Cititorul (în ) este un roman al profesorului de drept și judecătorului german Bernhard Schlink, publicat în Germania în 1995 și în Statele Unite în 1997. Povestea este o parabolă, care prezintă dificultățile generațiilor germane de după război în a înțelege semnificația Holocaustului; Ruth Franklin scrie că a fost îndreptat în mod special către generația Bertolt Brecht numită Nachgeborenen, adică cei care au venit după. Ca și alte romane din genul Vergangenheitsbewältigung, lupta de a se împăca cu trecutul, Cititorul explorează modalități în care generațiile postbelice ar trebui să se poarte față de generația care a luat parte la atrocități sau a asistat la acestea. Acestea sunt întrebările din centrul literaturii despre Holocaust la sfârșitul secolului al XX-lea și începutul secolului al XXI-lea, pe măsură ce victimele și martorii mor și memoria vie se estompează.Franklin, Ruth. A Thousand Darknesses: Lies and Truth in Holocaust Fiction. Oxford University Press, 2010, p. 201ff.

Cartea lui Schlink a fost bine primită în țara sa natală și în alte părți, câștigând mai multe premii. Der Spiegel a scris că a fost unul dintre cele mai mari triumfuri ale literaturii germane de la Toba de tinichea de Günter Grass. S-a vândut în 500.000 de exemplare în Germania și a fost clasată pe locul 14 între cele 100 de cărți preferate ale cititorilor germani într-un sondaj de televiziune din 2007. A câștigat premiul german „Hans Fallada” în 1998 și a devenit prima carte germană în topul celor mai bine vândute cărți din The New York Times.

A fost tradus în 45 de limbi diferite și a fost inclus în programele de învățământ ale cursurilor la nivel de colegiu în literatura Holocaustului și limba germană și literatura germană. A fost adaptat de David Hare în filmul cu același nume din 2008 regizat de Stephen Daldry; filmul a fost nominalizat la cinci premii Oscar, cu Kate Winslet câștigătoare pentru rolul Hannei Schmitz.

Personaje

Michael Berg, un bărbat german care este înfățișat prima dată ca un băiat de 15 ani și care este prezentat în anumite etape din viața sa; în special, când este cercetător în istoria juridică, divorțat și cu o fiică, Julia. La fel ca mulți din generația sa, se luptă să se împace cu istoria recentă a țării sale. Hanna Schmitz, fost gardian la Auschwitz. Are 36 de ani, este analfabetă și lucrează ca vatman în Neustadt când îl întâlnește prima dată pe Michael, atunci în vârstă de 15 ani. Ea ocupă o poziție dominantă în relația lor. Sophie, o prietenă de-a lui Michael când este la școală și de care probabil este îndrăgostit. Ea este prima persoană căreia îi spune despre Hanna. Când începe prietenia lor, el o „trădează” pe Hanna negând relația cu ea și scurtând timpul petrecut împreună pentru a fi cu Sophie și ceilalți prieteni ai lui. Tatăl lui Michael, profesor de filosofie, specializat în Kant și Hegel. În epoca nazistă și-a pierdut slujba pentru că a ținut o prelegere despre Spinoza și a fost nevoit să se întrețină pe sine și familia sa scriind ghiduri pentru drumeții. Este extrem de formal, iar copiii săi trebuie să-și facă programare pentru a-l vedea. Este rigid din punct de vedere emoțional și nu își exprimă cu ușurință emoțiile în fața lui Michael sau a celor trei frați ai săi, ceea ce exacerbează dificultățile pe care Hanna i le creează lui Michael. În momentul în care Michael povestește întâmplările din carte, tatăl său era mort. Mama lui Michael, o apariție pasageră. Michael are amintiri frumoase despre cum îl răsfăța ea în copilărie, sentiment readus la viață prin relația cu Hanna. Un psihanalist îi spune că ar trebui să analizeze mai profund efectul mamei sale asupra lui, din moment ce ea abia este menționată în narațiunea vieții lui. Femeia evreică, cea care a scris despre cum a supraviețuit marșului morții de la Auschwitz. Ea locuiește în New York City când Michael o vizitează aproape de sfârșitul poveștii, suferind încă din cauza pierderii propriei familii.

