Henri Désiré Landru () a fost un celebru criminal în serie și criminal francez, supranumit „Barba Albastră din Gambais”.
Biografie
Începuturi (1869–1914) miniatura|Landru în timpul serviciului militar în Regimentul 87 de infanterie, în jurul anilor 1889–1893. miniatura|Proiectul de motocicletă al lui Landru, în jurul anului 1899 dreapta|miniatura|250x250px|Henri Landru – fotografie din 22 decembrie 1909
Henri Désiré Landru, s-a născut într-o familie modestă în 1869, în cartierul Belleville din Paris.Bernard Gourbin, Les inconnus célèbres de Normandie, Éditions Cheminements, 2007, p. 105 Tatăl său, Julien Alexandre Silvain Landru, era șofer la Forges de Vulcain, iar mama sa, Flore Henriquel, era croitoreasă și spălătoreasă la domiciliu. În ciuda dificultăților financiare, familia Landru a reușit să se stabilească în cartierul rue du Cloître-Notre-Dame din Paris, unde Henri și-a petrecut copilăria.
A fost educat de călugări la o școală catolică de pe Île Saint-Louis, unde a fost învățat să slujească ca băiat de altar la biserica din apropiere, unde mergeau și părinții săi, precum și sora sa mai mare. La vârsta adolescenței, Landru a fost numit subdiacon, o funcție laică care implica aprinderea lumânărilor și ajutarea preotului cu veșmintele sale. Conform relatării viitoarei sale soții, Marie-Catherine, ea l-a întâlnit pe tânărul Landru pentru prima dată la o slujbă de duminică în 1887. „Am început să vorbim în timp ce ieșeam din biserică și așa a început povestea noastră de dragoste”.„La confession de Mme Landru”. Le Journal. 21 mai 1919.
La scurt timp după începerea serviciului său militar obligatoriu de trei ani în orașul Saint-Quentin din nordul Franței, Henri Landru a devenit tată pentru prima dată. Primul său copil, Marie, s-a născut nelegitim în 1891. După ce a încheiat serviciul militar, Landru s-a întors la Paris în toamna anului 1893 și s-a căsătorit cu mama copilului său, Marie-Catherine, care era deja însărcinată cu cel de-al doilea copil al lor, Maurice. Cuplul a mai avut încă doi copii: Suzanne, născută în 1896, și Charles, născut în 1900.
În decursul anilor 1890, în timp ce soția sa lucra ca spălătoreasă, Henri Landru a trecut prin mai multe slujbe temporare la Paris. A fost angajat ca contabil, apoi ca vânzător de mobilă și asistent al unui producător de jucării. Într-un interviu acordat ulterior unui ziar, Marie-Catherine l-a descris pe Landru ca fiind un „soț și tată model” în primii ani ai căsătoriei lor, chiar dacă ea a declarat poliției că el a fost mereu un „vânător de fuste” încă de la începutul relației lor.Tomlinson, Richard (2018). Landru's Secret: The Deadly Seductions of France's Lonely Hearts Serial Killer. Yorkshire and Philadelphia: Pen & Sword. p. 100. .
Se pare că derapajul lui Landru spre crimă și posibila sa nebunie au fost legate de ambiția sa de a deveni un inventator celebru. În anul 1898, a conceput o motocicletă primitivă pe care a numit-o „Landru” și a înșelat mai mulți investitori potențiali pentru a obține bani pentru a construi o fabrică de producție. După ce a primit banii, Landru a dispărut. În aceeași perioadă, el a început și alte proiecte, inclusiv un plan pentru o nouă linie de cale ferată suburbană la vest de Paris și o jucărie automată pentru copii.
Între timp, Landru a fost urmărit de poliție și a fost nevoit să se ascundă timp de un an în Le Havre. Deși s-a căsătorit și a fondat o familie, el a petrecut puțin timp cu aceasta și a rămas mereu în mișcare.
În anul 1904, Henri Landru a fost în cele din urmă arestat la Paris, după ce a căzut pe stradă în timp ce fugea de la o bancă pe care încercase să o fraudeze. A fost dus la închisoarea Santé, unde a fost plasat în arest preventiv. În timpul detenției sale, Landru a încercat ceea ce pare să fi fost o falsă tentativă de sinucidere, strecurându-și capul printr-un ștreang făcut din cearșaful de pat chiar în momentul în care un gardian intra în celula sa.
