Iorgu Stoian () a fost un istoric, arheolog și filolog român.
Biografie S-a născut la 22 august 1903 în satul Vârteju de lângă București. A urmat studii de filologie clasică la Facultatea de Litere a Universității din București între anii 1925 și 1929, pe care le-a aprofundat apoi în Franța (între 1932–1933) și Grecia (1933–1934). A obținut în 1962 titlul de doctor în istorie al Universității din București cu teza Inscripțiile de la Tomis.
În anul 1929, după absolvirea studiilor universitare, a devenit profesor secundar, iar în 1948 a intrat în învățământul universitar pe post de conferențiar (1948–1966) și apoi ca profesor (1966–1973) la catedra de arheologie și istorie veche universală a Facultății de Istorie a Universității din București. A fost, în paralel, colaborator științific la Institutul de Arheologie al Academiei Române (1966–1973).
Studiile sale au avut ca deosebit interes epigrafia ruinelor de la Tomis și Histria. A luat parte la săpăturile arheologice de la Histria, unde a descoperit două edificii de proporții din perioada bizantină. A lucrat neîntrerupt în timpul regimului comunist, deși unele dintre lucrările sale au fost pătate de amprenta ideologică. A păstrat legătura cu comunitatea istorică francofonă pentru care a publicat câteva studii, traducând în paralel lucrări de specialitate de proveniență occidentală.
Lucrări Articole „O inscripție inedită din Histria. Plângerile țăranilor baștinași de pe teritoriul histrian împotriva apăsării romane”, în revista Studii și cercetări de istorie veche și arheologie, nr. II, 1951, pp. 137–157 „Ecouri ale luptei de clasă la Istros în a doua jumătate a secolului III și prima jumătate a secolului II î.Hr”, în revista Studii și cercetări de istorie veche și arheologie, nr. IV, 1953, pp. 681–708 „Cultul Dioscurilor și triburile tomitane”, în revista Studii și cercetări de istorie veche și arheologie, nr. XVI, 1965 pp. 519–532 „De nouveau sur la communauté des cités grecques du Pont gauche”, în Latomus. Revue d'Études Latines, nr. XXIV, tomul 24, fasc. 1, ianuarie–martie 1965, pp. 70–89
Cărți Civilizația Egiptului Antic, Societatea pentru Răspîndirea Științei și Culturii, București, 1958 Tomitana: Contribuții epigrafice la istoria cetății Tomis, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, București, 1962 Istoria Greciei Antice în sec. V-IV î.e.n. (Epoca maximei dezvoltări și a crizei statului-cetate (polis)), Centrul de multiplicare al Universității din București, București, 1969, 1973 Études Histriennes, Bruxelles, 1972 Istoria Greciei Antice (de la origini pînă la sfîrșitul sec. VI î.e.n.), Universitatea din București, Facultatea de Istorie, București, 1974 Civilizația Greciei de la origini până la sfârșitul secolului VI, București, 1974
Note
Bibliografie Enciclopedia istoriografiei românești, Editura științifică și enciclopedică, București 1978 C. [Constantin] Petolescu, „Iorgu Stoian (1903-1983)”, în revista Studii și cercetări de istorie veche și arheologie (SCIVA), București, tomul 35, nr. 1, ianuarie–martie 1984, pp. 94–96.
Legături externe Stoian Iorgu, arheologi.ro
Categorie:Nașteri în 1903 Categorie:Decese în 1983 Categorie:Arheologi români Categorie:Nașteri pe 22 august Categorie:Decese pe 16 mai Categorie:Oameni din județul Ilfov Categorie:Români din secolul al XX-lea