Al șaptelea sezon al serialului de televiziune american Familia Simpson a fost difuzat pentru prima dată pe rețeaua Fox între 17 septembrie 1995 și 19 mai 1996. Producătorii executivi pentru cel de-al șaptelea sezon de producție au fost Bill Oakley⁠(d) și , responsabili de realizarea a 21 de episoade. a fost însărcinat cu producerea altor patru episoade, două dintre acestea fiind create pentru sezonul precedent. Acesta a fost nominalizat la două , inclusiv la categoria „”, și a câștigat un la categoria „cel mai bun serial de televiziune animat”. Setul DVD a fost lansat în Regiunea 1 pe 13 decembrie 2005, Regiunea 2 pe 30 ianuarie 2006 și Regiunea 4 pe 22 martie 2006.

Producție A fost primul sezon produs de Bill Oakley și Josh Weinstein, cei doi fiind scenariști pentru sezoanele precedente. Aceștia au fost selectați, deoarece făceau parte din echipa de producție încă din sezonul trei și înțelegeau dinamica serialului. Oakley și Weinstein și-au dorit ca majoritatea episoadelor să abordeze în mod realist viața personală a celor cinci membri ai . De asemenea, au vrut să producă un episod , episoade despre , și mai multe episoade precum „”. O parte dintre invitații care au apărut în acest sezon erau R. Lee Ermey, Donald Sutherland, Kirk Douglas și .

David Mirkin, producător executiv în ultimele două sezoane, a devenit producător consultant pentru sezonul 7, dar și producător executiv pentru episoadele „”, ”, ” și „”. , Dan Greaney, și Rachel Pulido au devenit parte din echipa de scenariști, iar și au avut contribuiții minore la acest sezon. Deși majoritatea scenariștilor din sezonul precedent au rămas în echipă, și au părăsit echipa după sezonul șapte. Jon Vitti, care a părăsit proiectul după cel de-al patrulea sezon, s-a întors pentru a scrie „” și „”. , unul dintre regizorii Familiei Simpson care au contribuit la definirea aspectului serialului, a plecat după acest sezon. și au regizat primele lor episoade.

, și vocea , a murit pe 30 decembrie 1995. Episodul „Team Homer”, difuzat opt zile mai târziu, a fost unul dintre ultimele episoade cu vocea sa și i-a fost dedicat. Personajul a avut replici în „”, acestea fiind înregistrate înainte de moartea sa. Din sezonul nouă până în , aceasta a apărut doar ca un personaj minor, însă a avut replici în „”, vocea sa fiind realizată de Tress MacNeille.

Sezonul a început cu episodul puternic mediatizat „Who Shot Mr. Burns? (Part II)”, finalul fiind un cliffhanger. Acesta a fost precedat de „Springfield's Most Wanted”, un episod special prezentat de , gazda emisiunii , și a fost o parodie a serialului de televiziune. Scurtmetrajul a fost criticat, deoarece a exagerat publicitatea episodului. Unii critici au considerat că episodul a afectat credibilitatea lui Walsh și a fost descris ca fiind o cascadorie publicitară și de prost gust.

Episodul „” prezintă una dintre puținele schimbări permanente ale personajelor - Lisa devine vegetariană. Acesta a fost lansat de David X. Cohen, iar producătorii au considerat că era singura modalitate prin care îl puteau invita pe Paul McCartney să apară în serial. McCartney a fost de acord, însă numai cu condiția ca Lisa să rămână vegetariană pentru totdeauna. „22 Short Films About Springfield” a fost realizat de doisprezece scenariști. Episodul prezintă numeroase povești despre diferite personaje. Pentru a decide cine va scrie fiecare segment, toți scriitorii și-au ales primele trei personaje preferate și le-au pus într-o pălărie, numele au fost extrase și scriitorii au fost însărcinați cu scrierea poveștilor lor; Greg Daniels a combinat și ordonat toate segmentele. Singurele personaje secundare majore din acest sezon au fost (în „”) și Brandine Spuckler (în „”).Richmond & Coffman 1997, p. 194. Episoadele „” și „” au fost produse ca parte a acestui sezon (3Fxx), însă ambele au fost difuzate în sezonul următor. Richmond & Coffman 1997, p. 212.Richmond & Coffman 1997, pp. 220–221.

Episodul „22 Short Films About Springfield” a fost scris inițial în calitate de episod pilot al unui potențial serial spin-off intitulat Springfield Stories sau pur și simplu Springfield. Serialul urma să prezinte povestea locuitorilor orașului și nu doar pe cea a familiei Simpson. Proiectul a fost abandonat, deoarece Groening a realizat că personalul nu avea suficientă forța de muncă pentru a produce un alt serial precum Familia Simpson.