Landru a fost examinat de Dr. Charles Vallon, unul dintre cei mai importanți psihiatri criminaliști francezi, care a concluzionat că Landru se afla „la granița nebuniei”, dar nu era încă nebun și era încă responsabil pentru acțiunile sale.„L'affaire Landru”. Le Gaulois. 22 august 1919. Diagnosticul lui Vallon a fost confirmat de alți doi psihiatri. Cu toate acestea, Vallon a fost suficient de îngrijorat de comportamentul lui Landru încât a avertizat-o pe Marie-Catherine să fie în gardă pe viitor.
După arestarea sa în 1904, Henri Landru a fost judecat și condamnat la doi ani de închisoare în orașul Fresnes, la sud de Paris. În perioada următoare, el a intrat și a ieșit din închisoare în mai multe rânduri. În această perioadă, soția sa și cei patru copii ai săi locuiau într-o serie de apartamente ieftine închiriate în Paris și în împrejurimi.
În 1909, Landru a încercat să escrocheze o văduvă înstărită din orașul Lille,Affaire Landru , Réquisitoire Définitif, 3. Yvelines Archives, Carton 2U772. dându-se drept un om de afaceri bogat și singur și convingând-o să îi dea economiile într-un contract premarital. A fost arestat în timp ce încerca să încaseze certificatele de investiții ale acesteia și a fost condamnat la trei ani de închisoare la Loos, lângă Lille. În timp ce se afla în închisoare, tatăl său văduv s-a sinucis în aprilie 1912, spânzurându-se de un copac în Bois de Boulogne. Soția lui Landru a susținut ulterior că socrul ei s-a sinucis parțial din disperare față de cariera criminală a fiului său.
În toamna anului 1912, imediat după eliberarea sa din închisoare, Landru a furat aproximativ 12.000 de franci (echivalentul a aproximativ 40.000 de dolari în bani moderni) pe care tatăl său îi lăsase expres soției și celor patru copii ai săi, și nu lui.„Audition de Mme Landru”, 7 mai 1919, Paris Police Archives, Carton JA 30, Dossier Général.
În iarna lui 1913-1914, Henri Landru a reușit să execute cea mai de succes înșelătorie din cariera sa, păcălind mai mult de o duzină de persoane să investească în construirea unei fabrici de automobile fictive. În total, el a primit 35.600 de franci de la acești investitori creduli. Landru a fugit cu toți acești bani, plus cea mai mare parte din moștenirea tatălui său, chiar înainte ca poliția să vină să-l aresteze. La sfârșitul lunii iulie 1914, el a fost judecat și condamnat în contumacie pentru fraudă. Ținând cont de condamnările sale anterioare, tribunalul l-a condamnat pe Landru la patru ani de muncă silnică, urmați de exil pe viață pe insula franceză din Pacific, Noua Caledonie.
Omorurile (1915–1919)
Jeanne și André Cuchet (ianuarie sau februarie 1915)
Landru a fugit într-un sat din apropierea orașului Chantilly, la 50 de kilometri nord de Paris, în compania lui Jeanne Cuchet, o frumoasă croitoreasă pariziană în vârstă de 39 de ani, care rămăsese văduvă în 1909. În momentul respectiv, aceasta îl cunoștea pe Landru ca fiind „Raymond Diard”, un magnat industrial din nordul Franței care i-a făcut o promisiune de căsătorie și care a convins-o să-și părăsească slujba de croitoreasă pentru a lucra într-un magazin de rochii din Paris. Cuchet se aștepta ca Landru, cunoscut și sub numele de Diard, să-i ofere un cămin respectabil ei și fiului său nelegitim, André, care avea 17 ani.
Raportul dintre Cuchet și Landru s-a schimbat complet la începutul lunii august 1914, când Germania a declarat război Franței. Landru nu a reușit să se întâlnească cu Cuchet, care se întorsese în Paris pentru a fi alături de fiul ei, André, care încă locuia în vechiul apartament al familiei. Într-o stare de disperare, Cuchet s-a întors la casa de lângă Chantilly, însoțită de André și de cumnatul ei, sperând să-l găsească pe bărbatul pe care încă îl cunoștea sub numele de „Diard”.„Statement of Mme Jeanne Hardy, Gouvieux”, 1 august 1919, Yvelines Archives, Carton 2U 769/2659 Cu toate acestea, casa era goală, iar în interiorul unui cufăr au găsit actele de identitate ale lui Landru, împreună cu diverse documente false. În ziua următoare, Cuchet a mers la apartamentul abandonat al lui Landru din sudul Parisului, unde a fost nevoită să accepte că acesta era de fapt un infractor fugar care ar fi trebuit să fie deportat în Noua Caledonie.„Disparition de Mme Cuchet et de son fils”, Georges Friedman interview, 16 aprilie 1919, Paris Police Archives, Carton JA 28, Dossier Cuchet.
