarea Soluției finale.
La sfârșitul războiului, problemele imediate cu care s-au confruntat supraviețuitorii Holocaustului au fost vindecarea fizică și emoțională de pe urma foametei, abuzurilor și suferințelor pe care le experimentaseră; nevoia de a-și căuta rudele și de a se reîntâlni cu ele dacă vreuna dintre ele mai era în viață; refacerea vieților prin revenirea la vechile lor case sau, mai des, prin emigrarea în locuri noi și mai sigure, deoarece casele și comunitățile lor fuseseră distruse sau pentru că se simțeau amenințați de repetarea actelor de violență cu tentă antisemită.
După ce au fost satisfăcute nevoile inițiale și imediate ale supraviețuitorilor Holocaustului, au apărut în prim-plan unele probleme suplimentare. Printre acestea s-au numărat asistența socială și îngrijirea psihologică, solicitarea de reparații și despăgubiri pentru persecuție, munca forțată și pierderile de proprietăți pe care le-au suferit, restituirea cărților și operelor de artă jefuite și a altor bunuri furate către proprietarii lor de drept, adunarea de mărturii ale supraviețuitorilor și martorilor, comemorarea rudelor ucise și a comunităților nimicite și îngrijirea supraviețuitorilor bătrâni și cu dizabilități.
Definiție miniatura| Copii din lagărul de concentrare de la Auschwitz la momentul eliberării acestuia de către forțele sovietice Termenul „supraviețuitor al Holocaustului” se aplică evreilor care au trăit prin exterminările în masă efectuate de naziști. Cu toate acestea, termenul poate fi aplicat și celor care nu au intrat sub controlul direct al regimului nazist din Germania sau Europa ocupată, dar au fost afectați substanțial de acesta, cum ar fi evreii care au fugit din Germania sau din patriile lor pentru a scăpa de naziști și nu au trăit niciodată într-o țară controlată de naziști după ce Adolf Hitler a venit la putere, ci au trăit în acea țară înainte ca naziștii să pună în aplicare „Soluția finală” sau alții care nu au fost persecutați de naziști, ci au fost persecutați de aliații sau colaboratorii lor atât în țările satelit naziste, cât și în țările ocupate.
Yad Vashem, organizația memorială oficială a statului Israel pentru victimele Holocaustului, îi definește supraviețuitorii Holocaustului ca evrei care au trăit sub controlul regimului nazist, fie că a fost direct sau indirect, pentru orice perioadă de timp și care au supraviețuit acestuia. Această definiție îi include pe evreii care au trăit în perioada războiului sub regimuri colaboraționiste naziste, precum cele din Franța, Bulgaria și România, dar nu au fost deportați, precum și pe evreii care au fugit sau au fost forțați să părăsească Germania în anii 1930. În plus, alți refugiați evrei sunt considerați supraviețuitori ai Holocaustului, inclusiv cei care au fugit din țările lor de origine din Europa de Est pentru a se refugia de armata germană invadatoare și au trăit ani de zile în Uniunea Sovietică.
Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite ale Americii oferă o definiție mai largă a supraviețuitorilor Holocaustului: „Muzeul onorează toate persoanele ca supraviețuitori, evrei sau neevrei, care au fost strămutate, persecutate sau discriminate din cauza politicilor rasiale, religioase, etnice, sociale și politice ale naziștilor și ale colaboratorilor acestora între 1933 și 1945. Pe lângă foștii deținuți din lagărele de concentrare, ghetouri și închisori, această definiție îi include, printre altele, pe oamenii care au trăit ca refugiați sau pe oamenii care au trăit ascunși.”
În ultimii ani ai secolului al XX-lea, pe măsură ce conștientizarea publică a Holocaustului a evoluat, alte grupuri care anterior fuseseră trecute cu vederea sau marginalizate ca supraviețuitori au început să-și prezinte mărturiile în cadrul unor proiecte memoriale și să ceară compensații pentru suferințele lor. Un astfel de grup era format din supraviețuitorii sinti (țigani) ai persecuției naziste care au intrat în greva foamei la Dachau (Germania) în 1980, pentru a atrage atenția asupra situației lor și a cere o reabilitare morală pentru suferința îndurată în timpul Holocaustului, iar Germania de Vest a recunoscut oficial genocidul romilor în 1982. Un alt grup care a fost definit ca supraviețuitori ai Holocaustului este format din „supraviețuitori fugari”, adică refugiați care au fugit spre est în zonele controlate de sovietici încă de la începutul războiului sau persoane au fost deportate în diferite părți ale Uniunii Sovietice de către NKVD.
Conștientizarea crescândă a categoriilor suplimentare de supraviețuitori a determinat o extindere a definiției supraviețuitorilor Holocaustului de către instituții precum Claims Conference, Yad Vashem și Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite ale Americii, astfel încât să-i poată include pe supraviețuitorii fugari și pe alții care au fost anterior excluși din acțiunile de recunoaștere și despăgubire, cum ar fi cei care au trăit ascunși în timpul războiului, inclusiv copiii care au fost ascunși pentru a fi protejați de naziști.
Numărul supraviețuitorilor La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, în septembrie 1939, aproximativ nouă milioane și jumătate de evrei trăiau în țările europene care fie erau deja sub controlul Germaniei Naziste, fie urmau să fie invadate sau cucerite în timpul războiului. Aproape două treimi dintre acești evrei europeni, aproape șase milioane de oameni, au fost uciși, astfel încât până la sfârșitul războiului în Europa din mai 1945, aproximativ 3,5 milioane dintre ei supraviețuiseră.
