Kilowog este un supererou care apare în publicate de DC Comics. Personajul este membru al Green Lantern Corps.
Personajul a apărut în filmul din 2011, vocea sa fiind realizată de Michael Clarke Duncan.
Istoric Kilowog apare pentru prima dată în Green Lantern Corps #201 și a fost creat de și .
Biografia personajului
Origine Un extraterestru impunător cu o înfățișare de porc-bulldog, Kilowog este cunoscut în Green Lantern Corps (GLC) ca antrenor principal al noilor recruți ai organizației. l-au recrutat pe acesta, un genetician talentat, de pe planeta Bolovax Vik din Sectorul Spațial 674. Kilowog a fost antrenat de lanterna , preluând ulterior termenul de „poozer” (i.e. „începător inutil”) folosit adesea de mentorul său. În cadrul unei sesiuni de antrenament dificile, Ermey le-a cerut lui Kilowog și colegilor său debutanți să oprească un atac asupra unui grup de lanterne. Antrenamentul este întrerupt de un mesaj SOS, iar Ermey și ucenicii săi pornesc spre sursa acestuia. În lupta următoare, antrenorul este rănit mortal, iar înainte să moară, lauda abilitățile lui Kilowog și îi dezvăluie că calitățile unui lider.„Blackest Night Tales of the Corps #3”. readcomiconline.li. p.10. Accesat în 25 aprilie 2023. Acesta a fost însărcinat atât cu protecția sectorului 674. cât și cu supravegherea antrenamentelor de pe planeta natala a GLC, , instruind noii recruți cum să-și gestioneze puterea și cum să utilizeze . Kilowog a fost primul antrenor al tânărului , succesorul lui din Ungara, lanterna verde a Sectorului Spațial 2814. Kilowog și noul său recrut i-au ajutat pe Gardieni să-l înfrunte pe ucigașul lui Abin Sur - răufăcătorul .
Crisis on Infinite Earths În timpul evenimentului (denumit „marea criză”), planeta Bolovax Vik a fost distrusă. Distrugerea planetei natale a reprezentat o lovitură puternică pentru uriașa lanternă verde, acesta devenind peste noapte ultimul individ al rasei sale. Totuși, datorită similitudinii genetice și stilului de viață obștesc a acestora, Kilowog a reușit să salveze întreaga populație a planetei sale (miliarde de ființe) prin stocarea esenței vieții lor în inelul său înainte de anihilarea acelei lumi.
În cadrul acestei povești, nemuritorii Gardieni nu au ajuns la un consens moral (o facțiune alcătuită din șase Gardieni au respins poziția majorității și au călcat pe urmele fraților săi înstrăinați, ; aceștia au decis să-și creeze propriile lanterne verze pentru a lupta împotriva răufăcătorului , însă cinci dintre ei au fost uciși la scurt timp după selectarea unicului lor recrut - de pe Terra) și numărul lor s-a diminuat pentru prima dată în istorie (doar 22 din cei 35 de Gardieni au supraviețuit). De asemenea, mulți membri ai GLC au fost uciși. În cele din urmă, Gardienii au căzut de acord să abandoneze conducerea organizației și să părăsească dimensiunea împreună cu .
Post-Crisis Înainte să părăsească această dimensiune, Gardienii i-au informat pe membrii GLC rămași în viață că administrarea organizației cade în grija lor și își pot desfășura activitățile cum cred de cuviință. Ca urmare a distrugerii sectorului său și desființării postului său de antrenor al noilor lanterne verzi sub egida Gardienilor, Kilowog s-a mutat pe Pământ împreună cu Hal Jordan și ceilalți membri GLC pentru a-și înființa noul sediu; acesta va deveni în cele din urmă Green Lantern Corps of Earth. Deși înfățișarea sa i-a înspăimântat la început pe pământeni, Kilowog a devenit faimos pentru scurt timp după înfrângerea răfăcătorului într-o bătălie desfășurată pe .Green Lantern Corps #206-207 (January 1987)
Abordat de un agent KGB și invitat să locuiască în Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, acesta a acceptat, deoarece societatea Bolovax Vik era asemănătoare cu sistemul comunist. În perioada petrecută în URSS, Kilowog a fost responsabil de înființarea echipei de supereroi .Green Lantern Corps #208, (January 1987) Într-un final, Kilowog a fost dezamăgit de URSS și de națiunile comuniste ale Pământului.
În timpul unei misiuni alături de ceilalți membri ai GLCE, Kilowog a descoperit o nouă lume asemănătoare planetei natale Bolovax Vik în Sectorul Spațial 872. Acesta a accesat inelul și a readus la viață întreaga populație a planetei sale, aproximativ 16 miliarde de ființe. Totuși, în următorul moment, planeta a fost distrusă de renegatul , iar bolovaxienii au fost uciși pentru totdeauna. Traumatizat de pierderea semenilor săi, Kilowog a înnebunit temporar, însă și-a venit în fire cu ajutorul colegei sale și datorită sprijinului celorlalte lanterne verzi.
La scurt timp după această întâmplare, Green Lantern Corps a fost complet distrus după ce membrii săi au votat în unanimitate să-l captureze pe Sinestro pentru crime împotriva universului; această decizie a condus în cele din urmă la distrugerea tuturor inelelor de putere. În această perioadă, Kilowog are onoarea de a fi unul dintre gardienii de onoare la înmormântarea lui Superman.Superman: The Man of Steel #20 (February 1993)
Emerald Twilight Când a reînceput din nou extinderea GLC, Kilowog s-a întors pe planeta Oa pentru a antrena noua generație de lanterne verzi. În timpul evenimentului Emerald Twilight, membrii Green Lantern au fost trimiși să-l oprească pe Hal Jordan din a încerca să absoarbă puterea bateriei centrale; Kilowog a fost ultima lanternă care l-a înfruntat pe Oa, însă a fost dezintegrat de inelul lui Jordan și nu a reușit să împiedice distrugerea corpului și absobirea energiilor bateriei. Gardienii rămași în viață s-au sacrificat și și-au contompit forțele vitale în ultimul inel verde existent. , ultimul gardian, a fost însărcinat cu descoperirea următoarei lanterne verzi.Green Lantern (vol. 3) #50
Dark Lantern Acesta a fost creat de ultimele lanterne verzi care și-au pierdut inelele când Hal Jordan a înnebunit și a absorbit energiile bateriei centrale. Aceștia au înființat „Brotherhood of the Cold Flame” pe planeta Xudar. a fost unul dintre membrii organizației. Utilizând forțele arcane, aceștia au convertit sufletul lui Kilowog în Dark Lantern și i-au cerut să-l elimine pe Jordan.
Când Jordan a devenit , l-a convins pe vechiul său prieten să anuleze toate distrugerile provocate. Kalmaku a folosit vechiul inel de putere al lui Hal pentru a reconstrui planeta Oa și bateria centrală, așa cum se dezvăluie în Green Lantern Legacy: The Last Will and Testament of Hal Jordan. Această decizie a permis al lui Kilowog să-și găsească liniștea. Totuși, la scurt timp după, spiritul a fost readus la viață de și Ganthet.Green Lantern (vol. 3) #169
The New Corps După reînființarea GLC, Kilowog preia funcția de și îi antrenează pe noii recruți sub egida Gardienilor Universului. În povestea , Kilowog și Kyle Rayner au avut un rol cheie în .
În #30 (2007), Kilowog este controlat de o entitate care a transformat majoritatea supereroilor extratereștri aliați Pământului în creaturi ostile ființelor umane. Aceasta, aflat sub controlul entității, încearcă să-l influențeze pe Superman să-i urască pe oameni, însă Kal-El nu se lasă păcălit. Mai târziu, se dezvăluie că Kilowog și alți eroi extratereștri sunt controlați de și armata sa. Aceștia sunt neutralizați în cele din urmă de Superman și Batman.
În Green Lantern Corps (vol. 2) #11 (2007), Kilowog, influențat de planeta infectată de prin intermediul unor iluzii cu poporul său de pe Bolovax Vik, este cuprins de ură față de Gardieni și ceilalți membri ai GLC.
În , Kilowog a luat parte la bătălia de pe planeta Mogo. Când conflictul s-a mutat pe Pământ, l-a confruntat pe membrul Sinestro Corps . Kilowog l-a învins și i-a îndepărtat inelul; mai târziu, acesta a revenit pe Mogo și a luat cina cu construcții energetice ale membrilor familiei sale.