Distribuție

Personaje principale

Dan Castellaneta - Homer Simpson, Abraham Simpson, Krusty the Clown⁠(d), Groundskeeper Willie⁠(d), Barney Gumble⁠(d) și alte personaje Julie Kavner⁠(d) - Marge Simpson, Patty Bouvier⁠(d), Selma Bouvier⁠(d) și alte personaje Nancy Cartwright - Bart Simpson, Nelson Muntz⁠(d), Ralph Wiggum⁠(d) și alte personaje Yeardley Smith⁠(d) - Lisa Simpson Harry Shearer⁠(d) - Montgomery Burns, Waylon Smithers⁠(d), Ned Flanders⁠(d), Seymour Skinner⁠(d), Lenny Leonard⁠(d), Kent Brockman⁠(d), Timothy Lovejoy⁠(d) și alte personaje Hank Azaria - Moe Szyslak⁠(d), Clancy Wiggum⁠(d), profesorul Frink⁠(d), Jeff Albertson⁠(d), Apu⁠(d), Bumblebee Man⁠(d) și alte personaje

Personaje secundare

Pamela Hayden⁠(d) - Milhouse van Houten⁠(d), Jimbo Jones⁠(d) Maggie Roswell⁠(d) - Maude Flanders⁠(d), Helen Lovejoy⁠(d) și domnișoara Hoover⁠(d) Russi Taylor - Martin Prince⁠(d) și Sherri și Terri⁠(d) Tress MacNeille⁠(d) - Agnes Skinner⁠(d) Marcia Wallace⁠(d) - Edna Krabappel⁠(d) Frank Welker⁠(d) - diverse animale

Invitați

Phil Hartman⁠(d) - Troy McClure, Lionel Hutz, Fat Tony⁠(d) și directorul spitalului (diverse episoade) Tito Puente - Tito Puerte („Who Shot Mr. Burns”) Mickey Rooney - Mickey Rooney („Radioactive Man⁠(d)”) Paul și Linda McCartney - Paul și Linda McCartney („Lisa the Vegetarian”) Paul Anka - Paul Anka („Treehouse of Horror VI”) Glenn Close - Mona Simpson⁠(d) („Mother Simpson”) Harry Morgan - Bill Gannon („Mother Simpson„) Kelsey Grammer - Sideshow Bob (Sideshow Bob's Last Gleaming⁠(d)) R. Lee Ermey - colonelul Leslie Hapablap („Sideshow Bob's Last Gleaming”) Lawrence Tierney - Don Brodka („Marge Be Not Proud⁠(d)”) Tom Kite - Tom Kite („Scenes from the Class Struggle in Springfield”) Bob Newhart - Bob Newhart („Bart the Fink⁠(d)”) Donald Sutherland - Hollis Hurlbut (" Lisa Iconoclasta ") Kirk Douglas - Chester J. Lampwick („The Day the Violence Died⁠(d)”) Alex Rocco - Roger Meyers Jr. („The Day the Violence Died”) Jack Sheldon - amendamentul („The Day the Violence Died”) Suzanne Somers - Suzanne Somers („The Day the Violence Died”) Jeff Goldblum - MacArthur Parker (A Fish Called Selma⁠(d)) Joe Mantegna - Fat Tony („Much Apu About Nothing⁠(d)”) Peter Frampton - Peter Frampton („Homerpalooza”) Cypress Hill („Homerpalooza”) The Smashing Pumpkins („Homerpalooza”) Sonic Youth („Homerpalooza”) Christina Ricci - Erin („Summer of 4 Ft. 2⁠(d)”)

Recepție Al șaptelea sezon a fost apreciat de critici și rămâne unul dintre cele mai populare în rândul fanilor serialului. Pe Rotten Tomatoes, cel de-al șaptelea sezon al Familiei Simpson are un rating de aprobare de 100% în baza a 6 recenzii critice.

Premii În 1996, „” a fost propus pentru Premiul Primetime Emmy la categoria „cel mai bun serial animat”. Producătorii au considerat că secvența de animație 3D ar reprezenta un avantaj în fața competiției. Cu toate acestea, episodul a pierdut în fața lui Pinky and the Brain în acel an, iar Bill Oakley a regretat ulterior că a propus acesta episod și nu unul mai sentimental precum „”, „Lisa the Vegetarian” sau „”. , Oakley și Josh Weinstein au fost nominalizați la categoria „cea mai bună coloană sonoră” pentru piesa „Señor Burns” din „Who Shot Mr. Burns? (Part II)”.

Serialul a câștigat alte premii pentru acest sezon, inclusiv un premiu Annie pentru „cel mai bun serial de televiziune animat”. „Lisa the Vegetarian” a câștigat atât un pentru „cel mai bun serial de comedie”, cât și un pentru „cel mai bun serial de comedie de televiziune”. Deși „Treehouse of Horror VI” nu a reușit să câștige premiul Emmy, segmentul „Homer³” a primit marele premiu al .