Rezumat

Partea I Povestea este spusă în trei părți de personajul principal, Michael Berg. Fiecare parte are loc într-o perioadă de timp diferită din trecut. Partea I începe într-un oraș din Germania de Vest în 1958. După ce Michael, în vârstă de 15 ani, se îmbolnăvește în drum spre casă, Hanna Schmitz, vatman, în vârstă de 36 de ani, îl vede, îl îngrijește și îl conduce până acasă. În următoarele trei luni el lipsește de la școală, fiind bolnav de hepatită. O vizitează pe Hanna pentru a-i mulțumi pentru ajutor și își dă seama că este atras de ea. Rușinat după ce ea îl surprinde privind-o cum se îmbracă, Michael fuge, dar se întoarce câteva zile mai târziu. După ce Hanna îi cere să aducă niște cărbune din pivnița ei, este plin de praf de cărbune, iar ea îl privește cum se scaldă și îl seduce. El se întoarce cu nerăbdare în apartamentul ei în mod regulat și încep o relație pasională. Cei doi își fac un obicei din a face baie și apoi sex, înaintea căreia ea îl pune frecvent să-i citească cu voce tare, în special literatură clasică, cum ar fi Odiseea și Doamna cu câinele de Cehov. În ciuda apropierii fizice, ei rămân tot înstrăinați unul de celălalt din punct de vedere emoțional. Uneori Hanna este abuzivă fizic și verbal față de Michael. La câteva luni de relație, ea dispare brusc fără urmă. Distanța dintre ei a tot crescut pe măsură ce Michael petrecea mai mult timp cu prietenii lui de la școală; se simte vinovat și crede că a plecat din cauza lui. Amintirea ei va umbri toate celelalte relații ale lui cu femeile.

Partea a II-a Șase ani mai târziu, în timp ce urmează cursurile facultății de drept, Michael face parte dintr-un grup de studenți care asistă la un proces pentru crime de război. Un grup de femei de vârstă mijlocie care au fost gardieni SS la un lagăr din Auschwitz, în Polonia ocupată, sunt judecate pentru că au permis ca 300 de femei evreice aflate sub „protecția” lor aparentă să moară într-un incendiu, blocate într-o biserică ce fusese bombardată în timpul evacuării taberei. Incidentul a fost relatat într-o carte scrisă de una dintre puținele supraviețuitoare, care emigrase în Statele Unite după război; ea este principalul martor al acuzării la proces.

Michael este șocat să vadă că Hanna este unul dintre inculpați, declanșându-i un lanț de emoții complexe. Se simte vinovat pentru că a iubit un criminal cu sânge rece și, în același timp, este nedumerit de lipsa de împotrivire a Hannei când acceptă întreaga responsabilitate pentru supravegherea celorlalți gardieni, în ciuda dovezilor care dovedesc contrariul. Ea este acuzată că a scris raportul despre incendiu.

La început neagă acest lucru, apoi recunoaște, panicată să nu fie nevoită să furnizeze o mostră din scrisul ei. Michael, îngrozit, abia atunci înțelege că Hanna are un secret pe care refuză să-l dezvăluie cu orice preț - că este analfabetă. Așa se explică multe dintre acțiunile Hannei: refuzul ei de promovare în funcție care ar fi scutit-o de responsabilitatea de a le supraveghea pe acele femei și, de asemenea, teama ei dintotdeauna de a fi descoperită.

În timpul procesului, se dovedește că ea le lua pe femeile slabe și bolnave și le punea să-i citească înainte de a fi trimise în camerele de gazare. Michael nu este sigur dacă a vrut să le facă ultimele zile suportabile sau dacă le-a trimis la moarte pur și simplu ca să nu îi dezvăluie secretul.

Hanna este condamnată la închisoare pe viață, în timp ce celelalte femei primesc doar pedepse minore. După multă chibzuință, el alege să nu dezvăluie secretul ei de teamă să nu-i înrăutățească situația, întrucât relația lor era una interzisă pentru că el fusese minor la acea vreme.