Cuchet a declarat în fața surorii și cumnatului ei că logodna cu Landru se încheiase, dar când acesta a reapărut la sfârșitul lunii august 1914, ea și-a reluat relația cu el. Între timp, ea a supravegheat îndeaproape patriotismul fiului său, André, care era disperat să se înroleze în armată și să lupte împotriva germanilor, chiar dacă era prea tânăr pentru a se oferi voluntar. La sfârșitul lunii noiembrie 1914, Cuchet l-a scos brusc pe André de la locul de muncă de la o fabrică de automobile din nord-vestul Parisului. La începutul lunii decembrie, Cuchet, Landru (care se dădea drept "Monsieur Cuchet") și André s-au mutat într-o casă din Vernouillet, un orășel situat pe malul Senei, la 35 km nord-vest de Paris. Într-o scrisoare adresată unei prietene din Paris, Cuchet a explicat că nu ar fi convenabil să o viziteze în Vernouillet din cauza vremii nefavorabile, adăugând că „în momentul de față locul este destul de noroios”.„Jeanne Cuchet letter to Mme Morin”, 4 ianuarie 1915, Yvelines Archives, Carton 2U 769/2760 La mijlocul lunii ianuarie, André a primit o veste bună: recrutarea lui în armată fusese devansată cu doi ani și urma să aibă loc în vara anului 1915. Pe 20 ianuarie, el i-a scris unui prieten din armată, fericit să-și împărtășească vestea bună, iar o săptămână mai târziu i-a trimis o altă scrisoare unui unchi. Apoi, Cuchet și André au dispărut fără urmă. Nimeni nu i-a mai văzut vreodată.
Crimele ulterioare (iunie 1915 – ianuarie 1919) miniatura|Mic anunț matrimonial publicat la 16 martie 1915 în L'Écho de Paris. Landru se prezenta ca fiind un bărbat pe nume „Fremyet”, în vârstă de 45 de ani, cu economii și „refugiat” din cauza ocupării Nord-Estului de către trupele germane. La procesul lui Landru, crimele pe care le-a comis între anii 1915 și 1919 au fost prezentate în mod cronologic. Această prezentare a creat o impresie falsă că el le-a cunoscut pe femei în ordinea exactă în care le-a ucis. În realitate, una dintre victimele sale era „logodită” cu Landru, deși acesta era deja căsătorit, cu mai mult de doi ani înainte de a fi ucisă. În această perioadă, Landru a ucis cel puțin alte cinci femei. De asemenea, o altă victimă îl cunoștea pe Landru de mai bine de un an și jumătate înainte de a dispărea. În timp ce ultima victimă cunoscută, o prostituată, s-ar putea să-l fi întâlnit pe Landru pentru prima dată încă din 1914.
De asemenea, autoritățile au presupus că Landru a înregistrat numărul total al victimelor sale într-un carnet negru pe care l-a achiziționat abia în primăvara anului 1915. Însă acest lucru este discutabil din mai multe motive. Landru a întâlnit-o pentru prima dată pe Jeanne Cuchet, prima sa victimă cunoscută, cu mai mult de un an înainte de a achiziționa carnetul. De asemenea, declarațiile martorilor au dovedit că Landru nu a consemnat toate întâlnirile planificate și improvizate cu femei în ultimii ani ai războiului, chiar și după ce a început să țină note detaliate în carnet în vara anului 1916. Landru a pretins că lista era doar o modalitate de a-și aminti de clienții de la care cumpărase mobilă în calitate de comerciant second-hand, însă acest lucru este cu siguranță fals. Pe baza mărturiilor martorilor și a probelor medico-legale, se crede că Landru nu a înregistrat toate victimele sale pe listă, inclusiv cele necunoscute.
Cele nouă victime cunoscute ale lui Landru, după Jeanne și André Cuchet, au locuit toate în Paris. În ordinea presupusei date a asasinării lor, acestea au fost următoarele: