Candid sau optimismul, cunoscut și sub titlul Candid (în ; pronunție în franceză: ), este o satiră și o povestire filozofică scrisă de Voltaire, unul dintre filozofii Iluminismului, prin Gallica publicată pentru prima dată în 1759. Nuvela a fost tradusă în numeroase limbi și a cunoscut o largă circulație internațională.Critical Survey of Short Fiction (2001) Protagonistul, un tânăr pe nume Candid, duce o viață ocrotită într-un paradis edenic, fiind inițiat în optimismul leibnizian de preceptorul său, profesorul Pangloss. Această existență ia sfârșit pe neașteptate și este urmată de deziluzionarea treptată și dureroasă a lui Candid, care descoperă marile suferințe ale lumii. Voltaire încheie Candid, dacă nu prin respingerea categorică a optimismului leibnizian, cel puțin prin afirmarea unui principiu profund practic: „trebuie să ne cultivăm grădina”, opus doctrinei susținute de Pangloss, potrivit căreia „totul este spre bine” în „cea mai bună dintre toate lumile posibile”.
Candid se remarcă prin tonul său și prin acțiunea imprevizibilă, fantastică și alertă. Conceput ca un roman picaresc, cu o structură apropiată de cea a unui roman de formare, textul parodiază numeroase clișee ale literaturii de aventuri și ale romanelor sentimentale, pe un ton amar și detașat. Întâmplările descrise au adesea la bază evenimente istorice.Mason (1992), p. 10 Asemenea filozofilor din vremea lui Voltaire, Candid se confruntă cu problema răului, însă într-o manieră mai directă și mai umoristică. Voltaire ridiculizează religia, teologii, guvernele, armatele, doctrinele filozofice și filozofii. Prin Candid, el critică filozofia lui Leibniz și optimismul acesteia.Aldridge (1975), p. 260
Candid a cunoscut un succes considerabil, dar a provocat și un scandal de proporții. Imediat după publicarea sa clandestină, cartea a fost interzisă în numeroase locuri, fiind acuzată de blasfemie și sedițiune. Cu toate acestea, opera a inspirat numeroși scriitori și artiști ulteriori; în prezent, Candid este considerat capodopera lui Voltaire și este inclus adesea în canonul occidental. Se numără printre operele literaturii franceze studiate cel mai frecvent.Waldinger (1987), p. ix Martin Seymour-Smith a inclus Candid pe lista celor mai influente 100 de cărți din istoria omenirii.
Context istoric și literar Mai multe evenimente și scrieri l-au inspirat pe Voltaire să redacteze Candid, îndeosebi publicarea „Monadologiei” lui Leibniz, Războiul de Șapte Ani și cutremurul de la Lisabona din 1755. Ultimele două catastrofe sunt evocate frecvent în Candid.Wade (1959b), p. 88 Cutremurul, tsunamiul și incendiile izbucnite de Sărbătoarea Tuturor Sfinților i-au influențat profund pe teologii vremii și pe Voltaire însuși, care a fost deziluzionat de aceste evenimente. Ele au afectat în mod deosebit doctrina optimismului, un sistem filozofic întemeiat pe teodiceea lui Gottfried Wilhelm von Leibniz, care susținea bunătatea lui Dumnezeu în pofida unor asemenea nenorociri. Această concepție este exprimată adesea prin formula „totul este spre bine în cea mai bună dintre toate lumile posibile” (). Filozofilor le-a fost greu să împace ororile cutremurului cu viziunea lor optimistă asupra lumii.Radner & Radner (1998), pp. 669–686
thumb|left|350px|Gravură în cupru din 1755 care înfățișează Lisabona cuprinsă de flăcări și un tsunami care lovește navele din port.