Partea a III-a Au trecut mulți ani de la proces, Michael este acum divorțat și are o fiică. El încearcă să se împace cu sentimentele pentru Hanna și începe să înregistreze lecturi din cărți și să i le trimită la închisoare fără nicio scrisoare. Hanna începe să învețe singură să citească și apoi să scrie stângaci, împrumutând cărți din biblioteca închisorii și casete audio. Ea îi scrie lui Michael, dar el nu are curaj să-i răspundă. După 18 ani, Hanna este pe cale să fie eliberată, așa că Michael acceptă (după o lungă ezitare) să-i găsească o locuință și un loc de muncă, vizitând-o în închisoare. În ziua eliberării, în 1983, ea se sinucide, iar Michael este devastat. Michael află de la director că ea a citit cărți ale multor supraviețuitori proeminenți ai Holocaustului, cum ar fi Elie Wiesel, Primo Levi, Tadeusz Borowski și relatări despre lagăre. Hanna i-a lăsat o sarcină: să dea toți banii ei supraviețuitoarei incendiului din biserică.

Michael face o călătorie la New York pentru a o vizita pe femeia care fusese martoră la proces și care scrisese cartea despre marșul morții de iarnă de la Auschwitz. Ea observă conflictul lui teribil de emoții și el povestește în sfârșit despre relația din tinerețe cu Hanna. Descrie și căsătoria scurtă și rece și relația distantă cu fiica sa. Femeia înțelege, dar refuză totuși să ia economiile aduse de Michael din partea Hannei, spunând: „Folosirea acestor bani pentru ceva care are de-a face cu Holocaustul ar părea într-adevăr o izbăvire și asta nici nu îmi doresc și nici nu vreau să acord." Ea îi cere să doneze suma cum va crede el de cuviință; Michael alege o organizație de caritate evreiască pentru combaterea analfabetismului, în numele Hannei. Amintindu-și că i se furase o cutie din tabără când era copilă, femeia ia vechea cutie de ceai în care Hanna își păstrase banii și amintirile. Întors în Germania, și cu o scrisoare de mulțumire pentru donația făcută în numele Hannei, Michael vizitează mormântul Hannei după 10 ani pentru prima și singura dată.

Elemente literare

Stil Tonul lui Schlink este succint; el scrie cu o „claritate glacială care dezvăluie și ascunde în același timp”, așa cum spune Ruth Franklin,Franklin 2010, pp. 201–202. un stil exemplificat de opacitatea capitolelor care se deschid cu fraze bruște, în puncte cheie din intrigă, cum ar fi prima propoziție a capitolului șapte: „În noaptea următoare m-am îndrăgostit de ea”.The Reader, p. 27. „Limbajul său clar și neîmpodobit sporește autenticitatea textului”, potrivit lui S. Lillian Kremer, iar capitolele scurte și intriga simplificată amintesc de romanele polițiste și sporesc realismul. Tema principală a lui Schlink este modul în care generația lui, și într-adevăr toate generațiile de după cel de-al treilea Reich, s-au străduit să se împace cu crimele naziștilor: „trecutul care ne marchează și cu care trebuie să trăim”.The Reader, p. 181. Pentru cohortele sale, a existat acea unică atitudine de a fi exonerați de orice vină și datoria de a cere socoteală generației părinților lor.

Relația asimetrică dintre Hanna și Michael pune în practică, în microcosmos, un pas de deux al germanilor mai în vârstă și mai tineri în anii postbelici. Michael concluzionează că „durerea prin care am trecut din cauza dragostei mele pentru Hanna a fost, într-un fel, soarta generației mele, o soartă germană”.The Reader, p. 171. Această idee se manifestă independent în scena în care studentul Michael face autostopul la lagărul de concentrare Natzweiler-Struthof în timpul procesului, pentru a-și forma ceea ce spera el să fie o idee asupra acelui loc. Șoferul care oprește este un bărbat în vârstă care îl întreabă îndeaproape despre ceea ce crede el că i-a motivat pe cei care au comis crimele. După ce acest bărbat povestește o anecdotă despre o fotografie cu evrei împușcați în Rusia, pe care se presupune că a văzut-o, dar care dovedește un nivel neobișnuit de perspectivă asupra a ceea ce ar fi putut gândi un ofițer nazist, Michael îl suspectează că el ar fi ofițerul respectiv și îl confruntă. Bărbatul oprește mașina și îi cere să coboare.The Reader, p. 152.

Metafore