„Blackest Night” În timpul poveștii „” din 2009, planeta Oa este invadată de numeroase inele de putere negre, iar toate lanternele înmormântate în cripta de pe Oa sunt transformate în .Johns, Geoff (w), Reis, Ivan (p). Blackest Night #1. DC Comics. Acestea atacă lanternele verzi, iar Kilowog este confruntat de fostul său mentor Ermey. Acesta îl mustră, deoarece nu a reușit să-i salveze viața, dar a reușit să-l salveze pe Sinestro, vinovat de moartea a numeroase ființe. De asemenea, acesta îl învinovățește de moartea noilor recruți pe care tocmai i-a ucis.Green Lantern Corps (vol. 2) #41 (October 2009). DC Comics. Emergy încearcă să-i smulgă inima din piept, însă lanternele negre primesc noi ordine: să devoreze bateria centrală. Kilowog și ceilalți membri ai lanternelor verzi continuă să lupte împotriva Black Lantern Corps pentru a proteja bateria centrală.Green Lantern Corps (vol. 2) #42-46. DC Comics.
„War of the Green Lanterns” În povestea „” din 2011, Kilowog și Arissa îl însoțesc pe Guy Gardner într-o misiune în „sectoarele neexplorate”. Cei trei înving un telepat puternic și răzbună moartea mai multor membri GLC, lucru pe care Kilowog nu îl poate înțelege.Green Lantern: Emerald Warriors #2-7 (November 2010-April 2011). DC Comics.
Când atacă planeta OA și infectează bateria centrală cu , Kilowog este singura lanternă verde extraterestră care nu cade sub influența sa datorită cunoștinelor sale despre puterile entității.Green Lantern Emerald Warriors #8 (March 2011). DC Comics. Cu toate acestea, Krona descoperă sursa rezistenței sale și îi pune un nou inel pe deget pentru a-l aduce sub controlul său.Green Lantern (vol. 4) #65 (April 2011). DC Comics.
După încheierea conflictului, Kilowog încearcă să părăsească organizația, fiind deranjat de decizia Gardienilor de a-l elibera pe Hal Jordan și de a-i permite lui Sinestro să revină temporar în GLC. Acesta se răzgândește la îndemnul lui Salaak, însă renunță la funcția de sergent de instrucție, iar atribuțiile îi sunt preluate de robotul GL „Stel”.War of the Green Lanterns: Aftermath #1 (July 2011). DC Comics.War of the Green Lanterns: Aftermath #2 (August 2011). DC Comics.
The New 52 În 2011, DC Comics a anunțat lansarea a 52 de titluri noi sub numele . În această serie de benzi desenate, Kilowog a revenit în funcția de instructor al recruților Green Lantern Corps și face parte din echipa care îl eliberează pe John Stewart din închisoare după condamnarea sa la moarte de către Alpha Lanterns.Green Lantern Corps (vol. 3) #12 (August 2012). DC Comics. De asemenea, acesta și Salaak descoperă planurile secrete ale Gardienilor de înființare a unei armate.Green Lantern Corps (vol. 3) #14 (November 2012). DC Comics. Mai târziu, când Gardienii încearcă să-i atragă pe membrii GLC pe planeta Oa cu scopul unui pseudotratament de inoculare, Kilowog și alți membri de încredere din cadrul organizației au alcătuit o mică armată pentru a ține piept acestora. În timp ce Guy Gardner le distrăgea atenția, Kilowog a preluat controlul asupra bateriei centrale și a eliberat lanternele verzi de sub controlul Gardienilor. Mai mult, reușește să-i anunțe pe ceilalți membri ai GLC de planurile lor.Green Lantern Corps (vol. 3) Annual #1. DC Comics. Kilowog este martor al distrugerii și alungării Gardienilor, iar Hal Jordan este însărcinat cu conducerea Green Lantern Corps.Green Lantern Corps #35 (December 2014). DC Comics.
Puteri și abilități Kilowog, în calitate de purtător al unui inel de putere, are aceleași abilități ca ceilalți membri ai GLC. Toate inelele verzi sunt alimentate de baterii individuale, care la rândulor lor sunt alimentate de bateria centrală situată pe planeta OA. Prin intermediul voinței și concentrării utilizatorului, inelul este capabil să realizeze orice își poate imagina cel care îl poartă. În cazul personajului Kilowog, acesta are tendința de a da naștere unor mașini extrem de compleze cu ajutorul inelului său.
Conform lui Hal Jordan în miniseria Green Lantern: Rebirth din 2005, inelul lui Kilowog este singurul care produce un sunet atunci când este utilizat.Johns, Geoff (w), Gleason, Patrick (p). Green Lantern: Rebirth #6. DC Comics.