În 1996, Familia Simpson a devenit primul serial animat care a câștigat un , acesta fiind selectat „deoarece oferă o animație excepțională și o satiră socială usturătoare, ambele lipsind cu desăvârșire din televiziunea de astăzi”."The Simpsons" in the Peabody Awards "Search for Winners" database .

La cea de-a 12-a ediție anuală a Premiilor Television Critics Association, cel de-al șaptelea sezon al serialului a fost nominalizat la categoria „Outstanding Achievement in Comedy”, dar a pierdut în fața serialului Frasier.

Episoade Nr.EpisodulTitluRegizorScenaristData difuzăriiCod de producțieAudiență SUA (milioane)1291„"Wes ArcherBill Oakley & Josh Weinstein17 septembrie 19952F2022.6Graham, Jefferson (September 1995). "A scrambling CBS slips behind Fox". USA Today. p. D3. 1302„"Susie DietterJohn Swartzwelder24 septembrie 19952F1715.7Graham, Jefferson (September 27, 1995). "NBC Sunday starters stumble". USA Today. p. D3. 1313„Home Sweet Homediddly-Dum-Doodily"Susie DietterJon Vitti1 octombrie 19953F0114.5"Nielsen Ratings". USA Today. October 1995. p. D3. 1324„Bart Sells His Soul"Wes ArcherGreg Daniels8 octombrie 19953F0214.8"Nielsen Ratings". USA Today. October 1995. p. D3. 1335„Lisa the Vegetarian"Mark KirklandDavid X. Cohen15 octombrie 19953F0314.6"Nielsen Ratings". USA Today. October 1995. p. D3. 1346„Treehouse of Horror VI"Bob AndersonJohn Swartzwelder29 octombrie 19953F0419.7"Nielsen Ratings". USA Today. November 1995. p. D3. Steve TompkinsDavid X. Cohen1357„King-Size Homer"Jim ReardonDan Greaney5 noiembrie 19953F0517.0"Nielsen Ratings". USA Today. November 1995. p. D3. 1368„Mother Simpson"David SilvermanRichard Appel19 noiembrie 19953F0615.3"Nielsen Ratings". USA Today. November 1995. p. D3. 1379„Sideshow Bob's Last Gleaming"Dominic PolcinoSpike Feresten26 noiembrie 19953F0814.2"Nielsen Ratings". USA Today. 1995. p. D3. 13810„The Simpsons 138th Episode Spectacular"David SilvermanJon Vitti3 decembrie 19953F3116.4"Nielsen ratings". USA Today. December 13, 1995. p. D3. 13911„Marge Be Not Proud"Steven Dean MooreMike Scully17 decembrie 19953F0716.7"Nielsen Ratings". USA Today. December 1995. p. D3. 14012„Team Homer"Mark KirklandMike Scully7 ianuarie 19963F1016.7"Nielsen Ratings". USA Today. January 1996. p. D3. 14113„Two Bad Neighbors"Wes ArcherKen Keeler14 ianuarie 19963F0916.5"Nielsen Ratings". USA Today. January 1996. p. D3. 14214„Scenes from the Class Struggle in Springfield"Susie DietterJennifer Crittenden4 februarie 19963F1114.4"Nielsen Ratings". USA Today. February 1996. p. D3. 14315„Bart the Fink"Jim ReardonStory by : Bob Kushell Teleplay by : John Swartzwelder11 februarie 19963F1215.0"Nielsen Ratings". USA Today. February 1996. p. D3. 14416„Lisa the Iconoclast"Mike B. AndersonJonathan Collier18 februarie 19963F1313.4DeRosa, Robins (February 1996). "Powerhouse Thursday propels NBC". USA Today. p. D3. 14517„Homer the Smithers"Steven Dean MooreJohn Swartzwelder25 februarie 19963F1414.1"Nielsen Ratings". USA Today. 1996. p. D3. 14618„The Day the Violence Died"Wes ArcherJohn Swartzwelder17 martie 19963F1614.4"Nielsen Ratings". USA Today. March 1996. p. D3. 14719„A Fish Called Selma"Mark KirklandJack Barth24 martie 19963F1512.9"Nielsen Ratings". USA Today. 1996. p. D3. 14820„Bart on the Road"Swinton O. Scott IIIRichard Appel31 martie 19963F1711.8"Nielsen Ratings". USA Today. April 1996. p. D3. 14921„22 Short Films About Springfield"Jim ReardonRichard Appel, David X. Cohen, Jonathan Collier, Jennifer Crittenden, Greg Daniels, Brent Forrester, Rachel Pulido, Steve Tompkins, Bill Oakley,