Tentativa bolșevică de preluare a puterii în Chișinău din 5 ianuarie 1918

Tentativa bolșevică de preluare a puterii în Chișinău din 5 ianuarie 1918 reprezintă operațiunea declanșată de subdiviziunea Front-Otdel din Chișinău a organizației militare bolșevice RumCerOd din Odesa, împreună cu câteva unități militare bolșevizate, de preluare prin forță a puterii politice în Basarabia, împotriva parlamentului moldovenesc, guvernului și susținătorilor acestora.

Preambul În 1812, ca urmare a Tratatului de la București care a urmat Războiului ruso-turc din 1806-1812, în ciuda tuturor protestelor, Moldova a pierdut în fața Imperiului Rus partea sa estică, situată între râurile Prut și Nistru. Devenind cunoscut sub numele de Basarabia, teritoriul a fost anexat de Rusia și a fost apoi colonizat treptat și rusificat. Învățământul în limba română a fost interzis, folosirea limbii române în administrație a fost și ea interzisă, în timp ce biserica ortodoxă din Basarabia, desprinsă de Mitropolia Moldovei a trecut sub jurisdicția Bisericii Ortodoxe Ruse, devenind, de asemenea, un instrument al politicii de rusificare, inclusiv prin impunerea limbii slavone în locul limbii române ca limbă liturgică și rusificarea numelor preoților. În urma unirii Moldovei cu Țara Românească în 1859 și înființării Regatului României în 1881, politica externă a noului stat a devenit puternic influențată de ideea Trezirii Naționale Românești, vizând crearea României Mari, care să includă toți vorbitorii de limbă română, inclusiv locuitorii Basarabiei.

În timpul Primului Război Mondial, în 1916–1917, România și Rusia au luptat ca țări aliate, iar în timpul iernii 1916/1917 comandamentul rus a dispus trimiterea Diviziei 35 Infanterie și Diviziei 15 Cavalerie către Frontul român, pentru a preveni ocuparea completă a țării. Partea de sud a României (72% din teritoriul țării) se afla deja sub controlul Puterilor Centrale, capitala însăși, București, fiind ocupată la 4 decembrie 1916. Trupele române și ruse s-au apărat cu succes împotriva ofensivei germane, iar frontul a fost stabilizat la mijlocul lunii august 1917.

Între timp, știrile despre Revoluția din februarie care l-a răsturnat pe țarul rus ajunseseră în Basarabia. Primul soviet local a fost creat în Bender (Tighina) la 21 martie 1917, iar până în mai 1917 au fost create soviete pe întreg teritoriul Basarabiei. Concomitent, în primăvara anului 1917, țăranii au început să-și împartă pământul între ei. În a doua parte a lunii martie 1917 a fost creat și Partidul Național Moldovenesc (PNM), care a atras în primul rând proprietarii de pământ. Câștigând sprijinul guvernului român, partidul a militat pentru introducerea limbii moldovenești în instituțiile statului, abordând problema agrară doar în interesul moldovenilor și promovând treptat unirea cu România. Deși polarizarea națională a apărut în rândul soldaților armatei ruse, PNM nu a reușit să-și impună obiectivele diferitelor organizații apărute în contextul revoluțiilor: Congresul Învățătorilor din gubernia Basarabia, din aprilie 1917, a hotărât ca atât limba moldovenească, cât și limba rusă să fie folosite în educație, în timp ce Congresul I Gubernial al Țăranilor din Basarabia (3-5 iunie 1917) a decis transferarea tuturor pământurilor în proprietate publică, sub controlul comitetelor agrare rurale, a cerut tratament egal pentru toate grupurile naționale și a optat pentru autonomie în interiorul unei Rusii federative. Descriind situația, politicienii PNM Grigore Cazacliu și Ion Văluță au afirmat că „poporul moldovenesc ne consideră dușmanul său”. Partidul nu a reușit să câștige popularitate în rândul basarabenilor care au votat în noiembrie 1917 în Circumscripția electorală a Basarabiei pentru alegerile pentru Adunarea Constituantă Rusă și a primit doar 2,3% din voturi. Totuși, trei din cei cinci deputați reprezentând Sovietul gubernial de deputați ai țăranilor, Ion Inculeț, Pantelimon Erhan și Teodor Cojocaru, au fost aleși în Adunarea Constituantă Rusă, care a obținut 36,7% din voturi la alegerile din noiembrie 1917 în Circumscripția electorală a Basarabiei, dar au susținut în cele din urmă unirea Basarabiei cu România la 27 martie/9 aprilie 1918.

Pe lângă jafurile și violențele comise de dezertori, obișnuite în zonele din apropierea liniei frontului, cum era Basarabia, Revoluția din februarie a erodat și mai mult disciplina în rândul soldaților ruși, ducând la o creștere atât a numărului dezertorilor, cât și a cazurilor de banditism și tâlhărie. În august 1917, nou-înființatul Comitet Executiv Militar Central al Moldovei de la Chișinău, susținut de Sovietul orașului Chișinău, a hotărât înființarea a zece unități naționale moldovenești de câte 40 de persoane, acestea fiind inițial numite cohorte, apoi detașamente mobile. Misiunea principală a cohortelor era de a menține ordinea publică, obiectiv imposibil de îndeplinit în contextul tulburărilor sociale și al rebeliunilor din rândurile soldaților ruși, în schimb unitățile au intervenit pentru a împiedica țăranii să-și împartă pământurile marilor moșii și au ajutat la refacerea proprietății marilor moșieri. Concomitent, situația internă din Rusia a dus și la apariția unor grupări bolșevice în rândul soldaților ruși, fiind create organizații distincte în Basarabia și pe Frontul român în lunile august și septembrie. Influența bolșevică a ajuns să se manifeste chiar și în rândul anumitor detașamente moldovenești, făcându-l pe Ștefan Ciobanu să declare ulterior că „tocmai acele câteva unități moldovenești aflate la dispoziția Sfatului Țării au fost infectate de bolșevism”. Țăranii s-au radicalizat și ei, al doilea Congres gubernial al Țăranilor din Basarabia (9–13 septembrie 1917) solicitând transferul integral al pământului, apelor, pădurilor și resurselor în domeniul public, oglindind sloganul bolșevic „Tot pământul - țăranilor!”. Începând cu 7 octombrie, Comitetul Executiv Militar Central al Moldovei a decis înființarea unor unități sub comanda sa unică, fiind sprijinit cu soldați și ofițeri de către comandamentul rus al Frontului român și de Districtul Militar Odesa. Comitetul a convocat și un Congres al militarilor moldoveni, care a întrunit în jur de 600 de delegați, în majoritate ofițeri. La 3 noiembrie, Congresul a decis crearea unei adunări legislative, Sfatul Țării, care să susțină autonomia Basarabiei.

Răsturnarea Guvernului provizoriu rus de la Petrograd în octombrie 1917 (acțiune cunoscută sub numele de Revoluția din octombrie) și preluarea puterii în Rusia de către bolșevici, a generat dezorganizare și indisciplină în rândurile armatei ruse de pe Frontul de Est. Pe 22 noiembrie/5 decembrie 1917, Rusia sovietică a semnat la Brest-Litovsk un acord de încetare completă a focului cu Puterile Centrale, ordonând trupelor sale să înceteze lupta și cerând o "pace fără anexări și despăgubiri", cu alte cuvinte, o înțelegere prin care succesorul Imperiului Rus nu plătea nicio despăgubire și nu ceda nicio palmă de pământ, rămânând, practic, un imperiu. Dmitri Șcerbaciov, comandantul trupelor ruse de pe Frontul român, a refuzat să respecte ordinele Guvernului sovietic. În aceste condiții, în rândurile armatei ruse au apărut două grupări adverse: una care a recunoscut noua conducere bolșevică de la Petrograd, hotărâtă să părăsească frontul, și o a doua grupare sub comanda generalului Șcerbaciov, care urmărea continuarea războiului. Între cele două grupuri au izbucnit curând conflicte și confruntări armate. În ciuda sprijinului militar român, Șcerbaciov, care devenise un „comandant fără armată”, nu a reușit să se impună în fața comitetului bolșevic local și, în cele din urmă, a fost silit să accepte semnarea unui armistițiu cu germanii. În consecință, guvernul român și cel rus, pe de o parte și guvernele Triplei Alianțe, pe de altă parte, au semnat armistițiul de la Focșani, care avea ca obiect principal suspendarea ostilităților pe Frontul român. Armistițiul a fost semnat la 26 noiembrie/9 decembrie 1917, cu șase zile înainte de semnarea armistițiului dintre Rusia și Puterile Centrale, la Brest-Litovsk. Decizia României de a nu participa la negocierile de la Brest-Litovsk, ci de a semna un armistițiu separat la Focșani pe 9 decembrie, a fost de fapt o mișcare de a îndepărta România de un viitor alături de bolșevici.