După dezastrul natural, Voltaire a respins optimismul leibnizian, fiind convins că, dacă aceasta ar fi cu adevărat cea mai bună lume posibilă, ar trebui să fie mai bună decât este în realitate.Mason (1992), p. 4 Atât în Candid, cât și în („Poem despre dezastrul de la Lisabona”), Voltaire atacă această concepție optimistă, descriind sarcastic catastrofa drept unul dintre cele mai cumplite dezastre „din cea mai bună dintre toate lumile posibile”.Wade (1959b), p. 93 Imediat după cutremur, în Europa au circulat informații neverificate, care uneori exagerau amploarea evenimentului. Ira Wade, specialist în opera lui Voltaire și în Candid, a analizat sursele pe care scriitorul le-ar fi putut consulta și a presupus că principala sa sursă a fost lucrarea din 1755 , de Ange Goudar.Wade (1959b), pp. 88, 93
Pe lângă aceste evenimente, stereotipurile epocii privitoare la caracterul german ar fi putut constitui o sursă de inspirație, așa cum s-a întâmplat și în cazul romanului , o scriere satirică și picarescă din 1669, redactată de Hans Jakob Christoffel von Grimmelshausen și inspirată de Războiul de Treizeci de Ani. Protagonistul acestui roman, considerat o întruchipare a unor trăsături atribuite în mod stereotipic germanilor, prezintă asemănări evidente cu protagonistul din Candid. Potrivit biografului lui Voltaire, Alfred Owen Aldridge, aceste stereotipuri includ „credulitatea extremă sau simplitatea sentimentală”, două dintre trăsăturile definitorii ale lui Candid și Simplicius. Aldridge scrie: „Întrucât Voltaire a recunoscut că era familiarizat cu autori germani din secolul al XV-lea care foloseau un stil îndrăzneț și burlesc, este foarte posibil să fi cunoscut și .”
Un precursor satiric și parodic al lui Candid este Călătoriile lui Gulliver (1726), de Jonathan Swift, una dintre operele cele mai apropiate de scrierea lui Voltaire din punct de vedere literar. Această satiră prezintă aventurile unui „tânăr naiv și credul”, Gulliver, care, asemenea lui Candid, călătorește în mai multe „țări îndepărtate” și este călit de numeroasele nenorociri prin care trece. Asemănările dintre cele două cărți sugerează că Voltaire s-a inspirat din Călătoriile lui Gulliver atunci când a scris Candid.Havens (1973), pp. 844–845 Alte posibile surse de inspirație sunt (1699), de François Fénelon, și (1753), de Louis-Charles Fougeret de Monbron. Parodierea romanului de formare din Candid se bazează probabil pe , care conține o reprezentare parodică timpurie a preceptorului și ar fi putut contribui la conturarea personajului Pangloss. În mod asemănător, protagonistul lui Monbron trece printr-o succesiune de călătorii deziluzionante, comparabile cu cele ale lui Candid.Wade (1959b), p. 296Broome (1960), p. 510
Redactare și publicare
thumb|right|upright=0.6|Gravură reprezentându-l pe Voltaire, publicată ca frontispiciu al unei ediții din 1843 a lucrării . thumb|Ilustrație din 1803 înfățișând două maimuțe care își urmăresc iubitele. Candid le împușcă, crezând că animalele le atacă pe femei.
În momentul cutremurului de la Lisabona, Voltaire era deja un scriitor consacrat. Candid s-a adăugat vastei și diversificatei sale opere filozofice, politice și literare.Means (2006), pp. 1–3Gopnik (2005) Lucrarea a devenit un model pentru povestirile filozofice din secolul al XVIII-lea și de la începutul secolului al XIX-lea, cunoscute în franceză drept contes philosophiques. Din acest gen făceau parte și scrieri anterioare ale lui Voltaire, precum Zadig și Micromegas.McGhee (1943), pp. 438, 440Aldridge (1975), p. 155Mason (1970), pp. 19–35
Nu se cunoaște cu exactitate perioada în care Voltaire a scris Candid.Wade (1959a), p. 65 Cercetătorii consideră că textul a fost redactat în principal la sfârșitul anului 1758, deși elaborarea sa ar fi putut începe încă din 1757.Torrey (1929), p. 446 Se presupune că Voltaire a scris o parte din lucrare în timp ce locuia la Les Délices, în apropiere de Geneva, precum și în cursul vizitei de trei săptămâni efectuate în vara anului 1758 la Schwetzingen, unde a fost oaspetele lui Carol Teodor, principele elector al Palatinatului. În pofida dovezilor care susțin aceste ipoteze, persistă legenda potrivit căreia Voltaire ar fi scris Candid în numai trei zile. Această idee se întemeiază probabil pe o interpretare greșită a lucrării din 1885 , de Lucien Perey și Gaston Maugras.Havens (1932), p. 225