Cei care au reușit să rămână în viață până la sfârșitul războiului, în diferite circumstanțe, sunt clasificați astfel:
Prizonieri în lagărele de concentrare Între 250.000 și 300.000 de evrei au supraviețuit lagărelor de concentrare și marșurilor morții, deși zeci de mii dintre acești supraviețuitori erau prea slabi sau prea bolnavi pentru a trăi mai mult de câteva zile, săptămâni sau luni, în ciuda îngrijirii de care au beneficiat după eliberarea lor.
Alți supraviețuitori Alți evrei din întreaga Europă au supraviețuit deoarece germanii și colaboratorii lor nu au reușit să finalizeze deportările și uciderile în masă înainte de sosirea forțelor militare aliate sau de înlăturarea regimurilor colaboraționiste. Astfel, de exemplu, în Europa de Vest, aproximativ trei sferturi din populația evreiască de dinainte de război a supraviețuit Holocaustului în Italia și în Franța, aproximativ jumătate a supraviețuit în Belgia, în timp ce doar un sfert din populația evreiască de dinainte de război a supraviețuit în Țările de Jos.For Italy, "Italy". Yad Vashem. For France, "France". Yad Vashem. For Belgium, "Belgium". Yad Vashem. For Netherlands, "The Netherlands". Yad Vashem. În estul și sud-estul Europei, majoritatea evreilor din Bulgaria au supraviețuit războiului,"Bulgaria". Yad Vashem. precum și 60% dintre evreii din România"Romania". Yad Vashem. și aproape 30% din populația evreiască din Ungaria."Hungary". Yad Vashem. Două treimi dintre evrei au supraviețuit în Uniunea Sovietică."Unter der NS-Herrschaft ermordete Juden nach Land." În Polonia, statele baltice, Grecia, Slovacia și Iugoslavia, aproape 90% dintre evrei au fost uciși de naziști și colaboratorii lor locali.
În toată Europa, câteva mii de evrei au supraviețuit, de asemenea, ascunzându-se sau dându-se drept neevrei, cu ajutorul unor documente false, ajutați de neevrei care și-au riscat viața pentru a-i salva pe evrei individual sau în grupuri mici. Câteva mii de evrei au supraviețuit, de asemenea, ascunzându-se în pădurile dese din Europa de Est, rezistând activ în fața naziștilor ca membri ai mișcărilor de partizani, situație în care i-au protejat pe alți fugari evrei și, în unele cazuri, au colaborat cu grupuri de partizani neevrei pentru a lupta împreună împotriva invadatorilor germani.
Refugiați miniatura| Refugiați evrei din Germania Nazistă și Polonia care au sosit la Londra în februarie 1939 Cel mai mare grup de supraviețuitori a fost format din evreii care au reușit să se refugieze din Europa ocupată de germani înaintea sau în timpul războiului. Evreii au început să emigreze din Germania în 1933, odată cu venirea naziștilor la putere, și din Austria în 1938, după Anschluss (Anexarea Austriei de către Germania Nazistă). Până la începutul războiului în Europa, aproximativ 282.000 de evrei părăsiseră Germania și alți 117.000 de evrei părăsiseră Austria.
Aproape 300.000 de evrei polonezi au fugit în Polonia ocupată de sovietici și în interiorul Uniunii Sovietice în perioada cuprinsă între începutul războiului în septembrie 1939 și invazia germană a Uniunii Sovietice în iunie 1941. După invazia germană a Uniunii Sovietice, mai mult de un milion de evrei sovietici s-au refugiat înspre est, în interiorul țării. Autoritățile sovietice au întemnițat mulți refugiați și deportați în sistemul de tip gulag din Urali, Asia Centrală Sovietică sau Siberia, unde au suferit de pe urma muncii forțate, a temperaturilor extreme, foametei și bolilor. Cu toate acestea, majoritatea refugiaților evrei au reușit să supraviețuiască, în ciuda condițiilor grele de trai.
În timpul războiului, unii evrei au reușit să fugă în țări europene neutre, cum ar fi Elveția, care a permis intrarea a aproape 30.000 de evrei, dar a refuzat intrarea altor 20.000 de evrei; Spania, care a permis intrarea a aproape 30.000 de refugiați evrei între anii 1939 și 1941, majoritatea originari din Franța, aflați în drum către Portugalia, dar sub presiunea germană a permis intrarea a mai puțin de 7.500 de evrei între anii 1942 și 1944; Portugalia, care a permis intrarea a mii de evrei pentru a-și putea continua călătoriile din portul Lisabona către Statele Unite ale Americii și țările din America de Sud; și Suedia, care a permis intrarea câtorva evrei norvegieni în 1940, iar în octombrie 1943 a acceptat aproape întreaga comunitate evreiască daneză, salvată de mișcarea de rezistență daneză, care a organizat fuga a 7.000 de evrei danezi și a 700 dintre rudele lor neevreiești în bărci de mici dimensiuni din Danemarca până în Suedia. Aproximativ 18.000 de evrei au scăpat din Europa Centrală și de Est între anii 1937 și 1944, prin intermediul imigrației clandestine în Palestina, cu ajutorul celor 62 de călătorii organizate de Mossad l'Aliyah Bet (Organizația pentru Imigrație Ilegală), care a fost înființată de conducerea comunității evreiești din Palestina în 1938. Aceste călătorii au fost efectuate în condiții periculoase în timpul războiului, iar sute de persoane și-au pierdut viața pe mare.
Urmări imediate