Republica Democratică Moldovenească În urma adoptării Declarației drepturilor popoarelor din Rusia, la data de 2/15 decembrie 1917 Sfatul Țării a proclamat autonomia Basarabiei în cadrul Republicii Ruse, sub numele de Republica Democratică Moldovenească, "care va intra în alcătuirea republicei federative democratice rusești, ca părtaș cu aceleași drepturi”.fragment din Declarația Sfatului Țării din 2 decembrie 1917 iar la 7 decembrie a fost învestit guvernul (Consiliul Directorilor Generali ai Basarabiei), sub conducerea lui Pantelimon Erhan. Liderii locali au susținut că Basarabia ar trebui să rămână în cadrul noii Rusii, dar cu un statut „ca cel al Finlandei în imperiul țarist sau ca al unuia dintre cantoanele Elveției”. Din cauza violențelor și a situației haotice din Basarabia, precum și a prevalenței analfabetismului în rândul maselor țărănești, nu au avut loc alegeri generale, iar locurile din Sfatul Țării au fost distribuite diferitelor grupuri sociale, minorități, organizații profesionale și grupuri de interese. Delegații reprezentau doar patru dintre uezd-urile guberniei, care erau populate în principal de etnici moldoveni. În Bugeac, unde majoritatea populației era nemoldovenească, autoritatea Sfatului Țării a primit o recunoaștere limitată. Adunarea legislativă și Consiliul Directorilor Generali urmau să administreze provincia până când Adunarea Constituantă a Basarabiei s-ar fi întrunit pentru a decide viitorul provinciei.

Între timp, în Basarabia au apărut diverse soviete, multe dintre ele controlate de menșevici, eseri și bundiștibundist = membru al General Jewish Labour Bund ("Uniunea Generală a muncitorilor evrei „Bund”), inițial fără influențe bolșevice. Sovietele și Sfatul Țării s-au recunoscut reciproc, iar eserii și Sovietul țărănesc au primit locuri în adunare. Atât Sovietul din Petrograd, cât și Consiliul Comisarilor Poporului au recunoscut noua republică moldovenească, Adunarea și guvernul acesteia. În schimb, mai multe soviete locale au recunoscut guvernul lui Vladimir Ilici Lenin, iar până la jumătatea lunii decembrie sovietele locale au fost „bolșevizate”.

În contextul în care Basarabia se afla la sfârșitul anului 1917 sub teroarea trupelor rusești bolșevizate cantonate în gubernie și a bandelor de dezertori de pe front, Sfatul Țării nu a avut cum face față anarhiei instalate cu puținele sale unități militare (numite cohorte) – și ele contaminate parțial de bolșevism. Într-o primă încercare datată 8 decembrie 1918, Ion Pelivan și Vladimir Cristi, deputați atât ai Sfatului cât și membri ai Consiliului Directorilor, au solicitat la Iași, fără succes, ajutorul trupelor aliate.

În urma unei ședințe închise a Sfatului Țării, Consiliul Directorilor Generali ai Basarabiei a primit mandat să ia decizii în ceea ce privește acțiunile necesare salvării Republicii. Primul pas spre Marea Unire, Popa, 1998, p. 6 Cererilor de ajutor adresate de Consiliul Directorilor atât generalului Dmitri Șcerbaciov cât și generalului Henri Mathias Berthelot de a trimite în Basarabia „trupe disciplinate și sigure”, nu li s-a putut răspunde pozitiv, după cum nici demersurile făcute pe lângă guvernul Ucrainei nu au avut succes.Istoria războiului pentru..., Kirițescu, 1989, v. 2 p. 240 Cererile similare făcute Guvernului Brătianu au fost inițial declinate de acesta, în contextul dificilelor raporturi în care se afla România cu Puterile Centrale (orice pretext furnizat acestora ar fi putut să determine o rupere a armistițiului și ocuparea restului de teritoriu rămas liber).The Bessarabian question in communist historiography..., van Meurs, 1994, p. 63

thumb|right|200x200px|Generalul Constantin Iancovescu, Ministrul de Război al Regatului României