Se păstrează un singur manuscris al lui Candid redactat înainte de publicarea operei în 1759. Descoperit în 1956 de Wade, acesta a primit ulterior denumirea de Manuscrisul La Vallière. Se presupune că Voltaire l-a trimis, capitol cu capitol, ducelui și ducesei de La Vallière în toamna anului 1758. Manuscrisul a fost vândut Bibliotecii Arsenalului la sfârșitul secolului al XVIII-lea și a rămas nedescoperit timp de aproape două sute de ani.Rouillard (1962) Manuscrisul La Vallière, considerat cel mai apropiat de textul original și cel mai autentic dintre exemplarele păstrate ale lui Candid, a fost probabil dictat de Voltaire secretarului său, Jean-Louis Wagnière, fiind apoi revizuit de autor.Wade (1957), p. 94 Se presupune că a existat și un al doilea manuscris, copiat de Wagnière pentru principele elector Carol Teodor, care îl găzduise pe Voltaire în vara anului 1758. Existența acestui exemplar a fost presupusă pentru prima dată de Norman L. Torrey în 1929. Dacă a fost într-adevăr păstrat, manuscrisul nu a fost încă descoperit.Wade (1956), pp. 3–4Torrey (1929), pp. 445–447
Voltaire a publicat Candid simultan în cinci țări, cel târziu la 15 ianuarie 1759, deși data exactă rămâne incertă.Wade (1959b), p. 182 În prezent sunt cunoscute șaptesprezece versiuni în limba franceză publicate în 1759, iar identificarea celei dintâi a generat numeroase controverse. În același an au apărut și traduceri: una în limba italiană și trei în limba engleză.Davidson (2005), pp. 52–53 Problemele complexe privind stabilirea cronologiei relative a tuturor edițiilor sunt analizate pe larg în articolul lui Wade „The First Edition of Candide: A Problem of Identification”. Publicarea a fost înconjurată de un secret deosebit, constituind probabil „cea mai clandestină lucrare a secolului”, din cauza caracterului evident subversiv și ireverențios al cărții. Cele mai multe exemplare au fost publicate concomitent la Geneva de Cramer, la Amsterdam de Marc-Michel Rey, la Londra de Jean Nourse și la Paris de Lambert.Wade (1959a), pp. 63–88
După publicarea inițială, Candid a fost supus unei revizuiri importante, pe lângă alte modificări minore. În 1761 a apărut o versiune care includea, alături de mai multe schimbări de mică amploare, o completare substanțială adusă de Voltaire capitolului al XXII-lea, considerat insuficient de reușit de ducele de La Vallière.Wade (1957), p. 96 Ediția prezenta opera drept o traducere din limba germană a doctorului Ralph și menționa adăugirile găsite asupra acestuia după moartea sa la Minden, în 1759.Voltaire (1959) Ultima ediție a lui Candid autorizată de Voltaire a fost inclusă în ediția operelor sale complete publicată de Cramer în 1775, cunoscută drept , denumire care face referire la chenarul prezent pe fiecare pagină.Taylor (1979), p. 207Williams (1997), p. 97
Voltaire s-a opus ferm includerii ilustrațiilor în operele sale, după cum afirma într-o scrisoare din 1778 adresată scriitorului și editorului Charles Joseph Panckoucke:
În pofida opoziției sale, artistul francez Jean-Michel Moreau le Jeune a realizat două serii de ilustrații pentru Candid. Prima serie a fost executată în 1787, pe cheltuiala lui Moreau, și a fost inclusă în ediția Oeuvres Complètes de Voltaire, publicată în același an la Kehl.Bellhouse (2006), p. 756 Moreau a realizat patru desene pentru această ediție, gravate de Pierre-Charles Baquoy.Bellhouse (2006), p. 757 A doua serie, din 1803, cuprindea șapte desene ale lui Moreau, transpuse în gravură de mai mulți artiști.Bellhouse (2006), p. 769 Artistul Paul Klee a afirmat că și-a descoperit propriul stil artistic în timp ce citea Candid. El a ilustrat opera, iar desenele sale au fost publicate într-o ediție din 1920, îngrijită de Kurt Wolff.Waldinger (1987), p. 23
Personaje Personaje principale Candid: protagonistul și personajul eponim; fiul nelegitim al surorii baronului de Thunder-ten-Tronckh. Este îndrăgostit de Cunigunda. Cunigunda: fiica baronului de Thunder-ten-Tronckh. Este îndrăgostită de Candid. Profesorul Pangloss: preceptorul de la curtea baronului, descris drept „cel mai mare filozof din Sfântul Imperiu Roman”.