Arda Mandikian () a fost o soprană de operă greco-armeană. Mandikian și-a lansat cariera în Anglia și a interpretat roluri principale în spectacolele de operă puse în scenă la Londra și Edinburgh. În anii 1980 a fost director asociat al .
Biografie Arda Mandikian s-a născut în anul 1924 în orașul Izmir din Turcia. Părinții ei, Krikor Mandikian și Beatrike Ananian, erau supraviețuitori ai Genocidului Armean din 1915–1916 și se refugiaseră în orașul Smirna. Familia Mandikian a emigrat apoi la Atena (Grecia), când fata lor era foarte mică. Arda a urmat studii de canto la sub conducerea sopranei spaniole , care a fost și profesoara Mariei Callas. Cele două tinere au cântat împreună în 1940 în duetul „Mira, O Norma” din Norma lui Bellini și apoi au susținut recitaluri de operă în 1942.
După cel de-al Doilea Război Mondial, ea a devenit interesată de muzica populară tradițională greacă și de muzica bizantină cu ajutorul a doi muzicieni (și militari) britanici, James Matthews și Alan Collingridge, prezenți atunci la Atena. Ei i-au prezentat-o muzicologului și compozitorului , specialist universitar în muzică bizantină. Arda Mandikian a călătorit în anul 1948 în Marea Britanie pentru a-l întâlni pe Wellesz, care a aranjat ca ea să susțină în 1949 un recital de muzică greacă veche intitulat „21 de secole de muzică greacă”,John Warrack, „Mandikian, Arda (1924?–2009)”, în Oxford Dictionary of National Biography, Oxford University Press, ianuarie 2013. care includea două dintre cele șase imnuri delfice scrise în jurul anului 128 î.Hr., monodii bizantine, cântece populare tradiționale și compoziții ale muzicienilor greci contemporani. Recitalul a avut loc mai întâi la Morley College și apoi la Oxford, unde locuia Wellesz, la cererea lui . Ea a înregistrat cele șase imnuri delfice, în Teatrul din Delphi, sub protecția unui detașament de armată, deoarece Delphi se afla atunci în zona de conflict a Războiului Civil Grec. Înregistrarea, lansată pe un disc cu o viteză de 78 rpm, a fost prima din colecția „Istoria muzicii” a casei de discuri His Master's Voice (HMV).
O demonstrație a calităților sale vocale a făcut ca Arda Mandikian să primească mai multe oferte și să desfășoare astfel o activitate permanentă. În 1950 a angajat-o pentru a interpreta rolul Didona din opera a lui Hector Berlioz. Arda Mandikian a debutat astfel pe o scenă de operă. Ea a realizat două înregistrări ale operei. În 1951, ea a fost „prima vrăjitoare” și apoi „magiciana” în Dido și Aeneas a lui Purcell. Ea a realizat, de asemenea, două înregistrări ale acestei opere, a doua fiind sub conducerea lui Benjamin Britten. În același an a interpretat rolul principal în opera comică Incognita a lui Wellesz, care a fost reprezentată la Oxford, iar în anul următor a jucat rolul Emma Hamilton în opera a lui . Ea a cântat, de asemenea, în L'Enfance du Christ a lui Berlioz la , dar a considerat că această interpretare a fost una dintre cele mai proaste din cariera ei.
În 1953 a interpretat roluri principale în spectacole de operă puse în scenă atât la Paris, cât și la Londra. În acel an a interpretat-o pe Euridice la , apoi a interpretat mai multe roluri pentru Royal Opera House la din Londra: nepoata în a lui Benjamin Britten, Musetta în Boema a lui Giacomo Puccini și (în 1954) regina Chemakha în a lui Rimski-Korsakov. Ea a devenit una dintre interpretele preferate ale lui Benjamin Britten, care i-a oferit diverse roluri înainte de a i-l oferi pe cel al fantomei Miss Jessel în premiera operei sale de cameră , care a avut loc în anul 1954 la Teatrul La Fenice din Veneția. Ea a participat la înregistrarea operei la începutul anului următor. Britten a spus că rolul a fost scris special pentru Arda Mandikian, ținând cont de specificul vocii sale. S-a spus că Britten a făcut acest rol atât de apropiat de vocea Ardei Mandikian, încât „sună ca Arda, oricine o cântă”. Interpretarea sa a primului imn delfic în 1954 la Festivalul de la Aldeburgh (fondat în 1948 de Britten) i-a sugerat compozitorului aria cântată de Apollo în opera .
În 1955 a interpretat-o pe Alice Ford în opera comică bufă Falstaff a lui Giuseppe Verdi. A fost apoi Savitri în a lui , unde a jucat alături de , în 1956, apoi Electra în Idomeneu, regele Cretei a lui Mozart în 1958. În toamna anului 1959 a susținut un nou recital de muzică greacă antică (în prima parte) și de muzică greacă contemporană (în partea a doua). Compatriotul Mikis Theodorakis a compus un ciclu pentru ea.
În anii 1960 mama ei s-a îmbolnăvit, iar Arda Mandikian s-a întors în Grecia pentru a avea grijă de ea. În timp ce se afla în Grecia, o juntă militară a preluat puterea acolo, iar soprana s-a opus dictaturii coloneilor și, prin urmare, a fost considerată de autorități ca un cetățean suspect care trebuia supravegheat. Ea a refuzat multe oferte de roluri din străinătate, temându-se că nu se va mai putea întoarce în Grecia dacă va pleca. Această situație a pus astfel practic capăt carierei sale de cântăreață. Dictatura juntei militare grecești a luat sfârșit în anul 1974. Arda Mandikian a îndeplinit din 1974 până în 1980 funcția de director asociat al , colaborând împreună cu , care era atunci președinte al Societății Maria Callas și responsabil cu distribuirea burselor Maria Callas.
Arda Mandikian a avut câteva relații de dragoste în timpul vieții sale, dar nu s-a căsătorit niciodată. A murit în anul 2009 la Atena.
Note
Categorie:Nașteri în 1924 Categorie:Nașteri pe 1 septembrie Categorie:Decese în 2009 Categorie:Decese pe 8 noiembrie Categorie:Nativi din İzmir Categorie:Soprane grecești